Cris A Levitchi

M-am gindit sa fac  o corelatie intre ordinea nasterii si unele mesaje parentale.
Am pornit sa scriu acest articol dupa ce am citit doua articole despre “copilul unic” si copiii cu frati. In primul opinia psihologului G. Stanley Hall copiii unici sint “o boala in sine”. Conform studiului lui din 1896 copiii singuri la parinti erau niste neadaptati. Consider ca anul si societatea in care traia psihologul, in anul 1896 a influentat mult studiul (si concluzia) care dupa mine e plina de desconsiderare. Pe acea vreme era normal ca o familie sa aiba mai mult de 3-5 copii, femeia nefiind decit o ingrijitoare a copiilor, neavind alt rol decit cresterea copiilor. Era firesc ca o familie sa aiba 10 copii, era nefiresc sa aiba 1 copil. Nu se cunostea faptul ca pentru a creste un copil nu este nevoie doar de mama (care poate fi extrem de epuizata) ci si de tata si de bunici daca sint – care s-o inlocuiasca pe mama si de alti adulti disponibili la un moment dat. Doi parinti cu 10 copii nu aveau cum fizic mai intii sa se ocupe suficient de bine de acei copii (nu mai vorbesc de indeplinirea celorlalte nevoi), deci multi dintre copiii cei mari erau parentalizati. Acest lucru pe atunci nu era considerat abuz. A parentaliza un copil = abuz pentru ca i se fura copilaria. Era normal ca cel mare sa preia rol de parinte pentru ceilalti deoarece mama nu putea sa aiba timp pentru toti. Multi copii din familiile cu 10 copii se prea poate sa aiba injonctiunea Nu exista. Orice copil aflat in anumite familii poate avea injonctiunea Nu exista – indiferent daca e copil unic, prim nascut, de mijloc sau mezin. Importanta e toata compozitia familiei, traumele ei.
Ma indoiesc ca acea familie  dorea cu adevarat (si cind zic cu adevarat – ma refer la inconstientul fiecarui membru) 10 copii. Fireste exista o infinitate de caracteristici, pentru ca nu conteaza numai ordinea nasterii, ci intregul cluster familial.
Se considera ca “unicii” erau mai timizi si mai ne-orientati social. Pe de alta parte, Emma Kennedy si Ioana Mihaela Lazăr, psihiatru, psihanalist (ambele copii unici) scriu despre experienta aceasta ca fiind benefica, demonstrind ca un copil unic nu este musai egoist. Se considera ca ar fi egoist pentru ca neavind frati nu stie sa imparta. Insa intrebarea se pune si altfel : citi frati au fost nevoiti sa imparta, desi nu doreau? Si citi copii unici au impartit desi erau unici – tocmai pentru ca erau unici , nu aveau frati si tocmai de aceea aveau multi prieteni ? Nu putem spune ca toti unicii sint mai timizi decit cei cu mai multi frati. Am intilnit o familie in care cei doi copii (intre care erau o diferenta de 3 ani) erau ambii timizi pentru ca si parintii aveau aceasta caracteristica. Daca un copil nu a avut frati insa a crescut cu un var mai mic sau mai mare ca el atunci e posibil sa se comporte ca un prom nascut sau ca cel de -al doilea. Daca doi frati au crescut unul la mama si altul la tata (pentru ca cei doi adulti s-au despartit cind copiii erau mici) atunci e posibil sa se comporte ca “unici” desi au frati.

http://totb.ro/singur-la-parinti-sau-solidar-intre-frati

Colega mea care a citit articolul de mai sus sesizeaza inca o rautate a adultilor care au avut frati, fata de adultii care nu au avut frati si face referire la unele studii despre mituri privind copilul unic : aici : http://blogu.lu/cristina/2012/01/06/sunt-singura-la-parinti-dar-ma-tratez/

http://www.psychologytoday.com/blog/one-true-thing/201106/susan-newman-the-case-the-only-child

http://www.psychologytoday.com/blog/singletons/201109/sources-personality-quirks

Chiar si astazi multe persoane din Romania spun – “e mai bine sa ai mai multi copii decit unul”. Intuitia mea spune ca ele spun asta si dintr-o alta ratiune mai practica – daca moare unul ramin cu celalalt/ceilalti. Pe vremuri – asa se si intimpla – oamenii aveau multi copii insa multi copii mureau de mici. Altfel in Romania am auzit foarte des : “fa un copil ca sa aiba cine iti da apa la batrinete, sau sa te ingrijeasca – sa nu ramii singur”. V-ati prins: injonctiunea Nu creste. Daca o familei are un copil si acela pleaca peste hotare….cine ii va mai “ingriji” pe parinti la batrinete? Cu alte cuvinte “fa un copil pentru tine, nu pentru el insusi! Si fa mai multi de unu, ca ceilalti pleaca si macar unul sa ramina in casa batrineasca”. Deci ratiunea de a avea mai multi copii – poate fi destul de egoista….Mai e o explicatie si mai profunda : a face copii = creatie – se Creeaza o viata. Instinctul nostru de viata ne indeamna sa infringem aparent moartea prin copii – adica – noi traim prin copii. A face multi copii e si o forma de a ramine nemuritori…cumva…Angoasa mortii este astfel infrinta. Se cunoaste ca bunicii reintineresc cind au un nepot. Nu ne intrebam de ce?
Adler a avut rolul de a descoperi importanta ordinii nasterii in familie si rolul constelatieie familiei. Pentru el a avut o semnificatie mare – mai ales ca era al doilea nascut din familie si fratele lui cel mare se numea Sigmund Adler. Cred ca fiecare intuieste atunci cum de a creat el terapia individuala – fiind in competitie in copilarie cu fratele lui cel mare si la maturitate cu Sigmund Freud. S-a straduit sa il ajunga din urma pe fratele cel mare si sa il depaseasca pe Freud.
Descrierile caracteristicilor copiilor in functie de ordinea nasterii pe care le-am tot gasit pe Google nu prea tin cont de toate transmiterile transgenerationale (bunici si strabunici), nici de avorturile/sarcinile pierdute din familie si nu s-a facut un studiu pe familiile functionale sau cit de cit functionale si familiile dezorganizate – ne-functionale – abuzive. Una e sa traiesti cu tata, alta e fara tata, una e sa traiesti intr- o familie abuziva, alta intr-una echilibrata.
Din experienta mea terapeutica am observat ca multi copii unici sint generosi tocmai pentru ca doresc sa fie cu alti copii si multi dintre ei sint sociabili, nu timizi. De asemeni au capacitate mare de adaptare pentru ca in copilarie au trait mai mult printre adulti si atunci au invatat sa faca fata nevoilor si cerintelor adultilor. Partea buna e ca fiind unici – deseori o sa vedem multi premianti printre ei, multi adulti realizati social, cu un QI de exceptie, insa niste adulti cu un Supra eu prea inalt, care se straduiesc din greu sa fie Perfecti si sa faca pe plac – asa cum erau nevoiti in copilarie. Multi copii unici sint competitivi cu colegii – mai ales iin cazul scolii noastre traditionale in care accentul se pune pe competitie , nu pe conlucrare. Sint competitivi tocmai pentru ca li se cere sa fie Perfectii de catre parinti si profesori deopotiva si pentru ca ei fac pe plac deseori. Multi parinti cu copii unici se poarta mai ales in starea de Parinte hranitor si normativ negativ si fireste isi proiecteaza foarte des nevoile, dorintele, idealurile pe acest copil – acesta nemaistiind la un moment dat care sint dorintele lui si care ale altora. Ca si injonctiuni pot avea : Nu fii tu insuti, Nu fii copil, Nu creste (adica ramii linga mine), Nu fii apropiat. Multi copii unici devin psihoterapeutii familiei lor – jucind rol de parinte pentru parintii lor.
Revenind la generozitatea si non-generozitatea “unicului” – adica la “egoismul” lui, aceste doua trasaturi sint bune sau mai putin bune in functie de context. Egoismul sanatos este foarte bun, mai ales pentru un copil obisnuit sa ia in circa toate nevoile adultilor si sa le duca la indeplinire. Cit despre altruismul patologic – am scris aici un articol : http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2011/12/08/despre-altruismul-autentic-egoism-mascat-mituri-despre-abundenta-si-bani/
Deseori o sa intilnim printre unici : avocati, psihologi, psihoterapeuti, artisti, oameni creativi in genere. Avind in vedere ca au facut fata mult timp unor adulti – ei invata de mici sa fie niste mici profesori pentru ceilalti – avind maturitate intelectuala mai inalta decit alti copii care sint mezini sau mijlocii, insa au deficit la maturizarea afectiva, deseori. Asta nu inseamna ca nu sint foarte senzitivi la nevoile celorlalti. Ei simt destul de bine ce se petrece in jur.
Primul nascut este un copil unic pina se naste cel de–al doilea – deci va avea caracteristicile acestuia. El deseori este gelos pe cel de-al doilea si pentru ca parintii de foarte multe ori fac greseli de educare, rasfatind prea mult pe cel mic si responsabilizindu-l pe cel mare pentru cel mic – adica parentalizindu-l. Astfel, primul nascut se va simti detronat – ca a pierdut paradisul. Astfel se naste competitia si daca cel mic e siret – atunci isi va gsi loc in familie drept cel “gingas”, “lipicios” (adica atasat), dependent (victima care nu se poate descurca singura). Mezinii deseori sint pe post de “printi si printese”, insa alteori sint neglijati (vezi injonctiunea Nu exista )
Revenind la primii nascuti – am observat ca de multe ori la maturitate se responsabilizeaza pentru altii (la servici, pentru prieteni). Multi devin Salvatorii celorlalti. Multi iau premii si devin lideri, manageri, conducatori, oameni de actiune in genere. Au deseori injonctiunea Nu fi copil (nu te bucura fireste – si pune in aplicare porunca : Munceste mult pina la epuizare eventual ! – vezi workalcoolicii), insa am intilnit si primi nascuti care fiind satui de parentalizare au ales la maturitate sa Nu creasca si sa ramina copii. Atunci – cel de-al doilea nascut a preluat conducerea. Totusi exista familii in care primului nascut i se da totul si celorlalti nu. Pe timpuri in multe familii primul nascut baiat era dat la scoala, restul nu. In acele familii deseori mezinul – culegea praful de pe toba.
Al doilea nascut are o pozitie dificila de obicei pentru ca isi are locul intre primul nascut si mezin. Deseori intra in competitie cu primul pentru a il depasi si in competitie cu mezinul pentru a nu fi depasit. Este destul de competitiv, avind in vedere ca il percepe pe primul “Cel mai cel”. Primul e primul. Fireste, daca primul are un deficit de natura fizica sau /si intelectuala este posibil ca cel de al doilea sa preia conducerea si sa fie parentalizat pentru ca primul este nu-i asa “neputincios”. Cunoastem insa cu totii exemple de copiii cu deficit fizic – care au compensat prin intelect, ajungind “mari” in diverse domenii. De multe ori cel de-al doilea poae fi foarte diplomat insa si foarte confuz – “eu nu sint nici primul nici ultimul “ – atunci cine sint eu ? Tocmai din aceasta cauza poti fi destul de maleabili si abili. Au deseori o inteligenta sociala de invidiat – ceea ce nu se spune de primul nascut.
Mezinul, cum am spus inainte poate fi print sau “cersetor”. “Printul” va avea injonctiunea Nu creste si cersetorul injonctiunea Nu exista (mai ales daca sarcina nu era asteptata si familia avea destui copii). Mezinul deseori este cel mai rasfatat – toata lumea giugiulindu-l. El deseori nu invata sa fie ambitios – pentru ca ia de-a gata – experientele celorlalti frati il ajuta foarte mult. Pamintul e batatorit pentru el. Parintii poate sint si mai relaxati cu el, au mai multa maturitate. Am intilnit mezini nerealizati profesional si social. Li s-a parut greu probabil sa ajunga la performantele unuia dintre frati mai ales daca parintii au facut comparatii intre frati. Am intilnit mezini renegati, fara atentie prea multa din partea adultilor si fratilor, chiar mezini abuzati. Inainte, in familiile din Romania se spunea : trebuie sa faci ca fratele cel mare ! Primul nascut – daca era si baiat – i se atribuia rolul de Tata – daca tatal nu mai exista si ceilalti frati si surori trebuiau sa il asculte. Cunosc un caz de 10 copii dintre care doar ultimele doua fete au fost date la scoala. Ele au avut sansa sa acceada pe plan intelectual si social. Am intilnit si mezini realizati – mai ales in domenii de arta si mai avangardiste. Tocmai pentru ca era ultimul i s-a permis sa fie creativ si sa isi lase libera imaginatia.
De asemeni este important si sexul copilului si daca familia e fericita cu baieti sau /si fete. Una e sa fii fata intre 3 baieti, un baiat intre 3 fete si alta e sa fie doua fete si doi baieti. Stim foarte bine ca in unele familii a fi fata era o povara pentru parinti.
Diferenta de virsta este de asemeni importanta. Cu cit diferentele de virsta sint mai mici cu atit competitia e mai acerba. Cu cit sint mai mari, dimpotriva. Asa se explica – cum un prim nascut se poate intelege mai bine cu mezinul decit cu fratii de mijloc sau cel de al doilea nascut. Daca diferenta este mai mare de 5-8 ani deja avem de-a face cu doi copii unici intre care de cele mai multe ori nu va exista competitie, ci conlucrare. Primul fiind deja mare nu se va mai simti amenintat de venirea pe lume a celui de-al doilea.
Uneori poate exista competitie acerba intre penultimul frate si ultimul – acestia comportindu-se ca prim nascut si al doilea nascut – mai ales daca diferenta intre ei si ceilalti este foarte mare.
Dintr-o familie cu mai multi copii – se pare ca unul intotdeauna ramine in familie “copilul ” – adica nu se casatoreste, nu muncest, traieste din banii parintilor – deci Nu creste. Fascinant e ca sint multiple moduri de structurare a stilului vietii fiecarui copil, in functie de constelatia familiala.
Mai exista si o situatie destul de des intilnita in multe familii : avorturile voite/spontane si sarcinile pierdute. Toate acestea influenteaza pe fiecare copil care se naste dupa ele. Daca dupa mai multe sarcini pierdute si avorturi se naste un copil (la scurt timp) atunci acela va avea “o misiune” grea in familie : vezi cazurile lui Dali si V Van Gogh. Interesant e ca ambii au fost geniali – poate tocmai de aceea – au intrupat in ei si energia celor morti. Deseori acesti copii au viziuni geniale, uneori morbide asupra vietii – e firesc pentru ca uterul mamei a fost un mormint pentru ei. Alte cazuri semnificative intr-o familie sint acelea in care moarte un personaj important – bunic/bunica si la scurt timp se naste un copil – (deseori copil de inlocuire daca nu s-a trit doliul). Acel copil iar va avea “o misiune speciala” pentru acea familie.
Teoria psihoterapiei transgenerationale/sistemice de familie (M Bowen), constelatiile sistemice ale lui Hellinger se coreleaza foarte bine cu ordinile nasterii. As putea spune ca teoria transgenerationala si constelatiile sistetime sint niste abordari chiar mai vaste, care vad dincolo de inconstientul familiei. Sint importanti nu numai copiii nascuti ci si cei ne-nascuti sau cei morti. Daca se naste un copil dupa ce a murit un altul, acel copil va avea o mare povara – injonctuinea Nu fii tu insuti ci copilul mort fiind foarte puternica. Parintii care nu si-au trait doliul deseori nu il vor iubi pe acesta viu pentru el insusi si il vor compara cu iluzia si imaginea fantasmatica a celui mort. De aceea multi copii cu un asemenea istoric de familie se revolta si devin oameni realizati. Nevoia lor de recunoastere este mare insa si drama lor pentru ca doresc un loc pentru ei insisi, nu pentru altul.
Fireste sint foarte multe variabile : daca copiii cresc cu parintii sau cu bunicii, daca cresc in familii monoparentale sau nu. Intr-o familie sint oricum cel putin 3 generatii de care e necesar sa tinem seama cind facem o analiza.
Conteaza pozitia pe care si-o alege fiecare copil in parte.
Fascinanta este ca sint multiple moduri de structurare a stilului vietii in functie de constelatia familiala.
Orice copil vine in familie in situatii diferite ale acelei familii si este important contextul mai mult decit ne imaginam. Este importanta pentru sticturarea personalitatii – pozitia psihologica pe care o adopta fiecare copil in familie (un prim nascut poate sa se simta toata viata un copil unic).
Merita de citit cartea Influenta ordinii nasterii, de Cliff Isaacson, Kris Radish, ed Aquila 93, 2006, scrisa sub influenta gindirii lui A Adler, chiar daca nu o sa va recunoasteti total in descrierile din carte. Iata ce scrie despre unele exceptii la personalitatea ordinii nasterii : (pag 38-42) :
- in familiile armonioase ordinea nasterii e putin sesizabila pentru ca fiecare copil primeste atentia care i se cuvine

- un al 3 lea nascut va avea personalitate de al 3 lea nascut chiar daca sint multi ani intre al doilea si al treilea nascut. Al doilea nascut poate fi abuziv cu al treilea nascut.
- un al 4 lea nascut va avea personalitatea unui al patrulea indiferent cit de mare e diferenta de cel de al 3 lea
- in familiile numeroase ordinea nasterii se recicleaza (se repeta de la primul la al patrulea nascut)
- daca o mama are un ajutor in casa – atunci primul nascut nu va fi vaduvit de atentie si isi va pastra personalitatea dupa ordinea nasterii : de “unic”.
Tema merita o mare atentie si este interesant sa fie studiata intr-un context mai larg – transgenerational, cultural.
Deocamdata aceste lucruri mi-au venit in minte.
Bibliografie :
Vorbe fara glas http://www.sensart.ro/vorbe-fara-glas.html
Influenta ordinii nasterii, de Cliff Isaacson, Kris Radish, ed Aquila 93, 2006

Si altele de pe internet :

Aici gasiti exemple de personalitati si ordinea nasterii lor : deloc intimplator : multi tirani sint primi nascuti, multi din cei care lucreaza in media si au priza la public sint copii de mijloc sau mezini si multi creatori sint copii unici sau mezini.

http://www.a1.ro/family-time/parinti/in-ce-mod-ordinea-nasterii-iti-modeleaza-comportamentul-112216.html

Mai jos aveti art de pe Google pe ac tema. Va puteti regasi partial sau total in descrieri :

http://familie-relatii.acasa.ro/dezvoltare-personala-54/viata-profesionala-influentata-de-ordinea-nasterii-150638.html

http://www.feminis.ro/familie/cum-iti-influenteaza-viata-si-relatiile-ordinea-nasterii-17144

http://www.ghidul-parintilor.ro/sfaturi-pentru-parinti/educatie/caracterul-si-ordinea-nasterii.html

http://www.ziare.com/life-style/familia/cum-influenteaza-ordinea-nasterii-personalitatea-1053413

http://parinti.acasa.ro/nastere-83/ordinea-nasterii-influenteaza-caracterul-copilului-10256.html

http://www.ziare.com/life-style/relatii/ordinea-nasterii-influenteaza-relatiile-\

cu-cei-din-jur-422117

http://www.superbebe.ro/articol_1424/ordinea_nasterii_influenteaza_personalitatea.html

http://www.referatele.com/referate/psihologie/online4/Interactiunea-dintre-frati-si-ordinea-nasterii-ROLUL-FAMILIEI-referatele-com.php

http://m.ghidul-parintilor.ro/sfaturi-pentru-parinti/educatie/caracterul-si-ordinea-nasterii.html

http://academiclink.ro/Psihologie/ordinea-naterii-influeneaz-personalitatea-copiilor.html

Linda Blair, autoarea cărții “Ordinea nașterii: Ce spune pozitia din familie despre caracterul tau”,http://ghidulescu.ro/2925/stiri-articole-psihologie/ordinea-nasterii-influenteaza-personalitatea-relatiile/2/

Si pentru ca mai este o zi si ceva si trecem in noul an, va propun un exercitiu pe care l-am tot auzit in grupurile de colegi si profesori  (nu cunosc sursa lui – adica nu stiu cine l-a inventat si cind ….poate cu mult inaintea noastra a celor care traim azi …Ii multumesc persoanei care l-a inventat pentru ca a avut inspiratie ! )
Unii folosesc scrisul altii obiecte – altii doar isi spun in gind ce doresc sa faca in noul an.

Deci eu va invit sa faceti in noul an ce vine ceva ce nu ati mai facut pina acum…Celor care au o problema cu verbul “a fi “– “sa fie “ (sa se bucure mai mult de clipa ) nu “sa faca” sau “sa nu mai faca” asa de multe.
Ce as adauga eu la dorintele pe noul an ar fi ca ele sa fie sub forma de obiective (in orice plan al vietii doriti – in toate daca vreti – profesie, relatii parteneriale si sociale, pasiuni) pozitive, realizabile, realiste, observabile, concrete in realitate (nu abstracte – “Vreau binele omenirii”) mai ales ecologice pentru sine si pentru ceilalti.
Ex Daca o doamna de 75 de ani doreste sa devina balerina, se prea poate ca obiectivul sa nu i se indeplineasca pentru simplul fapt ca este i-realist – fantezist.
Ex Daca un barbat vrea sa isi schimbe serviciul (si este angajat intr-o relatie in care se presupune ca pune energie) acest lucru poate afecta si restul familiei (sotie, copii) deci deseori obiectivul se schimba (ca sa fie ok pentru toti membrii familiei).
Sub orice obiectiv abstract gen “Vreau binele omenirii” se afla de fapt nevoi, dorinte personale, particulare ale fiecaruia dintre noi. Asta am invatat de la NLP.  Obiectivele abstracte : sint irealiste, utopice (si ascund de fapt nevoi personale).
De aceea obiectivele specifice sint de dorit si mai ales ce implica ele – ce costuri. Cu cit sint mai obiectivabile in realitate (defalcate pe pasi practici pe care este nevoie sa ii faceti ca sa le indepliniti) cu atit au sansa mai mare de indeplinire. Si fireste este nevoie sa ne cunoastem limitele si posibilitatile – adica sa ne cunoastem pe noi insine….si inconstientul nostru sa fie de acord cu dorintele noastre…..(adica dorintele constiente sa fie in acord cu dorintele inconstiente….Aici e o poveste mai profunda….despre blocaje si se intilneste in multe cazuri cind o persoana tot isi doreste ceva….si face cite ceva….insa nu “pica” nimic….Atunci e nevoie sa isi puna alte intrebari ca sa capete alte raspunsuri )….
La multi ani !
Cris A Lev

Agresivitatea e un dat. Toti o avem. Si femeile si barbatii. Tipul de manifestare e insa diferit. Agresivitatea este deseori incriminata de multa lume, insa nu se face diferenta clara intre agresivitate si violenta. Agresivitatea ne-a fost data pentru supravietuire, violenta nu. Violentezi pe altul pentru ca esti sadic nu pentru ca vrei sa supravietuiesti. De ce ai ajuns sadic….e o poveste mai lunga si isi are sorgintea deseori in bataile luate de tine in copilarie….(vezi doar un ex extrem : Hitler).

Ca sa nu fim calcati in picioare avem nevoie de un anumit tip de agresivitate – combativitate. Altfel trecem la polul opus – si sintem draguti cu toata lumea – facem pe plac, facem totul pentru altii, ne inghitim furiile si ura si sfirsim sa ajungem deprimati.
Sint doua comportamente opuse care fac rau : violenta (fizica, emotionala, verbala) si comportamentul de la polul opus cind nu ranesti pe nimeni – ci te ranesti pe tine si cind nu stii sa spui “Nu-Stop”.
Mai exista si agresivitatea pasiva, tacerea ostila – ca agresiune  (care deseori se practica intre partenerii de cuplu – de citit cartea : Agresivitatea pasiva – http://www.edituratrei.ro/product.php/Tim_Murphy_Loriann_Hoff_Oberlin_Agresivitatea_pasiv%C4%83_Cum_s%C4%83_o_recuno%C5%9Fti_%C5%9Fi_controlezi_la_tine_%C5%9Fi_la_ceilal%C5%A3i/2035/
) 

Pe scurt exista violenta fizica (aici nu cred ca avem dubii in definire), violenta verbala bruta (apelative “esti prost/proasta, esti timpit/a – venite desigur din Parintele critic al persoanei care le adreseaza), violenta psihologica (aici dupa mine intra umorul negativ: ironia, sarcasmul, franchetea). Ironia si sarcasmul se intlnesc deseori in scrierile scriitorilor, la pamfletari, la ziaristi.  Arma celui care scrie e condeiul si acesta poate fi uneori foarte piperat. Problema este cind se foloseste acest tip de umor in afara scrisului, in relatiile interumane. In violenta psihologica intra mai multe tipuri de comportament insa nu o sa le abordez decit pe cele din paranteze.

Deseori se intelege prin violenta verbala – un comportament prin care o persoana jigneste, raneste pe alta. Uneori este inteles gresit acest tip de comportament jignitor persoana spunind despre sine ca este doar sincera cu cealalta. Ce inseamna a fi sincer atunci ? A spune totul “verde in fata” – spun unii (aceia care pun semnul egal intre a fi diplomat si a fi nesincer ….atunci va dati seama cum sint categorisite persoanele care sint delicate si stiu sa comunice eficient). Nu ma refer la mitomani, nici la persoanele care nu spun niciodata ce gindesc…Si acolo, e superficial sa gindim ca daca persoana nu spune ce gindeste e falsa. Eu m-as intreba cum de a ajuns sa nu spuna ce gindeste ? Noi romanii avem o istorie lunga de a nu spune ce gindim, ce simtim (de a ne arata violenta verbala), de a nu ne arata suferintele….de a ride de ele….de a face bascalie….Asta ne-a si salvat insa asta e si o piedica in comunicarea autentica. Insa, comunicarea autentica nu inseamna dupa mine : jignire, insulta.
Aceia care cred ca sinceritatea face bine mereu si oriunde se inseala si se ascund subtil sub aceasta sinceritate falsa.  Paradoxal nu ? Cum sa fie sinceritatea “falsa”? Se numeste “Franchete” – si este un mecanism de aparare destul de greu de detectat desi multi dintre noi il simtim.  Nu are legatura cu o confruntare autentica.  Citat din cartea “Cum se autoprotejeaza mintea” Jerome Blackman   ed TREI:  Franchetea (Feder, 1974) “ Aparent, o persoana are o atitudine deschisa si este bine intentionata. Insa aceasta tendinta de a spune “adevarul” are un rol de protectie, atat pentru persoana in cauza cat si pentru ceilalti, de aflarea “intregului adevar” privind ostilitatea agresiva care o caracterizeaza…….Individul de o sinceritate ofensatoare ii poate sanctiona adesea pe ceilalti pentru greselile lor. Poate ca acestia au facut ceva inadecvat, insa franchetea reprezinta o reactie exagerata, ce il apara pe individ de alte afecte. Exista cu siguranta situatii in care este normal ca indivizii sa devina iritati atunci cand isi dau seama ca celalalt incearca sa ii manipuleze. Cu toate acestea, sinceritatea in forma sa dezarmanta sau ofensatoare poate fi o aparare dezadaptativa atunci cand este folosita in mod automat si repetat. Cei care folosesc exagerat acest mecanism, isi pierd adesea locul de munca, isi indeparteaza prietenii, si prin urmare sufera.  ” Franchetea de acest gen e sfidatoare si rebela.

Daca o femeie ii spune unei alteia – prietena – “vai draga ce te-ai ingrasat Ai face bine sa slabesti pt sanatatea ta “ cum vi se pare remarca ei ? Posibil franca, adica dureros de sincera, grobiana,  jignitoare. Persoana se scuza “Da vai draga ce am facut ? Am fost doar sincera …Ce, nu suporta adevarul ? ” Fireste ea poate sa fie asa pentru ca ea insasi are standarde extreme privind greutatea corporala (Adica ea are o problema – nu prietena careia ii adreseaza acele cuvinte, insa deseori nu e constienta de problema ei si o transfera altora).  Nu discut de criteriile : “ ce inseamna slab-gras dupa unii si altii” (care sint de-a dreptul patologice la unele persoane). Acum depinde si pe ce ton i-a spus aceste cuvinte. E adevarat ca in momente de maxima intimitate intre doua persoane – franchetea e admisa …..si atunci depinde de context. Ce ar fi daca o sotie/iubita intr-un moment de “maxima sinceritate” i-ar spune sotului/iubitului citi parteneri a avut inainte de el si ce a facut cu ei in pat si alte “delicii” de acest gen…. (sa presupunem ca partenerul este matur emotional, este stapin pe ceea ce este el ….si totusi ….) Ce ar trezi in partener ? Oare recunostiinta ? Cum ar ajuta relatia o asemena dezvaluire sincera? (si ma refer la cuplurile din Romania, nu la cele din Olanda). Cind vrei sa ranesti pe cineva esti extrem de “sincer” - ceva de genul “Vrei sa iti spun parerea mea sincera despre tine ? ” si de aici putem intra in multiple jocuri psihologice….

Daca ne gindim din psrspectiva starilor Eului si triunghiului dramatic : persoana care violenteaza preponderent este Persecutor si deseori se afla in st de Parinte normativ negativ – critic si st de Copil rebel (Numai “un copil rebel ” poate fi atit de franc incit sa raneasca pe celalalt sau sa faca in asa fel incit sa fie mereu contra – sa sfideze regulile sociale si autoritatea fireste : exemple cumva comice: se scobeasca in nas de fata cu altii si altele de ac gen).  Persoanele care nu spun niciodata Nu, nu riposteaza cind este cazul folosesc cu preponderenta st de copil adaptat-obedient care are si un Supra eu extrem de puternic si teama de autoritate. Intra des in Victima.

Concluzie : st de copil adaptat pozitiv este buna in multe cazuri cind ne comportam in societate. Nu intotdeauna este bine sa ne dam toate “mastile” jos….Oricum de unele nici macar nu sintem total constienti/constiente…Unele “masti” fac parte din rolurile noastre din viata de zi cu zi.

Mai este un tip de violenta de aceasta data si mai subtila : de obicei o practica intelectualii. Intelectualii nu arunca cu piatra si nici nu dau cu parul in cap – la propriu, ci doar la figurat : prin ironie, persiflare, sarcasm…Arma lor e cuvintul vorbit sau scris. Si umorul intra in aceeasi categorie daca este folosit in exces. “A ride de”….nu e tot una cu “a ride cu”.  Umorul – (definitie adaptata din Blackman, Jerome S., 101 Apărări, Cum se autoprotejează mintea, Editura Trei, Bucureşti, 2009 si Ionescu Şerban, Jacquet Marie-Madeleine şi Lhote Claude – Mecanisme de Apărare, Editura Polirom, 2002) Persoana râde în faţa unei situaţii neplăcute, relevând aspectele ei plăcute. Astfel se protejează de aspectele, efectele dramatice, dureroase pe care situaţia le generează. Ea evită suferinţa, aparent considerându-se invincibilă, puternică. Persoană foloseşte autoironia pentru a-şi nega tristeţile, furiile, neadecvările, nedorind să îşi recunoască, să conştientizeze propriile trăiri şi gânduri. În absenţa unei introspecţii profunde, umorul nu este deloc un mecanism matur de apărare, ba dimpotrivă. Ironia şi autoironia nu sunt decât feţele negative ale umorului folosite tot pentru a evita sentimente dureroase sau penibile.   (Pag. 99, 302-306)   Daca ironia vine de la straini, deseori putin ne pasa (pentru ca stim  cine sintem, ce valoare avem), insa daca vine de la persoane apropiate atunci doare si sapa la radacina stimei de sine (mai ales la copii! ). 

Aceste categorii de violente dor mult mai mult decit o palma. Nu de putine ori mi-a fost dat sa aud de la amici si clienti vorbind despre comportamentul parintilor “Mai bine imi dadea o palma – mama sau tata – decit sa ma ironizeze “. Ironia naste rusine. Si rusinea e cancerul stimei de sine. Nu sint deloc pro agresivitate fizica asupra copiilor, insa sint de acord cu F Dolto – ca uneori o palma fizica nu e asa de dura decit o ironie acida.

Pina la urma si o injuratura autentica “face to face” e mai autentica in anumite contexte decit o ironie subtila care raneste mai adinc.

Studiile arata ca sintem inclinati sa fim total sinceri si sa ne povestim intreaga viata chiar unei pers pe care nu o s-o mai vedem…niciodata ( pt ca nu ne pasa…daca nu o mai vedem niciodata) ( eventual in tren –  sint unele persoane care isi povestesc viata cu amanunte picante unor necunoscuti. De multe ori acele amanunte nu sint cunoscute si de familie si rudele apropiate   )

Articolul de mai jos (http://scientia.ro/stiri-stiinta/91-psihologie-creier/2914-cum-distingem-sarcasmul-de-sinceritate.html ) arata acelasi lucru : e mai usor sa ne dam friu liber pulsiunilor agresive pe internet – pe bloguri (si nu numai ) decit face to face. Cutumele sociale in general nu ne permit (decit foarte rar)  sa fim grobieni cu o persoana pe care o privim in ochi.  Este si firesc sa fie asa – de aceea exista reguli sociale. Altfel – am sfirsti a ne omori intre noi daca consideram ca cineva ne enerveaza. Asta nu inseamna ca nu exista agresivitate : exista injuraturi, exista ironie, sarcasm, franchete….Pe internet – mai ales cind persoanele nu isi dau numele adevarat si scriu sub anonimat sint pline de “franchete” (a se citi : grobianism, violenta verbala). 

O sinceritate autentica are a face dupa mine cu o autoanaliza autentica. A spune ce gindim si ce simtim vis a vis de ceva este excelent, insa depinde cum o facem. Deseori a spune parerea noastra despre diverse lucruri nu inseamna a gindi din Adult, ci inseamna a critica din Parinte Normativ. (fireste fiecare dintre noi o facem mai mult sau mai putin – pentru ca fiecare dintre noi avem pete oarbe si prejudecati …Nu putem sa cunoastem din tot si din toate.  Important este sa ne dam seama de prejudecatile/proiectiile noastre si sa le punem la indoiala).Este o intreaga arta sa discernem cind putem fi sinceri si cind nu.

 Mecanismele de aparare le folosim aproape cu totii pentru a nu simti unele emotii si sentimente
si a nu gindi la unele lucruri pe care le consideram neplacute Unele se pare ca sint mai adaptative decit altele : insa depinde cum sint folosite : afirmarea de sine prin exprimarea sentimentelor, sublimarea, altruismul nepatologic, introspectia, umorul, afilierea, anticiparea evenimentelor neplacute
Altele sint proslavite de altii – ca si cum ar fi de dorit : altruismul patologic, franchetea, identificarea cu victima, ascetismul, rationalizarea, intelectualizarea.

Iata doua carti excelente in acest sens :

1.http://www.polirom.ro/catalog/carte/mecanismele-de-aparare-teorie-si-aspecte-clinic-2466/

 2.http://www.edituratrei.ro/product.php/101_aparari_Cum_se_autoprotejeaza_mintea/2185/

http://edituratrei.wordpress.com/2010/08/18/te-urasc-dar-te-iubesc-101-mecanisme-de-aparare/)

Statisticile nu sint prea bune cind vine vorba de doamna Depresie….http://www.revista22.ro/romnii-condamnati-la-depresie-7401.html, http://totb.ro/mituri-si-prejudecati-despre-mersul-la-psihiatru
Doamna Depresie este o insotitoare aproape permanenta a unora dintre noi. Unii psihologi – psihanalisti considera ca putina nevroza avem cu totii (Karen Horney – Personalitatea nevrotica a timpurilor noastre, ed IRI). Persoana cu depresie si cu nevroza in genere este macinata de ginduri, le aseaza si le rearanjeaza din nou si din nou, le analizeaza insa deseori ajunge acolo de unde a plecat…sau la rationamente din ce in ce mai i-rationale….Simtul analizei este excelent, insa nu si simtul proportiei (pentru persoana cu depresie balaurii sint peste tot…Viata nu mai e colorata ci gri si neagra…). De aceea o persoana cu depresie este apta pentru psihoterapie. Are deja capacitatea de a se sonda psihic, este introspecta, disciplinata in analiza,rumineaza intens diverse idei ne-functionale, insa nu stie sa isi puna intrebarile corecte.Deseori depresia este insotita de anxietate, de manii, de obsesii si de fobii, foarte des de ipohondrie (vezi si la marii creatori – Dali, Proust) insa si de dependente (alcool, drog).

Exista mai multe cauze ale depresiei :

- cele neurologice/genetice

- cele psihologice

- cele culturale

si mai sint fireste si cele metafizice

O sa ma ocup de explicatiile psihologice – explicatii provenite din diverse tipuri de psihoterapii (nu o sa intru in detaliile psihiatrice ale tipurilor de tulburari depresive si anxios depresive ce le puteti gasi in manualele ICD si DSM. ) Depresia poate acompania foarte bine si tulburarile de personalitate, insa eu o sa vorbesc in general de aceasta durere sufleteasca care exista in toate manifestarile depresiei in fiece spectru. Nu voi vorbi de perioadele de criza – ale vietii : nasterea, intrarea la gradinita, intrarea la scoala, intrarea la liceu, la facultate, prima iubire, casatoria, primul copil, accensiunea sociala si/sau materiala/si/sau profesionala, plecarea copiilor de acasa, primul nepot, pensionarea, pierderile (doliile) de oameni, animale, obiecte, iluzii, teluri…..Aceste crize pot fi acompaniate de doamna Depresie…insa nu musai cu mari sincope (adica nu depresii medii si grave).

Fie ca au complexe de inferioritate sau de superioritate – uneori (da sint si din acestea – de genul “eu sufar pentru toata omenirea”) stima de sine a persoanelor cu depresie este oscilanta si fie extrem de inalta uneori culmea, fie extrem de joasa alteori. Ele nu stiu sa spuna “Stop si Nu” cind este cazul. Ele opereaza cu multe conceptii despre sine, lume si viata negative si disfunctionale, suferind deseori de boala “Perfectionismului cronic” si de boala “Mai mult , Nimic nu este bun” si “Eu sint vinovat/a eventual de starea intregii lumi”. Mecanismele de aparare predilecte ale persoanelor cu depresie sint : intoarcerea catre propria persoana (cind te simti vinovat ca simti furie si ura fata de o persoana si atunci transferi aceasta furie si ura fata de tine insuti. De ce te simti vinovat si rusinat pentru ca urasti si esti furios pe cineva ? Pentru ca parintii, societatea in genere prin autoritatile ei ti-au spus asta – ca nu e voie sa urasti si sa fii minios. Astfel drumul catre starea de Victima- vezi triunghiul dramatic din analiza tranzactionala – este sigur), identificarea cu victima, identificarea cu agresorul (opusul identificarii cu victima – cele doua fete ale aceleiasi monezi) negarea, refularea, altruismul patologic, formatiunea reactionala, retragerea apatica.

Psihanalistii vorbesc despre frustrarile orale – si lipsa de afectivitate in primele momente ale vietii. Cognitivistii vorbesc de ginduri disfunctionale care produc emotii disfunctionale, analistii tranzactionali si terapeutii adlerieni vorbesc de convingeri disfunctionale care creeaza scenariul de viata – scriptul si stilul de viata. Persoana cu depresie – medie si grava – evadeaza din aceasta lume – pentru putin timp prin boala ei .Persoana cu depresie nu va avea aceeasi “harta” ca una fara depresie si nu va avea aceleasi pirghii declansatoare ca una narcisica sau ca una cu trasaturi de personalitate paranoide. Un om “aparent normal” nu se intreaba deseori despre spleenul vietii (vezi scrierile lui Cioran si Paler). Nu are acea sensibilitate psihologica – care il face extrem de permeabil la unele dureri sufletesti. Nu gindeste constient asupra lor, cel mult le arunca sub pres (mecanism de aparare)…

Modurile de a se trata pe sine si pe altii (de a vedea lumea) – ale unor persoane cu depresie le-a invatat in copilarie – cind posibil au avut parinti drastici, critici, abuzivi, sau mult prea supraprotectivi, abuzivi prin “nemarginita iubire” posesiva (toxica e si mincarea in exces si afectivitatea in exces).

Multe persoane cu depresie sint asa pentru ca si familia in care au crescut avea membri cu depresie sau cu alte tulburari adiacente, unele chiar grave. Modul de gindire se preia la fel ca si trasaturile fizice si genele.

Multe persoane cu depresie se simt depresive “de cind se stiu”.
Explicatia este ca nu au fost dorite cu adevarat de catre un parinte sau de catre ambii. Nu au avut parte de atasament sigur in viata, de iubire, securitatea si increderea in viata, nu au avut parte de dragostea parintilor. Se prea poate ca parintele lor sa nu fi fost dorit – vezi respingerile transgenerationale. Aceste persoane au asa numita injonctiune “Nu exista” inca din viata intrauterina si au preluat-o de la unul dintre parinti sau ambii. Uneori generatii intregi de copii traiesc ca si cum ar fi morti. Blestemul acestei injonctiuni este cel mai puternic alaturi de episcenariu – “ iti transmit tie cartoful fierbinte sa nu mi se intimple mie”. Alti adulti simt o tristete mormintala. Ei duc cu sine moartea unui copil inaintea lor, sau durerea incapsulata a familiei dupa pierderi multiple : avorturi, sarcini pierdute spontan (Van Gogh, Dali)

Si acum despre partea pozitiva a depresiei….Paradoxul este ca o asemenea tulburare duce la marginea prapastiei – abisului(pasarea phoenix) insa poate fi si o cale de re-nastere, de creatie ! In definitiv un cutremur oricit de crud ar fi el nu inseamna decit o re-nastere a pamintului.

Partea buna a unei depresii este ca face omul mai introspectiv, mai aplecat spre sine. Pe de alta parte, o depresie este buna – anunta ca persoana are de schimbat ceva in viata ei.

La un nivel filosofic lipsa de sens in viata da depresiei acea aura de mister. In definitiv multi artisti cind aveau stari depresive erau mai inspirati. Multe opere de arta (in mai multe domenii ) s-au nascut din noianul de ginduri, emotii distructive (mai mult sau mai putin disperate) ale artistilor (Baudelaire, Eminescu, Bacovia, Nietzsche, Dostoievski, Dali).

Asa numitul spleen al existentei a creat intregi opere memorabile. Cum spunea cineva – daca nu exista moartea, nu aveam poeti pe lume. Pentru ca existenta si moartea si mai ales sensul acestora indeamna la meditatie pe majoritatea dintre noi. Asta nu inseamna ca nu de putine oriunele operele de arta au influentat negativ psihicul persoanelor care au crezut prea mult in ele. Multi dintre noi avem un sentiment de pierdere la sfirsit de an, pentru ca mai trece un an, pentru ca ne analizam anul ce a trecut.Unii au un sentiment mai acut de tristete decit altii. Partea buna este ca privind anul ce a trecut putem sa ne construim anul ce va veni pe noi baze mai creative si fructuoase. Putem s-o folosim astfel pe doamna Depresie in avantajul nostru.

articole tangentiale cu acesta :

http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2009/12/28/urare-cu-permisiuni/

http://www.sensart.ro/despre-pierderi.html

La multi ani !
Crisa Levitchi