Anunt aparitie carte „Despre iluzii, mituri, amagiri” Cristiana Alexandra Levitchi, Clara Toma, ed Ascendent

“Despre iluzii, mituri, amagiri” Cristiana Alexandra Levitchi, Clara Toma http://www.edituraascendent.ro

http://www.sensart.ro/despre-iluzii-mituri-amagiri.html 

Iluziile pe care le-am avut in vedere sint despre relatii, dragoste-iubire, bani si moarte.

Premiul stiintific pe 2011 de la ARAT (Asociatia profesionala de analiza tranzactionala din Romania recunoscuta de European Association of Transactional Analysis) Consider ca premiul acesta este si in contul cartii „Vorbe fara glas”  http://www.sensart.ro/vorbe-fara-glas.html

INTERVIU : http://www.cafegradiva.ro/2011/12/ce-facem-cu-iluziile.html

http://www.cotidianul.ro/despre-iluzii-mituri-amagiri-premiul-stiintific-pe-2011-din-partea-arat-163896/

Despre iluzii

Cartea este scrisă pentru persoanele care îşi pun întrebări şi nu se mulţumesc cu răspunsuri preconcepute. Acelora dintre voi care doresc să îşi păstreze iluziile, să se protejeze prin negare, le recomand să se conserve cu toate riscurile ce decurg de aici.
Se prea poate ca unii dintre cei care vor citi această carte să fie cuprinşi de sentimente foarte diferite şi contradictorii. Este foarte greu să ne punem la îndoială sistemul de credinţe… şi este greu să scăpăm de iluziile noastre construite şi întreţinute poate de-a lungul unei vieţi. Eu cred totuşi că o întrebare bună, este mai bună decât răspunsurile preluate de la alţii. Cu alte cuvintte, întrebarea copilului „de ce aşa şi nu aşa?” are în ea multă inteligenţă şi înţelepciune. Fiţi ca şi copiii: întrebaţi-vă despre orice. (Cristiana Alexandra Leviţchi)
Uneori, a te lăsa învăluit poate fi o formă înţeleaptă de a te feri de praful ce-ţi poate înceţoşa privirea, de a te feri de soarele prea puternic ce îţi poate arde pielea, de a te feri de şuieratul unui vânt care nu te lasă să auzi clar vocea din tine…
Din păcate, aruncăm prea adesea peste aisbergurile realităţii pătura iluziilor, sperând naiv şi inutil ca ea să ne ţină de cald…
A trăi în iluzie sau fără ea, este până la urmă, o alegere mai mult sau mai puţin asumată, ca toate celelalte alegeri ale noastre în viaţă… (Clara Toma)

Fragm:

De ce ne iluzionăm? Pentru că este comod, pentru că este dificil să facem faţă realităţii, pentru că nu conştientizăm iluzia, pentru că este securizant, pentru că este liniştitor, în pofida supărărilor iluziilor şi pentru că am preluat acelaşi tip de iluzii din familie şi din cercul social. Este mai greu să nu mai avem iluzii, decât să nu avem, pentru că ele uneori sunt temelia vieţii noastre. Iluziile ne dau un confort psihologic, un anumit fel de control.

Oamenii, în general, se iluzionează despre multe lucruri, subiecte, însă, dacă unele iluzii, mituri se demontează relativ usor (cele care sunt mai lesne de demonstrat), altele nu se desfiinţează decât foarte greu sau deloc. Temele principale în care sunt menţinute cele mai mari iluzii sunt temele fundamentale de interes pentru omenire: viaţa şi moartea, iubirea-dragostea, banii, sexul. Dacă menţinem de exemplu o iluzie cu privire la sistemul bancar, orice specialist competent în această meserie ne poate arăta repede adevărul. În schimb, dacă avem iluzii cu privire la dragoste, de cele mai multe ori avem relaţii nefericite şi este nevoie de psihoterapie susţinută să scăpăm de asemenea iluzii. Filosofii, psihologii, psihiatrii, psihoterapeutii, sociologii, biologii, medicii, fizicienii, antropologii, chimiştii au explicat fiecare prin cunoştiinţele lor aceste mari teme. Pot să spun că oricine, conştient sau înconstient s-a întrebat cu privire la aceste teme.

Să dăm exemplu de iluzii, amăgiri : De ce o femeie crede mereu şi mereu că va reuşi să îşi schimbe partenerii alcoolici? Pentru că de multe ori, îi e mai uşor să creadă asta decât să îşi distrugă iluzia că nu poate să schimbe pe nimeni decât iluziile sale, sau că e mai dificil să îşi ia propria viaţă în mâini şi să caute un partener viabil decât să se simtă victimă şi să primească beneficii secundare din acest rol.

Şi ce înseamnă iluzie? A nu vedea realitatea aşa cum este. O să spuneţi poate că realitatea e văzută de fiecare dintre noi diferit. Da, diferit în funcţie de convingerile pe care le-am preluat de la părinţi, societate, filme.

Realitatea este că lumea este plină de ficţiune şi că ne şi place cumva să trăim în ficţiune. Pe de altă parte, aproape fiecare dintre noi (conştient sau nu) suntem preocupaţi de adevărul ultim şi de multe aspecte fundamentale ale vieţii: ©e e viaţa? De unde venim şi unde ne ducem? Ce e după moarte? Dacă e ceva? Ce e iubirea?

Avem o nevoie fundamentală de a explica mersul lucrurilor de a le controla şi ne folosim de diverse explicaţii. Uneori aceste explicaţii devin incomode şi neeficiente, la fel ca iluziile. Atunci explicaţiile merită schimbate.

Pag 60

Unele dintre prejudecăţile sociale referitoare la roluri:

 

·         Un bărbat trebuie să aducă bani în casă şi atât. Un bărbat poate face mai mult de “a vâna”.

·         Femeia nu este inteligentă, doar bărbatul. Adevărul este ca femeia nu a avut şansa să îsi demonstreze inteligenţa în societate în mod direct.

·         O femeie trebuie să fie dulce, îngăduitoare şi un bărbat dur şi puternic. Adevărul este că şi femeia îşi poate arăta agresivitatea şi bărbatul dulceaţa.

·         O femeie trebuie să facă treabă în casă şi să facă educaţie copiilor. Şi un bărbat poate la fel de bine să îngrijească copiii şi să se ocupe de treburile casnice.

·         Un bărbat care plânge, este “slab” şi mai nou nici femeia nu trebuie să plângă  (pentru că este tot “slabă”).

·         Numai o femeie poate avea grijă „bine” de un copil, un bărbat, nu.

·         O femeie care îşi exprimă furia este isterică sau nebună. De fapt o femeie care îşi exprimă furia autentică nu va mai face depresie şi nu va sabota relaţia prin neimplicare sexuală.

·         O femeie care are mai mulţi parteneri este femeie uşoară. Femeile, în realitate au dorinţă la fel de mare ca bărbaţii poate mult mai mare

Fragment din carte si aici :  https://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2011/07/26/adevaruri-despre-fidelitate-si-relatii/

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: