Cris A Levitchi

Va anunt cu bucurie aparitia unei alte carti la care am lucrat in 2010.: “Despre iluzii, mituri, amagiri”http://www.sensart.ro/despre-iluzii-mituri-amagiri.html   . Rezultatele se fructifica acum. Iluziile pe care le-am avut in vedere sint despre relatii, dragoste-iubire, bani si moarte. Si ca nimic nu este intimplator, aparitia cartii s-a produs astazi, cind soarele este intre Balanta-Scorpion. (balanta guverneaza relatiile de orice fel si cele de iubire si Scorpionul sexualitatea si moarte, in tandem cu Taurul care guverneaza – banii).
Cartea va fi lansata pe 9 noiembrie la salon Inlight impreuna cu un seminar sustinut de mine si de Clara Toma pe temele din carte.
Pretul cartii este 20 ron si puteti s-o achizitionati de pe siteurile : www.edituraascendent.ro, www.ce-e-aici.eu, librariile Eminescu, Orfeu (in Bucuresti), sau de pe alte librarii on-line.
Premiul stiintific pe 2011 de la ARAT (Asociatia profesionala de analiza tranzactionala din Romania recunoscuta de European Association of Transactional Analysis) : http://www.sensart.ro/despre-iluzii-mituri-amagiri.html Consider ca premiul acesta este si in contul cartii “Vorbe fara glas” (si acolo am folosit multe concepte din AT ) http://www.sensart.ro/vorbe-fara-glas.html

INTERVIU : http://www.cafegradiva.ro/2011/12/ce-facem-cu-iluziile.html

http://www.cotidianul.ro/despre-iluzii-mituri-amagiri-premiul-stiintific-pe-2011-din-partea-arat-163896/

Crisa Lev
Iata aici despre carte si seminar :
http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2011/10/16/seminar-9-noiembrie-2011-despre-iluzii-mituri-amagiri/

“Joc de carti in Doi pentru Amandoi,, creat de Cristiana Alexandra Levitchi, psihoterapeut si Clara Toma, consilier in comunicare relationala, aparut la ed Ascendent  www.edituraascendent.ro

Acest joc de cărţi este conceput pentru cuplurile care doresc să îşi imbunătăţească relaţia într-un mod inedit, creativ şi jucaus. Jucând , fiecare  va înţelege mai bine punctul de vedere al partenerului şi  va conştientiza mai bine propriile nevoi.

Jocul poate fi cumparat de la editura Ascendent office@edituraascendent.ro (cu o comanda de peste 30 lei) sau de la urmatoarele librarii pe care le gasiti aici : http://www.sensart.ro/librarii.html

Despre autoare:

Cristiana Alexandra Levitchi:

Psihoterapeut, psiholog clinician,coach, cu formare nlp,  lucreaza la spital si la cabinetul individual. Ofera sedinte adultilor, cuplurilor, familiilor, parenting. Absolventă a Facultăţii de Sociologie, Psihologie şi Pedagogie – Specialitatea Psihologie (1992-1997), Universitatea Bucureşti.

Formare în psihoterapie experienţială a unificarii, în psihoterapie adleriană, formare în NLP (programare neurolingvistică), specializare în comunicare şi managementul resurselor umane, in curs de formare in analiza tranzactionala, formare coach, in curs de formare in constelatii familiale, participare la o serie de workshop-uri de formare continua de gestaltterapie, somatoanaliză, psihoterapia cuplului si sexologie, Formator certificat de Ministerul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, Ministerul educaţiei, cercetării şi tineretului. A colaborat ca redactor colaborator la revista Psihologia Azi Magazin.
Este autoare a mai multor carti publicate de Editura Ascendent printre care:
Si Dumnezeu poarta negru uneori – Incursiune in partea ascunsa din noi (cazuri de psihoterapie)
Istorii cu parfum de leandri – Cazuri terapeutice istorisite inedit
Istorii la o cafea cu ciocolata – Cazuri terapeutice istorisite inedit
Istorii la umbra unor castele vechi – Cazuri terapeutice istorisite inedit
Coautor al cartii ,,Vorbe fara Glas. Cum facem fata pierderilor, separarilor si violentelor din viata noastra,,
Autoare a diverse articole si colaborare in reviste, ziare : “Sens și Consens”, “Psychologies”, “Psihologia Azi Magazin”, “Psihologia”, “Revista de Psihoterapie experienţială”, “Tabu”, “Eva Magazinul Femeilor”, “Cosmopolitan”, “ABC-ul casei”, “Lumea femeilor”, “Bine pentru mine”, revista “Asociaţilor logopezi din România”, Phoenix Magazine, ziare: “Evenimentul zilei”, “Jurnalul Naţional”, “Adevărul”, “Cotidianul”. Invitată la diverse emisiuni de televiziune la Antena 1, Romantica, B1 TV, Prima TV, Acasă TV, Radio Delta, Naţional. Participare la Salonul de Psihologie: lansări cărţi și susţinere de workshop-uri.

Site personal: www.sensart.ro

Blog personal: cristianaalexandralevitchi. wordpress.com

Clara Toma:

-licenta in comunicare, specializarea comunicare nonverbala

-formare in metoda de comunicare relationala ESPERE, creata de Jacques Salome

-masterand in  ,,Psihologia cuplului si familiei,,

-autoare a cartii ,,Comunicarea nonverbala si adevarul de dincolo de cuvinte,, Ed. Ascendent, 2005 si coautor al cartii ,,Vorbe fara glas-cum facem fata pierderilor, separarilor si violentelor din viata noastra,, Ed. Ascendent, 2009

-autoare a numeroase articole de comunicare si dezvoltare personala publicate in reviste si site-uri de specialitate

-moderator de grupuri de dezvoltare personala si consilier in comunicare relationala

Va anunt aparitia altei carti la Editura Ascendent pe 27 noiembrie 2009 :

“Vorbe fara glas.Cum facem fata pierderilor, separarilor si violentelor din viata noastra” de Cristiana Alexandra Levitchi si Clara Toma.

www.edituraascendent.ro

Fragmente din carte :

Vorbe fără glas. Cum facem faţă pierderilor, separărilor si violenţelor din viaţa noastră

din Cuprins (selectie):

Începuturile

Legăturile

Deciziile din copilărie şi pierderile

Pierderile şi transmiterile transgeneraţionale prin arborele genealogic

Copilul sacrificat şi pierderile

Traume şi violenţe

Traversarea procesului de doliu

Apărările eului şi pierderile

Fazele doliului

Adevăruri în cazul pierderilor

Învăţarea abilităţii emoţionale

Sentimentele nu au morală

Furia, energia vieţii

Ura, umbra iubirii

Cum ne vindecăm

………………….

Iertarea, între apărare şi eliberare

Viaţa se naşte din moarte şi ambele sunt două feţe ale aceleiaşi monede.

Aproape nu există persoană care să nu fi trecut printr-o traumă, o pierdere, o separare, fie decesul unei fiinţe dragi, fie pierderea unui ideal, pierderea face parte din viaţă şi nu putem s-o ignorăm. Deseori, lipsa conştientizării acestor pierderi duce la probleme psihoemoţionale şi psihosomatice care nu sunt recunoscute ca având cauza în incapacitatea de a trăi acele pierderi. Cartea de faţă nu îşi doreşte să fie plăcută, însă îşi doreşte să fie edificatoare şi clarificatoare în acest labirint de traume, dureri, pierderi, separări. O să descoperiţi ce este trauma, ce este o separare, ce este doliul şi cum trecem prin el. Pornind chiar de la naştere noi trecem printr-o traumă. După naştere, începe un şir lung de etape, schimbări în viaţă care toate presupun o separare, o pierdere şi un câştig. Cum să conştientizăm dacă am trecut cu bine printr-o etapă pentru a putea să trăim cu adevărat o să descoperiţi pe parcursul cărţii. A nu parcurge toate etapele unui doliu înseamnă a nu te putea desprinde şi a nu te implica în viaţă autentic.

Puteti descoperi in aceasta carte legatura intre pierderi si nastere, intre pierderi si deciziile din copilarie (modul nostru de gindire despre noi, altii si viata), intre perderi si violentele indurate de-a lungul vietii, intre pierderi si arborele genealogic, intre pierderi si dependentele de orice fel. O sa intelegeti ce ne impiedica sa traim doliile si sa mergem mai departe in viata. Prin introspectie o sa descoperiti cum sa va cunoasteti mai bine sentimentele si cum sa le acceptati pe fiecare, oricit de dureroase si neacceptate social ar fi ele. O sa recunoasteti ideile preconcepute in cazul pierderilor si ideile adevarate despre pierderi. In cele din urma aveti in carte un ghid practic de a trece prin dolii, pierderi si separari.

……………………………………….

Pot fi persoane care spun: eu nu am avut traume groaznice în familie, am avut o copilărie relativ “normală” şi am acum o familie “normală”. Chiar dacă au avut “norocul” de a fi crescut într-o familie relativ funcţională asta nu înseamnă că nu au simţit niciodată emoţii negative faţă de cei care i-au crescut. Nu este nevoie musai să ai un trecut foarte dureros ca să faci exerciţiile de conştientizare, acceptare şi înţelegere a sentimentelor tale. Chiar şi o persoană echilibrată psihologic trece de câteva ori în viaţă prin pierderi. Pentru acele pierderi are nevoie să treacă prin doliu. Şi pentru o pierdere a unei jucării sau bijuterii este nevoie de a face travaliul de doliu.

Pentru a trece bine prin doliu avem nevoie să ne rezolvăm unele evenimente din trecut în care noi supravieţuitorii şi persoana decedată, pierdută din viaţa noastră am luat parte. Mă voi referi mai ales la relaţiile tensionate între noi şi persoana pierdută. Cu cât evenimentele trăite cu acea persoană sunt mai traumatizante pentru noi, cu atât procesul doliului poate dura mai mult.

alte fragmente:

http://www.sensart.ro/vorbe-fara-glas.html

despre carte si la :

http://revistascriitorului.ro/program-lansari-autori-romani-la-targul-gaudeamus/

Cartea se poate comanda cumparat de la editura Ascendent office@edituraascendent.ro (cu o comanda de peste 30 lei) sau de la urmatoarele librarii pe care le gasiti aici : http://www.sensart.ro/librarii.html

CRISTIANA ALEXANDRA LEVITCHI

psihoterapeut, psiholog clinician, coach, NLP

Autoare a cartilor:

Vorbe fara Glas. Cum facem fata pierderilor, separarilor si violentelor din viata noastra impreuna cu Toma Clara noiembrie ed Ascendent

Istorii cu parfum de leandri – Cazuri terapeutice istorisite inedit – colectia Ascendent Psihologic, editura Ascendent

Si Dumnezeu poarta negru uneori – Incursiune in partea ascunsa din noi – editura Ascendent

Istorii la o cafea cu ciocolata – Cazuri terapeutice istorisite inedit – colectia Ascendent Psihologic, editura Ascendent

Istorii la umbra unor castele vechi – Cazuri terapeutice istorisite inedit – colectia Ascendent Psihologic, editura Ascendent

web  -   www.sensart.ro

blog -  http://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com

abonare newsletter – http://www.newsletter.sensart.ro//?p=subscribe&id=1

Femeia care scotea ace pe gura – fragmente

din cartea “Si Dumnezeu poarta negru uneori – Incursiuni in partea ascunsa din noi” Editura Ascendent 2006

…Mamoasa, in varsta de 46 de ani, nu mai iesise din casa de doi ani. Venise cu sotul ei. Barbatul o sprijinea de mana, ca si cum ar fi fost beteaga. Dar nu era. Suferea de asa numita agorafobie.

Terapeut: Ce beneficii prezinta faptul ca nu iesiti din casa?

Mamoasa: – Cred ca niciunul… nu stiu. Ce beneficiu pot sa am?

Cum este in casa? Cum va simtiti?

- Ma simt in siguranta.

Asta inseamna ca in exterior va simtiti altcumva?

- Da, mi-­e teama.

Isi aduce aminte ca psihiatrul la care fusese inainte de a veni la mine i-a spus sa-si ia un balansoar.

De ce credeti ca v­-a spus acest lucru? Care sa fie semnificatia?

- …(nedumerita)…

Ce va sugereaza un leagan?

- …Asa, ca in leagan… ca si copiii, sau cum se tin cei mici – in brate…

Asa, cum se dau cei mici…

- Da, si mie imi place sa ma alint asemenea copiilor, chiar si acum… Si sotul ma alinta in tinerete, cum au facut si parintii mei.

Sotul va alinta si acum?(Da din cap afirmativ.)

Seamana la fire cu tatal?

- Nu prea, e mult mai cald, dar ma alinta asa cum obisnuiau si parintii.

Din cele discutate pana acum ce concluzie trageti?

- Ca ma port ca un copil…? (spuse ea, contrariata) Bine, dar atunci de ce doream in tinerete sa descurc eu tot…?

Noi avem mai multe parti in interior, mai multe stari. Uneori suntem in starea de eu-adult, alteori in cea de eu-copil si altadata in starea de eu-parinte. La serviciu va comportati responsabil si adult.

- Asa e! Eram nevoita.

In ce stare a eului credeti ca sunteti in ultimul timp?

- Cred ca in cea de copil. Simt uneori nevoia sa fiu mica.

Haideti sa vedem ce avantaje si ce dezavantaje prezinta aceasta stare.

- Avantaje: bucurie exploziva, rasfat, ocrotire, alint. Dezavantaje: imposibilitatea de a lua singura decizii, dependenta de parinti. De exemplu, cand eram mica nu puteam face ceea ce doream decat cu acordul lor, nu puteam sa­-mi cumpar ceea ce voiam, ma imbracam cu ce le placea lor, nu ma lasau sa ma joc cu cine doream eu, ma certau cand intarziam, nu ma lasau in excursie…

Cum va simteati?

- Frustrata, lipsita de libertate, ingradita, sufocata de grijile maturilor. Am si acum aceste simtaminte cand ma aflu in aglomeratie sau intr-­un magazin cu multa lume.

Ingradita, sufocata… Au legatura…

- Da… Si avantajele uneori se transforma in dezavantaje; daca ma port ca un copil, sunt prea bucuroasa si pot face tensiune, devin prea emotiva, nu mai gandesc rational. Rasfatul ma face egoista, ocrotirea ma face sa nu-­mi mai port singura de grija si sa devin prea dependenta de ceilalti, alintul ma face profitoare.

Uneori e bine sa fim alintati…

In urmatoarea sedinta se simtea mai curajoasa. A intrat pe usa cu o mina mai vesela, mai optimista. A spus ca a vazut o emisiune la TV cu alte persoane care au reusit sa scape de diverse probleme. De la una retinuse ideea ca, daca afla cauza, se va vindeca. O intreb ce semnificatie are pentru ea acest lucru – si­-mi raspunde ca incearca sa descopere cauza. Remarca faptul ca multe din problemele ei sunt legate de teama de a nu se descurca singura.

- Asa e, dar acum imi dau seama! – sotul mi­-a spus intr-­o seara ca se va pensiona. Atunci am gandit: “Ce vom face, cu ce o sa ne descurcam, daca se imbolnaveste el, ce ma fac, va trebui sa­l duc la spital si cine o sa-­l insoteasca daca eu nu pot”?

Ganduri negre… (da din cap). Iar gandeati ca nu va puteti descurca?

- Da, curios…

Ciudat e ca v­-ati descurcat.

- Da, e o contradictie, pentru ca am facut fata multor situatii solictante: am plecat sa dau la liceu fara vointa parintilor, la fel si la facultate, am venit in Bucuresti si m­-am descurcat.

Asa e. Ce calitati v­-au trebuit ca sa faceti ce­-ati facut?

- Presupun ca incredere in fortele mele, curajul, vointa, ambitia, spontaneitatea.

Sigur aveti aceste calitati in dvs!

Nu-­i mai era teama sa exprime ceea ce gandea. Incepuse sa spuna ce simtea referitor la membrii familiei.

- Mama ma pisalogeste, si matusa mea, la fel. Eu sunt la mijloc intre cele doua.

Cum va simtiti asa, intre ciocan si nicovala?

- Ca o papusa, ca o marioneta. Am mai incercat senzatia asta si cand m­-am casatorit. Ma simteam hartuita de ai mei si de ai lui, care nu erau de acord cu casatoria.

Dar (spusei eu zambind) v­-ati casatorit pana la urma – asa cum ati vrut!

- Da, asa e (intari ea, tot zambind).

Psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi

fragmentul poate fi preluat doar cu acordul autoarei, specificind toate sursele

Istorii la umbra unor castele vechi – cazuri terapeutice istorisite inedit Cristiana Alexandra Levitchi – fragment – www.edituraascendent.ro

- Nu am mai făcut asta până acum şi vă rog să nu mă ascultaţi fără a mă întrerupe, deoarece simt că încalc un tabu, cumva… şi sunt emoţionat.

- Ştii bine că nu judecăm aici, noi – spuse Brînduşa. Tabuurile sunt făcute să fie încălcate.

- Dacă nu eraţi aşa de deschişi cu toţii, cred că nu îmi venea să vorbesc… Acum ceva vreme am trecut printr-o orbire, o denumesc acum… Eram într-un parteneriat de vreo cinci ani şi treceam în acea perioadă şi printr-un stres profesional. Mi-am dat seama mult mai târziu că nu delegam autoritatea la servici şi mă încărcam cu problemele subalternilor… Asta am mai discutat… şi nu o să vă povestesc de aspectul profesional, ci de cel partenerial. La servici am intrat încet, încet într-o relaţie cu o colegă. Această plonjare în relaţia de la servici, am pus-o pe de o parte, pe seama faptului că în relaţia cu prietena mea începuse să fie prea multă rutină, pe de alta, faptului că prietena mea nu îmi accepta nevoia mea de a merge la sport, însă gândindu-mă mai bine mi-am dat seama că era mult mai mult… Colega aceasta, să-i spunem Marga, semăna cu o fostă colegă de liceu pe care eu o plăcusem şi nu am avut o relaţie, deşi doream. Colega de liceu era frumoasă, după mintea mea evident şi Marga era frumoasă, pe când prietena mea nu mă atrăgea fizic. Prietena mea mă atrăsese prin personalitate şi inteligenţă, nu prin fizicul ei. Mi-am dat seama că doream să retrăiesc sentimentul de îndrăgostire din liceu împreună cu Marga. La baza aventurii mele erau şi credinţe legate de faptul că nu sunt atrăgător şi sexi pentru o femeie frumoasă. Doream să îmi demonstrez mie însumi că o femeie frumoasă se poate îndrăgosti de mine. Aveam un complex de inferioritate fizică. Întotdeauna până atunci îl considerasem pe fratele meu mai frumos şi mai sexi decât mine, capabil să îşi facă repede iubite. Eu în familie eram “cel cult, cuminte şi învăţat”. În adolescenţă nu m-am simţit admirat fizic, în comparaţie cu fratele meu care avea succes la fete… Eu nu aveam şi îmi era greu să intru în relaţii cu fetele. Şi prietenele pe care le-am avut nu erau foarte frumoase din punct de vedere fizic deoarece nu vroiam să risc să le pierd dacă ar fi venit vreun altul să le seducă…

- Credeai că le poate seduce un altul…? – întrebă Anca.

- Da, trăiam o frică de eşec pe acest plan… Acum îmi dau seama de iraţionalitatea gândirii mele… Şi o femeie frumoasă şi una mai puţin frumoasă, poate să fugă cu altul, dacă sunt anumite condiţii, râse el. Însă pe atunci mă gândeam că dacă o să am o prietenă frumoasă, o să fie curtată de alţii şi asta însemna pentru mine să mă străduiesc s-o seduc mereu şi mereu, să nu am linişte niciodată. Credeam de fapt că nu merit o astfel de persoană frumoasă în viaţa mea. Mă simţeam în siguranţă doar cu partenere comune după mine din punct de vedere fizic, care nu atrag pe alţii. Astfel intrasem în relaţie cu Marga şi eram unul pentru altul şi confidenţi şi iubiţi. Mă simţeam afectiv mai aproape de ea decât de prietena mea, mai ales că prietena mea începuse să simtă poate ceva… şi mă tot chestiona.

- Dar cu tipa din liceu nu ai avut nici o relaţie? întrebă Radu.

- Nu… A fost doar ceva platonic.

- Relaţia cu Marga era de fapt o continuare a relaţiei cu tipa din liceu? – spuse Anca.

- Da… Pentru că relaţia cu tipa din liceu nu fusese o relaţie “terminată” mai ales pe plan psihic, am intrat în această relaţie iluzionându-mă de fapt, pentru că eu mă străduiam s-o rezolv pe cealaltă.

- Da… Mi s-a întâmplat şi mie după divorţ spuse Anca, să vad pe stradă bărbaţi care semănau cu Emil, fostul şi să tresar… Asta e o fază…

- Da… Ideea era că nu am fost conştient o vreme că eu de fapt puneam pe “faţa” colegei de servici “faţa” şi personalitatea celeilalte… Şi normal că nu semănau, mai ales la caracter. A trebuit să îmi dau seama mai întâi de nevoia mea de a îmi demonstra că sunt ok ca şi bărbat şi nu mă refer la planul sexual ci la capacitatea de a fi atractiv şi sexi. Mă comparam cu alţi bărbaţi şi îi consideram pe alţii mult mai carismatici decât mine. Am înţeles mai apoi că nu am nici un beneficiu din comparare şi m-am aplecat asupra calităţilor mele existente. Acum nu mi-e ruşine să le spun, atunci nu le vedeam deşi, multe persoane mă gratulau. Nimeni nu putea să-mi ofere siguranţă în mine decât eu însumi. Problema nu era relaţia cu prietena mea, ci dorinţa de a demonstra că sunt viabil pe piaţa relaţiilor. În relaţia cu prietena mea amândoi am avut de învăţat. Ea era cea care îşi exprima nemulţumirile mult mai bine decât mine. Eu tăceam şi preferam să renunţ la nevoile mele, însă asta ducea pe zi ce trece la distanţare, până când eu m-am implicat în cealaltă relaţie. Relaţia asta m-a ajutat să-mi dau seama de minciuna din mine. Nu am mai rezistat să fiu ascuns şi mi-am făcut curaj să-i dezvălui nevoile mele, prietenei. La început a fost surprinsă şi şocată deoarece nu era obişnuită cu mine aşa. În timp, a început să îmi respecte nevoile, deşi pe unele nu le înţelegea… La exprimarea sentimentelor m-au ajutat nişte cursuri de la servici despre comunicarea în firmă. Altfel poate şi acum eram confuz şi nemulţumit. Interesant e cum îţi schimbi părerea despre frumuseţe exterioară după ce afli nişte aspecte ascunse din tine.

Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei

Istorii la o cafea cu ciocolata – cazuri terapeutice istorisite inedit – Cristiana Alexandra Levitchi – fragment -  www.edituraascendent.ro

- Eu am fost în tabara celor care au avut exemplu în familie un părinţe neambitios şi am devenit opusul lui, la extrema. Tata nu era ambitios profesional şi social şi mama era. Tata a ales să traiasca linga părinţii lui şi să fie cumva dependent de ei, mama în schimb era opusul, ambitioasa, organizata, independenta. Tata în schimb era ipohondru, dependent, spectator al vietii şi mai mereu cu o stare depresiva agatata de el. Mama preluase hotarirea de la mama ei. Bunica mea materna şi când era bolnava nu se plingea, pe când bunica din partea tatei era foarte comoda şi ipohondra. Tata preluase comportamentul ei. Eu am valorizat-o pe mama destul de mult în copilarie şi tinerete şi că atare doream să nu fiu că tata. Pentru asta am muncit până la 25 de ani ajunsesem director. şi când te gindesti că asta o facusem inconstient că să nu devin că tata ! Insa după investire incepusem să am alte probleme, cu delegarea autoritatii şi cu stima de sine. Cred că probleme cu stima de sine am avut dintotdeauna, mai ales că preluasem pe de alta parte gindirea pesimista a tatei. Eu ajunsesem director doar că să-mi demonstrez că nu sunt un ratat, aşa cum il percepeam pe tata atunci. Gindeam că nu fac nimic valoros şi nimic bun. Desigur exageram în aceasta gindire negativa, dar pe atunci nu îmi dadeam seama. Nu dormea nopţile, visam situaţiile firmei, aproape în fiecare noapte, aveam coşmaruri, învinuindu-ma, blamându-ma, la fel că tata. Cum prindeam ocazia mă autosabotam. Reuseam să fac rost de un contract şi apoi faceam ce faceam şi il pierdeam. Simteam că nu il merit. Doar când am ajuns la epuizare fizica şi nervoasa am înţeles că e cazul s-o las mai moale pentru că nu a început şi nu s-a sfirsit firma cu mine şi că asta nu inseamna că sunt un “ratat”. Fusesem mult timp dominat de tendinta de a face lucrurile “asa de Perfect” incit nici nu le incepeam de teama că nu o să-mi iasa. Mi-am dat seama că scopul de a demontra că nu sunt că tata, mă face exact că el, nemultumit de viata, nefericit şi că orice as fi facut să depasesc acest gind, era inutil atita timp cit nu-mi schimbam de fapt gindul şi atitudinea.

- Foarte interesant ce spui tu… spuse Crina. Deci tu crezi că ai ajuns director doar din dorinta ta d ea demonstra că nu esit că tata ?

- Da. şi mi-am dat seama că e o prostie să fac asta pentru că ce trebuia să schimb nu era statutul meu ci gindirea mea eronata, scopul meu. după ce am realizat că nu sunt minat decât de un singur gind de a-l desfiinta pe tata din mine, am acceptat partea de “pasivitate” a tatei, nu mi s-a mai parut nici la mine “de dispretuit” ci poate “de pretuit”. Eu nu am ajuns la aceasta stare de calm şi acceptare decât după ce m-am confruntat cu o stare de deprimare şi de nemultumire perpetua. Am învăţat atunci că e important când spun stop şi când incep să cred altceva despre mine. E adevarat m-a ajutat şi sotia mea care m-am incurajat în gindirea pozitiva despre mine.

- Ai perfecta dreptate, Radu – adauga Vlad. mă recunosc în tine partial, în sensul că am luptat o lunga perioada să demonstrez tatalui “absent” din viaţa mea că eu “am ajuns cineva”. Crescut de mama şi unchi matern, am ajuns să cred că e necesar că eu să-i “salt” pe ei din punct de vedere social. Am avut o perioada în viaţa când mi-era teama de evaluarea celor din jur mai ales a sefilor. Ajunsesem la fel că tine Radu, în post de conducere, aveam în subordine 45 de angajati carora trebuia să le coordonez munca. Eram nevoit prin natura muncii să tin discursuri şi mi-era foarte teama de ele. Cam intotdeauna am fost rapid şi m-am grabit. în clasa 4 a m-am grabit să termin o teza, am terminat-o şi invatatoarea drept recompensa ne-am mai dat celor care am terminat cite o problema de rezolvat. Eu de data asta am gresit din neatentie. Simteam aşa de mult nevoia de a fi recunoscut şi mă grabeam prea mult pentru asta.

- Pai cine nu are aceasta nevoie ? Fiecare o are. – spuse Brinduşa impaciuitor.

- Da, nu era nici o problema atita timp cit nu incepuse să mă obsedeze ideea. Vroiam să demonstrez că pot fi primul asta dintr-o ambitie prosteasca, mi se pare acum a mamei şi bunicii care îmi spuneau când eram mic “Sa-i arati tu lui Georgescu că poti! “, Georgescu fiind tatal meu. Mama mea s-a despartit de el când eu aveam 2 ani. Fratele ei, unchiul meu mi-a tinut loc de tata… Un tata cam dur. Dataorita acestui trecut simteam mereu nevoia de a mă depasi, de a fi valorizat, apreciat, vroiam mereu feedbackul pe care nu mi-l daduse nimeni în copilarie… mai ales de la sefii mei. Simteam nevoia să îmi ajut prietenii peste puterile mele, pentur că astfel mă simteam valoros şi multumirile lor mă faceau să mă simt pe pozitie şi puternic. mă simteam tot timpul evaluat mai ales când luam cuvintul şi nu simteam că sunt “bun”. Mi-era teama de situatii noi. Evident că e normal să ne fie putin teama de situatii noi, dar eu nu intram în ele de teama că nu o să fie totul perfect. Acest neprevazut il vedeam că pe un nor negru cu o manusa în el.

- Ce interesant! spuse Adriana.

- Da şi mi-am transformat “norul” într-un “brad”. şi m-am simtit mai deschis fata de experiente şi mai putin incordat. Acum îmi dau seama… că vroiam să fiu “bun ” dar pentru ce şi în raport cu ce… ? Am început incet incet să invat să refuz solicitarile pe care nu le doream, să nu mă mai simt responsabil pentru orice ruda careia nu-i mergea “bine” – spuse Vlad sorbind din capucino.

- Nu poti să te simti responsabil pentru toata lumea. Chiar dacă ai beneficii un timp te oboseste pe termen lung. – spuse Claudiu, cu o voce ferma.

Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei

Istorii cu parfum de leandri – cazuri terapeutice istorisite inedit – Cristiana Alexandra Levitchi – fragment  – www.edituraascendent.ro

Gradina botanica semana la prima vedere cu oaza de liniste a reginei de la Balcic, insa avea foarte multe specii de palmieri, flori de piatra si cactusi infloriti. Nicind nu mai vazusem asa o splendoare de flori de cactus.

- Foarte frumosi , spuse Livia admirind niste cactusi foarte inalti.

- Mie nu prea imi plac….ma inteapa….spuse Brindusa zimbind, imi plac insa floricele acestea minuscule.

- Ca si tine de dragalase – spuse Livia. Eu recunosc ca am o parte de cactus in mine. Daca ma calca cineva pe coada intep. Sint salbatica si resist la diverse tipuri de tratamente – rise Livia.

- Poate de aceea si si profesia aceasta destul de rationala care sondeaza societatea in ansamblu. Spuse-I

- Da, de aceea adauga – Andrei rizind.

- Voua ce flori va plac? – intreba Brindusa

- Mie imi plac crinii aceia care miros foarte tare, imbatatori. Spuse-I

- Ti se potrivesc – creezi o foarte frumoasa atmosfera si posibil are legatura trasatura lor cu ceea ce faci tu. Creezi atmosfera cu designul interior si cu arta ta. Spuse Livia

- - Da…zimbii

- Mie imi plac florile de cimp…Sint tabacita spuse Adriana rizind Nu degeaba barbatul meu spune ca nu ma las niciodata….

Am ris cu totii.

- Interesant este ca orice cactus isi are nasul – adica tepii sint duri si agresivi insa floarea e foarte sensibila…Si asa sint si eu Andrei ma stie.

- Da….nu ai spune ca e aceeasi persoana, se induioseaza la multe lucruri la care nu ai crede. - adauga Andrei.

- Cred ca fiecare are o gradina secreta ….interveni Vali

- Gradina secreta ? – intreba Bogdana.

- Eu de exemplu tin in gradina lucruri din trecut pe care poate ar fi de dorit sa le arunc….cum tine mama pungi de plastic desi stie ca acum exista la discretie. Din lipsa de siguranta poate….

- Da ….rise Alina – si parintii mei fac la fel cu pungile si cu alte lucruri care acum sint inutile. Ei au ramas cu impresia, iluzia ca o sa vina iar foametea. Si gradina ta are si flori ?

- Gradina mea are mai multe compartimente, unele in care nu intra nimeni altcineva decit mine, zimbi. Altele sint pline de flori de cimp si arbusti. Am si banci pentru cei invitati – continua Vali.

- Deci inviti oameni ? – intreba Radu

- Da, prietenii, cei apropiati, cei care imi plac si am incredere in ei….

- Acum ca ai spus acest lucru….cred ca fiecare dintre noi avem o gradina interioara – spuse Radu – pe care poate nu o arata asa la oricine…A mea are arbusti si flori albastre, linistitoare insa uneori au nevoie sa fie plivite…ingrijite…Nu-mi fac timp mereu de aceasta gradina. Si unele plante se ofilesc….

- Hmm….da…e asa cum ai pasi intr-un pod prafuit si ai redescoperi lucruri demult uitate. Spuse Livia. Eu am o parte de gradina in care nu am intrat poate niciodata…

- Fiecare avem. De altfel, nu cred ca putem s-o descoperim pe toata si nici s-o aratam pe toata – spuse-i

- Da…in nici un caz sa o aratam pe toata. Spuse Livia

- De ce? intreba Brindusa.

- Este bine ca fiecare sa-si pastreze ceva pentru el. De exemplu in cuplu nu e cazul sa dezvalui tot, mai ales despre relatiile trecute, pentru ca nu e deloc eficient pentru relatia actuala – spuse Livia. Binenteles unele lucruri sint necesare a fi spunse insa nu toate.

- Da, daca stau bine sa ma gindesc asa este – spuse Brindusa. Partenerul nu doreste sa auda detalii despre fostele relatii.

- Da, nu e indicat – rise Adriana.

O panorama magnifica asupra marii si cetatii se observa din virful gradinii. Porniram catre cetatea medievala ce strajuia golfuletul. Cactusi salbatici decorau stincile. Marea stralucea albastra si vesela in soarele arzator. In peisajul salbatic, cetatea avea un farmec aparte si imbia la vise romantice.

- Cind eram de vreo 10 ani visam ca eram o printesa intr-o astfel de cetate. spuse Marina, prietena lui Carmen.

- Da e firesc, spuse Valentina.

- Da, insa eu am continuat si mai tirziu….rise ea. Inainte de a-l intilni pe Mircea….spuse Marina privindu-l voios pe sotul ei. Cind l-am cunoscut pe Mircea eram inca o “printesa”, traiam intr-un turn de fildes….Spun printesa in sensul ca nu steam pe ce lume ma aflu. Bunicii din partea mamei, care ne-a crescut pe mine si pe ceilalti frati ai mei pina la virsta scolii. Erau niste oameni religiosi si foarte stricti in comportament. Ei mi-au insuflat dragostea de carti…poate prea mult, pentru ca mult timp eu am trait printre carti. Educatia aceasta cazona m-a facut sa cred pina cind l-am cunoscut pe Mircea ca un om bun este acela care gindeste ca bunicul. Bunicul si tata erau opusi ca fire si ca preocupari. Tata, betiv, avea un comportament egocentric si jovial. Nu avea un comportament violent cu nimeni, insa cind se imbata vorbea prea mult, de altfel ca si tatal lui. Pentru el, celilalti sint si acum “niste ascultatori”, doar. Cind se imbata reprosa si ne spunea noua copiilor si mamei ca daca nu ar fi el “ne-ar minca hienele”. Acum inteleg ca nu isi exprima ce nu-I convenea cind era treaz si exprima doar cind bea. Se simtea poate neapreciat si neiubit, insa ii era jena sa o spuna constient fiind…

- Multi barbati aleg aceasta cale pentru a exprima ceea ce nu exprima constient – adauga-i. E ca si cum nu ar fi demn sa exprimi sentimente…cind dimpotriva e mai bines a fie exprimate.

- Da….asa e…In familia mea nu se spuneau sentimentele… Inconstient probabil am ales tinara fiind, un barbat fara vicii aparente, avind impresia ca o persoana cu vicii e neaparat groaznic de suportat. Primul meu sot, caci despre el este vorba m-am luat din “bibliotecile mele” si m-am dus in “castelulul lui de fildes”. Diferenta dintre noi era de 6 ani, el fiind mai mare, de aceea mi-a fost ca un tata….poate tatal care imi lipsise in anumite momente….Nu avea nici “un viciu”…Avea “viciul” de a nu avea nici un “viciu”….

– Adica ? – intreba Vali

- Adica nu bea deloc, nici acum cred, nu fuma, nu facea sex, facea lucrurile foarte ordonat, obsesiv de curat….De fapt daca stau sa ma gindesc mai bine era la fel de excesiv ca tata, insa in felul opus. Foarte drastic in principii.

- Cum nu facea sex? – zimbi Radu.

- Da, la un moment dat in relatia noastra asa a decis si nu am mai facut de atunci dragoste. Este adevarat ca el a fost primul meu barbat si el m-a invatat cite ceva in acest domeniu. Nu eram experimentata pe atunci si posibil sa fi mai facut greseli, mai ales de comunicare. Insa nici el nu s-a deschis, nu a vrut sa comunice despre acest aspect si a rupt legatura fizica si emotionala dintre noi definitiv. Eu am acceptat aceasta ruptura, deoarece inconstient stiam ca nu o sa se schimbe. In rest era un sot exemplar – rise Marina. Treceam printr-o perioada foarte neagra avietii mele, cind l-am cunoscut pe Mircea. Mircea pe care-l vedeti cum e, deschis si comunicativ. Nu mi-a venit a crede ca exista si asa ceva pe lume ! Ca se poate comunica! Practic atunci abia am iesit din “castelul de fildes”… In istoricul familiilor mele nu exista nici un divort. Asta era ceva inacceptabil pentru mintea mea de atunci. Pina sa iau decizia ca este cel mai bine pentru mine si pentru Mircea sa dau divort, m-am framintat ceva vreme. Am fost mult timp terorizata de “gura lumii” si un sentiment de vina care acum mi se pare de-a dreptul ridicol. Insa pina la urma m-am decis

- Frumoasa poveste – spuse Brindusa. Ai fost un fel de “frumoasa in padurea adormita”…

- Da….ce adormita…rise Marina. Bine ca m-am trezit !

fragmentul nu poate  fi reprodus/preluat  fără acordul autoarei

“Si Dumnezeu poarta negru uneori – incursiuni in partea ascunsa din noi”Cristiana Alexandra Levitchi  – fragment www.edituraascendent.ro

Un mort viu

C: Îmi amintesc de momentul când tatăl mă certa îmi era teamă că se va întâmpla ceva îngrozitor…

T: Ce s-ar fi putut întâmpla?

C: Nu ştiu… Asta mai simt şi de la cei din jur, atunci când eu anticipez că m-ar putea jigni cred că se va petrece ceva îngrozitor.

T: Ce anume făcea tata?

C: Putea să mă bată, dar nu bătaia fizică mă înspăimânta.

T: Dar ce?

C: Cea morală. Când mă certa tatăl mi-era teama de moarte pentru că mă ameninţa cu moartea şi ţin minte că mama simpatiza cu mine, era îngrijorată pentru mine, atunci şi-mi transmitea mai tare teama. Mă simţeam un nimic. Simţeam că are tot dreptul să mă critice pentru că are dreptate.

T: Ce făceai?

C: Nu aveam reacţie, eram static.

T: Adică ce înseamnă asta, ce-ţi vine în minte când spui static?

C: Eram static, nemişcat…

T: Adică?

C: Lipsit de viaţă, legumă – mort.

T: Ce este a fi mort pentru tine?

C: Nu doresc să mor de tânăr, fără a demonstra că pot să fiu altfel decât mă credea tata. Moartea este nonexistenţă, necunoscut. Când tata ţipa la mine mă simţeam mort! Aşa că eu evitam sentimentul de moarte. Aşa se întâmpla şi cu ceilalţi – când mă jigneau mă simţeam mort aşa că mie mi-era foarte frică de părerea lor.

C: Adică ce făceai sau nu făceai?

C: Nu făceam… Evitam să mă manifest!!! (radiind)

T: Aha… Evitai să te manifeşti. Ce înseamnă să te manifeşti?

C: Să vorbesc, să-mi spun punctul de vedere, să mă port natural, să reacţionez atunci când sunt jignit, să fiu eu însumi, să simt….

T: Şi… şi??

C: Să fiu viu adică să trăiesc!

T: Paradoxal nu?

C: (foarte aprins) Deci eu evit sentimentul de moarte, dar nu trăiesc ci sunt mort!? De fapt înainte de a veni aici în Bucureşti mă autocenzuram, nu trăiam. Asta o rezolv eu, dar cum rămâne cu părerea tatălui meu? Nu pot să-i spun că nu mă mai interesează…

T: Ce s-ar întâmpla dacă i-ai spune?

C: Nu prea ştiu… cred că pierd ceva…

T: Ce?

C: Dacă nu mă mai interesează părerea lui atunci înseamnă că sunt indiferent.

T: Dacă te interesează ce înseamnă?

C: Că sunt apropiat de acea persoană, indiferent ce părere are bună sau rea. Părerea tatălui este şi bună şi rea în extreme. Dacă nu m-ar m-ai interesa atunci ar însemna că mi-e indiferent şi nu mi-e.

T: Înţeleg de aici că ţi-e mai bine ca tatăl tău să-şi spună părerea aprobativă sau dezaprobativă la adresa ta decât să nu şi-o spună?

C: Da. Dacă i-aş spune că nu mă mai interesează părerea lui atunci parcă s-ar rupe ceva.

T: Ce anume?

C: … Da, cred că tata nu m-ar mai iubi. Da, este acelaşi lucru. Asta cred. Mi-e mai bine să mă critice, decât să fie indiferent.

T: Asta înseamnă că atunci când te critică nu îi eşti indiferent, adică te iubeşte?

C: Da, asta cred. Tata îşi manifestă ”afecţiunea” faţă de cei din familie prin ironie. De fapt aşa fac şi eu.

T: Ai învăţat ceva despre tine, deci?

C: Ştiam, dar n-am făcut conexiunea până acum.

T: Ce ai mai aflat?

C: Nu cred că are legătură iubirea cu părerea cuiva, dar dacă nu am să mai ascult părerea tatălui, dacă i-aş spune că nu mă interesează părerea lui s-ar rupe ceva. Va trebui să mă descurc singur, să fiu Eu însumi.

T: Aha… Ar trebui să te descurci singur… În ce sens?

C: (înţelege) Da, de fapt eu mă descurc singur.

T: Atunci despre ce este vorba?

C: Cred că depind de părerea tatălui meu… E mai uşor aşa să depind de el decât să fiu eu… (conştientizează dependenţa afectivă)

T: Hmm… Ce poţi face?

C: Să o las o dată. Dar mi-e teamă… Nu prea ştiu cum e să fiu Eu.

T: Mi-ai spus că ţi-e teamă să fii tu însuţi, pentru că dacă eşti atunci vei fi respins?

C: Da, dar nu mai simt teama. De fapt am spart zidul şi el a căzut!!!

T: Aha… Când s-a întâmplat?

C: Cu actuala prietenă. Nu m-a respins când am abordat-o. Am fost doar Eu, fără zid după mine. (are o ezitare la sfârşit)

T: Am impresia că mai este ceva…

C: Ştiu că mă descurc, totul este doar o chestiune de timp şi răbdare să exersez să fiu “Eu”.

Curajosul a conştientizat complexul de inferioritate intelectuală şi socială a tatălui său, provenit din faptul că a ratat intrarea la facultate. A conştientizat faptul că tatăl său avea nevoie să fie respectat şi admirat deoarece se simţea neîmplinit, slab. Pentru a-i câştiga respectul avea nevoie să se impună în faţa lui. Acum a realizat din ce cauză avea sentimente de frică şi admiraţie faţă de tată. A descoperit că avea aceleaşi nevoi ca şi tatăl său: de a fi admirat, (asta înseamnă pentru el că are valoare) de a fi lăudat. Dacă era certat se simţea inutil, nonexistent, neiubit. Astfel şi-a format ideea că “nu merita să fie iubit”, dacă tatăl îl credea prost. De aici până la scenariul “Nimeni nu mă vă iubi” nu a fost decât un pas.

Nu ai nevoie decât de conştientizare ca să realizezi ceea ce eşti cu adevărat.

Fragmentul din carte poate fi preluat doar cu acordul autoarei