Anunt aparitie carte „Despre iluzii, mituri, amagiri” Cristiana Alexandra Levitchi, Clara Toma, ed Ascendent

“Despre iluzii, mituri, amagiri” Cristiana Alexandra Levitchi, Clara Toma http://www.edituraascendent.ro

http://www.sensart.ro/despre-iluzii-mituri-amagiri.html 

Iluziile pe care le-am avut in vedere sint despre relatii, dragoste-iubire, bani si moarte.

Premiul stiintific pe 2011 de la ARAT (Asociatia profesionala de analiza tranzactionala din Romania recunoscuta de European Association of Transactional Analysis) Consider ca premiul acesta este si in contul cartii „Vorbe fara glas”  http://www.sensart.ro/vorbe-fara-glas.html

INTERVIU : http://www.cafegradiva.ro/2011/12/ce-facem-cu-iluziile.html

http://www.cotidianul.ro/despre-iluzii-mituri-amagiri-premiul-stiintific-pe-2011-din-partea-arat-163896/

Despre iluzii

Cartea este scrisă pentru persoanele care îşi pun întrebări şi nu se mulţumesc cu răspunsuri preconcepute. Acelora dintre voi care doresc să îşi păstreze iluziile, să se protejeze prin negare, le recomand să se conserve cu toate riscurile ce decurg de aici.
Se prea poate ca unii dintre cei care vor citi această carte să fie cuprinşi de sentimente foarte diferite şi contradictorii. Este foarte greu să ne punem la îndoială sistemul de credinţe… şi este greu să scăpăm de iluziile noastre construite şi întreţinute poate de-a lungul unei vieţi. Eu cred totuşi că o întrebare bună, este mai bună decât răspunsurile preluate de la alţii. Cu alte cuvintte, întrebarea copilului „de ce aşa şi nu aşa?” are în ea multă inteligenţă şi înţelepciune. Fiţi ca şi copiii: întrebaţi-vă despre orice. (Cristiana Alexandra Leviţchi)
Uneori, a te lăsa învăluit poate fi o formă înţeleaptă de a te feri de praful ce-ţi poate înceţoşa privirea, de a te feri de soarele prea puternic ce îţi poate arde pielea, de a te feri de şuieratul unui vânt care nu te lasă să auzi clar vocea din tine…
Din păcate, aruncăm prea adesea peste aisbergurile realităţii pătura iluziilor, sperând naiv şi inutil ca ea să ne ţină de cald…
A trăi în iluzie sau fără ea, este până la urmă, o alegere mai mult sau mai puţin asumată, ca toate celelalte alegeri ale noastre în viaţă… (Clara Toma)

Fragm:

De ce ne iluzionăm? Pentru că este comod, pentru că este dificil să facem faţă realităţii, pentru că nu conştientizăm iluzia, pentru că este securizant, pentru că este liniştitor, în pofida supărărilor iluziilor şi pentru că am preluat acelaşi tip de iluzii din familie şi din cercul social. Este mai greu să nu mai avem iluzii, decât să nu avem, pentru că ele uneori sunt temelia vieţii noastre. Iluziile ne dau un confort psihologic, un anumit fel de control.

Oamenii, în general, se iluzionează despre multe lucruri, subiecte, însă, dacă unele iluzii, mituri se demontează relativ usor (cele care sunt mai lesne de demonstrat), altele nu se desfiinţează decât foarte greu sau deloc. Temele principale în care sunt menţinute cele mai mari iluzii sunt temele fundamentale de interes pentru omenire: viaţa şi moartea, iubirea-dragostea, banii, sexul. Dacă menţinem de exemplu o iluzie cu privire la sistemul bancar, orice specialist competent în această meserie ne poate arăta repede adevărul. În schimb, dacă avem iluzii cu privire la dragoste, de cele mai multe ori avem relaţii nefericite şi este nevoie de psihoterapie susţinută să scăpăm de asemenea iluzii. Filosofii, psihologii, psihiatrii, psihoterapeutii, sociologii, biologii, medicii, fizicienii, antropologii, chimiştii au explicat fiecare prin cunoştiinţele lor aceste mari teme. Pot să spun că oricine, conştient sau înconstient s-a întrebat cu privire la aceste teme.

Să dăm exemplu de iluzii, amăgiri : De ce o femeie crede mereu şi mereu că va reuşi să îşi schimbe partenerii alcoolici? Pentru că de multe ori, îi e mai uşor să creadă asta decât să îşi distrugă iluzia că nu poate să schimbe pe nimeni decât iluziile sale, sau că e mai dificil să îşi ia propria viaţă în mâini şi să caute un partener viabil decât să se simtă victimă şi să primească beneficii secundare din acest rol.

Şi ce înseamnă iluzie? A nu vedea realitatea aşa cum este. O să spuneţi poate că realitatea e văzută de fiecare dintre noi diferit. Da, diferit în funcţie de convingerile pe care le-am preluat de la părinţi, societate, filme.

Realitatea este că lumea este plină de ficţiune şi că ne şi place cumva să trăim în ficţiune. Pe de altă parte, aproape fiecare dintre noi (conştient sau nu) suntem preocupaţi de adevărul ultim şi de multe aspecte fundamentale ale vieţii: ©e e viaţa? De unde venim şi unde ne ducem? Ce e după moarte? Dacă e ceva? Ce e iubirea?

Avem o nevoie fundamentală de a explica mersul lucrurilor de a le controla şi ne folosim de diverse explicaţii. Uneori aceste explicaţii devin incomode şi neeficiente, la fel ca iluziile. Atunci explicaţiile merită schimbate.

Pag 60

Unele dintre prejudecăţile sociale referitoare la roluri:

 

·         Un bărbat trebuie să aducă bani în casă şi atât. Un bărbat poate face mai mult de “a vâna”.

·         Femeia nu este inteligentă, doar bărbatul. Adevărul este ca femeia nu a avut şansa să îsi demonstreze inteligenţa în societate în mod direct.

·         O femeie trebuie să fie dulce, îngăduitoare şi un bărbat dur şi puternic. Adevărul este că şi femeia îşi poate arăta agresivitatea şi bărbatul dulceaţa.

·         O femeie trebuie să facă treabă în casă şi să facă educaţie copiilor. Şi un bărbat poate la fel de bine să îngrijească copiii şi să se ocupe de treburile casnice.

·         Un bărbat care plânge, este “slab” şi mai nou nici femeia nu trebuie să plângă  (pentru că este tot “slabă”).

·         Numai o femeie poate avea grijă „bine” de un copil, un bărbat, nu.

·         O femeie care îşi exprimă furia este isterică sau nebună. De fapt o femeie care îşi exprimă furia autentică nu va mai face depresie şi nu va sabota relaţia prin neimplicare sexuală.

·         O femeie care are mai mulţi parteneri este femeie uşoară. Femeile, în realitate au dorinţă la fel de mare ca bărbaţii poate mult mai mare

Fragment din carte si aici :  https://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2011/07/26/adevaruri-despre-fidelitate-si-relatii/

Cind unii oameni se omoara “accidental” – Despre dependenta de adrenalina (senzatiile tari) din sporturile extreme sau alte actiuni potential periculoase

Despre dependenta de adrenalina (senzatiile tari) din sporturile extreme sau alte actiuni potential periculoase

Cind o persoana moare accidental, de obicei nu ne punem intrebarea despre cum statea cu psihicul acea persoana (deseori doar psihiatri si psihoterapeutii recunosc comportamentele parasuicidare). Fireste ca putem gasi cauzele acestui comportament in arborele genealogic, in anumite traume produse in familia persoanei in trecut, insa acum nu ma refer la inconstientul de familie, ci la inconstientul personal. Persoanele dependente de adrenalina, pot avea comportamente parasuicidare, in exces, dominate de impulsuri, fara implicarea gindirii rationale. Uneori adultii care au astfel de comportamente au toleranta la frustrare foarte mica, posibil au fost niste copii foarte rasfatati la care cererea “Imi cumperi ACUM X jucarie “ a fost pusa in aplicare de parinti. Inconstient – ei au teama de moarte – insa o sfideaza prin comportament contrafobic. Majoritatea teribilisti – isi pun viata in pericol si pun si altora viata in pericol (accidentele de circulatie, cursele de masini).
Iata o lista cu unele din comportamentele parasuicidare:
– cind o persoana are cancer la plamini si fumeaza in continuare
– cind o persoana refuza sa mearga la medic si sa isi ia medicatia data de medic
– cind o persoana se drogheaza, cind persoana bea in exces
– cind o persoana face exces de medicamente (fara sa ii fie necesare)
– cind o persoana conducere cu viteza mare pe strazi, sau /si practica sporturi potential periculoase : parapanta, bunjee-jumping, ski, motor, zorbing ball, alpinism, surfing si derivate, windsurfing, limbo skating, slacklining, deltaplan, snowbording si derivate, scubadiving, airkick, kite surfing, raliuri, skateboarding si altele. Binenteles unele sint mai periculoase decit altele
– cind isi alege o meserie potential periculoasa (corespondent de razboi, agent secret, in armata, lucrul la inaltime)
– si cind munceste pina la epuizare….
De la a isi face rau lor insile, pina la a le face rau altora e un mic pas. In ambele cazuri, persoana nu judeca rational si este iresponsabila fata de sine si fata de altii, nu se protejeaza pe sine si nici pe altii.
Toate persoanele care se angajeaza in actiuni cu potential suicidar, ar fi de dorit sa mearga la psihoterapie….La primul accident de acest fel – medicii de la urgenta ar trebui sa indice – vizita la psihiatru si mai ales psihoterapie pe linga recuperarea fizica. Din pacate, chiar daca li se sugereaza, deseori – pacientii – nu fac legatura intre aceste accidente si potentialul periculos pe viitor, mai mult sfideaza sugestia.
Din pacate, uneori oamenii asculta doar cu interes istorii de genul : “si uite cu ce m-am mai ales eu din experienta asta…” (spus cu umor….)
Poate a practica golf este mai indicat…insa cine stie si acolo poti sa trimit mingea in capul cuiva….:)

Despre alte moduri de a sfida moartea : in curind in cartea : Iluzii, mituri, amagiri (despre relatii, dragoste, bani si moarte) de Cristiana Alexandra Levitchi, Clara Toma, ed Ascendent, 2011


Despre abandon si adoptii

Iata un subiect care are legatura cu postarea anterioara si anume cu : dureri, traume si iertare. Copilul abandonat (desi uneori nu recunoaste) isi uraste parintii biologici. Important este sa invete sa isi explice cauzele pentru care parintii l-au abandonat, nu sa le acorde circumstante atenuante, ci sa inteleaga psihologic – contextul. (deseori acesti copii ajung la psihoterapie sau …devin psihiatri, psihoterapeuti, asistenti sociali…daca pentru ai trauma abandonului a fost puternica…sau devin oameni importanti intr-un domeniu – spunind inconstient : „Priviti-ma – Exist si vreau sa fiu recunoscut !
Important este ca si parintii adoptivi, daca exista sa nu blameze parintii biologici. Parintii biologici sint primii! Si merita sa le multumeasca. Datorita lor au acel copil in grija.
Ei pot sa ii spuna copilului adoptat : “tu ai 4 parinti : doi care te-ai facut si noi care te crestem. Deci esti bogat ! “
Alta problema a copiilor adoptati de asta data este aceea ca nu li se spune ca sint adoptati…si mai tirziu pot afla intimplator…(oricum sufletul lor stie ca sint adoptati insa este nevoie de cuvint). Am avut o clienta care a adoptat un copil, o fata, care a aflat intimplator la 18 ani ca este adoptata (virsta dificila…) Fata a fugit de acasa urindu-si mama adoptiva de asta data. Mama initial nu intelegea de ce e asa o tragedie…ca nu i-a spus…Secretele nasc dureri si blocaje…Parintii adoptivi nu spun adevarul pentru ca le e teama sa nu piarda acel copil…
Consider ca este nevoie mai intii de o evaluare psihologica riguroasa si o consiliere a acestor adulti care doresc sa infieze. (care sint motivele psihologice : ce inseamna acel copil pt ei? umple un gol? atunci copilul nu este infiat pentru el insusi ci pentru un motiv egoist) – ex cuplurilor celebre care dezradacineaza copii din tara lor (saraca economic) si ii duc in tari bogate economic. Copilul totusi simte dezradacinarea si se adapteaza greu, pentru ca este rupt de sufletul tarii lor. Cei care doresc sa adopte un copil deoarece nu au reusit sa aiba copilul lor, ar fi de dorit sa isi faca o analiza specializata in acest sens: care este sensul ascuns ca nu au copii ? ce blocaje transgenerationale cara cu ei pe linia relatiilor conjugale? (aici ajutorul unui specialist psihoterapeut este important pentru a sonda blocajele) Sint impliniti profesional, personal si in cuplu ? Daca – nu ar face bine sa nu adopte. Copilul – oricare ar fi el – biologic si adoptat nu trebuie sa joace rol de supapa (pt ca viata adultilor respectivi este searbada si nefericita). Asta = abuz psihologic. Copilul nu se face ca sa umple o pierdere, sau un alt gol – sufletesc.
Cris A Lev

sa nu condamnam mamele ! http://www.adevarul.ro/life/viata/Mame_care-si_condamna_copiii_0_493750886.html

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/lege-adoptie-modificata-388526.html

http://www.psychologies.ro/Teste-online/Familie-copii/Cum-pot-fi-sterse-sechelele-abandonului-1691016?p=1

Va recomand acest filmulet de mai jos. Pentru cine nu stie Hellinger este fost preot, format in mai multe tipuri de psihoterapii , a intregrat metodele din psihoterapia sistemica de familie si a creat asa numitele constelatii sistemice. Unele idei ale lui sint controversate, insa nimeni nu ne impiedica sa luam de la el ce avem nevoie. In ceea ce priveste adoptia sint de acord cu el. Personal cred ca acel cuplu care doreste sa adopte are nevoie de analiza psihologica pentru aflarea cauzelor pentru care adopta de fapt. Care este ratiunea pentru care adopta? Daca o sa spuna ca vor sa faca „un Bine” …..acest bine este relativ…(in functie de circumstante).
Si tarile bogate, puternice dominante care au pozitia de viata Eu sint OK insa voi nu sinteti OK (SUA, Anglia, Franta, Germania) cred ca fac un Bine….navalind la propriu sau figurat peste popoarele slabe, vasale, care au pozitia de viata Eu nu sint ok, voi sinteti Ok…..(Africa, India, Romania, Afganistan etc). Binele lor ascunde un interes economic si o fala inconstienta : noi sintem mai buni ca voi….Din pacate romanul in genere (nu in particular) are aceasta pozitie de viata : de victimizare. Multi romani plecati in afara se simt rusinati ca sint romani, nu se simt valorosi desi sint. Acestea sint sechelele unei educatii de genul „nu te lauda ca nu e bine ! ” si influente culturale. Romanul nu se faleste ca este roman, americanul – da – chiar daca nu are valoare intelectiva a romanului. Aici este diferenta. Romanul nu se simte OK-OK, ci mai intotdeauna inferior.
Revenind la tema adoptiilor (dezradacinarea unui copil poate sa fie o trauma mai mare decit a il lasa sa moara de foame in tara lui…). Viata nu e perfecta….e uneori cruda….si nu cred ca este bine sa ne transformam in Supermani care Salveaza….Omenirea….(asa cum se crede SUA ….Nu intimplator filmul Superman s-a produs in SUA – filmul Superman este tipic pt popoarele care se cred mai cu mot ).
Copilul adoptat are dreptul (care nu ar trebui sa i se ia) sa isi cunoasca radacinile, familia biologica. Altfel – el nu are identitate ! Parintii adoptivi ar fi de dorit sa isi aminteasca – copilul nu este bunul lor. Daca sint iubitori vor risca sa il piarda (de acest lucru se tem de obicei). Copilul care are permisiunea de a isi cunoaste genealogia este liber si se va intoarce la familia care l-a adoptat. Nu inseamna ca familia care l-a adoptat este perfecta si ideala si ca nu i se va pune limite….Parintii care adopta – deseori rasfata copilul adoptat pentru ca le este teama de a fi ei abandonati si asta nu aduce decit mult rau in educatie. Copilul are nevoie de limite si de a i se spune ca orice parinte responsabil si iubitor pune limite (indiferent daca acel parinte este biologic sau nu). Altfel copilul va trai cu impresia – ca in familia cealalalta nu i se vor pune limite si va face ce vrea 🙂 De-mistificarea in jurul parintilor biologici si vizitarea lor – il scapa de iluzia de a avea Parinti Perfecti….(iluzie pe care multi o au …chiar si copiii care traiesc cu parintii biologici).
Reflectati …
Cris A Lev

Hellinger on adoption

Despre iertare intr-un mod sanatos…..

Subiectul despre iertare – am observat ca stirneste multe controverse …(neintimplator acest subiect bintuie emailurile noastre…acum cind Chiron – invatatorul din astral este in Pesti si va sta pina in 2018 in Pestii – semnul compasiunii, insa si al iluziilor si falsei spiritualitati ).
De-a lungul vremii pe email am primit de mai multe ori un email despre o terapie hawaiiana prin care daca spuneam aceste cuvinte “iarta-ma, te iert, multumesc, te iubesc “ rezolvam multe probleme psihologice (ne eliberam de ranchiuna, ura…fata de o pers care ne-a adus un prejudiciu). Nimeni (sau aproape nimeni) nu spune ca iertarea nu are rolul ei benefic si sanogen, insa depinde cind si cum este data. Nu am intilnit nici o persoana pina acum – din societatea vestica – care sa ierte autentic pe agresor imediat dupa agresiune (mai ales daca a fost vorba de vatamare corporala, psihologica a ei sau a persoanelor dragi ei), ci doar dupa un timp….dupa ce si-a ventilat emotiile adiacente (si este un proces normal). Ventilarea emotiilor considerate rele de catre religie si societate este absolut necesara….altfel – sub negarea lor – ramin reziduri care explodeaza dupa ani si ani….poate la generatii distanta (ex doliului patologic si fantomelor care le poarta unele persoane in suflet). Iertarea ca si doliul au diverse faze. Cine cunoaste teoria triunghiului dramatic (un mod de comportament distructiv si autodistructiv dintre doi sau mai multi oameni) stie ca Agresorul se transforma in Victima si ca Victima devine Agresor…si jocul poate continua pina cind unul sau ambii sint morti…Cumva si la nivel metafizic Victima si Agresorul au vietile legate prin aceasta relatie distructiva, insa eu aici vorbesc doar de persoana agresata si de demersul ei pentru a ierta.
E o moda acum – unii oameni ii intimpina pe altii  cu vorbele : „Pace, Lumina si Iubire”….insa personal cred ca uneori nu sint intelese bine aceste cuvinte si posibil uneori sint golite de continut…daca se folosesc prea des (asa cum o utilizare excesiva a vb „te iubesc” nu arata intensitatea si profunzimea sentimentului).
Persoanele care cred ca aceasta lume este foarte rea, ne-ok, se afla intr-una  dintre pozitiile de viata : Eu sint ne-ok – Tu esti ok, sau Eu sint ne-ok – Tu esti ne-ok (cf AT) si posibil sint dominate de driverul „Fii perfect”. Atita timp cit se considera ca in aceasta lume trebuie sa existe doar pace, lumina, iubire….Poate sint mai multe femei care se iluzioneaza ca vreodata pe pamint va fi pace totala si nu vor mai exista razboaie.
Hellinger spune ca razboiul face parte din viata ! (poate pentru ca este barbat… cine stie….) si eu spun ca ura si umbra fac parte din viata. (Dupa el Moartea e mareata si mai puternica decit Viata, pentru ca viata se naste din moarte. ) A da la o parte aceste emotii si sentimente,  inseamna a stirbi complexitatea umana, imperfecta dupa unii….sau poate perfecta in imperfectiunea ei….Cred ca este nevoie sa ne dam permisiunea de a simti furie si frica. Chiar exista un mit despre terapeuti – ca ei “ar Trebui “ sa fie tot timpul calmi….:)) Total fals : furia autentica este o emotie sanogena, la fel ca si frica. In societatea noastra insa injonctiunea „nu simti anumite sentimente” este la ea acasa si multe persoane nu isi dau voie sa simta.
Acest curent spiritual, care vine din partea literaturii pe latura spirituala – inoculeaza ideea ca “Trebuie” sa iubim neconditionat si „sa acceptam” orice neconditionat….Dupa mine aceasta idee este ne-benefica. Asa cum uneori culmea prin exercitiile de meditatie si yoga ne pierdem constienta starii de Adult al Eului (la fel ca si prin alte actiuni : sex, alcool, drog, exces de medicamente, de stimulente etc). Cf principiilor NLP orice comportament e bun intr-un anumit context. Acceptarea neconditionata cea mai pura o au, sau se presupune ca este firesc s-o aiba, parintii fata de copii. Fireste fiecare dintre noi putem accepta neconditionat pe cineva – adica sa recunoastem acea persoana umana , insa asta nu inseamna ca Trebuie sa ii trecem cu vederea un comportament neadecvat (Daca o femeie abuzata spune ca il iubeste pe sotul ei care o agreseaza si ii tolereaza comportamentul – asta inseamna ca va ajunge foarte rapid la posibil la morga – acesta este jocul de gradul 3 din analiza tranzactionala….Ea de fapt accepta ca sotul s-o omoare, locuind cu el si nerupind lantul, adica isi face rau cu mina lui spunindu-si “Te fac sa ma omori – pe provoc sa ma omori”).
Acceptarea neconditionata a comportamentului celuilalt in anumite circumstante ne poate face victime. Cunoasteti vreo persoana din cultura noastra occidentala care l-ar iubi sau accepta pe criminalul familiei ei (in conditiile in care persoana supravietuieste), la o zi dupa decesul familiei ei ? Pe linga sentimentele de culpa ale supravietuitorului exista o multitudine de emotii contradictorii….care au nevoie de a fi ascultate….descrise, vorbite, scrise. Daca nu sint spuse….ele ramin si erodeaza….
Peste timp poate persoana vrea sa ierte agresorul , insa nu trebuie fortata sa ierte. A forta este o atitudine din Parinte critic (vezi analiza tranzactionala). Fireste, exista persoane care cred ca cineva trebuie sa isi ceara scuze….cind de fapt ele au pretentii prea mari …insa asta e o alta poveste….
Eu consider (ca si multi alti psihoterapeuti) ca iertarea are mai multe faze. Iertarea de sine si de altii este legata de durere, pierdere, doliu, trauma, moarte deseori.
Cine a trecut printr-un proces de psihoterapie (constientizindu-si emotile) stie despre ce vorbesc.

Despre pierderi, dolii, traume, moarte, furie, iertare : (cuprinsul celor doua carti spun tot)

Vorbe fără glas, Cum facem faţă pierderilor, separărilor si violenţelor din viaţa noastră de Cristiana Alexandra Leviţchi, Clara Toma, Editura Ascendent 2009

http://www.sensart.ro/vorbe-fara-glas.html

din Cuprins

Începuturile

Legăturile

Deciziile din copilărie şi pierderile

Pierderile şi transmiterile transgeneraţionale prin arborele genealogic

Copilul sacrificat şi pierderile

Traume şi violenţe

Traversarea procesului de doliu

Apărările eului şi pierderile

Fazele doliului

Adevăruri în cazul pierderilor

Învăţarea abilităţii emoţionale

Sentimentele nu au morală

Furia, energia vieţii

Ura, umbra iubirii

Cum ne vindecăm

Scrisoarea otravită – furioasă – agresivă

Scrisoarea de restituire a gândurilor, sentimentelor altora

Scrisoare despre pierderile personale

Scrisoare despre pierderile transgeneraţionale

Scrisoare de tristeţe

Scrisoare de adio

Iertarea, între apărare şi eliberare

Scrisoare de înţelegere şi/sau acceptare

Scrisoare de regret, nostalgie

Scrisoare de preţuire, recunoştinţă şi mulţumire

Scrisoare de învăţăminte după un eveniment de viaţă

Exerciţiu cu Umbra – a descoperi Întregul nostru

Scrisoare pentru apreciere de sine

si alta carte pt Biblioterapie:

http://www.edituratrei.ro/product.php/Robert_D_Enright_Cum_s%C4%83_d%C4%83ruie%C5%9Fti_iertarea_Pa%C8%99ii_c%C4%83tre_dizolvarea_furiei_%C8%99i_rec%C4%83p%C4%83tarea_speran%C5%A3ei/2121/
Cum să dăruieşti iertarea. Pașii către dizolvarea furiei și recăpătarea speranţei

%d blogeri au apreciat asta: