Afectivitate si Maturizare

Afectivitate si Maturizare

din lucrarea de diploma « Inteligenta emotionala si creativitatea » 1997 Univ Bucuresti, Facultatea de Psihologie

Cele mai bogate daruri isi pierd valoare atunci cand numai mana le ofera si nu inima. – Al. Dumas

O persoana care si-a format conceptia despre lume si si-a fixat idealurile si atitudinile fata de aspectele vietii, un om cu personalitatea conturata va reusi sa se judece obiectiv si sa aibe o atitudine critica fata de anumite trairi afective negative. Autoreglarea afectiva se poate realiza prin orintarea spre alte obiective, prin constientizarea trairilor afective negative si dorinta de a le schimba cu sentimente pozitive. Sentimentele unei persoane si modul lor de ierarhizare in jurul sentimentului dominant dezvaluie o latura esentiala a personalitatii.

Facand o analiza de cazuri de personalitati (in viata si istorie) – care printr-o definitie populara ar fi considerate mature sau autorealizate Maslow a gasit urmatoarele caracteristici (care ar definii o personalitate matura): perceperea eficienta a realitatii si relatii mai comode cu ea – vizeaza judecarea corecta a situatiei si a oamenilor. Persoanele mature sunt mai deschise la risc, necunoscut, au mai putina frica. Persoanele imature dimpotriva, accepta foarte greu situatiile neprevazute, avand nevoie imperioasa de certitudine, siguranta determinare.

acceptarea eului, a celorlalti si a naturii – personalitatea matura nu se simte stingherita de natura si de trebuinsele corporale, ea neincercand rusine sau dezgst fata de acestea din urma.

spontaneitatea – vizeaza capacitatea de a aprecia arta, distractiile si existenta plina de viata, fara prea mult conventionalism. Personalitatea matura este capabila sa sesizeze experiente maxime.

centrare pe problema – vizeaza uitarea de sine si abnegatia in indeplinirea unei sarcini.

detasarea – vizeaza nevoia de singuratate, priteniile si atasamentele de familie nu sunt exacerbate, posesive.

independenta de cultura si mediu – vizeaza abilitatea de a lasa la o parte critica si conventiile sociale.

prospetime continua a aprecierii – vizeaza aspectul spontan si nou al experientelor traite. Personalitatile mature raspund pozitiv la experiente noi.

orizonturi nelimitate – vizeaza aspectul religios fiind vorba de o trasatura mistica, oceanica – trasatura care arata preocuparile pentru aspectele ultime, pentru esenta ultima a realitatii.

sentimentul social – personalitatile mature manifesta sentimente profunde de identificare, simpatie, afectiune. Compasiunea este o trasatura pregnanta a personalitatii mature.

relatiile sociale profunde dar selective – vizeaza aspectele de echilibru afectiv, personalitatile mature necentrandu-se pe egoul lor si fiind capabile de atasamente personale adanci. Persoanele mature sunt capabile sa intretina relatii bune si cu indivizi cu care nu au relatii prea profunde.

structura de caracter democratica – vizeaza aspectul de toleranta etnica si religioasa, de respect altor natii.

certitudine etica – vizeaza delimitarea neta intre bine si rau, persoanele mature fiind solidare cu scopul considerat drept.

simt neostil al umorului – personalitatea matura foloseste mai curand umorul filozofic profund care de obicei trezeste mai curand zambetul decat rasul, care este mai curand intrinsec situatiei decat adaugat ei, care este mai curand spontan decat pregatit si care farte adesea este irepetabil decat glumele si ironia ostila (Maslow in Allport 1991, p. 284).

spirit creator – vizeaza o anumita forta si individualitate care isi pune amprenta asupra stilului de viata, asupra actiunilor indiferent daca scriu, compun sau pur si simplu fac gospodarie.

Alti autori (psihiatri) au mentionat ca o persoana matura este: vesela, senina, optimista, are capacitatea de a se bucura de munca, de joc, are capacitatea de a iubi, de a atinge scopuri, isi manifesta temperat emotiile, se cunoaste pe sine, reactioneaza adecvat la situatie si este responsabila social. Allport spune totusi ca persoanle sanatoase nu sunt intotdeauna atat de fericite si lipsite de conflicte pe cat ar parea s-o implice enumerarea psihiatrilor (Allport, 1991, p.284). El il da ca exemplu pe Shoben care incearca sa derive criteriile normalitatii din calitatile esentiale ale fiintei umane. Abordarea lui Shoben il conduce la abordarea laturii serioase a maturitatii, pentru el normalitatea insemnand autocontrolul, responsabilitate personala, responsabilitate sociala, interes social democratic si idealuri. Personalitatea matura in ciuda imprejurarilor vitrege, incearca sa se apropie de acest ideal mai mult ca personalitatea imatura.

O alta clasificare a criteriilor pentru identificarea personalitatii mature a fost facuta de G. W. Allport dupa cum urmeaza:

extensiunea eului – arata faptul ca eul elaborat treptat, continua sa se extinda odata cu experienta. In adolescenta odata cu prima dragoste, grantele eului sunt extrem extinse, bunastarea celuilalt fiind identica cu bunastarea proprie. De asemenea largirea eului se face si prin relatii noi, prieteni noi, interese si pasiuni noi. Iese in evidenta faptul ca personalitatea matura nu este interesata doar de hrana si siguranta personala ci isi largeste permanent cercul preocuparilor. Toate aceste preocupari exterioare eului propriu trebuie sa fie incorporate de persoana, trebuie sa devina personala – numai astfel personalitatea va fi matura. Trebuie ca persoana sa se implice, sa participe cu toata fiinta fara a se pierde pe sine – insa.

raportarea calda a eului la ceilalti – adaptarea sociala a persoanei este marcata de doua tipuri de caldura – pe de o parte capacitatea de a iubi (familie, prietenie profunda) pe de alta parte – evitarea implicarii fara rost, posesiva si egoista cu ceilalti (familie, prieteni). Al doilea tip de caldura poseda o anume detasare care da capacitatea de a intelege egal conditia umana in general – tip de caldura care Allport il numeste compasiune. E vizat un respect pentru persoana de alaturi – indiferent cine ar fi ea. Acest respect este dobandit printr-o extensie imaginativa a experientei mai dure din viata proprie. Aici se intalneste toleranta, caracterul democratic si de ce nu empatia. Allport conchide ca persoana mai putin matura considera ca numai ea a trait experiente ale pasiunii, fricii e.t.c. si ca doreste mai mult sa fie iubita decat sa daruiasca iubire. Acest lucru a fost pus in evidenta si de K. Horney in Personalitatea nevrotica a epocii noastre – ea spunand ca nevroticul are nevoie de iubire ca de apa sau aer, dar paradoxal o respinge considerand ca nu este demn de ea; este de asemenea incapabil sa daruiasca iubire.

securitatea emotionala (autoacceptarea) – personalitatea matura are echilibru emotional, fata de cea imatura care se preocupa de franturi si secvente emotionale (excese alcoolice, obscenitati, obsesii, anxietate). Autoacceptarea cuprinde abilitatea de a evita suprareactia fata de problemele care apartin impulsurilor segmentale. Teama poate fi stapanita prin autoacceptare, pentru ca altfel se dezvolta o preocupare nevrotica pentru diferite lucruri sau stari. Toleranta la frustratie este foarte importanta. Adultul imatur la fel ca si copilul, intampina piedicile si iritarile cu manie sau tanguieli, acuzand pe ceilalti sau plangandu-si de mila. Personalitatea matura suporta frustrarile si daca este cazul asteapta momentul sa planifice, sa ocoleasca obstacolul. Aceasta scoate in evidenta ca personalitatea matura nu este totdeauna calma, senina si vesela, dar cu siguranta ea a invatat sa-si accepte starile emotionale astfel incat sa nu agreseze pe cineva – aceasta agresare soldandu-se cu supararea altora. Aceasta vizeaza si constientizarea sentimentelor si starilor personale – de care vorbea si Pavelcu. Experientele timpurii din copilarie au rol important pentru dezvoltarea ulterioara. Personalitatea normala observa ca in evolutia sa exista si esecuri si suparari, dar va invata sa nu catastrofeze totul, dandu-si seama ca nu orice sentiment de insecuritate si frica prevesteste ceva negru, va invata ca sentimentul securitatii nu este absolut. Personalitatea nevrotica nu intelege acest lucru, de aceea atacurile de panica si anxietate fac parte din cotidian la aceasta. Simtul eului extinzandu-se, persoana isi va asuma noi riscuri si noi sanse de esec. Aceste insecuritati sunt insotite de un simt al proportiei. Devii prudent fara sa intri in panica. Autocontrolul este o reflectare a simtului proportiei (Allport, 1991, p. 291). Personalitatea matura va exprima sentimentele, ideile si convingerile tinand seama de sentimentele, ideile si convingerile celorlalti, nesimtindu-se, de asemenea amenintata de propriile sale expresii emotionale sau de ale altora (Allport, 1991, p. 219).

perceptie realista, activitati si sarcini – aceasta caracteristica vizeaza aspectele intelectuale si relatia cu sarcinile. O personalitate normala are << atitudini >> care conduc la veridicitate intr-un grad mai mare decat la o personalitate mai putin normala. Maturitatea nu modifica realitatea pentru a se potrivi cu trebuintele si fanteziile sale. Allport conchide ca a fi matur inseamna a avea anumite abilitati intelectuale de baza, dar observa ca multe persoane cu o inteligenta superioara sunt lipsite de echilibru emotional si organizare intelectuala caracteristice unei persoane sanatoase. Maturitatea presupune si anumite abilitati orientate spre problema, sarcina. Aceasta inseamna ca satisfacerea impulsurilor egoiste, mandre sunt eludate pentru ca centrarea se face pe un anumit lucru si toata energia se canalizeaza cu putere pentru a face acel ceva. Criteriul are si legatura cu responsabilitatea. Allport vorbeste de maturitate economica care ar fi capacitatea de a infrunta fara panica, autocompasiune fara manifestarea unui comportament defensiv ostil, de autoamagire – incercarile vietii.

obiectivarea eului – intuitie si umor – pornind de la cuvinte lordului Chesterfield: Ma cunosc (nu este vorba de o cunoastere comuna). Stiu ce pot ce nu pot si in cosecinta ce trebuie sa fac, Allport conchide ca intuitia trebuie masurata prin proportia dintre caracterul pe care crede ca il are persoana si cel pe care il are. Dar in cele din urma, spune tot el, indiciul cel mai utilizabil devine proportia intre: caracterul pe care altii il atribuie (cred ca il are) si cel pe care el crede ca il are (relatia dintre ceea ce crede el ca este si ceea ce altii cred ca este). Umorul este corelat de Allport cu intuitia. Umorul este capacitatea de a rade de lucrurile pe care cineva le iubeste (inclusiv desigur propria persoana si tot ceea ce tine de ea) si totusi sa le iubesti (Meredith in Allport 1991, p. 295). Simtul umorului ne este acelasi lucru cu simtul comicului. In cea mai mare parte comicul consta in degradarea unui aparent imaginar. Impulsul agresiv este doar usor deghizat – comicul fiind un simt mai brut decat simtul umorului. Legat de inteligenta agresiva (care ia in deradere pe celalalt) este rasul, declansat de ceea ce este picant, ras care pare sa se datoreze relaxarii, reprimarii. Agresivitatea si sexul stau la baza a mare parte din ceea ce numim comic (p. 259). Exista dovada ca oamenii care sunt mai pitin inteligenti, care au valorile estetice si teoretice scazute, prefera comicul si sunt lipsit de un simt al umorului bazat pe relatiile reale din viata – observa C. Landis si J. W. Ross.

filozofia unificatoare a vietii – o persoana matura are o intelegere clara a scopului vietii in termenii unei teorii inteligibile – o forma oarecare de filozofie unificatoare a vietii. Directionarea – cum ar spune Ch. Buhler – este mai marcanta la persoanele mature decat la cele imature. Persoanele imature nu pot trece peste deziluziile vietii cu capul sus si cu speranta ca va fi mai bine. Acest criteriu a lui Allport va fi legat foarte strans de o caracteristica a abilitatii emotionale – optimismul, speranta. Filozofia unificatoare poate fi cercetata si in termenii unei clarificari a valorilor dominante: teoretica, economica, estetica, sociala, politica, religioasa. Sentimentul religios si constiinta genetica sunt alte doua aspecte ale filozofiei unificatoare a vietii. Religia trebuie sa aibe o valoare intrinseca pentru ca numai asa oamenii vor deveni mai toleranti si nu vor mai avea prejudecati de orice fel, conchidea Allport.

O persoana matura avand o imagine de sine relativ clara isi va putea reprezenta ce iar place sa fie si ce ar trebui sa faca, spunandu-si nu trebuie sa fac ci ar trebui sa fac. O persoana imatura spune adeseori sau intotdeauna trebuie demonstrand astfel imaturitatea dorintei exaltate de perfectionar. Trebuie implica un dicton imperativ, fara nuante, spre deosebire de ar trebui care implica mai multe cai si mai multe variatii.

Se observa ca schitele caracteristicilor personalitatii mature formulate de cei doi autori Maslow si Allport sunt foarte asemanatoare. Un rol important in ele il constituie echilibru afectiv si afectivitatea in general.

Facand o diferentiere intre personalitatea normala si personalitatea nevrotica – deci imatura, K. Horney spune ca personalitatea normala desi se supune temerilor si defenselor din societatea in care traieste, in general va fi capabila sa-si valorifice potentialitatile si sa se bucure de satisfactiile pe care i le ofera viata. Persoana normala este capabila sa traga maximul de profit din posibilitatile pe care i le ofera societatea ea nesuferind mai mult decat este inevitabil sa sufere (Horney, 1996, p. 21). Nevroticul dimpotriva sufera in permanenta. Pentru scaderea insecuritatii, a fricii, a sentimentului de inferioritate, a slabiciunilor mai ales, personalitatea nevrotica cauta sa castige si sa-si impuna mai apoi puterea si prestigiul personal. Lupta omului normal pentru putere sau pentru a depasi un obstacol este generata de forta pe cand cea a nevroticului este generata de slabiciune (Horney, 1996, p. 124). Cand persoana normala considera ca este mai intelept sa cedeze, sa se resemneze oarecum, persoana nevrotica lupta in continuare pentru a se proteja de propria neputinta. Lupta nevroticului pentru putere serveste ca protectie impotriva pericolului de a se simti sau a fi privit ca o cantitate neglijabila. Nevroticul considera slabiciunea nu numai ca pe un pericol ci si ca pe o dezonoare. El ii clasifica pe oameni in << puternici >> si << slabi >>, admirandu-i pe primii si dispretuindu-i pe ceilalti. Se simte umilit daca are de recunoscut la sine existenta vreunei temeri sau inhibitii astfel dispretuindu-se ca nevrotic si dorind sa tina in secret faptul acesta (Horney, 1996, p. 126). Multi dintre cei care doresc sa aiba cu orice pret dreptate, orgoliosii care nu cedeaza sint nevrotici nu maturi. El se mai dispretuieste si pentru faptul ca nu este capabil sa o scoata la capat singur cu nevroza sa. El se manifesta dorind cu orice pret sa aiba control asupra sa si a altora, neadmitand o intamplare care nu a fost aprobata de el. K. Horney atentioneaza ca aceste dorinte de control pot fi reprimate astfel incat nici persoana nici ceilalti sa nu-si dea seama de ele; dar aceste se vor repercuta in plan somatic.

Daca personalitatea matura se caracterizeaza printr-o capacitate de autonomie si independenta personala, prin spirit critic si autocritic, personalitatea nevrotica imatura are ca atribute: dorinta imperioasa de a fi iubita, tendinta de confirmare si stradania de a avea succes cu orice pret.

Persoana nevrotica alearga intotdeauna dupa fantoma iubirii. Nevroticul este in dilema vesnica de a fi incapabil de iubire si de a avea o trebuinta enorma de afectiune de la ceilalti – pe de alta parte. El nu isi da seama ca ostilitatile sale latente, cerintele sale perfectioniste sau sensibilitatea sa morbida fac ca relatia lui sa fie nesatisfacatoare. El nici nu are capacitatea de a ceda mai ales intr-o relatie de dragoste care implica intotdeauna capitulare. Cu cat individul este mai incapabil de asemenea cedare, cu atat mai nesatisfacatoare vor fi relatiile sale de dragoste (Horney, 996, p. 129). Nevroticul sufera de mania perfectiunii partenerului, de aceea toate relatiile sale se sfarsesc prost. Ca nu exista sentimente de afectiune veritabile vrednice de incredere se vede din reactia imediata ce are loc de indata ce vreo dorinta nu este indeplinita. Unul din factorii esentiali ai iubirii este trainicia sentimentului ceea ce la nevrotic nu exista. El este indiferent fata de personalitatea celuilalt, fata de particularitatile, dorintele partenerului. Indiferenta este expresia ostilitatii fundamentale fata de oameni al carei continut este de cele mai multe ori dispretul si invidia. Nevroticul il foloseste pe celalalt ca pe o jucarie dar el nu stie acest lucru si se considera victima cand partenerul nu-i indeplineste dorintele. Nevroticul nici nu doreste a fi constient de ostilitatea sa pentru oameni, pentru ca altfel ar fi normal sa nu mai doreasca afectivitatea lor, ceea ce totusi n-ar dori.

O alta dificultate in calea satisfacerii foamei de iubire este neincrederea. El este incapabil sa accepte afectiunea celorlalti. Neincrederea suscita suspiciune si frica, nevroticul fiind ferm convins ca nimeni nu-l poate iubi. Daca nimeni nu-l poate iubi (pentru ca el asa gandeste), atunci se inchide in carapacea orgoliului devenind insensibil. Convingerea de a fi neiubit este aproape de a fi inrudita de incapacitatea de a iubi. Este o reflectare constienta a acestei incapacitati (Horney, 1996, p. 86).

Alta problema ar fi ca dovada afectiunii din partea unei persoane poate genera frica de dependenta. Dependenta emotionala este un pericol real pentru oricine nu poate trai fara afectiunea celorlalti (Horney, 1996, p. 87). Pentru persoana nevrotica, dependenta joaca un rol important. Persoanele mature gasesc important ca doar anumitor indivizi sa le fie placuti, acelor indivizi cu care lucreaza, traiesc, spre deosebire de persoanele imature care simt si se comporta in asa fel de parca existenta, fericirea si securitatea lor depind de faptul de a fi placuti (Horney, 1996, p. 90). Astfel iese in evidenta incapaciatea personalitatilor imature de a fi singure. Incapacitatea de a fi singur se sincroniozeaza cu cresterea anxietatii. Paradoxul este ca atunci cand se afla impreuna cu o persoana apropiata, in loc sa fie multumita, este tot nemultumita. Reiese de aici ca dorinta prezentei celuilalt nu este expresia a unei dragoste autentice, ci doar a trbuintei de securitate, alimentata de faptul ca acela este disponibil (p. 91). Dependenta emotionala rezulta din trebuinta nevroticului de a se atasa de cineva pe care sa-l oblige sa-si tina promisiunea de protectie. Intr-o relatie, cand un individ devine dependent de altul, se nasc anumite resentimente. Individul dependent se simte inrobit, nu-i place ca trebuie sa se supuna, dar continua sa o faca de teama de a nu-si pierde partenerul.

O alta caracteristica a trebuintei de afectiune este cea a insatiabilitatii – care se poate manifesta in cupiditate ca trasatura generala de caracter: lacomie de mancare, dorinta sexuala. Nesatul de a poseda este unul din mecanismele de aparare impotriva anxietatii.

Exista trei tipuri de persoanalitati nevrotice:

persoanele care solicita afectiunea indiferent de forma in care apare ea si indiferent de metodele prin care este obtinuta.

persoanele care cersesc afectiunea, dar care daca nu o obtin in cadrul unei relatii, numai cauta pe altcineva ci fug din calea oamenilor. Ca o compensatie, incep sa manance, sa citeasca – intra in posesia a ceva deci.

persoanele care au fost de timpuriu si sever ranite astfel incat atitudinea lor constienta a devenit o profunda neancredere in orice manifestare de afectiune. Ele pot avea chiar o atitudine cinica si ironica fata de afectiune. Numai dupa o parte mai mare din anxietatea lor a fost descarcata, sunt capabile sa doreasca din nou afectiunea si sa o aprecieze.

O alta expresie a trebuintei de a fectiune este cautarea iubirii neconditionate. Doresc sa fiu iubit pentru ceea ce sunt si nu pentru ce fac. Aceasta dorinta este normala la orice persoana matura, dar la nevrotici este exacerbata. Orice critica pentru nevrotic este o catastrofa, considerand ca partenerul isi retrage dragostea fata de el. Cerinta lui de a fi iubit neconditionat implica si nonavantajarea celuilalt. Aceasta dorinta este necesara pentru ca orice avantaj sau satisfacere a celuilalt genereaza suspiciune, nevroticul considerand ca celalalt il place numai de dragul acelui avantaj. Aceste dorinte perfectioniste deriva din lipsa nevroticului de a fi el singur responsabil pe viata lui. El nutreste convingerea ca totul trebuie sa-i fie dat din afara, intreaga responsabilitate pentru viata sa revenind celorlalti nu lui.

Nevroticii sunt foarte sensibili la orice respingere sau refuz oricat de slabe ar fi acestea. Refuzul se soldeaza cu acte de furie, dar conexiunea intre sentimentul de a fi refuzat si iratibilitate ramane inconstient. Frica de respingere, daca este traita la maxim, poate duce la evitarea de a se expune oricaror posibilitati de refuz (p. 104). Teama de refuz poate duce la o serie de inhibitii de ordinul timiditatii. Astfel persoana nu-si va exprima nici un fel de sentiment pozitiv (dragoste, recunostinta, pretuire), preferand sa para mai dura decat in realitate. Timiditatea serveste drept aparare impotriva expunerii la refuz. Convingerea de a nu fi iubit se inscrie in acest tip de aparare. Teama de refuz impiedica pe cineva sa cunoasca sentimentele celuilalt.

Un rol important in maturizarea personalitatii il constituie maturizarea afectiva. Pe langa maturizare este necesara si o cristalizare a sentimentelor. Diferenta dintre cele doua a fost facuta de Pavelcu.

Cristalizarea este procesul de transformare, transmutare axiologica, valorica a obiectului, luminare a lucrurilor, fenomenelor, situatiilor externe sau interne. Maturizarea este transformarea constelatiei interne, dinamice a personalitatii. Cristalizarea este proiectia vietii interne asupra realitatii, maturizarea este proiectia realitatii externe asupra constiintei individului. Cristalizarea este proiectie, maturizarea este introectie (cum s-ar spune in termeni psihanalitici). Prima ar reprezenta conform spuselor lui Piaget – actul de asimilare a situatiei prin prisma trebuintelor omului – a doua – actul de acomodare a tiparelor afective la natura externa.

Exista diferente intre maturitatea afectiva si cea intelectuala. Personalitatea matura se caracterizeaza prin capacitatea de autonomie si independenta personala. Stabilitatea progresiva a sentimentelor este considerata drept o caracteristica a maturitasii. Sentimentele devin mai constante atunci cand stim ce simtim, cand ne dam seama care sunt preferintele sau repulsiile, care sunt persoanele si situatiile care ne atrag si cele care nu ne atrag. Astfel, sentimentul devine obiect al constiintei. Stabilitatea sentimentului sta la baza coerentei, unitatii si integritatii caracterului. Sursa sentimentului este eul – acesta fiind un factor important al maturitatii.

Pavelcu arata ca exista doua extreme prin care se polarizeaza osmoza eului:

daruirea totala – forma oblativa – care inseamna anihilarea personalitatii unuia dintre parteneri concomitent cu absorbirea celui ce se daruieste de catre al doilea.

forma captativa – care inseamna posesiunea integrala a unui partener de catre celalalt.

Un sentiment de iubire normal formeaza un << cuplu >> solidar, echilibrat, creator, << eul >> nu dispare in << ci se modifica spre o finalitate comuna >> (Pavelcu, p. 86). Sentimentul de iubire deschide porti catre altul, constiinta de a iubi si a fi iubit creeaza sentimentul de securitate, prin increderea in ceilalti mentinem si dobandim incredera in noi. Daca a iubi, afirmi existenta altuia pentru tine, atunci a fi iubit inseamna sa afirmi realitatea ta pentru altul.

Infantilismul afectiv la varsta adulta se manifesta prin egocentrism (incapacitatea de a intelege si a asimila trairile altora, de a te acomoda la ce simt altii si a evada in visare), regresie, mimetism, apatie, anxietate, disociere, rationalizare (justificare prin argumente a unor porniri nedemne). In egocentrism, altul se transforma in mijloc al intereselor personale, persoana egocentrica neputandu-se transpune in constiinta altora, neputandu-se adapta punctului de vedere al altuia.

Se observa ca afectivitatea are rol important in dezvoltarea personalitatii mature. Acest lucru l-au subliniat si Maslow si Allport in caracterizarile lor cu privire la personalitatea matura, afectivitatea punandu-se in evidenta in caracteristicile: sentimentul social, relatii sociale profunde, raportarea calda a eului la ceilalti si securitatea emotionala (autoacceptare).

Nota: in decursul vietii o sa avem mereu parti nematurizate in noi insine si posibil ne vom comporta imatur in anumite situatii de viata. Se pare ca toti “sintem putin luati” – vorba cintecului (adica nevrotici normali). Diferenta intre un nevrotic si un psihotic sau un sociopat este ca nevroticul intelege ca are anumite parti in el in conflict, pe cind la ceilalti acest lucru nu se intimpla ei considerind ca asa cum vad ei lumea e firesc si normal. In definiv, marea majoritate a persoanelor norlam nevrotice au capacitatea de testare a realitatii si a convingerilor mai putin reale si acesta e un semn de sanatate, totusi.

Psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi

puteti prelua art din blog cu specificatia sursei

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 53 other followers

%d bloggers like this: