Despre atitudinile si pre-conceptiile romanilor Ce e “normal ” la noi

„Profetul” – Kahlil Gibran.

“Copiii vostri nu sunt ai vostri.

Sunt fii si fiice ale Vietii care tanjeste chiar dupa ea insasi.

Ei vin prin voi, dar nu din voi, si chiar de sunt cu voi, ei nu va apartin.

Le puteti darui dragostea voastra, dar nu si gandul vostru.

Caci ei au propriul lor gand.

Le puteti gazdui trupurile, dar nu si sufletele,

Caci sufletele lor sunt gazduite in casa zilei care va sa vie, pe care voi nici chiar in vis nu o puteti cunoaste.

Va puteti stradui sa fiti ca ei, dar sa nu cautati a-i face pe ei asemeni voua.

Caci viata nu merge inapoi si nici nu se impotmoleste in ziua ce a trecut .

Voi sunteti arcuri, iar ei sagetile insufletite pe care le trimiteti inainte. Arcasul ocheste tinta in nemarginire si va inconvoaie cu puterea sa pentru ca ale Lui sageti sa zboare cu iuteala in departari.

Cu bucurie lasati mana Arcasului sa va-nconvoaie,

Caci asa cum El iubeste sageata zburatoare, la fel iubeste arcul care il asculta.”

Circula un pps pe mailuri – numit “Diferenta”. Ideea principala a acestui pps – este aceea ca Atitudinea este cea care face diferenta intre tari…si popoare…si intre oameni… Am sa scriu cite ceva despre normalitate si anormalitate, asa cum o vad eu (si altii ca mine, psihoterapeuti, psihiatri, sociologi).

Este inca normal pentru unii dintre noi sa facem facultate pentru a avea o diploma “ca tot omul” si este normal sa mergem la service pentru “pirlitul ala de salariu ca san e platim ratele….” nu pentru ca ne place ce facem la serviciu, ca avem satisfactii

Este inca normal pentru unii dintre noi sa credem ca “bataia este rupta din rai”sau “eu te-am facut eu te omor”….Sa bem bine si sa “avem ”o scuza pentru a bate nevasta si copiii

Este inca normal pentru unii dintre noi sa folosim cuvintul “”prost si timpit” pentru a demonstra cit de “destepti” sintem….Nimeni nu e prost si timpit, poate fapta pe care a facut-o este o prostie sau o timpenie…Inca nu facem diferenta intre om si fapta lui. Inca nu intelegem ca omul are valoare indifferent de ce face.

Este inca normal ca femeia romanca sa creada ca e bine sa se “sacrifice ” pentru copil toata viata, sa nu isi ia servici si sa nu paraseasca un sot alcoolic si abuziv….Nu isi da seama ca in acest fel copilul numai “binecuvintat ” nu e de o mama “eroina”ci “blestemat” de o mama egoista, iresponsabila

Este inca normal ca parintii sa faca ping-pong cu copilul dupa divort, sau ca mama sa si-l ia aliat pe copil in „lupta cu tatal”, astfel incit copilul sa devina avocatul, psihologul, consilierul mamei, numai copil sa nu mai fie. Este normal ca copilul „sa isi urasca celalalt parinte” …cind de fapt copilului ar fi de dorit sa i se explice ca adultii-sotii se despart nu parintii….

Este inca normal ca unii dintre noi sa dam vina pe femeia care avorteaza in loc sa fie responsabilizat si barbatul care a lasat-o gravida…(de altfel copilul nu e facut cu Doamne Doamne ci cu un babrat in carne si oase)E mai usor sa judecam decit sa ne gindim la solutii.

Este inca normal ca dupa ce doua persoane se despart copilul sa auda pe fiecare din parintii lui cum il “discrediteaza ” pe celalalt…Daca asta nu inseamna violenta psihica…spuneti-i voi altcumva…

Este inca normal pentru unii dintre noi sa credem ca barbatul este oglinda femeii si copilul oglinda parintilor. Ne umflam atit de mult in pene cu copilul nostru, traind prin si pentru realizarile lui incit uitam ca el e o ”alta persoana” nu un obiect care sa ne satisfaca noua dorintele. Barbatul nu este copilul femeii. Este Adult deci poate sa isi calce singur o camasa.

Este inca normal pentru unii dintre noi sa mearga la biserica sa se inchine si apoi sa injure ca la usa cortului

Este inca normal pentru unii dintre noi sa doarma in pat cu copilul pina al 13, 15, 17 ani (in conditiile in care eixsta mai multe camere in casa) fara a isi da seama ce legatura are acest comportament cu faptul ca odrazla lor are fobii, atacuri de panica, e timida, nu are incredere in ea, este dependenta emotional de noi …Chiar daca copilul nu are nici o psihosomatizare tot nu e firesc si normal sa doarma in pat cu mama si tata…Multe mame nu recunosc ca ele au de fapt o dependenta de copil si ca au nevoie de intarcare psihologica. (nu vorbesc aici de cazul in care copilul e bolnav de gripa sau are ceva mai grav ci de situatiile cind copilul este sanatos tun) Cine nu vede legatura intre dormitul in pat si lipsa de autonomie, individuare si maturizare…sa mai citeasca (sint destule carti pe piata in acest sens) Pentru cine nu stie genul acesta de parinti sint parinti toxici, sufocanti, egoisti.

Este inca normal pentru unele mame sa se culce cu copilul cind se cearta cu sotul – facindu-l pe copil partas si confident al problemelor adultilor, ne-constientizind violenta afectiva la care e supus copilul

Este inca normal pentru multi dintre noi sa isi folosesca copilul pe post de “partener” cind relatia de cuplu nu merge bine (Tipic: nu dorm cu sotul meu pentru ca sforaie si dorm cu copilul) Evident doar psihiatrul, psihoterapeutul si medicul sesizeaza problema….si deseori sint priviti ca extraterestri…

Este inca normal pentru multi dintre noi sa ne intretinem “copilul”si cind el are 30 de ani , astfel sa il controlam mai bine si sa il mentinem intr-o dependenta, infantilizindu-l

Este normal la multi dintre noi sa controlam viata copilului si cind este la casa lui si sa nu intelegem ca asta este patologic si denota egoism

Este inca normal pentru unii dintre noi sa nu bata la usa camerei copilului cind acesta nu mai are 3 ani….ci 17 ani…..si asta pentru noi romanii nu inseamna agresiune psihologica si control …ci grija…

Este inca normal pentru unii profesori si parinti sa considere ca “a da la palma si a pune la colt” sint metode demne de urmat si foarte eficiente in educatie

Este normal inca sa toleram un smecher de cartier cu un pitbul dezlegat pe strada insa nu este la fel de normal sa luam atitudine cind o batrina e agresata

Este inca normal sa se considere atitudinea de supraprotectie, rasfat ca o dovada de iubire….nu de abuz asupra copilului…Sint mame care spun mereu: “copilul nu vrea sa doarma singur, copilul nu a vrut sa ma casatoresc”…de parca copilul ar trebui sa stie cum e cazul sa fie educat nu parintele…

Este inca normal ca mama sa pretinda sa fie sunata in fiecare zi de “copilul” care are 27 de ani si e la casa lui /ei….si asta la romani nu inseamna sufocare…

Este normal inca pentru unii dintre noi sa avem o atitudine de aroganta fudula si gaunoasa comentind agresiv opiniile specialistilor (economisti, psihologi, psihiatri, ingineri)…vorba ceea romanul se pricepea la politica si football, mai nou se pricepe si la economie, psihiatrie, psihologie, educatia copilului si relatiile de cuplu (cititi comentariile din josul unor articole si de pe forumuri si o sa intelegeti la ce fel de atitudine ma refer)

Este normal inca pentru unii romani sa nu recunoasca faptul ca nu stiu ceva….si sa nu ceara o parere avizata. In trecut era rusine sa spui ca nu stii – erai luat drept prost (de vizionat – emisiunile cu intrebari de la TV …la care unii romani raspund gresit in loc sa recunoasca faptul ca nu stiu) Este normal pentru unele femei din Romania sa dea vina pe barbat cind nu au serviciu…”El nu m-a lasat sa muncesc”…de parca ele sint copile neajutorate si au nevoie de permisiunea sotului

Este inca normal pentru multe femei sa isi asume rol de mama si pentru barbatul de linga ele – desconsiderindu-l in acest fel “el nu stie sa dea cu aspiratorul ca mine” Si sint multe astfel de “normalitati”…..la noi …inca ….

Dorothy Low Nolte – poem Copiii invata ceea ce traiesc (1954) scris in cartea cu acelasi titlu impreuna cu Rachel Harris  http://www.humanitas.ro/humanitas/copii-invata-ceea-ce-traiesc

Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne;

Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi;

Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi;

Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea;

Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi;

Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;

Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi;

Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători;

Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea;

Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea;

Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească;

Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine;

Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel;

Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă să fie generoşi;

Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr;

Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi;

Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul;

Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi;

Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume

Faceti o autoanaliza: cum a fost copilaria voastra….? Ce credeti ca ar fi bine sa schimbati in atitudinile si conceptiile voastre despre voi, altii si lume ? Care sint chestiunile pe care voi le considerati „normale” si cit de „normale si firesti” sint de fapt ?
Crisa Lev

Coach, NLP si training – intre moda, superficialitate si beneficiu

Multi romani inca au credinta ca “facultatea face pe om”….de aceea merg la facultate – fara a avea dorinta ca mai apoi s-o si profeseze….Cunosc destule persoane care fac “facultatea de psihologie” pentru ca e evident acum “foarte usor” sa intri la facultate…Platesti la intrare, pe parcurs si la iesire si ai o diploma. La psihologie la stat ma indoiesc ca mai sint 12 pe loc (cum erau cind am dat eu admitere…) asa ca si la stat posibil este foarte usor de intrat. Problema este ce faci – Dupa facultate….Daca vrei sa faci ceva cu acea facultate….Daca nu vrei sa faci nimic, degeaba o faci. In afara de “mania” facultatii, romanii au prin si “mania coachingului, NLP-ului, trainingurilor”…facute oriunde, oricind, cu oricine…fara limite, discernamint si ratiune. E la moda, sa facem si noi ! vorba lui Caragiale – in alt context. Problema este ca romanul nu stie foarte clar cu ce se maninca aceste concepte…”coach, NLP, trainer”…Deseori nici cei care predau – nu stiu cu ce se maninca… Trainerul teoretic – este un antrenor si intr-un training de dezvoltare personala de exemplu, firesc ar fi sa predea niste cunostiinte declarative si cam atit. Insa in practica, acesti “traineri”nu se marginesc la a preda, ci dupa ce invata niste tehnici psihologice din carti (invatate din carti – sint extreme de multe carti de NLP si self help – pe piata ) sau de la unele workshopuri la care participa le folosesc si ei pe altii….fara discernamint, discriminare si cunoastere. In astfel de trainiguri facute de neavizati – se intimpla sa se foloseasca metode psihoterapeutice, fara a sti sensul si rolul lor. “Trainerul” respectiv, de obicei, face si o anumita interventie terapeutica (interventie pentru care doar psihologul, psihoterapeutul este abilitat prin formare s-o faca). Deseori, observam ca traineri sint persoane cu diverse facultati la baza (inginerie, economie) care nu au ore de formare in psihologie, psihiatrie, nu au analiza personala realizata (nici nu stiu ce e aia si de ce e firesc s-o faca). Trainingurile se denumesc deseori “dezvoltare personala”….si sub aceasta palarie se intimpla multe lucruri neavizate, prost facute si cu risc pentru persoanele care vin la training. De ce cu risc? Pentru ca persoana care ofera trainingul nu are Baza de la care sa porneasca, chiar daca a citit 10 carti de NLP si self help. Asta nu ii confera dreptul si capacitatea de a preda si lucra cu altii asa ceva. Pe de alta parte un psihoterapeut – teoretic face in cadrul formarii lui si ore de psihoterapie personala. Pentru a deveni psihoterapeut inveti si muncesti dupa facultate pe putin 4 ani de zile (practic e o alta facultate) uneori si 8 ani, (asta pentru o singura formare). Cititi la : http://www.sensart.ro/psihoterapie-diferente-conceptuale.html

Cum poti avea altfel pretentia ca lucrezi bine cu un client daca tu insuti ca terapeut nu ai lucrat cu tine ? Un astfel de trainer de foarte multe ori nu are nici macar o ora de terapie personala la activ ! Coachingul – extrem de rentabil material pentru cel care il face, se adreseaza prezentului si viitorului persoanei, nu si trecutului ca psihoterapia. Deseori un coach care stie ce face, trebuie sa iti dea seama daca persoana din fata lui are nevoie de a lucra pe trecutul lui si sa il trimita la psihoterapie. Ma cam indoiesc ca se intimpla in Romania asa ceva. Un coach avizat, are nevoie si el de terapie personala – inainte de a incepe sa profeseze si iar ma indoiesc ca cei care lucreaza in Romania si-au facut-o (poate doar cei care sint deja si psihoterapeuti). Cit despre celebrul NLP – acesta este o tehnica excelenta de schimbare psihologica insa facuta cu cap intr-un tip de psihoterapie ! Personal sint formata in NLP de catre un psihoterapeut si stiu foarte bine cu ce se maninca, ce se poate face si ce nu cu NLP-ul. Niciodata o tehnica NLP nu o sa scape pe cineva de fobii…dintr-un simplu motiv – ca ai nevoie sa lucrezi pe cauza si sa faci inainte de NLP – psihoterapie. Un psihoterapeut specializat in hipnoza nu va face hipnoza ca vrea clientul sau, nu va face hipnoza din prima sedinta, ci poate in a 11 sedinta, daca e cazul…in rest trebuie sa stie sa faca psihoterapie. Daca nu stii sa faci terapie degeaba stii sa induci transa hipnotica. Tehnica hipnozei este o tehnica, instrument insa daca nu ai baza pe care s-o aplici s-ar putea sa nu iti iasa nimic (in cel mai bun caz). NLP ul daca nu este integrat intr-un tip de formare terapeutica – nu numai ca nu are valoare decit pe termen scurt….ci poate crea iluzii grave. Eu folosesc NLP integrat, altfel nu il folosesc. La fel si NLP – daca nu stii sa faci terapie – degeaba stii NLP. Am avut o clienta – care citise despre mine ca sint formata si in NLP si dorea sa ii „fac” NLP sa scape de o obsesie a mincatului compulsiv. Orice terapeut care lucreaza isi da seama ca asta e o tulburare de alimentatie combinata (anorexie-bulimie) care necesita sedinte de terapie, nu NLP. Am refuzat sa continui demersul cu acea persoana deoarece nega ca ar avea o problema. Negarea e prima care arata ca persoana are nevoie de consiliere-psihoterapie. Orice om are probleme, evident daca nu si le constientizeaza – spune ca nu are. Mai intii persoana avea nevoie de psihoterapie (lucru pe trecut) si apoi de dezvoltare personala. Dezvoltarea persoanala este ultima in lant – ea se adreseaza omului care este functional cit de cit si doreste sa lucreze pe unele aspecte din prezent. Inca si atunci – in lucrul pe unele probleme prezente – putem avea reverberatii din trecut si este necesar si un demers terapeutic mai profund. Un psihoterapeut pe linga psihoterapie poate face si consiliere si dezvoltare personala, lucrind pe toate nivelele (trecut, prezent, viitor). De ce e necesar ca mai intii sa mergi la psihoterapeut? EX: o persoana ambitioasa si vrea sa ajunga director merge la trainer si /sau la coach, care nu are pregatire in psihologie si in psihoterapie….risca sa mearga pe un drum gresit….Acea „ambitie compulsiva-exagerata” (de a ajunge sus) este deseori virful aisbergului pentru o problema ce are nevoie de lucru psihoterapeutic…..(fara sa exagerez prea mult – majoritatea ambitiilor de acest fel au in spate ceva cu implicatii in trecut….care trebuie lucrate in terapie). Trainingul e pentru prezent, insa daca nu pornesti de multe ori cu trecutul, nu o sa ai un viitor asa cum ti-ai dorit ….pentru ca (cine stie, stie,…) o amintire nu vorbeste despre trecut…ci despre viitor…Cu alte cuvinte cine isi cunoste trecutul poate sa-si construiasca viitorul. Altfel nu. Un psihoterapeut stie ce sa faca cu o tehnica, o alta persoana care a facut cel mult un curs de 6 luni ma indoiesc ca stie in profunzime cum s-o foloseasca. Cititi la: http://business-edu.ro/Guest-Editors/Psihanaliza-organizationala/de-ce-esueaza-programele-de-training.html Din pacate multi NLP – isti si coach – vind iluzii pe bani grei persoanelor care nu stiu cu ce se maninca aceste domenii foarte noi si la “moda”. Cititi si la : http://business-edu.ro/Guest-Editors/Bruno-says/dublu-coachburger-la-mctraining.html Domeniul coachingului, nlp-ului se aseamana cu cel al psihologilor, psihoterapeutilor. Un coach – teoretic face ceva la limita intre dezvoltare personala si consiliere.

Citat : “Ori de cite ori un coach se ocupa de lumea psihologica interioara a clientului, acesta actioneaza pe tarimul psihoterapiei.” (Pag 15 Perry Zeus, Suzanne Skiffington, Coaching in organizatii, ed Codecs , 2008) De asemeni autorii concluzioneaza ca un coach care nu are licenta in domeniul psi are nevoie de supervizare la un specialist psi pentru a lucra coaching.

Dorin-Liviu BÎTFOI Antrenor sau terapeut? Citat din articol “Multe indicaţii ale coaching-ului sînt totodată (chiar prin filiaţie) deziderate ale psihoterapiilor de diferite orientări”
http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/antrenor-sau-terapeut

https://www.self-discovery.ro/coaching-ul-tehnologie-a-succesului-sau-psihoterapie-reinventata/
«Life coaching-ul este psihoterapie reinventată» – interviu cu Virgiliu RÎCU
Citat din articol “După ce a stat atît de mulţi ani în top, era normal ca la un moment dat să cedeze primul loc altei abordări psihoterapeutice. Trebuie însă să facem o distincţie clară între a fi la modă şi a fi valoros. Despre coaching se spune că este o disciplină a cărei popularitate creşte vertiginos. Nu ştiu însă dacă această remarcă se referea la perioada în care pentru a deveni coach nu era necesară nici o formare, sau la perioada actuală, în care s-au înfiinţat organisme care se ocupă de formarea şi acreditarea coach-ilor. Personal, înclin să cred că entuziasmul celor care doreau să devină coach era mult mai mare la început. Lesne de înţeles: pentru a deveni coach nu îţi trebuia nici o diplomă (oricine se putea intitula coach peste noapte), iar tarifele lor le depăşeau cu mult pe cele ale psihoterapeuţilor.”

In ANEXA la Hotararea Comitetului director nr. 1/2010, NORME de organizare si functionare ale Colegiului Psihologilor din Romania

este scris foarte clar la specialitatile de mai jos despre toate activitatile pe care le poate face un psiholog. Prin urmare cei care nu sint psihologi si tin seminarii de “autocunoastere, dezvoltare personala” practica o activitate din domeniul unei meserii pentru care nu au licenta si alte acreditari.

“j)                 specialitatea consiliere psihologica (clinica)specialitate profesionala a psihologilor care consta in  intervenţia psihologică specializată, realizata în scopul autocunoaşterii, optimizării şi dezvoltării personale, promovării sănătății şi/sau în scopul prevenţiei, ameliorării şi remiterii problemelor emoţionale, cognitive, relaționale şi de comportament. 

In Olanda, exista o asociatie profesionala a psihologilor care fac coaching, in Austria nu poti sa practici NLP daca nu esti psiholog sau psihiatru. Si mi se pare de bun simt comun. Evident unui inginer sau economist i se interzice sa faca psihoterapie asa cum mie mi se interzice sa fac chirurgie.

Dragi persoane care doriti sa va dezvoltati personal: cascati bine ochii la cine mergeti ! Verificati ce formare are acea persoana in spate. Daca nu e psiholog, psihoterapeut, sociolog, medic psihiatru sau altceva inrudit (asistent social, antropolog) si a facut si el ceva cursuri de 4 luni, apoi se apuca sa faca training e clar ca se intimpla ceva in ne-regula. Nu va fie teama sa intrebati direct cit au durat cursurile pe care le-a absolvit, care este formarea de baza a acelei persoane care se pretinde a fi „trainer”. Va scuteste de o teapa ! Pina sa se cearna valorile….si sa se reglementeze – aceste profesii mai e.

 

%d blogeri au apreciat asta: