„Nu exista nastere a constiintei fara durere.
Cunoaşterea de sine este pe cât de temută, pe atât de necesară.
Cine nu a trecut prin infernul pasiunilor sale nu şi le ştie a învinge.
În fiecare dintre noi există un străin pe care nu-l cunoaştem.
Formularea întrebării potrivite conţine deja jumătate din soluţia problemei.
Până ce nu îţi cunoşti subconştientul, îţi va ghida viaţa, şi îl vei numi destin.
Adu-ţi la lumină inconştientul, altfel îţi va conduce el viaţa, şi tu îi vei spune destin.
Până când nu transformi inconştientul în conştient, acesta îţi va controla viaţa şi îl vei numi soartă.
Lucrurile din interiorul nostru de care nu am devenit conştienţi încă se manifestă în exterior ca soartă.”
C G Jung
„Rabdarea inseamna sa stii ca iarba nu creste mai repede daca tragi de ea.” Anonim
Te iubesti indeajuns de mult pentru a face ceva pentru tine ? Ai rabdare sa inveti sa te iubesti ?
Intr-un demers de psihoterapie/consiliere/dezvoltare personala, nu tehnica vindeca, ci relatia cu psihoterapeutul. Este important sa stabilim ca scop imbunatatirea, nu vindecarea totala. In terapie conteaza : in jur de 40 % resursele clientului – factori extraterapie – resurse personale, sociale si economice, apoi relatia terapeutica 30% apoi placebo/asteptarea cam 15%, tehnica in jur de 15%. (informatii/referinte: Escape from Babel – Norton, 1997; The Heart & Soul of Change APA, 1999) *5 % tin de client pentru succes in terapie. Fireste si personalitatea psihoterapeutului (formarea lui, experienta de viata, dezvoltarea/psihoterapia lui personala, gradul lui de cultura conteaza).
In rest este nevoie de demontat asteptarile irealiste cu privire la demersul de cunoastere personala.
Era o reclama cu un domn imbracat in costum cu fustita de balerina care avea o bagheta in mina ….cam asa …si cu cerintele pentru consiliere/psihoterapie si altele in acest sens. Nu e treaba usoara sa lucrezi cu tine. Poate e cea mai grea, pentru ca este o aventura interioara la care mergi insotit. Atit. Deseori oamenii vin in criza la consiliere/psihoterapie, insa inainte de psihoterapie deseori (cind sint simptome clinice invalidante) este nevoie de vizita la psihiatru. In rest, psihoterapetul ar trebui sa faca preventie. Asta inseamna ca omul trebuie sa fie educat ca este mai bine sa previna, decit sa trateze (cit se poate).
Asa cum ne ingrijim de corp este nevoie sa ne ingrijim si de psihic. Asa cum ducem gunoiul din casa este nevoie sa facem curat si in psihic. Igiena mentala si emotionala deseori este pusa in plan secund. Psihoterapia, dezvoltarea personala psihologica/cunoasterea de sine – sint provocative. Nu exista o bagheta magica prin care sa ne transformam. Daca persoana nu are motivatie intrinseca, degeaba insista pe linga terapeut familia si prietenii. Inca persista asteptarea irealista ( iluzia) unor persoane ca vin la specialistul psi – psihoterapeut si acesta „bate din palme” astfel incit ele se schimba intr-o sedinta sau poate 6,12 . Sau de „scenariul” pe care il perpetua unele persoane – merg la un terapeut, unu, doi vreo citeva sedinte si spun ca nu i-a ajutat cu nimic….Ba da, i-a ajutat : sa isi confirme scenariul ca nu ii ajuta nimeni. Deci nici un terapeut nu va fi „bun”, evident.
Adevarul este ca terapeut bun e acela cu care poti face echipa. De ce nu putem sa ne schimbam peste noapte (sau zi – cum doriti) si de ce e nevoie de pe putin 6 luni (zic studiile de specialitate) ca sa putem sa schimbam ceva ? Sa zicem ca o persoana are un tip de gindire disfunctionala de un anume fel „de cind se stie”. De atfel sint persoane care spun „asa am fost mereu”. Fireste ca in copilaria foarte mica nu au fost asa (sau daca a fost asa – a preluat o stare si acest model de a fi de la o pers importanta din familie – insa asta e o alta poveste care de obicei ajunge sa fie discutata in psihoterapie), insa pe parcurs li s-a incurajat un anumit tip de comportament si alt tip de comportament a fost descurajat in familie si in anturaj. (ex in familia noastra nu se exprima tristetea de pilda) De aceea „au impresia” ca sint asa de cind se stiu. Pe de alta parte, multi dintre noi am preluat un tip de a ne comportament de la membrii familiei. Deci, revenind, daca noi am invatat in 18, 20, 30, 40 de ani sa ne comportam intr-un fel si sa ne rezolvam situatiile de viata prin anumite „simptome” (gen dureri de cap, atac de panica, fobii, tulburari depresive, anxioase etc) atunci logic – ne intrebam cum sa putem schimba asta peste noapte ? Nu se poate. Nu putem schimba un „comportament ” de o viata, in citeva sesiuni (sesiunile NLP si cele de hipnoza se fac daca se considera necesar de catre psihoterapeut). Si intotdeauna prezentul ne vorbeste despre trecut. Multi clienti refuza sa vorbeasca despre trecutul lor personal si despre trecutul familiei lor, spunind ceva de genul „eu nu cred in prostii din astea ca trecutul parintilor ne influenteaza si nu vorbesc despre asta”. Mai mereu (daca nu chiar intodeauna -sa nu generalizam) cheia terapie rezida tocmai in aducerea la suprafata a trecutului personal, intergenerational si transgenerational. Metaforic vorbind, in procesul de psihoterapie, consiliere, dezvoltare personala se schimba macazul trenului. Daca trenul a folost la nesfirsit o linie si a derapat, atunci in acest proces clientul insotit de noi incepe sa construiasca o alta cale ferata spre o destinatie insorita. Nu se poate construi o cale ferata noua in 4 sedinte, nici in 9 sedinte. Mai intii, clientul are nevoie sa constientizeze cauzele pentru care a derapat (cauzele simptomelor). Daca vrem sa schimbam viata si comportamentul este nevoie sa lucram asupra cauzelor (noi luam decizii de obicei din creierul emotional, nu din neocortex. Ca sa luam decizii constient este nevoie sa constientizam cauzele).
De fapt psihanalistii spun bine ca nici nu ne schimbam, ci devenim ceea ce sintem de fapt. Ne descoperim Sinele autentic.
Ne acceptam asa cum sintem in totalitate, ne cunoastem asa cum sintem in totalitate. Cind construim o casa mai intii facem fundatia si apoi etajul. Cind casa are fundatia inundata, nu punem perdele la geam ci lucram mai intii asupra fundatiei.
Acest lucru cere constientizarea faptului ca are o problema si cum o mentine, responsabilitate pentru procesul de terapie, curaj si putere (acceptarea faptului ca este vulnerabil), rabdare cu sine, timp cu sine, simt psihologic, toleranta la frustrare, perseverenta, motivatie, consecventa, blindete si efort. Da ! blindete cu sine (un atribut pe care multe persoane nu o au – ba dimpotriva – multe persoane se biciuiesc spunindu-si ca „Trebuie sa fiu perfect/a si puternic/a” si tocmai aceste imperative le fac viata un calvar). Efort – pentru ca e nevoie de efort pentru a fi fericit/a si culmea e foarte usor sa fii nefericit/a. Apoi pentru succesul unui asemenea demers clientul trebuie sa aiba resurse interne si nu numai. Mai apoi sistemul social de suport ajuta extrem de mult si abia la urma e importanta si relatia terapeutica. Trebuie sa te potrivesti cu terapeutul. S-ar putea ca la un moment al vietii tale un terapeut si modul lui de a pune problema sa iti fie de folos si alteori sa rezonezi cu un alt tip de terapeut (in functie de dinamica inconstienta si de ce este nevoie de lucrat din trecut Uneori proiectam pe terapeut pe mama, alteori pe tata). In terapie clientul readuce conflictele cu persoanele semnificative din copilarie. Binenteles, de multe ori, se cere terapetului sa indeplineasca nevoi care nu au fost indeplinite in copilarie de mama, tata, bunica etc Este pe de o parte firesc, pe de alta este nevoie ca terapeutul trebuie sa fie creuzetul in care clientul sa „creasca”, astfel incit relatia sa fie Adult-Adult. Cind nu se poate (de ex clinice – anxietate medie spre profunda si depresie medie spre profunda cind functionalitatea este afectata spre ex) este nevoie de insotirea unui psihiatru. Alta temere ! Psihiatrul e vazut ca un fel de „bau-bau”. „La spitalul 9 doar nebunii ajung”….O eticheta si o prejudecata toxica din vremea comunista care inca e impartasita de publicul larg. Aud pareri gen „bulinele acelea te tuflesc – te fac din om ne om”….Ca si cum – starea de nefunctionalitate prin care trece persoana ar fi f ok si ca si cum persoana ar reusi sa iasa singura din ea….Tocmai, ca nu poate sa iasa singura din ea si are nevoie sa ceara ajutor, sa lase pe altii s-o ajute. Depresia si anxietatea nu „se inving cu vointa si ambitie” ! Dupa constientizarea cauzelor simptomelor se lucreaza asupra acestora din urma. Si apoi abia vine asa numita actiune in real. Abia la urma. Iata de ce schimbarea – asa de mult dorita nu se face peste noapte.
Si ar mai fi ceva – simptomul joaca un rol in economia psihicului – si o parte din client e „ajutata” de acest simptom. De aceea e nevoie sa cunoastem ce rol are simptomul sa ne imprietenim cu el. El va disparea de la sine cind nu va mai fi nevoie de el si cind persoana va gasi strategii adaptative de a face fata situatiilor prin care trece. (ex o pers lesina ori de cite ori se cearta cu cineva – pentru ca ii e foarte greu sa aiba un dialog constructiv si asertiv). Pina nu intelege rolul simptomului in viata ei s-ar putea ca acesta sa se incapatineze sa existe. A rezolva simptomul este una si a rezolva cauzele lui este altceva.
Demersul de terapie este unul activ. Clientul nu vine la masaj (adica nu are un rol pasiv), ci participa activ la interpretari, devine detectiv sau arheolog in propria viata. O interventie eficienta se adreseaza cauzelor, nu doar remiterii simptomelor. Personal cred ca o interventie eficienta nu este aceea care are pe moment rezultate „spectaculoase”, ci in timp, rezultate durabile. Nu inseamna ca o sa petrecem toata viata in terapie (desi unii o fac), insa, este nevoie sa ne acordam timp sa ne schimbam (si acest lucru fiecare il face in functie de ritmul personal). Doliul dupa un divort (doar teoretic) dureaza 2 ani. Abia dupa 2 ani teoretic cineva isi revine….Practic ia mai mult timp pentru ca pierderea legata de divort activeaza multe alte pierderi.
Investitia materiala intr-un asemenea demers este de fapt in noi insine. Inseamna ca ne valorizam indeajuns, astfel incit sa ne oferim grija si iubire prin acest demers nu consideram ca „sufletul merge si asa”. Nu gindim ca sufletul nu are nevoie de a scoate toxicitatea, nu are nevoie de improspatare, de igiena.
Pe de alta parte, este o chestiune de logica: daca investesti sa fii mai adaptat/a, mai impacat/a cu tine, mai implinit/a, mai intreg interior, atunci o sa ai energia necesara pentru a iti dezvolta mai mult partea materiala. (Spun acest lucru pentru ca multe persoane nu considera ca astfel de demers e o investitie de fapt in ele insele). Se pare ca investitia in noi insine – a ne educa si a ne dezvolta produce bogatie interioara si prosperitate materiala.
Cind sintem impliniti putem lupta pentru „dorintele” noastre si putem desteleni creativitatea.
La psihoterapeut clientul vine implicit si pentru dezvoltare personala (pentru ca doreste sa se cunoasca mai bine : cum reactioneaza, de ce se comporta intr-un anumit fel si nu in altul, de ce reactioneaza intr-un anumit fel, de ce alege X lucru si nu altul.) Nu e nevoie sa aiba simptome clinice pentru a face acest demers. Nu tehnicile terapeutului vindeca, ci relatia cu terapeutul.
Si ca sa fie totul foarte clar, un psihoterapeut inainte de a deveni psihoterapeut (si dupa aceea), are obligatia de a merge la terapie personala si asta nu numai ca nu ii stirbeste din valoare, ba dimpotriva.
Pentru a deveni psihoterapeut am trecut prin facultatea de psihologie la stat – 5 ani, apoi am investit timp si bani in mai multe psihoterapii (experientiala, adleriana, analiza tranzactionala, psihanaliza legaturii), formari in coaching, nlp, constelatii sistemice. Fiecare formare intr-un tip de psihoterapie a durat peste 4-5 ani.
Personal cred ca psihoterapia este ramura cea mai frumoasa si poate cea mai grea dintre ramurile psihologie. Demersul de cunostere practic, nu se termina niciodata.
Multi dintre cei care trec printr-o dezvoltare personala/psihoterapie la psihoterapeut sint mai „dezvoltati personal” decit multi psihologi, coach, nlp isti, constelatori, hipnotizatori care nu au trecut prin terapie personala.
Cit despre copii – nu pasati responsabilitatea psihoterapeutului sa”rezolve” copilul, ci parentarea este despre rolul de parinte, deci adultii trebuie sa ajunga la psihoterapeut mai intii.
Fragment : din cartea http://www.sensart.ro/vorbe-fara-glas.html
responsabilitati in relatie http://www.sensart.ro/psihoterapie-de-stiut.html
Educatie – spicuiri si adaptari ale criteriilor lui Yalom pentru psihoterapie : Persoanele care vin la dezvoltare personala, consiliere, psihoterapie:Este nevoie sa aiba :
- motivatie intrinseca (sa nu intervina nimeni altcineva pentru ele, sa nu fie trimise, somate de de sot, sotie, parinti, colegi, sefi)
- sa aiba deschidere psihologica, simt psihologic, sensiblitate psihologica
- sa aiba capacitate de a isi examina comportamentele si de a le analiza
- sa aiba capacitate de introspectie
- sa fie disponibile pentru autodezvaluire
- sa aiba capacitate de a gindi despre emotiile proprii
- sa aiba QI peste 80
- sa nu fie incadrate in categoriile de mai jos*
*Nu corespund persoanele :
-
- fara simt psihologic care refuza sau sint incapabile de a se autoanaliza, fara simt al introspectiei
- insuficienta de a isi stapini propriile emotii si sentimente
- care doresc sa li se dea raspunsuri pe tava, fara a lucra ele deloc la constientizarea problemelor
- care refuza sistematic luarea in considerare a unor cadre de referinta noi, a unor alte perspective decit cele vechi
- care refuza disconfortul sedintelor (a lucra asupra noastra este de multe ori dificil – si este nevoie de un anumit grad de toleranta a suferintei)
- care au un grad mare de negare a problemelor
- care sufera de tulburari cerebrale (neurologice), demente
- care au QI sub 80
De citit aici :
https://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2017/06/09/fara-ipocrizie-despre-psihoterapie/
http://www.cafegradiva.ro/2015/01/psihoterapia-pe-scaunul-clientului-si.html
si iata ce scriu persoane care au inteles ce inseamna demersul de cunoastere la un psihoterapeut:
http://www.makavelis.com/2015/03/diferente-psiholog-speaker-motivational.html
http://www.makavelis.com/2014/05/merg-la-psiholog-nu-s-nebun.html
http://www.vulpescu.eu/2015/02/23/shopping-is-cheaper-than-therapy/
Cris A Levitchi 