O alta viziune asupra depresiei – o experienta potential transformativa

Statisticile nu sint prea bune cind vine vorba de doamna Depresie….http://www.revista22.ro/romnii-condamnati-la-depresie-7401.html, http://totb.ro/mituri-si-prejudecati-despre-mersul-la-psihiatru
Doamna Depresie este o insotitoare aproape permanenta a unora dintre noi. Unii psihologi – psihanalisti considera ca putina nevroza avem cu totii (Karen Horney – Personalitatea nevrotica a timpurilor noastre, ed IRI). Persoana cu depresie si cu nevroza in genere este macinata de ginduri, le aseaza si le rearanjeaza din nou si din nou, le analizeaza insa deseori ajunge acolo de unde a plecat…sau la rationamente din ce in ce mai i-rationale….Simtul analizei este excelent, insa nu si simtul proportiei (pentru persoana cu depresie balaurii sint peste tot…Viata nu mai e colorata ci gri si neagra…). De aceea o persoana cu depresie este apta pentru psihoterapie. Are deja capacitatea de a se sonda psihic, este introspecta, disciplinata in analiza,rumineaza intens diverse idei ne-functionale, insa nu stie sa isi puna intrebarile corecte.Deseori depresia este insotita de anxietate, de manii, de obsesii si de fobii, foarte des de ipohondrie (vezi si la marii creatori – Dali, Proust) insa si de dependente (alcool, drog).

Exista mai multe cauze ale depresiei :

– cele neurologice/genetice

– cele psihologice

– cele culturale

si mai sint fireste si cele metafizice

O sa ma ocup de explicatiile psihologice – explicatii provenite din diverse tipuri de psihoterapii (nu o sa intru in detaliile psihiatrice ale tipurilor de tulburari depresive si anxios depresive ce le puteti gasi in manualele ICD si DSM. ) Depresia poate acompania foarte bine si tulburarile de personalitate, insa eu o sa vorbesc in general de aceasta durere sufleteasca care exista in toate manifestarile depresiei in fiece spectru. Nu voi vorbi de perioadele de criza – ale vietii : nasterea, intrarea la gradinita, intrarea la scoala, intrarea la liceu, la facultate, prima iubire, casatoria, primul copil, accensiunea sociala si/sau materiala/si/sau profesionala, plecarea copiilor de acasa, primul nepot, pensionarea, pierderile (doliile) de oameni, animale, obiecte, iluzii, teluri…..Aceste crize pot fi acompaniate de doamna Depresie…insa nu musai cu mari sincope (adica nu depresii medii si grave).

Fie ca au complexe de inferioritate sau de superioritate – uneori (da sint si din acestea – de genul „eu sufar pentru toata omenirea”) stima de sine a persoanelor cu depresie este oscilanta si fie extrem de inalta uneori culmea, fie extrem de joasa alteori. Ele nu stiu sa spuna „Stop si Nu” cind este cazul. Ele opereaza cu multe conceptii despre sine, lume si viata negative si disfunctionale, suferind deseori de boala “Perfectionismului cronic” si de boala “Mai mult , Nimic nu este bun” si „Eu sint vinovat/a eventual de starea intregii lumi”. Mecanismele de aparare predilecte ale persoanelor cu depresie sint : intoarcerea catre propria persoana (cind te simti vinovat ca simti furie si ura fata de o persoana si atunci transferi aceasta furie si ura fata de tine insuti. De ce te simti vinovat si rusinat pentru ca urasti si esti furios pe cineva ? Pentru ca parintii, societatea in genere prin autoritatile ei ti-au spus asta – ca nu e voie sa urasti si sa fii minios. Astfel drumul catre starea de Victima- vezi triunghiul dramatic din analiza tranzactionala – este sigur), identificarea cu victima, identificarea cu agresorul (opusul identificarii cu victima – cele doua fete ale aceleiasi monezi) negarea, refularea, altruismul patologic, formatiunea reactionala, retragerea apatica.

Psihanalistii vorbesc despre frustrarile orale – si lipsa de afectivitate in primele momente ale vietii. Cognitivistii vorbesc de ginduri disfunctionale care produc emotii disfunctionale, analistii tranzactionali si terapeutii adlerieni vorbesc de convingeri disfunctionale care creeaza scenariul de viata – scriptul si stilul de viata. Persoana cu depresie – medie si grava – evadeaza din aceasta lume – pentru putin timp prin boala ei .Persoana cu depresie nu va avea aceeasi “harta” ca una fara depresie si nu va avea aceleasi pirghii declansatoare ca una narcisica sau ca una cu trasaturi de personalitate paranoide. Un om “aparent normal” nu se intreaba deseori despre spleenul vietii (vezi scrierile lui Cioran si Paler). Nu are acea sensibilitate psihologica – care il face extrem de permeabil la unele dureri sufletesti. Nu gindeste constient asupra lor, cel mult le arunca sub pres (mecanism de aparare)…

Modurile de a se trata pe sine si pe altii (de a vedea lumea) – ale unor persoane cu depresie le-a invatat in copilarie – cind posibil au avut parinti drastici, critici, abuzivi, sau mult prea supraprotectivi, abuzivi prin “nemarginita iubire” posesiva (toxica e si mincarea in exces si afectivitatea in exces).

Multe persoane cu depresie sint asa pentru ca si familia in care au crescut avea membri cu depresie sau cu alte tulburari adiacente, unele chiar grave. Modul de gindire se preia la fel ca si trasaturile fizice si genele.

Multe persoane cu depresie se simt depresive “de cind se stiu”.
Explicatia este ca nu au fost dorite cu adevarat de catre un parinte sau de catre ambii. Nu au avut parte de atasament sigur in viata, de iubire, securitatea si increderea in viata, nu au avut parte de dragostea parintilor. Se prea poate ca parintele lor sa nu fi fost dorit – vezi respingerile transgenerationale. Aceste persoane au asa numita injonctiune “Nu exista” inca din viata intrauterina si au preluat-o de la unul dintre parinti sau ambii. Uneori generatii intregi de copii traiesc ca si cum ar fi morti. Blestemul acestei injonctiuni este cel mai puternic alaturi de episcenariu – “ iti transmit tie cartoful fierbinte sa nu mi se intimple mie”. Alti adulti simt o tristete mormintala. Ei duc cu sine moartea unui copil inaintea lor, sau durerea incapsulata a familiei dupa pierderi multiple : avorturi, sarcini pierdute spontan (Van Gogh, Dali)

Si acum despre partea pozitiva a depresiei….Paradoxul este ca o asemenea tulburare duce la marginea prapastiei – abisului(pasarea phoenix) insa poate fi si o cale de re-nastere, de creatie ! In definitiv un cutremur oricit de crud ar fi el nu inseamna decit o re-nastere a pamintului.

Partea buna a unei depresii este ca face omul mai introspectiv, mai aplecat spre sine. Pe de alta parte, o depresie este buna – anunta ca persoana are de schimbat ceva in viata ei.

La un nivel filosofic lipsa de sens in viata da depresiei acea aura de mister. In definitiv multi artisti cind aveau stari depresive erau mai inspirati. Multe opere de arta (in mai multe domenii ) s-au nascut din noianul de ginduri, emotii distructive (mai mult sau mai putin disperate) ale artistilor (Baudelaire, Eminescu, Bacovia, Nietzsche, Dostoievski, Dali).

Asa numitul spleen al existentei a creat intregi opere memorabile. Cum spunea cineva – daca nu exista moartea, nu aveam poeti pe lume. Pentru ca existenta si moartea si mai ales sensul acestora indeamna la meditatie pe majoritatea dintre noi. Asta nu inseamna ca nu de putine oriunele operele de arta au influentat negativ psihicul persoanelor care au crezut prea mult in ele. Multi dintre noi avem un sentiment de pierdere la sfirsit de an, pentru ca mai trece un an, pentru ca ne analizam anul ce a trecut.Unii au un sentiment mai acut de tristete decit altii. Partea buna este ca privind anul ce a trecut putem sa ne construim anul ce va veni pe noi baze mai creative si fructuoase. Putem s-o folosim astfel pe doamna Depresie in avantajul nostru.

articole tangentiale cu acesta :

https://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2009/12/28/urare-cu-permisiuni/

http://www.sensart.ro/despre-pierderi.html

La multi ani !
Crisa Levitchi

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: