Despre abandon si adoptii

Iata un subiect care are legatura cu postarea anterioara si anume cu : dureri, traume si iertare. Copilul abandonat (desi uneori nu recunoaste) isi uraste parintii biologici. Important este sa invete sa isi explice cauzele pentru care parintii l-au abandonat, nu sa le acorde circumstante atenuante, ci sa inteleaga psihologic – contextul. (deseori acesti copii ajung la psihoterapie sau …devin psihiatri, psihoterapeuti, asistenti sociali…daca pentru ai trauma abandonului a fost puternica…sau devin oameni importanti intr-un domeniu – spunind inconstient : „Priviti-ma – Exist si vreau sa fiu recunoscut !
Important este ca si parintii adoptivi, daca exista sa nu blameze parintii biologici. Parintii biologici sint primii! Si merita sa le multumeasca. Datorita lor au acel copil in grija.
Ei pot sa ii spuna copilului adoptat : “tu ai 4 parinti : doi care te-ai facut si noi care te crestem. Deci esti bogat ! “
Alta problema a copiilor adoptati de asta data este aceea ca nu li se spune ca sint adoptati…si mai tirziu pot afla intimplator…(oricum sufletul lor stie ca sint adoptati insa este nevoie de cuvint). Am avut o clienta care a adoptat un copil, o fata, care a aflat intimplator la 18 ani ca este adoptata (virsta dificila…) Fata a fugit de acasa urindu-si mama adoptiva de asta data. Mama initial nu intelegea de ce e asa o tragedie…ca nu i-a spus…Secretele nasc dureri si blocaje…Parintii adoptivi nu spun adevarul pentru ca le e teama sa nu piarda acel copil…
Consider ca este nevoie mai intii de o evaluare psihologica riguroasa si o consiliere a acestor adulti care doresc sa infieze. (care sint motivele psihologice : ce inseamna acel copil pt ei? umple un gol? atunci copilul nu este infiat pentru el insusi ci pentru un motiv egoist) – ex cuplurilor celebre care dezradacineaza copii din tara lor (saraca economic) si ii duc in tari bogate economic. Copilul totusi simte dezradacinarea si se adapteaza greu, pentru ca este rupt de sufletul tarii lor. Cei care doresc sa adopte un copil deoarece nu au reusit sa aiba copilul lor, ar fi de dorit sa isi faca o analiza specializata in acest sens: care este sensul ascuns ca nu au copii ? ce blocaje transgenerationale cara cu ei pe linia relatiilor conjugale? (aici ajutorul unui specialist psihoterapeut este important pentru a sonda blocajele) Sint impliniti profesional, personal si in cuplu ? Daca – nu ar face bine sa nu adopte. Copilul – oricare ar fi el – biologic si adoptat nu trebuie sa joace rol de supapa (pt ca viata adultilor respectivi este searbada si nefericita). Asta = abuz psihologic. Copilul nu se face ca sa umple o pierdere, sau un alt gol – sufletesc.
Cris A Lev

sa nu condamnam mamele ! http://www.adevarul.ro/life/viata/Mame_care-si_condamna_copiii_0_493750886.html

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/lege-adoptie-modificata-388526.html

http://www.psychologies.ro/Teste-online/Familie-copii/Cum-pot-fi-sterse-sechelele-abandonului-1691016?p=1

Va recomand acest filmulet de mai jos. Pentru cine nu stie Hellinger este fost preot, format in mai multe tipuri de psihoterapii , a intregrat metodele din psihoterapia sistemica de familie si a creat asa numitele constelatii sistemice. Unele idei ale lui sint controversate, insa nimeni nu ne impiedica sa luam de la el ce avem nevoie. In ceea ce priveste adoptia sint de acord cu el. Personal cred ca acel cuplu care doreste sa adopte are nevoie de analiza psihologica pentru aflarea cauzelor pentru care adopta de fapt. Care este ratiunea pentru care adopta? Daca o sa spuna ca vor sa faca „un Bine” …..acest bine este relativ…(in functie de circumstante).
Si tarile bogate, puternice dominante care au pozitia de viata Eu sint OK insa voi nu sinteti OK (SUA, Anglia, Franta, Germania) cred ca fac un Bine….navalind la propriu sau figurat peste popoarele slabe, vasale, care au pozitia de viata Eu nu sint ok, voi sinteti Ok…..(Africa, India, Romania, Afganistan etc). Binele lor ascunde un interes economic si o fala inconstienta : noi sintem mai buni ca voi….Din pacate romanul in genere (nu in particular) are aceasta pozitie de viata : de victimizare. Multi romani plecati in afara se simt rusinati ca sint romani, nu se simt valorosi desi sint. Acestea sint sechelele unei educatii de genul „nu te lauda ca nu e bine ! ” si influente culturale. Romanul nu se faleste ca este roman, americanul – da – chiar daca nu are valoare intelectiva a romanului. Aici este diferenta. Romanul nu se simte OK-OK, ci mai intotdeauna inferior.
Revenind la tema adoptiilor (dezradacinarea unui copil poate sa fie o trauma mai mare decit a il lasa sa moara de foame in tara lui…). Viata nu e perfecta….e uneori cruda….si nu cred ca este bine sa ne transformam in Supermani care Salveaza….Omenirea….(asa cum se crede SUA ….Nu intimplator filmul Superman s-a produs in SUA – filmul Superman este tipic pt popoarele care se cred mai cu mot ).
Copilul adoptat are dreptul (care nu ar trebui sa i se ia) sa isi cunoasca radacinile, familia biologica. Altfel – el nu are identitate ! Parintii adoptivi ar fi de dorit sa isi aminteasca – copilul nu este bunul lor. Daca sint iubitori vor risca sa il piarda (de acest lucru se tem de obicei). Copilul care are permisiunea de a isi cunoaste genealogia este liber si se va intoarce la familia care l-a adoptat. Nu inseamna ca familia care l-a adoptat este perfecta si ideala si ca nu i se va pune limite….Parintii care adopta – deseori rasfata copilul adoptat pentru ca le este teama de a fi ei abandonati si asta nu aduce decit mult rau in educatie. Copilul are nevoie de limite si de a i se spune ca orice parinte responsabil si iubitor pune limite (indiferent daca acel parinte este biologic sau nu). Altfel copilul va trai cu impresia – ca in familia cealalalta nu i se vor pune limite si va face ce vrea 🙂 De-mistificarea in jurul parintilor biologici si vizitarea lor – il scapa de iluzia de a avea Parinti Perfecti….(iluzie pe care multi o au …chiar si copiii care traiesc cu parintii biologici).
Reflectati …
Cris A Lev

Hellinger on adoption

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: