Dune si fiintare

Dune si fiintare

Doi ani la rind am fost  in excursie in Tunisia. Orientul e diferit de occident nu numai prin stil, cultura ci si prin ritm. Ritmul e lent, ca o duna. Muzica orientala e moale, senzuala, ia cursul dunelor. Cineva spunea occidentalul are ceasul , orientalul timpul. In orient se pare ca timpul nu se masoara in ore ci in firicele de nisip. Ideea ca relieful influenteaza stilul de viata a unui popor e binecunoscuta, insa e uimitor cum se concretizeaza. Occidentul: workaolkolic, anomic, consumerist, mincator de timp….orientul – incet, fluid, relaxat, fiind una cu timpul. Occidentul: caracterizat de verbul A face, Orientul caracterizat de verbul A fi.
Sahara, camila, muzica tunisiana mi-au reamintit ce e fiintarea . Relatia tunisienilor cu dromaderii este foarte naturala si se manifesta pe terenul lor natural, nu pe cel al omului. Legatura omului cu animalul numit dromader este una speciala, poate la fel de speciala ca si legatura oierului cu oile lui, desi cred ca oierul nostru “civilizat” are si tv, e la curent cu politica…La un moment dat dromaderul meu a fost “nedisciplinat” si cel care ne insotea s-a ratoit la el. Dromaderul la rindu-i i-a raspuns. Am ramas fascinata de acest schimb de “onomatopee”. Ritmul de mers al camilelor este lent, leganat si foarte puternic totodata. Ritmul acesta imi aminteste de ritmul marii de flux si reflux, care e un fel de ritm al vietii si al mortii. Dunele si ele ca structura arata urcus si coboris, viata si moarte, intr-un mod circular. Dunele seamana cu rotunjimile unei femei. Orientul transpira senzualitate, feminitate, sexualitate, moliciune.
Parfumurile orietale sint grele, profunde, hipnotice, penetrante, excesive, animalice. E fascinant cum si parfumurile si mirodeniile exprima psihismul popoarelor.
Si modul cum privesc moartea este diferit. Ghida noastra vorbindu-ne de ritualul inmormintarii la tunisieni, ne-a spus ca ei nu au scrise numele decedatilor pe piatra, nu au nici macar sicriu. Este posibil si din cauze economice insa, cred ca filosofia e mult mai adinca si arata modul profund authentic de a vedea trecerea spre lumea cealalta – ca ceva natural – reintoarcerea la natura, la pamint, fara vreo incorsetare semnificata de sicriu. De asemeni modul lor de jelire se face foarte puternic la inmormintare, emotiile exprimindu-se foarte violent, ca apoi, sa se revina foarte repede la viata de “aici si acum”. Acest mod de abordare al doliului este mult mai sanatos. Noi, occidentalii de multe ori, in cazul inmormintarii, nu ne exprimam sentimentele, insa ele traiesc mult timp dupa aceea, in mod nesanatos.

Ram Dass spunea in „Rinduri pentru suflet”  ed For You “Pentru niste ochi materialisti, India e o tara in curs de dezvoltare. Pentru ochii spirituali, Statele Unite e o tara in curs de dezvoltare.”  Freud spunea „Anxietatea este pretul pe care -l platim civilizatiei.” Se stie ca “pe timp de pace infloresc nevrozele”nu pe timp de razboi. Atunci oamenii nu mai au timp de meditare…
Cind nevoile de baza sint satisfacute avem timp sa gindim ca “am putea fi nefericiti”. Ajungem sa nu mai apreciam lucrurile simple ale vietii, tocmai pentru ca le avem la nasul nostru, nu mai luptam pentru ele. Avem timp de cursuri unde invam de multe ori sa redevenim “simpli”, sa “fiintam” , sa nu mai gindim, avem timp sa mergem la terapie unde de multe ori re-invatam sa “traim”, sa ne bucuram de ceea ce avem, sa nu ne mai comparam cu altii (meteahna tipic occidentala), invatam ca avem valoare pentru ca sintem, nu numai pentru ca facem ceva .
Experienta mea in Sahara si imprejurimi m-a facut sa fiintez…..simplu, curat, in ritm cu dunele, fara ginduri, fara analize, doar simtind mersul camilei, nisipul fin si vintul specific. Atit…In desert timpul sta pe loc…E un loc in care eternitatea e la ea acasa.

Inchei cu o poveste a cerei autor nu il cunosc. Si materialitatea conteaza si fiintarea.

Un om de afaceri american statea langa chei, intr-un mic sat mexican
de coasta, cand un pescar isi trage barca la mal. In barca erau cativa
pesti frumosi. Americanul il felicita pentru pestele prins si il
intreaba cat timp i-a luat sa-l pescuiasca.

– Foarte putin, a raspuns mexicanul.

– De ce nu stai mai mult pe mare sa prinzi mai mult peste ? a intrebat
atunci americanul.

– Mi-ajunge sa-mi intretin familia, i-a raspuns pescarul.

– Si ce faci in restul timpului ? a vrut sa stie omul de afaceri.

– Dorm pana tarziu, pescuiesc putin, ma joc cu copiii, imi fac siesta
impreuna cu nevasta-mea, in fiecare seara ma plimb prin sat, beau un
pahar de vin si cant la chitara cu prietenii.

– Domnule, am o viata plina si sunt foarte ocupat, a incheiat pescarul.

– Uite, il ia peste picior americanul. Am studiat Economia la Harvard
si te pot ajuta. Ar trebui sa pescuiesti mai mult si cu banii pe
care-i castigi in plus sa-ti cumperi o barca mai mare. Cu ceea ce
castigi de pe urma barcii mai mari iti poti cumpara cateva barci si
mai tarziu chiar o flota de pescuit. In loc sa vinzi pestele prin
intermediari, il poti vinde direct la o fabrica, iar mai tarziu iti
poti cumpara propria fabrica de prelucrare a pestelui. Ai putea astfel
controla produsul, procesarea si distributia. Va trebui sa pleci din
sat, sa te muti in Mexico City, apoi la Los Angeles si, mai tarziu, la
New York, de unde iti vei conduce afacerea tot mai infloritoare.

– Si cat va dura sa fac toate astea , senor ? intreaba pescarul.

– Vreo 15-20 ani, raspunde americanul.

– Si apoi ?

– Apoi vine partea cea mai buna, rase americanul. Iti vinzi afacerea
si devii foarte bogat , ai lua cateva milioane.

– Milioane, senor ? se mira pescarul. Si dupa asta ?

– Dupa asta te retragi din afaceri, te muti intr-un satuc de pescari
pe malul oceanului si te scoli tarziu, pescuiesti putin, te joci cu
copiii, iti faci siesta impreuna cu sotia, te plimbi seara prin sat,
bei un pahar de vin cu prietenii, cantati la chitara….

%d blogeri au apreciat asta: