Despre violenta subtila in diverse forme de manifestare

Agresivitatea e un dat. Toti o avem. Si femeile si barbatii. Tipul de manifestare e insa diferit. Agresivitatea este deseori incriminata de multa lume, insa nu se face diferenta clara intre agresivitate si violenta. Agresivitatea ne-a fost data pentru supravietuire, violenta nu. Violentezi pe altul pentru ca esti sadic nu pentru ca vrei sa supravietuiesti. De ce ai ajuns sadic….e o poveste mai lunga si isi are sorgintea deseori in bataile luate de tine in copilarie….(vezi doar un ex extrem : Hitler).

Ca sa nu fim calcati in picioare avem nevoie de un anumit tip de agresivitate – combativitate si de minie. E o emotie fundamentala la fel ca si tristetea, frica, bucuria.

Altfel, daca nu traim minia adecvat, trecem la polul opus – si sintem draguti cu toata lumea – facem pe plac, facem totul pentru altii, ne inghitim furiile si ura si sfirsim sa ajungem deprimati….sau fierbem in tacere pina la un mom dat cind putem face un act ne-ok.
Sint doua comportamente opuse care fac rau : violenta (fizica, emotionala, verbala) si comportamentul de la polul opus cind nu ranesti pe nimeni – ci te ranesti pe tine si cind nu stii sa spui „Nu-Stop”.
Mai exista si agresivitatea pasiva, tacerea ostila – ca agresiune  (care deseori se practica intre partenerii de cuplu – de citit cartea : Agresivitatea pasiva – http://www.edituratrei.ro/product.php/Tim_Murphy_Loriann_Hoff_Oberlin_Agresivitatea_pasiv%C4%83_Cum_s%C4%83_o_recuno%C5%9Fti_%C5%9Fi_controlezi_la_tine_%C5%9Fi_la_ceilal%C5%A3i/2035/

Pe scurt exista violenta fizica (aici nu cred ca avem dubii in definire), violenta verbala bruta (apelative „esti prost/proasta, esti timpit/a – venite desigur din Parintele critic al persoanei care le adreseaza), violenta psihologica (aici dupa mine intra umorul negativ: ironia, sarcasmul, franchetea). Ironia si sarcasmul se intlnesc deseori in scrierile scriitorilor, la pamfletari, la ziaristi.  Arma celui care scrie e condeiul si acesta poate fi uneori foarte piperat. Problema este cind se foloseste acest tip de umor in afara scrisului, in relatiile interumane. In violenta psihologica intra mai multe tipuri de comportament insa nu o sa le abordez decit pe cele din paranteze.

Deseori se intelege prin violenta verbala – un comportament prin care o persoana jigneste, raneste pe alta. Uneori este inteles gresit acest tip de comportament jignitor persoana spunind despre sine ca este doar sincera cu cealalta. Ce inseamna a fi sincer atunci ? A spune totul „verde in fata” – spun unii (aceia care pun semnul egal intre a fi diplomat si a fi nesincer ….atunci va dati seama cum sint categorisite persoanele care sint delicate si stiu sa comunice eficient). Nu ma refer la mitomani, nici la persoanele care nu spun niciodata ce gindesc…Si acolo, e superficial sa gindim ca daca persoana nu spune ce gindeste e falsa. Eu m-as intreba cum de a ajuns sa nu spuna ce gindeste ? Noi romanii avem o istorie lunga de a nu spune ce gindim, ce simtim (de a ne arata violenta verbala), de a nu ne arata suferintele….de a ride de ele….de a face bascalie….Asta ne-a si salvat insa asta e si o piedica in comunicarea autentica. Insa, comunicarea autentica nu inseamna dupa mine : jignire, insulta.
Aceia care cred ca sinceritatea face bine mereu si oriunde se inseala si se ascund subtil sub aceasta sinceritate falsa.  Paradoxal nu ? Cum sa fie sinceritatea „falsa”? Se numeste “Franchete” – si este un mecanism de aparare destul de greu de detectat desi multi dintre noi il simtim.  Nu are legatura cu o confruntare autentica. 
Citat din cartea “Cum se autoprotejeaza mintea” Jerome Blackman   ed TREI:  Franchetea (Feder, 1974) Aparent, o persoana are o atitudine deschisa si este bine intentionata. Insa aceasta tendinta de a spune „adevarul” are un rol de protectie, atat pentru persoana in cauza cat si pentru ceilalti, de aflarea „intregului adevar” privind ostilitatea agresiva care o caracterizeaza…….Individul de o sinceritate ofensatoare ii poate sanctiona adesea pe ceilalti pentru greselile lor. Poate ca acestia au facut ceva inadecvat, insa franchetea reprezinta o reactie exagerata, ce il apara pe individ de alte afecte. Exista cu siguranta situatii in care este normal ca indivizii sa devina iritati atunci cand isi dau seama ca celalalt incearca sa ii manipuleze. Cu toate acestea, sinceritatea in forma sa dezarmanta sau ofensatoare poate fi o aparare dezadaptativa atunci cand este folosita in mod automat si repetat. Cei care folosesc exagerat acest mecanism, isi pierd adesea locul de munca, isi indeparteaza prietenii, si prin urmare sufera.  ” Franchetea de acest gen e sfidatoare si rebela.

Daca o femeie ii spune unei alteia – prietena – “vai draga ce te-ai ingrasat Ai face bine sa slabesti pt sanatatea ta “ cum vi se pare remarca ei ? Posibil franca, adica dureros de sincera, grobiana,  jignitoare. Persoana se scuza „Da vai draga ce am facut ? Am fost doar sincera …Ce, nu suporta adevarul ? ” Fireste ea poate sa fie asa pentru ca ea insasi are standarde extreme privind greutatea corporala (Adica ea are o problema – nu prietena careia ii adreseaza acele cuvinte, insa deseori nu e constienta de problema ei si o transfera altora).  Nu discut de criteriile : “ ce inseamna slab-gras dupa unii si altii” (care sint de-a dreptul patologice la unele persoane). Acum depinde si pe ce ton i-a spus aceste cuvinte. E adevarat ca in momente de maxima intimitate intre doua persoane – franchetea e admisa 🙂 …..si atunci depinde de context. Ce ar fi daca o sotie/iubita intr-un moment de “maxima sinceritate” i-ar spune sotului/iubitului citi parteneri a avut inainte de el si ce a facut cu ei in pat si alte “delicii” de acest gen…. (sa presupunem ca partenerul este matur emotional, este stapin pe ceea ce este el ….si totusi ….) Ce ar trezi in partener ? Oare recunostiinta ? Cum ar ajuta relatia o asemena dezvaluire sincera? (si ma refer la cuplurile din Romania, nu la cele din Olanda). Cind vrei sa ranesti pe cineva esti extrem de „sincer” – ceva de genul „Vrei sa iti spun parerea mea sincera despre tine ? ” si de aici putem intra in multiple jocuri psihologice….

Daca ne gindim din psrspectiva starilor Eului si triunghiului dramatic : persoana care violenteaza preponderent este Persecutor si deseori se afla in st de Parinte normativ negativ – critic si st de Copil rebel (Numai „un copil rebel ” poate fi atit de franc incit sa raneasca pe celalalt sau sa faca in asa fel incit sa fie mereu contra – sa sfideze regulile sociale si autoritatea fireste : exemple cumva comice: se scobeasca in nas de fata cu altii si altele de ac gen).  Persoanele care nu spun niciodata Nu, nu riposteaza cind este cazul folosesc cu preponderenta st de copil adaptat-obedient care are si un Supra eu extrem de puternic si teama de autoritate. Intra des in Victima.

Concluzie : st de copil adaptat pozitiv este buna in multe cazuri cind ne comportam in societate. Nu intotdeauna este bine sa ne dam toate “mastile” jos….Oricum de unele nici macar nu sintem total constienti/constiente…Unele “masti” fac parte din rolurile noastre din viata de zi cu zi.

Mai este un tip de violenta de aceasta data si mai subtila : de obicei o practica intelectualii. Intelectualii nu arunca cu piatra si nici nu dau cu parul in cap – la propriu, ci doar la figurat : prin ironie, persiflare, sarcasm…Arma lor e cuvintul vorbit sau scris. Si umorul intra in aceeasi categorie daca este folosit in exces. “A ride de”….nu e tot una cu “a ride cu”.  Umorul – (definitie adaptata din Blackman, Jerome S., 101 Apărări, Cum se autoprotejează mintea, Editura Trei, Bucureşti, 2009 si Ionescu Şerban, Jacquet Marie-Madeleine şi Lhote Claude – Mecanisme de Apărare, Editura Polirom, 2002) Persoana râde în faţa unei situaţii neplăcute, relevând aspectele ei plăcute. Astfel se protejează de aspectele, efectele dramatice, dureroase pe care situaţia le generează. Ea evită suferinţa, aparent considerându-se invincibilă, puternică. Persoană foloseşte autoironia pentru a-şi nega tristeţile, furiile, neadecvările, nedorind să îşi recunoască, să conştientizeze propriile trăiri şi gânduri. În absenţa unei introspecţii profunde, umorul nu este deloc un mecanism matur de apărare, ba dimpotrivă. Ironia şi autoironia nu sunt decât feţele negative ale umorului folosite tot pentru a evita sentimente dureroase sau penibile.   (Pag. 99, 302-306)   Daca ironia vine de la straini, deseori putin ne pasa (pentru ca stim  cine sintem, ce valoare avem), insa daca vine de la persoane apropiate atunci doare si sapa la radacina stimei de sine (mai ales la copii! ). 

Aceste categorii de violente dor mult mai mult decit o palma. Nu de putine ori mi-a fost dat sa aud de la amici si clienti vorbind despre comportamentul parintilor “Mai bine imi dadea o palma – mama sau tata – decit sa ma ironizeze “. Ironia naste rusine. Si rusinea e cancerul stimei de sine. Nu sint deloc pro agresivitate fizica asupra copiilor, insa sint de acord cu F Dolto – ca uneori o palma fizica nu e asa de dura decit o ironie acida.

Pina la urma si o injuratura autentica “face to face” e mai autentica in anumite contexte decit o ironie subtila care raneste mai adinc.

Studiile arata ca sintem inclinati sa fim total sinceri si sa ne povestim intreaga viata chiar unei pers pe care nu o s-o mai vedem…niciodata ( pt ca nu ne pasa…daca nu o mai vedem niciodata) ( eventual in tren –  sint unele persoane care isi povestesc viata cu amanunte picante unor necunoscuti. De multe ori acele amanunte nu sint cunoscute si de familie si rudele apropiate 🙂  )

Articolul de mai jos (http://scientia.ro/stiri-stiinta/91-psihologie-creier/2914-cum-distingem-sarcasmul-de-sinceritate.html ) arata acelasi lucru : e mai usor sa ne dam friu liber pulsiunilor agresive pe internet – pe bloguri (si nu numai ) decit face to face. Cutumele sociale in general nu ne permit (decit foarte rar)  sa fim grobieni cu o persoana pe care o privim in ochi.  Este si firesc sa fie asa – de aceea exista reguli sociale. Altfel – am sfirsti a ne omori intre noi daca consideram ca cineva ne enerveaza. Asta nu inseamna ca nu exista agresivitate : exista injuraturi, exista ironie, sarcasm, franchete….Pe internet – mai ales cind persoanele nu isi dau numele adevarat si scriu sub anonimat sint pline de “franchete” (a se citi : grobianism, violenta verbala). 

O sinceritate autentica are a face dupa mine cu o autoanaliza autentica. A spune ce gindim si ce simtim vis a vis de ceva este excelent, insa depinde cum o facem. Deseori a spune parerea noastra despre diverse lucruri nu inseamna a gindi din Adult, ci inseamna a critica din Parinte Normativ. (fireste fiecare dintre noi o facem mai mult sau mai putin – pentru ca fiecare dintre noi avem pete oarbe si prejudecati …Nu putem sa cunoastem din tot si din toate.  Important este sa ne dam seama de prejudecatile/proiectiile noastre si sa le punem la indoiala).Este o intreaga arta sa discernem cind putem fi sinceri si cind nu.

 Mecanismele de aparare le folosim aproape cu totii pentru a nu simti unele emotii si sentimente
si a nu gindi la unele lucruri pe care le consideram neplacute Unele se pare ca sint mai adaptative decit altele : insa depinde cum sint folosite : afirmarea de sine prin exprimarea sentimentelor, sublimarea, altruismul nepatologic, introspectia, umorul, afilierea, anticiparea evenimentelor neplacute
Altele sint proslavite de altii – ca si cum ar fi de dorit : altruismul patologic, franchetea, identificarea cu victima, ascetismul, rationalizarea, intelectualizarea.

 

Iata doua carti excelente in acest sens :

 

1.http://www.polirom.ro/catalog/carte/mecanismele-de-aparare-teorie-si-aspecte-clinic-2466/

 2.http://www.edituratrei.ro/product.php/101_aparari_Cum_se_autoprotejeaza_mintea/2185/

http://edituratrei.wordpress.com/2010/08/18/te-urasc-dar-te-iubesc-101-mecanisme-de-aparare/)

 

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: