Cris A Levitchi

Mituri/prejudecati despre femei si barbati in societatile patriarhale

Un barbat trebuie sa aduca bani in casa si atit
O femeie trebuie sa faca treaba in casa si sa faca educatie copiilor
Un barbat care plinge e „slab” si mai nou nici femeia nu trebuie sa plinga  (pentru ca e tot slaba)
O femeie care isi exprima furia este isterica sau nebuna
O femeie care are mai multi parteneri este c****
O femeie care initiaza actul sexual e c****, sau nu e femeie „adevarata”
Un barbat care se ocupa de lucruri feminine (calcat, dereticat prin casa, ingrijit copii) este pampalau
O femeie care conduce masina, aduce bani in casa si nu isi creste copiii – e o sotie rea si o mama rea
O femeie care nu face copii nu e femeie si merita sa fie ridiculizata
Un barbat care nu face copii nu e barbat si merita sa ne batem joc de el
O familie care adopta copii inseamna ca am probleme la „mansarda” sau in alta parte
O femeie adevarata e supusa si e firesc sa fie batuta
Un copil trebuie batut sa se „disciplineze” pt ca „bataia e rupta din rai”
Un barbat care nu bea nu e barbat
O femeie care bea nu e femeie
Toti barbatii inseala si e normal sa fie asa
Femeile ar trebui sa stie ca un barbat mai calca strimb si sa il ierte

Daca ne iubim partenerul, nu ne simtim atrasi de alte persoane(Adevar: ne simtim atrasi de alte persoane – este firesc, insa asta nu inseamna ca trebuie sa punem in practica dorinta.  A ne simti atrasi de alte persoane este in regula insa a pune in act este altceva)

Daca partenerul/partenera calca strimb e vina celuilalt ca nu a reusit sa tina pers in cuplu (Adevar: deseori e responsabilitatea ambilor, fiecare avind ceva de rezolvat din trecutul lor impreuna si individual)
O femeie frumoasa sigur e proasta
O femeie frumoasa care a inaintat in cariera sigur s-a culcat cu cineva (Adevar: faptul ca unele femei fac asta nu inseamna ca toate femeile fac asta)
Un barbat se duce la alta femeie daca nu are parte de sex acasa (Adevar: o persoana infidela fie ea barbat sau femeie nu inseala pentru ca nu i s-a oferit sex acasa)
Si mai sint si altele care nu imi vin acum ii minte insa promit sa mai scriu – cind apar…:)
Despre acceptarea sentimentelor proprii (ale altora) si igiena psihologica:
Social (deseori din cauza dogmelor bisericesti sau din cauza invataturilor stramosilor nostri),  nu sintem incurajati sa exprimam si sa ne acceptam anumite sentimente perfect normale si reale. A simti si a exprima furie, frica, tristete si bucurie este firesc normal si sanatos. Priviti un copil mic: cind i se ia o jucarie din mina plinge cu foc, apoi peste 2 minute uita si se joaca cu altceva – avind capacitatea naturala de a ride – adica de a se bucura. Deseori in societatile occidentale – „macho” (Romania, Italia, Spania) fetita este incurajata sa „faca pe plac” si are permisiunea sa isi exprime tristetea – plinsul, insa nu si furia asa cum baiatul este incurajat sa fie „puternic” si are permisiunea sa isi poata exprima furia, insa nu si tristetea – plinsul. Astfel asistam la patologii – femei care nu isi exprima furia si intra in depresie, barbati care nu isi exprima tristetea, isi manifesta agresivitatea si intra in depresie. Alteori barbatii ascund teama prin agresivitate (agresivitatea nefiind autentica in context ci doar o incercare de a ascunde un sentiment real). Este nevoie sa invatam sa exprimam sentimentele reale, nu sa le ascundem cu pseudo- manifestari.

de Crisa Levitchi psihoterapeut

Fazele unei relatii de cuplu

Fazele unei relatii de cuplu seamana foarte mult cu fazele dezvoltarii si maturizarii unui copil.
Ca sã devinã autonom, copilul are nevoie sã treacã prin mai multe stadii. Orice stadiu de dezvoltare presupune un castig si o pierdere. La fel, orice relatie pe care o avem trece prin diverse stadii.

Stadiul simbiotic-fuzional îl regãsim înainte de nastere si putin dupã nastere când copilul si mamã sunt încã un tot. La fel, faza de îndrãgostire  de o persoanã la vârsta adultã corespunde fazei  fuzionale. Cei care “se îndrãgostesc foarte des” fãrã a continua dupã dez-îndrãgostire relaþia si fãrã a trece într-o altã fazã, îsi doresc sã revinã mereu si mereu la stadiul de fuziune cu mama. În timpul vieþii intrauterine nu existã Eu si Tu ci Eu sunt Tu si Tu sunt Eu. Aceasta este faza simbioticã, de nediferenþiere între persoane.

Prima faza a unei relatii deseori pentru multe persoane consta in „indragostire”. Indragostirea fulgeratoare, „dragostea la prima vedere” contine : atractie fizica, dorinta sexuala si acel ceva inefabil care deseori e verbalizat asa „parca il/o cunosc de mult timp….”. Asta nu arata decit ca persoana de care ne-am indragostit are trasaturi inconstient si foarte des asemenatoare cu o persoana importanta din viata noastra (parinte, bunic). Sint persoane care se indragostesc de mirosul alteia pentru ca le aminteste de copilarie….de mirosul unei persoane dragi din copilarie….Si astfel, indragostirea nu este decit o repetare a unei relatii cu o alta persoana…..Cind ne indragostim nu vedem in fata noastra deseori persoana reala care este celalalt, ci ceea ce credem noi si visam ca e celalalt. Ne indragostim pe de o parte de ceva care ne aduce aminte de experientele trecute si de masca celuilalt….insa nu de el cum e cu adevarat. Psihanalistii spun ca indragostirea de cineva se aseamana cu prima relatie din viata unui om, relatia cu mama de simbioza totala, cind mama si copilul sint un tot. Daca moare mama, maore si copilul. In faza de indragostire sint unii care spun „nu pot trai fara….”. De aceea indragostirea cuprinde ceva irational, pasional, obsesiv in ea. Cind esti obsedat de celalalt, asta nu inseamna dragoste ci boala.
De multe ori dupã faza de simbiozã are loc prima crizã a cuplului. Multe persoane se simt atunci abandonate, deziluzionate de partenerii lor, neînþelegând de cele mai multe ori cã urmãtoarele faze conteazã cu adevãrat într-o relaþie. Suntem într-o comuniune nediferenþiatã cu persoana de care ne-am îndrãgostit. La modul patologic unele persoane sunt în acest stadiu când au o adictie (de substantã, de joc). Deseori dupa faza de simbioza unele cupluri se despart, nefiind capabile sa isi vada partenerul asa cum este si sa treaca la o alta faza a relatiei. Destul de des la terapie vin cupluri aflate in faza simbiotica-dependenta care incep sa aiba probleme cind apare copilul pe lume. Deseori in aceste cupluri femeia se comporta foarte des ca „o mama” pentru sot si cind apare copilul pe lume, „iubita mama” nu mai are timp de „sotul-copil”….Sotul copil isi cauta astfel o alta mama si iubita pentru ca se simte abandonat.
O relatie in aceasta faza seamana cu bungee jumping.

Exista insa si relatii care incep mai realist, fara romantism si indragostire, as spune mai rational, relatie care in timp se transforma in dragoste. Atractia fizica este un ingredient necesar intr-o relatie, insa nu suficient pentru un cuplu. Un astfel de inceput al unei relatii poate avea uneori sorti de izbinda mai mari decit o relatie inceputa furtunos, pasional, deoarece persoanele vad in fata lor persoana reala, nu partenerul Ideal…din capul lor….

Stadiul de dependentã. Copilul dupã nastere este total dependent de pãrintii lui. Pãrintele face totul pentru copil si este firesc în aceastã fazã de dupã nastere pânã la un an. Încet, încet, pe parcurs ce lunile trec, copilul câstigã în autonomie, dacã este încurajat de cãtre persoana care îl îngrijeste.

Întâlnesc multi copii care si la vârsta de cinci ani sunt hrãniti de pãrintii. Pãrintii unui astfel de copil, de obicei sunt foarte anxiosi di îdi centreazã întreaga atentie pe acest aspect al vietii copilului. Evident cã pentru un copil de cinci ani, nu mâncarea e importantã, ci joaca. El mãnâncã dacã simte cã îi e foame si dacã este lãsat “sã simtã” cã îi e foame.
Avem exemple foarte clare de simbiozã si dependenþã (de diverse tipuri) când mama doarme în pat cu copilul, când pãrinþii dorm în pat cu copilul, când secretara este pe post de mamã pentru sef (face si alte lucruri care nu sunt scrise în fisa postului: îi duce copilul la scoalã, îi face cafeaua).

Persoanele adulte care rãmân constant în acest stadiu nu se întreþin singure, material si afectiv, au mereu nevoie ca altcineva sã le poarte de grijã. Faza de dependenta mai apare cind unul dintre parteneri este bolnav, insa aceea este o dependenta fireasca data de conditiile respective.

Stadiu contra-dependentei. Adolescentul se rãzvrãteste si este rebel însã, are nevoie încã de sprijinul pãrintilor fiind ambivalent între dependentã si independentã. Se rãzvrãteste, însã tine cont de autoritate. Persoanele adulte care se aflã des în acest stadiu pot fi mereu cârcotase si critice fatã de orice autoritate, însã fac exact “invers”. Persoanele adulte aflate în stadiile de mai sus, când trec printr-o situatie de pierdere, fac fatã mult mai greu acelei situatii de pierdere, decât o persoanã care se aflã în stadiul independent. Partenerii care sint in aceasta faza deseori sint in lupta de putere si fiecare incearca sa demostreze celuilalt ce “tare e el”. Daca unul vrea ceva, celalalt musai vrea alceva, insa nu negociaza ci se cearta continuu.

Stadiul independentei În acest stadiu copilul este capabil sã facã lucruri de unul singur, sã se joace, sã construiascã, sã se îngrijeascã (dupã doi ani copilul capãtã din ce în ce mai multã autonomie). Ca adulti, putem sã functionãm si singuri, chiar dacã de multe ori nu ne place. Persoanele care aleg constant acest stadiu rãmân singure, temându-se de adevãrata intimitate. Sunt genul de persoane care spun “Nu am nevoie de nimeni sã îmi satisfacã dorinþele”. In aceasta faza partenerii pot fi chiar indepartati afectiv unul de celalalt si exista riscul sa se ocupe mai mult de servici decit de viata relationala. Aceasta este faza in care unul sau ambii parteneri pot spune “dar oare de ce mi-o fi placut de….?”

Stadiu inter-dependentei – maturizãrii (iubirea matura) Copiii care se aflã în acest stadiu se simt capabili si valorosi, pot sã îsi rezolve singuri problemele si când nu se descurcã singuri cer ajutorul, fãrã a se simþi mai puþin capabili sau nevalorosi. În acest stadiu persoana adultã are capacitatea de a face lucrurile singurã, se întreþine singurã, însã cere ajutor când are nevoie în funcþie de situaþie, adecvat, fãrã sã se simtã dependentã de persoana care îi oferã ajutorul.

Putem fi independenþi în cadrul unei relaþii negociind nevoile proprii, nevoile partenerului/partenerei, sã ne acceptãm limitele noastre si ale partenerului, sã fim constienþi de ceea ce avem de oferit si ceea ce ne oferã partenerul. Putem negocia rolurile în familie în asa fel încât sã fie flexibile: dacã unul din parteneri rãmâne somer, va prelua treburile casnice din familie si celãlalt se va ocupa de finanþe, ca apoi când se reîncadreazã în câmpul muncii sã renegocieze rolurile.

O relatie in aceasta faza are doi parteneri care stiu cine sint ei insisi, ce vor de la o relatie, ce valori, vise dorinte au, isi asuma responsabilitatea unei relatii si unei familii, se angajeaza ambii in si pentru relatie. O relatie in aceasta faza sigur nu da „senzatiile tari” ale indragostirii, ci e asezata, calma, profunda.

Fazele nu sint batute in cuie. Posibil exista sub faze pentru fiecare dintre noi J

de Cristiana Alexandra Levitchi psihoterapeut

Bibliografie : Vorbe fara Glas. Cum facem fata pierderilor, separarilor si violentelor din viata noastra de Cristiana Alexandra Levitchi si Clara Toma, editura Ascendent

puteti prelua art din blog cu specificarea blogului