Cum se cistiga autonomia noastra in viata

Cum se cistiga autonomia noastra in viata

Am intilnit foarte multe cazuri (la spital si nu numai) de copii care dorm cu mamele sau cu bunicile in pat (de obicei) la virste la care copilul este si ar fi de dorit sa isi fi cistigat autonomia. Copiii respectivi fusesera trimisi de colegii mei medici, la evaluare psihologica pentru diverse alte probleme (cefalee, lipotimii, enurezis, gastrite si alte somatizari). Intotdeauna cind evaluez un copil, chem la consiliere familia. De ce ? Dintr-un motiv foarte logic: copilul este ultima veriga din familie, prima veriga fiind fiecare adult luat separat, a doua cuplul de parinti si bunici si apoi copilul sau copiii. Cu alte cuvinte, ceea ce se intimpla cu adultii influenteaza copiii. Pe de alta parte, la cabinet, lucrez doar terapie a adultilor (cuplurilor si familiilor) si evident o mare parte din terapie se centreaza pe analizarea copilariei acelor adulti.

Cind un copil sau un adult vine cu o problema psiho-emotionala la spital sau cabinet, intreb intotdeauna care este contextul. De multe ori observ o autonomie foarte slaba a acelui copil in raport cu virsta lui biologica. A fi autonom in raport cu virsta inseamna sa fii capabil sa iti porti de grija singur – a te autoparentaliza – a deveni pentru tine insuti parinte, de la o anumita virsta. Noi romanii, poate si pentru faptul ca sintem latini (asa ne pretindem) semanam foarte mult la stil de viata cu italienii si spaniolii: galagiosi, temperamentali, insa si dependenti de Mama. Evident, prima iubire a fiecaruia dintre noi indiferent de cultura e Mama, insa de aici pina la a nu ne putea desprinde de ea e cale mai lunga. In trecut si pe timpul lui Creanga si pe timpul bunicilor nostri, oamenii erau obisnuiti sa aiba o camera mare, care era folosita si pe post de bucatarie, dormitor si sufragerie: acolo exista un pat mare in care dormeau cu totii. In timp lucrurile s-au schimbat, adica multe familii au acum 2 sau mai multe camere, insa mentalitatile nu s-au schimbat. O sa va intrebati : ce e asa de rau sa dormi cu mama in pat sau cu alt membru al familiei? Consecinta este ca in viata persoana va fi mai putin autonoma, pentru ca nu invata sa isi aiba grija singura de sine, nu se va simti sigura pe ceea ce face, nu va fi capabila dpdv social (desi poate va fi capabila intelectiv). Am cunoscut o doamna cu facultate care dormea cu baiatul in pat la 15 ani si sotul ei era „exilat” in alta camera. Venisera la mine sa ma intrebe de ce copilul (de altfel foarte performant la scoala) este violentat de catre alti baieti. Cind am intrebat care e contextul de familie mi-au spus ca asa s-au invatat ca mama sa doarma cu baiatul in pat….Initial nu vedeau absolut nici o legatura intre acest obicei si faptul ca baiatul nu avea incredere in sine si nu reusea sa se apere la scoala. Un alt caz – o doamna se plingea ca baiatul ei este timid, fricos si temator la 11 ani. Pina in perioada preadolescentei copiii pot avea diverse fobii care se remit in timp. Insa mama era ingrijorata de temerile baiatului. Cind am facut anamneza – am aflat ca baiatul dormea cu ambii parinti in pat. Pe de alta parte si mama era foarte anxioasa si tematoare si firesc si baiatul prelua starea dinsei. Un alt caz era cam asa : mama isi hranea copilul la 12 ani pentru ca (se scuza) “nu minca daca nu i se dadea”.

O alta problema subtila a relatiei copii – adulti este aceea a cuplului conjugal. De multe ori, mama se refugiaza in relatia cu copilul si il exclude pe tata sau invers. Multi parinti care au o problema de cuplu, folosesc copilul drept “paravan”. Copilul astfel devine copartas la conflictele celor 2 soti. Practic a dormi cu copilul in pat inseamna a tine la distanta partenerul de cuplu. Copilul devine “confidentul” unuia dintre parinti, riscind mai tirziu in viata sa aiba probleme de a isi intemeia o familie si alte disfunctii emotionale. Pe de alta parte, copilul invata din ce vede. Cind se naste el crede ca lumea e a lui toata si ca mama e parte din el. E si firesc un timp, insa treptat intelege si e nevoie sa i se arate ca mama nu e numai a lui, mama isi apartine si siesisi tatalui si ator persoane din familie si din afara. Vad foarte multe mame epuizate fizic si psihic de cite un copil caruia nu i s-au pus limite. Multe femei, cind devin mame uita de sine, de barbat, de restul. Mamele uita de fapt un lucru esential : ca nu pot fi mame ok daca nu se ingrijesc mai intii pe sine, ca nu pot fi mame ok, daca nu il implica si pe partener in relatia cu copilul. Multi parinti nu realizeaza ca a iubi un copil inseamna a pune si limite. Replici tipice: “cum sa dormim separat pentru ca e gelos pe relatia noastra…? Cum sa ma recasatoresc – pentru ca nu vrea fiul meu sau fiica mea ?” Parintele e un exemplu pentru copil, astfel daca parintele isi vede de viata lui ii da un exemplu eficient, matur de viata. Altfel, copilul intelege ca mama e doar a lui si ca asa e normal sa fie. Insa nu asa e normal sa fie. A invata un copil ce inseamna un cuplu, inseamna a nu il priva sa simta si sa vada o relatie de cuplu. Asta inseamna a vedea ca mama cu tata formeaza un cuplu, ca au timp si pentru ei insisi si pentru cuplu. Cind copilul nu vrea sa se culce, nu-l tinem cu noi pina la 12 noaptea, il ducem in camera lui si acolo alege daca se joaca sau daca doarme si-i spunem: “Acum mama si tata vor sa fie impreuna”. Daca vrei sa il inveti pe copil sa stie cind sa puna limite in relatiile lui cu altii e nevoie sa ii dai limite. O mama nervoasa si tracasata care nu isi gaseste timp de sine si nu ii pune limite copilului ii transminte acestuia ca “ea va fi mereu disponibila” (ceea ce nu e adevarat) sau ii transmite ca “fara ea el nu se poate descurca”, ceea ce inseamna patologie, nu sanatate. Anxietatea de separare si multe tulburari anxios-fobice provin de aici.

In fisele noastre de evaluare a dezvoltarii copilului : un copil intre 2 ani si ½ poate sa faca, daca e lasat, urmatoarele : sa manince singur cu lingura si furculita, sa doarma singur in camera lui separata de a parintilor, sa se spele singur in afara de cap, urechi, sa ramina curat in timpul noptii, sa se dezbrace singur, sa se straduie sa se imbrace, sa isi puna pe un umeras hainele, sa imite adultul cind are o activitate, pe la 3 ani sa stie sa taie cu cutitul si foarfeca (astfel sa i se dezvolte motricitatea fina) etc Inca o problema: copilul are camera lui, insa nu doarme acolo ci tot cu parintii sau copilul are camera lui si este dadacit sa isi faca ordine in camera cind vrea parintele (de obicei mama – pentru ca ea este cea care intretine curatenia in “cuib”). Daca are camera lui, de la 8 -9 ani cind realizeaza conceptul de “ordine” poate sa isi faca singur curat in camera, insa fara a fi dadacit, ci in ritmul lui si cind vrea el. El e responsabil pentru camera lui, nu familia. Dragi parinti, daca nu va place ce vedeti in camera unui copil de 10 ani, rugati-l sa inchida usa. Daca doriti sa-l responsabilizati cu trezitul dimineata, cumparati-i un ceas desteptator, nu-l bombaniti in fiecare dimineata. Daca aveti un adolescent, bateti la unsa cind doriti sa intrati la el in camera. Eo dovada de respect. Daca noi vrem sa fim respectati, e necesar sa respectam.

Daca nu este lasat sa faca cele de mai sus evident ca nu va sti. De fapt parintele este mai dependent de copil decit copilul de parinte. Multi copii doresc sa se autonomizeze insa nu sint lasati. Multi parinti nu dau nastere copiilor pentru copii, ci pentru a avea ei, adultii un “sprijin la batrinete”. Astfel de conceptie este daunatoare, egoista si handicapanta pentru viitoarea fiinta.

O alta “problema” des intilnita la romani este aceea a : alimentatiei. “Copilul nu maninca” spun multe mame anxioase si supraprotective. Copilul maninca, insa niciodata cit vrem noi si daca il dadacim prea mult obtinem efectul contrar. Daca il fortam sa nu ne mire ca vomeaza sau are alte simptome functionale. Un secret: copilul din momentul cind descopera mersul nu mai este interesat de alimente, ci de explorare. Desigur ca de la 1 an 9 luni copilul va explora viata si nu va mai minca la “fel de bine”. E firesc sa scada putin in greutate si sa se inalte.

Concluzie: rastaful inseamna a face pentru copil ceea ce poate face singur la virsta lui, daca este lasat sa faca si incurajat. Supra-protectia inseamna a face pentru copil ceea ce el poate sa faca, a-l priva de o experienta necesara si benefica pentru sanatatea lui psihosociala de mai tirziu.

Ex: “nu urca in copac ca o sa cazi” – mesajul care il transmite adultul este : viata este periculoasa.Un mesaj de incurajare si protectie eficienta ar fi : “Singur e dificil sa te urci in copac, asteapta sa te ajut eu acum.” Sau “Vei urca in copac singur mai tirziu, acum doar cu mine de fata”.

Pe linga rasfat, supraprotectie, critica induce la viitorul adult ideea de ineficienta, neincredere in sine si vulnerabilitate.

E solicitant a fi parinte, insa daca noi insine nu schimbam nimic din mentalitatile noastre privind educatia, copiii nostri au sanse mari de a deveni disfunctionali.

Si acum ceea ce dau deseori la spital – parintilor si bunicilor :

Recomandari in familie (valabile pentru orice relatie )

Familia este un sistem si ce se intimpla cu un membru din familie se rasfringe asupra tuturor membrilor familie

cititi la : http://www.sensart.ro/principii-psihoterapeutice.html, http://www.sensart.ro/psihoterapie-individuala.html, http://www.sensart.ro/psihoterapie-de-cuplu.html, http://www.sensart.ro/psihoterapie-de-familie.html

 

Tot ce se intimpla cu un membru al familiei personal, professional, in cuplul parintilor sau al familiei largite (rude) are relevanta pentru copil, deci il influenteaza (un copil fericit are parinti fericiti separat si impreuna) Daca parintii, bunicii au probleme la servici si in cuplu transmit problemele copilului  Daca aveti probleme materiale (pierderi de orice fel: pierderi de servici, decese, boli, bani putini, lipsa a locuintei, a banilor ) toate acestea se rasfring asupra dvs si a copilului, copiilor. Daca vreunul dintre voi adulti sinteti deprimat, cu probleme afective, aceste lucruri copilul le simte. Inainte de a fi parinti, sinteti oameni. Daca sinteti nesatisfacuti de munca dvs acest lucru se rasfringe in familie. Daca aveti o relatie proasta cu voi insiva, copilul va simti. Daca relatia dvs de cuplu este rea atunci asta il va afecta pe copil.

·        pentru a avea un copil fericit şi adaptat, este nevoie ca mai întâi să fiţi dumneavoastră ca adulţi fericiţi (mulţumiţi de viaţa dumneavoastră profesională, afectivă, socială, sexuală), altfel copilul învaţă din nefericirile dumneavoastră – nu uitaţi că sunteţi model, deci dacă dumneavoastră înşivă aveţi dificultăţi în viaţă este nevoie să vă aplecaţi asupra lor, să le conştientizaţi şi să învăţaţi cum să vă comportaţi mai adecvat şi matur.

·        invăţaţi dragi părinţi să fiţi voi înşivă responsabili, maturi, fericiţi şi echilibraţi ca persoane.

·        invăţaţi dragi părinţi să aveţi o relaţie de cuplu (femeie-barbat) demnă de luat ca exemplu pentru copilul vostru.

 

·        o problemă are mai multe soluţii, dacă doriţi ca cel mic să reacţioneze adecvat este necesar ca mai întâi dumneavoastră să nu mai reacţionaţi după vechile „clişee” (pe care le-ați preluat inconştient de la părinţi şi societate) ci după o metodă nouă şi eficientă – cu alte cuvinte „dacă o metodă nu merge – schimbaţi-o”! Astfel demonstraţi că sunteţi inteligenţi şi nu persistaţi în comportamente şi metode „neeficiente şi distructive” pentru toată lumea.

 

·        transmiteţi-i copilului pe cât posibil încredere în sine, viaţă şi oameni (pentru acest aspect este necesar să vă analizaţi propriile încrederi şi să vă rezolvaţi neîncrederile, temerile, fantasmele).

·        invăţaţi dumneavoastră mai întâi să faceţi faţă emoţiilor negative şi să vă rezolvaţi percepţiile deformate (despre sine, lume şi alţii) înainte de a cere copilului acest lucru (cu alte cuvinte: dacă nu înţelegeţi de ce este furios un copil şi îl agresaţi fizic şi mental, este necesar să conştientizaţi mai întâi ce se întâmplă în mintea şi sufletul dumneaoastră, să învăţaţi să vă acceptaţi emoţiile şi apoi să găsiţi strategia, soluţia cea mai bună pentru relaţia cu cel mic).

·        daţi atenţie copiilor voştri – toţi au această nevoie

·        iubiţi-i (a iubi înseamnă a-l creşte responsabil, autonom şi încrezător capabil de intimitate).

·        fiţi atenţi la comportamentele dumneavoastră (copilul va imita).

·        nu certaţi, nu criticaţi pe cit posibil Daca o faceti , cereti-va scuze pentru comportamentul vostru Astfel copilul va invata si el la rindul lui ca daca greseste fata de cineva este bine sa isi ceara scuze

·        nu dormiţi cu copiii în pat – tăiaţi-vă propriu „cordon ombilical” şi lăsaţi copilul lumii, fără să-l păstraţi psihologic pentru dumneavoastră înşivă (nu uitaţi, dacă dumneavoastră sunteţi dependenţi de copil, îi transmiteţi acest aspect şi copilul nu se va autonomiza-maturiza). Foarte multe persoane dorm cu copilul in pat cind aceste poate sa fie autonom.

·        nu loviti copilul.

·        nu răsfăţaţi, nu supraprotejaţi (a răsfăţa înseamnă a face pentru copil ceea ce poate face singur la acea vârstă. De exemplu: la doi ani un copil doarme singur în pat, în camera lui separată de a părinţilor, se spală pe dinţi şi învaţă să se spele pe corp, mănâncă cu lingura şi furculiţa (cât are el nevoie şi când îi e foame, fără a fi forţat de părinţi), se dezbracă singur, cere să meargă la toaletă, bea singur din cană, imită adultul la treabă, e capabil să se servească de la chiuvetă cu apă, la trei ani poate ajuta în casă, foloseşte cuţitul şi foarfeca, plastilina, se poate îmbrăca singur, poate să îşi pregătească, ceva uşor de mâncare şi să fie responsabil de o treabă în casă, la patru ani deja ajută la pusul mesei şi este mult mai autonom, evident dacă este lăsat).

·        nu cicăliţi (copilul va amâna, nu vă va mai „auzi” şi o să obţineţi efectul contrar, pe deasupra un copil plictisit, revoltat, neresponsabil).

·        nu comparaţi cu nimeni copilul vostru (nici cu un alt copil şi nici cu fraţii lui, el este unic).

·        daţi exemplu personal practic, nu teoretic.

·        daţi reguli şi limite, fiţi consecvenţi în regulile date (dacă nu sunteţi consecvenţi şi fermi daţi de fapt mesaje contrare şi copilul este derutat).

·        incurajaţi-l şi susţineţi-l (să găsească singur soluţii la problemele lui de viaţă).

·        invăţaţi să îl respectaţi, dacă vreţi respect (nu-i aruncaţi jucăriile, dacă nu doriţi să vi se umble în lucrurile dumneavoastră).

·        invăţaţi să îl cunoaşteţi: ritmul şi abilităţile.

·        nu îi cereţi să facă lucrurile în ritmul dumneavoastră şi ca dumneavoastră (dacă dumneavoastră fumaţi, nu îi cereţi unui adolescent să nu fumeze, cel mult îi explicaţi că este un obicei nociv şi distructiv, însă el alege în responsabilitate de cauză).

·        nu uitaţi – dacă un copil nu primeşte atenţie autentică pozitivă, va face ceva, fie şi negativ pentru a vă atrage atenţia (va sparge un geam, dacă sunteţi profesor de română, va rămâne corijent tocmai la romană… etc).

·        nu vă răsfăţaţi copilul, nepotul/nepoata. Ştie bine că nu i se cuvine tot ceea ce cere, însă încearcă.

·        nu vă fie teamă să fiţi, când este cazul, fermi cu copilul. Fermitatea nu înseamnă duritate, însă. Fermitatea îi oferă structură.

– nu-l cicaliti prea mult pentru ca in curind n-o “sa va mai auda”, mai bine prin exemplu personal (“este frig afara, imi iau caciula”)

·        nu faceţi treburile de care este responsabil şi pe care le poate face singur. Nu il supraprotejaţi.

·        nu-l pedepsiţi, deoarece se sperie şi s-ar putea să înceapă să mintă pentru a scăpa de ceartă. Lăsaţi-l să înveţe ce este aceea „consecinţa faptelor sale”. Dacă sparge un geam îl va plăti din alocaţia lui.

·        nu-l certaţi când minte. Priviţi-vă pe dumneavoastră ori şi dumneavoastră minţiţi şi el vă imita, ori îi este frică de dumneavoastră deoarece atitudinea dumneavoastră este agresivă. Căutaţi cauza minciunii lui, altfel vă va minţi din nou.

·        când va intreaba ceva si nu ştiţi ce să îi spuneţi ceva mai bine spuneţi-i că nu ştiţi, decât să îi serviţi o „preconcepţie” înghiţită la rândul dumneavoastră nemestecată de la proprii părinţi (aici intră întrebările despre sexualitate, conceperea copilului, viaţă, moarte, divinitate, moş Crăciun, religii, alte culturi). Mai bine dacă aveţi vreo carte în acest sens, citiţi împreună menţionând că există foarte multe interpretări la asemenea subiecte „grele”.

·        când petreceţi timp împreună este nevoie să fie calitativ, nu cantitativ. Decât să faceţi temele cu el şi să îl hrăniţi, mai bine petreceţi timp de calitate cu el: jucându-vă şi învăţând din ce vă jucaţi.

·        când aveţi de indicat o greşeală a copilului, nu îl judecaţi, începeţi să îi arătaţi mai întâi punctele bune pe care le-a rezolvat, apoi cu ton calm şi blând arătaţi-i punctele mai puţin bune.

–         copiii imita comportamentul parintilor (preiau constient sau inconstient, chiar daca parintii arata sau nu)

–         fara pedepse pentru ca timoreaza, creaza resentimente in copil

–         fara critica, reprosuri si cearta – deoarece demoralizeaza, respinge copilul

–         fara tipete (pe cit se posibil) deoarece creaza frica si ura in copil (daca tipati, desigur sinteti oameni si gresiti, e bine sa va cereti iertare mai apoi)

–         nu impuneti, ci fiti fermi in decizii si cerinte, tonul sa fie calm, dar ferm

–         incurajati comportamentele pozitive – incurajarea se centreaza pe : aprecieri, intariri, evidentierea pozitivului din situatie, incredere in capacitatea copilului de a face fata situatiei si greutatii, progres, dezvoltare, utilitate.

–         ignorati comportamentele negative – descurajarea se centreaza pe : esecurile si slabiciunea copilului, evidentierea negativului in orice situatie, acceptarea conditionata numai daca se conformeaza standardelor impuse de adulti, lipsa increderii in copil, accent pe perfectiune, lipsa de incredere in capacitatea copilului de a fi util

–         dati reguli copilului in casa si respectati-le, consecventa in reguli, nu cedati la presiuni

–         nu rasfatati, lasati copilul sa capete deprinderi, nu-l scutiti de o experienta necesara

–         nu protejati prea mult si nu fiti grijulii prea mult, nu fiti prea indulgent, altfel riscati sa aveti un copil nedescurcaret, temator, orgolios si neindeminatic, cu alte cuvinte nefericit

–         nu va certati (pe cit posibil ) in fata copiilor pentru educatia lor – (daca sinteti in lupta de putere copilul va va manipula pe rind)

–         daca copilul nu vrea sa faca ceva sau face crize de nervi, se razbuna puteti sa-i spuneti – poti sa faci asta cit doresti in camera ta, ori plec eu, ori tu (puteti sa-l duceti in camera lui pt 2 minute daca are 2 ani, pt 3 minite daca are 3 ani etc sau plecati dvs pt 5 minute) – ii spuneti “te linistesti si discutam, pina nu te linistesti sa nu iesi din camera! “ Inchideti intotdeauna usa dupa el, nu uitati aceasta metoda nu merge din prima ci numai cu rabdare, perseverenta si consecventa, Nu cedati !

–         folositi cuvinte incurajatoare de ex daca credeti ca copilul este “incapatinat” de fapt el este “hotarit”- adica centrati-va pe pozitiv, nu pe negativ

–         nu faceti comparatii intre frati, sau intre copiii dvs si alti copii

–         laudati efortul depus, nu notele obtinute (nu contitionati nota de cadou ceva de genul „Iti cumpar jucaria pe care o vrei daca iei nota 10)

–         nu interveniti cind fratii se cearta, despartiti-i in cel mai rau caz

–         nu rezolvati problemele copilului ci incurajati-l sa gaseasca singur solutii de rezolvare !

–         pentru copiii intre 11 luni si 3 ani – nu-I fortati cu olita, daca doreste ceva fortati-l insa, sa spuna ce vrea pentru a-I stimula vorbirea

–         aveti  incredere in el, pentru ca altfel nu-si va capata propria incredere de sine

–         nu folositi cuvinte negative ca de ex : prostule, lenesule, idiotule, nu esti bun de nimic

–         nu faceti temele cu el, pentru el, nu-i faceti curat in camera, in camera lui el este seful cu ordinea si curatenia

–         nu dormiti cu el in pat (de obicei parintele sau parintii anxiosi dorm cu copilul in pat mai mult decit este necesar si il priveaza de autonomie, maturizare afectiva, sanatate psihica ok. Parintele dependent de copil ii va transmite dependenta acestuia si sentimentul de nesiguranta copilului. Copilul va intelege ca nu este bine sa fii niciodata singur)

–         nu-l pedepsiti, ci puneti-i limite. Un parinte iubitor stie sa fie autoritar si sa puna limite, nu este dur si violent

–         lasati-l sa invete sa-si faca singur ceva de mincare, invata sa fie astfel autonom

–         daca nu doreste sa manince, nu insistati, lasati-i mincarea in frigider, foamea este cel mai bun bucatar

–         nu-l indopati, nu-i numarati dumicatii, nu faceti din masa o problema pentru ca copilul nu va mai minca deloc

–         incurajati-l sa va ajute la organizarea mesei, dati-i sarcini casnice daca se ofera

–         daca face crize de nervi in fata magazinului sa-i cumparati o jucarie, nu va repeziti sa-i cumparati ce vrea, nu tipati la el, spuneti-i ferm sa se potoleasca si nu cedati deloc

–         daca cedati va va specula cu oricare ocazie, daca nu va respectati o decizie atunci o va incalca si el

–         nu subminati autoritatea partenerului/partenerei in fata copilului (daca vreunul dintre dvs ia o decizie sau face ceva cu copilul si celalalt parinte nu este de acord cu ea este bine sa ii atrageti atentia separat, nu de fata cu copilul, daca unul il cearta celalalt sa nu il ia in brate!)

–         daca in familie s-a decis ceva, faceti in asa fel ca toti membrii familiei sa respecte regula (inclusiv bunicii sau persoanele apropiate care vin in contact cu el) – copilul nu trebuie sa vada conflicte, competitie ci conlucrare, consens

–         tineti un consiliu de familie pentru a lua deciziile, nu va certati pe reguli, gasiti solutia cea mai buna, eficienta, nu faceti din discutie un cimp de lupta a propriilor orgolii

–         daca copilul este mai mare lasati-l sa participe la deciziile familiei – i se acorda astfel respect si utilitate

–         acordati-i timp copilului pentru comunicare cu el, pentru a-l intelege, pentru a va juca, pentru a asculta problemele, dar nu-i spuneti cum sa le rezolve, invatati-l sa-si gaseasca singur solutia

–         timp acordat familiei nu inseamna spalat, bani, calcat, maincare etc ci consensul, counicarea, intelegerea si respectul reciproc

–         invatati sa va controlati si sa faceti relaxare, asa va invata si copilul sa se linisteasca

–         cind nu doreste sa faca ceva (sa lase TV) luati-l usor il duceti in camera lui pentru a se linisti, nu ca pedeapsa

–         vorbiti cum este bine sa se comporte in vizita, daca tipa si face crize de nervi in vizita pentru a i se da atentie, nu cedati, luati-l imediat acasa – astfel va suporta consecintele

–         pentru a-l invata ceva nu-l amenintati, nu-l pedepsiti ci explicati-i consecintele actiunilor lui – de ex daca strica o jucarie si tipa sa-i luati alta puneti-l sa o cumpere din economiile sale – asa il faceti responsabil pentru actiunile lui

–         faceti-i pusculita, invatati-l cum sa cheltuiasca, daca cumpara de toti banii si mai vrea o jucarie, nu-i luati – trebuie sa invete ca portia pe saptamina aceea s-a terminat

–         este bine sa-i explicati inainte de a merge undeva cit timp ii trebuie sa se pregateasca – spuneti-i “mai avem 5 minute”

–         separati fapta, actiunea de copil

–         pentru a scapa de teroarea desenelor animate, faceti cu el alte activitati, antrenati-l in jocuri, mergeti cu el in parc

–         fiti rabdatori cu progresele lui si semnalati-i

–         asteptarile dvs, standardele, pretentiile sa fie realiste, daca sint prea mari, greu de atins pentru copil il pregatim pentru esec

–         incurajati-l sa-si asume responsabilitatile lui personale nu pe ale altora (a adultilor) si lasati-l sa fie imperfect, din greseli va invata singur

–         dezvaluiti sentimentele pozitive ce se afla in spatele sentimentelor de conjunctura, pentru ca altfel copilul se va simti respins, neinteles sau neiubit

–         pentru cele de mai sus va este necesara cunoasterea de sine, cunoasterea partenerului si cunoasterea copilului dvs, multa rabdare, perseverare, consecventa si toleranta

Succes in meseria de parinte !

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: