Despre atitudinile si pre-conceptiile romanilor Ce e “normal ” la noi

„Profetul” – Kahlil Gibran.

“Copiii vostri nu sunt ai vostri.

Sunt fii si fiice ale Vietii care tanjeste chiar dupa ea insasi.

Ei vin prin voi, dar nu din voi, si chiar de sunt cu voi, ei nu va apartin.

Le puteti darui dragostea voastra, dar nu si gandul vostru.

Caci ei au propriul lor gand.

Le puteti gazdui trupurile, dar nu si sufletele,

Caci sufletele lor sunt gazduite in casa zilei care va sa vie, pe care voi nici chiar in vis nu o puteti cunoaste.

Va puteti stradui sa fiti ca ei, dar sa nu cautati a-i face pe ei asemeni voua.

Caci viata nu merge inapoi si nici nu se impotmoleste in ziua ce a trecut .

Voi sunteti arcuri, iar ei sagetile insufletite pe care le trimiteti inainte. Arcasul ocheste tinta in nemarginire si va inconvoaie cu puterea sa pentru ca ale Lui sageti sa zboare cu iuteala in departari.

Cu bucurie lasati mana Arcasului sa va-nconvoaie,

Caci asa cum El iubeste sageata zburatoare, la fel iubeste arcul care il asculta.”

Circula un pps pe mailuri – numit “Diferenta”. Ideea principala a acestui pps – este aceea ca Atitudinea este cea care face diferenta intre tari…si popoare…si intre oameni… Am sa scriu cite ceva despre normalitate si anormalitate, asa cum o vad eu (si altii ca mine, psihoterapeuti, psihiatri, sociologi).

Este inca normal pentru unii dintre noi sa facem facultate pentru a avea o diploma “ca tot omul” si este normal sa mergem la service pentru “pirlitul ala de salariu ca san e platim ratele….” nu pentru ca ne place ce facem la serviciu, ca avem satisfactii

Este inca normal pentru unii dintre noi sa credem ca “bataia este rupta din rai”sau “eu te-am facut eu te omor”….Sa bem bine si sa “avem ”o scuza pentru a bate nevasta si copiii

Este inca normal pentru unii dintre noi sa folosim cuvintul “”prost si timpit” pentru a demonstra cit de “destepti” sintem….Nimeni nu e prost si timpit, poate fapta pe care a facut-o este o prostie sau o timpenie…Inca nu facem diferenta intre om si fapta lui. Inca nu intelegem ca omul are valoare indifferent de ce face.

Este inca normal ca femeia romanca sa creada ca e bine sa se “sacrifice ” pentru copil toata viata, sa nu isi ia servici si sa nu paraseasca un sot alcoolic si abuziv….Nu isi da seama ca in acest fel copilul numai “binecuvintat ” nu e de o mama “eroina”ci “blestemat” de o mama egoista, iresponsabila

Este inca normal ca parintii sa faca ping-pong cu copilul dupa divort, sau ca mama sa si-l ia aliat pe copil in „lupta cu tatal”, astfel incit copilul sa devina avocatul, psihologul, consilierul mamei, numai copil sa nu mai fie. Este normal ca copilul „sa isi urasca celalalt parinte” …cind de fapt copilului ar fi de dorit sa i se explice ca adultii-sotii se despart nu parintii….

Este inca normal ca unii dintre noi sa dam vina pe femeia care avorteaza in loc sa fie responsabilizat si barbatul care a lasat-o gravida…(de altfel copilul nu e facut cu Doamne Doamne ci cu un babrat in carne si oase)E mai usor sa judecam decit sa ne gindim la solutii.

Este inca normal ca dupa ce doua persoane se despart copilul sa auda pe fiecare din parintii lui cum il “discrediteaza ” pe celalalt…Daca asta nu inseamna violenta psihica…spuneti-i voi altcumva…

Este inca normal pentru unii dintre noi sa credem ca barbatul este oglinda femeii si copilul oglinda parintilor. Ne umflam atit de mult in pene cu copilul nostru, traind prin si pentru realizarile lui incit uitam ca el e o ”alta persoana” nu un obiect care sa ne satisfaca noua dorintele. Barbatul nu este copilul femeii. Este Adult deci poate sa isi calce singur o camasa.

Este inca normal pentru unii dintre noi sa mearga la biserica sa se inchine si apoi sa injure ca la usa cortului

Este inca normal pentru unii dintre noi sa doarma in pat cu copilul pina al 13, 15, 17 ani (in conditiile in care eixsta mai multe camere in casa) fara a isi da seama ce legatura are acest comportament cu faptul ca odrazla lor are fobii, atacuri de panica, e timida, nu are incredere in ea, este dependenta emotional de noi …Chiar daca copilul nu are nici o psihosomatizare tot nu e firesc si normal sa doarma in pat cu mama si tata…Multe mame nu recunosc ca ele au de fapt o dependenta de copil si ca au nevoie de intarcare psihologica. (nu vorbesc aici de cazul in care copilul e bolnav de gripa sau are ceva mai grav ci de situatiile cind copilul este sanatos tun) Cine nu vede legatura intre dormitul in pat si lipsa de autonomie, individuare si maturizare…sa mai citeasca (sint destule carti pe piata in acest sens) Pentru cine nu stie genul acesta de parinti sint parinti toxici, sufocanti, egoisti.

Este inca normal pentru unele mame sa se culce cu copilul cind se cearta cu sotul – facindu-l pe copil partas si confident al problemelor adultilor, ne-constientizind violenta afectiva la care e supus copilul

Este inca normal pentru multi dintre noi sa isi folosesca copilul pe post de “partener” cind relatia de cuplu nu merge bine (Tipic: nu dorm cu sotul meu pentru ca sforaie si dorm cu copilul) Evident doar psihiatrul, psihoterapeutul si medicul sesizeaza problema….si deseori sint priviti ca extraterestri…

Este inca normal pentru multi dintre noi sa ne intretinem “copilul”si cind el are 30 de ani , astfel sa il controlam mai bine si sa il mentinem intr-o dependenta, infantilizindu-l

Este normal la multi dintre noi sa controlam viata copilului si cind este la casa lui si sa nu intelegem ca asta este patologic si denota egoism

Este inca normal pentru unii dintre noi sa nu bata la usa camerei copilului cind acesta nu mai are 3 ani….ci 17 ani…..si asta pentru noi romanii nu inseamna agresiune psihologica si control …ci grija…

Este inca normal pentru unii profesori si parinti sa considere ca “a da la palma si a pune la colt” sint metode demne de urmat si foarte eficiente in educatie

Este normal inca sa toleram un smecher de cartier cu un pitbul dezlegat pe strada insa nu este la fel de normal sa luam atitudine cind o batrina e agresata

Este inca normal sa se considere atitudinea de supraprotectie, rasfat ca o dovada de iubire….nu de abuz asupra copilului…Sint mame care spun mereu: “copilul nu vrea sa doarma singur, copilul nu a vrut sa ma casatoresc”…de parca copilul ar trebui sa stie cum e cazul sa fie educat nu parintele…

Este inca normal ca mama sa pretinda sa fie sunata in fiecare zi de “copilul” care are 27 de ani si e la casa lui /ei….si asta la romani nu inseamna sufocare…

Este normal inca pentru unii dintre noi sa avem o atitudine de aroganta fudula si gaunoasa comentind agresiv opiniile specialistilor (economisti, psihologi, psihiatri, ingineri)…vorba ceea romanul se pricepea la politica si football, mai nou se pricepe si la economie, psihiatrie, psihologie, educatia copilului si relatiile de cuplu (cititi comentariile din josul unor articole si de pe forumuri si o sa intelegeti la ce fel de atitudine ma refer)

Este normal inca pentru unii romani sa nu recunoasca faptul ca nu stiu ceva….si sa nu ceara o parere avizata. In trecut era rusine sa spui ca nu stii – erai luat drept prost (de vizionat – emisiunile cu intrebari de la TV …la care unii romani raspund gresit in loc sa recunoasca faptul ca nu stiu) Este normal pentru unele femei din Romania sa dea vina pe barbat cind nu au serviciu…”El nu m-a lasat sa muncesc”…de parca ele sint copile neajutorate si au nevoie de permisiunea sotului

Este inca normal pentru multe femei sa isi asume rol de mama si pentru barbatul de linga ele – desconsiderindu-l in acest fel “el nu stie sa dea cu aspiratorul ca mine” Si sint multe astfel de “normalitati”…..la noi …inca ….

Dorothy Low Nolte – poem Copiii invata ceea ce traiesc (1954) scris in cartea cu acelasi titlu impreuna cu Rachel Harris  http://www.humanitas.ro/humanitas/copii-invata-ceea-ce-traiesc

Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne;

Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi;

Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi;

Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea;

Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi;

Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;

Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi;

Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători;

Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea;

Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea;

Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească;

Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine;

Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel;

Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă să fie generoşi;

Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr;

Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi;

Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul;

Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi;

Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume

Faceti o autoanaliza: cum a fost copilaria voastra….? Ce credeti ca ar fi bine sa schimbati in atitudinile si conceptiile voastre despre voi, altii si lume ? Care sint chestiunile pe care voi le considerati „normale” si cit de „normale si firesti” sint de fapt ?
Crisa Lev

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: