Un caz cu pene

Un caz cu pene

Am avut o clientă la terapie care sa prezentat pentru atacuri de panică, cuplate cu agorafobie şi fobie socială. Când a venit la mine, clienta începuse să evite deplasările în afara casei destul de mult, evitând în genere situaţiile sociale, ieşirile în grupuri mari de oameni, mai ales necunoscuţi.

Am început să o întreb despre cum şi-a desfăşurat viaţa până atunci. Mi-a spus că de-a lungul timpului a avut evenimente de viaţă stresante (destul de multe mutări de domiciliu, tensiuni între părinţii ei şi ea, discuţii cu soţul). În momentul începerii terapiei nu avea servici. Avea un băiat şi se ocupase exclusiv de creşterea lui.

Am observat că era foarte motivată să se cunoască pe sine, să se analizeze, atribut fără de care orice demers terapeutic nu poate fiinţa. Am început să găsim împreună cauza atacurilor de panică si tulburărilor adiacente. Spun împreuna, deoarece în acest demers denumit psihoterapie clientul este necesar să se implice şi să contribuie activ la rezolvarea problemei şi la evoluţia lui. Am întrebat-o ce legătură au simptomele ei cu tensiunile din ultima vreme din viata ei. Povestindu-mi despre copilaria ei am aflat căa crescut la bunici până când a fost dată la scoală, când s-a mutat la părinţi. La bunici s-a simţit foarte în siguranţă ca „în paradis” . Bunicii o răsfăţau foarte mult, îi făceau toate poftele. Mi-a spus ca nu i-a plăcut la grădiniţă, simţindu-se de multe ori abandonată, având aşa numita anxietate de separare. De când a locuit cu părinţii a avut sentimentul că a fost abandonată, deoarece părinţii aveau foarte multe pretenţii de la ea şi nu o lăudau niciodată. La părinţi s-a simţit cam întotdeauna “o slugă”. .Ca şi copil s-a descris ca fiind un copil conştiincios si foarte cuminte ca să nu supere (mai ales pe părinţi). Multe din amintirile ei din copilarie ilustrau o teamă socială, o dificultate de a se adapta în situaţii noi, dar şi calităţi ca empatie, sensibilitate, senzitivitate, sentiment matern, responsabilitate, simţ artistic deosebit, simţ analitic Am ajutat-o să-şi conştientizeze aceste calităţi. A conştientizat că prin simptomele ei(care dau neajutorare într-un fel) doreşte să re-trăiască sentimentul de securitate din casa bunicilor, deoarece în casa părinţilor s-a simţit mai mult Adult decât Copil. A face atac de panică şi teama de a merge pe stradă singură, înseamnă că cineva trebuie sa fie responsabil pentru tine, tu fiind în rol de Copil. Şi-a dat seama că acum nu “îşi dă voie” conştient să fie Copil (adică să îşi facă niste plăceri personale ) şi a ales atacul de panică să-i îndeplinească nevoile de copil. Cât timp a locuit cu părinţii a învăţat că “trebuie” să facă diverse lucruri în casă, părinţii violentând-o verbal destul de des. Aceste violenţe verbale au făcut-o de-a lungul vremii să îi scadă încrederea în sine, săconsidere ca “nu are dreptul” , “nu se cuvine” , “nu e îndeajuns de…”, “nu merită” . Datorită acestor convinvingeri disfunctionale despre sine şi-a negat în timp nevoile ei personale fiind foarte responsabilă pentru familia ei actuală, îngrijindu-se de nevoile membrilor mai mult decit pe sine. Am întrebat-o cât timp îşi aloca ei înşişi şi mi-a confirmat faptul că nu prea se îngrijeşte. I-am sugerat să facă în fiecare zi ceva pentru sine. A constientizat necesitatea acestor acţiuni şi a legăturii între simptomele ei şi negarea nevoilor proprii. Pe de altă parte a contientizat că certurile cu sotul ei au reactivat sentimente de insecuritate pe care le-a simţit la părinţi. Inconstient asocia unele comportamente ale sotului ei cu cele ale parinţilor şi îl percepea autoritar si dur. Într-o şedinţă a reieşit mai clar teama ei de masculinitate. Mi-a povestit o amintire din copilăria mică (cam pe la 3 sau 4 ani) în care erau prezente şi nişte „pene” . Nici ea nu ştia ce fel de „pene” erau, cert e că nu-i plăceau penele. În amintire ea a mers într-o vizită la o persoană care avea într-un recipient nişte pene. A rămas la un moment dat singură în camera cu penele în timp ce mama ei a mers într-o altă cameră să vadă ceva ce îi arăta gazda. Mama ei ştia că ei nu-i plac penele dar i-a spus sa stea cuminte că vine imediat. Ea nu a mai putut sta în cameră deoarece „avea în fata numai pene” şi a zbughit-o pe uşa afară. „Şi acum când spun mi se face pielea găină Interesant, „pielea găină” am spus eu. Găina are pene, nu ? „ Am întrebat-o ce înseamnă pentru ea „pene”, ce-i sugerează.   De-a lungul şedinţelor ieşise destul de mult la iveală nevoia ei de securitate, ea fiind legată foarte mult de semnificaţia atacului de panică.

C: Ce mă deranjează…? Le asociez cu zborul …cu „a nu sta pe pământ”.

T: Adică? Cum e când nu eşti cu picioarele pe pământ?

C: Adică securizat, stabil.

Am invitat-o sa deseneze nişte pene aşa cum le vede ea pentru a le reprezenta mai bine si a analiza mai departe. In timp ce desena i-am spus sa descrie de desenează si ce-i sugerează.

C: Nu-mi plac pentru ca sânt negre şi răsfirate…Poate dacă nu erau aşa negre şi erau mai „potolite” nu aşa răsfirate mi-ar place mai mult.

T: La ce te duce cu gândul „negre şi răsfirate” ?

C:….A…ce ciudat…unchiul meu care mai venea pe la noi avea păr pe piept…dar era mai alb (că era bătrân )…

T: Şi când priveai părul lui ce senzaţie aveai ?

C:…nici una…Da era foarte păros şi avea cârlionţi şi pe mâini …Dar mai înţelegeam bine cu el şi mă iubea. Asta înseamnă că poate sa-mi fie teama de părul bărbaţilor?

T: Ce-ţi inspira ţie părul bărbaţilor ?

C: Da …nu m-am gândit până acum…Virilitate, nu ?

T: Asta înseamnă ca ti-e teama de virilitate?

C: …da …e posibil intr-un fel pentru ca si de soţul meu mă mai tem câteodată…mai ales de sexualitatea lui.

În alte sesiuni clienta mea îmi spusese de unele discuţii intre ea şi soţul ei privind frecventa relaţiilor intime. După conştientizarea semnificaţiei penelor am invitat-o sa schimbe desenul în aşa fel incit sa se simtă bine. A desenat nişte pene galbene foarte „ordonate” după cum a spus ea. Privindu-le si-a dat seama ca nu e nimic de temut în masculinitatea soţului sau a altor bărbaţi, ba dimpotrivă pilozitatea înseamnând senzualitate. Şi-a resemnificat astfel percepţia despre „pene”.

Treptat,clienta nu a mai avut manifestările de panică, a conştientizat teama de autoritatea paternă şi a învăţat să înţeleagă, să accepte limitele părinţilor ei. A învăţat să îşi acorde timp pentru propriile nevoi, a învăţat să se valorizeze (şi/a schimbat garderoba, s-a dus la cosmetică), şi-a găsit un servici şi cel mai important a lăsat membrii familiei să îşi poarte singuri de grijă, fără să mai controleze ea dacă copilul şi-a făcut temele sau dacă a mâncat toata ciorba. Am felicitat-o pentru perseverenţa şi spiritul analitic de care a dat dovadă.

psihoterapeut- psiholog clinician Cristiana Alexandra Levitchi

 

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: