Pina la spiritualitate sa ne ingrijim de real

Am intilnit des iluzia evident secreta si inconstienta “O cale spirituala (indifferent de model) iti rezolva toate problemele vietii.” Multe persoane ajung la terapii complementare de diverse tipuri pentru a isi rezolva de fapt unele probleme fizice si emotionale de viata.
Nu, spiritualitatea prost inteleasa nu rezolva problemele vietii de zi cu zi – dimpotriva le adinceste. Unii cred ca daca repeta o rugaciune, o mantra, se rezolva totul. E o autohipnoza paguboasa pe termen lung, daca respectiva persoana practica politica strutului. Nu e un mechanism bun de a face fata. Mai curind filosofia adevarata indeamna la infruntarea vietii.
Deci sa revenim cu picioarele pe pamint – in real (nu spun realitate : pentru ca exista extreme de multe realitati – cite minti exista – fiecare cu realitatea lui interna).
1. Toata lumea are probleme.
2. Numai intr-un loc cu verdeata nu mai exista deloc probleme
3. Daca sinteti vii aveti probleme
4. Si specialistii medici, psihologi, terapeuti complementari, guru, etc au probleme (pentru ca sint oameni!) Diferenta e – cel putin in cazul psihoterapeutilor – ca ei trec prin psihoterapie personala inainte de a lucra cu altii (poate nu toti insa ….destul de multi!) Un psihoterapeut deseori isi cunoaste limitele. Stie cu cine poate lucra si cu cine nu. Asta e un beneficiu pentru el si ceilalti. Cei care nu trec prin psihoterapie personala deseori nu isi cunosc limitele. Au iluzia ca pot “rezolva” orice.
Nu vinati cai verzi pe pereti: Perfectiune de sine, Relatie perfecta, Viata perfecta etc Nu exista asa ceva decit in vis (real sau reverie). In real – lucrurile sint complicate si ambivalente. Si asa vor fi mereu. Nimic benefic nu se face fara Efort personal si Responsabilitate personala. Nu exista Magie – magia o face fiecare prin implicare in viata proprie. (ma refer la adulti – cind e vorba de copii – atunci responsabilizarea e a parintilor. De aceea adultii – au nevoie de un demers de cunostere personala inainte de a intemeia o familie). Scapati pe cit posibil de gindirea magica. A nu se intelege ca a gindi rational din neocortex presupune eludarea afectului. Nu. Presupune a face o alegere constienta. Tinem cont de intuitie, empatie etc, insa cu neocortexul alaturi.
Deci, inainte de a merge pe o cale spirituala (fie ea si religioasa) e nevoie sa ne ingrijim de fizic si apoi de psihic. Sau poate mai bine – in timp ce mergem pe o cale spirituala putem sa ne ingrijim de fizic si psihic.
Mai intii fizicul : medic de familie (pentru analize de rutina), medic generalist, radiolog (echo) si neurolog – mai ales daca ati avut vreodata pierderi de constienta, tcc, sau/si convulsii afebrile – evident in ambulatoriu. Da – ati citit bine – in ambulatoriu. Chiar daca se asteapta la cozi. In alte tari nu ajungi direct la spital pentru orice! Daca mergi in ambulatoriu, faci un bine si spitalului si medicului din spital – il lasi sa isi practice corect meseria. Un medic in burnout, nu te vede corect , in spital, ci superficial. E firesc – nu are timp si nu mai are capacitate (De oboseala mai si moare inainte de vreme).
De ce fizicul ? Ca sa excludem unele afectiuni organice. Si inainte de a ajunge la psihoterapeut/consilier psiholog sint necesare aceste investigatii (nu orice afectiune intra la psihosomatica si e vizata de psihoterapeut – si ca sa ne asiguram ca nu “lucram” pe o chestiune care se poate dovedi a fi organica atunci merita inainte de a ajunge la psihoterapeut sa avem analizele la zi).
De ce apoi psihicul inaintea spiritualului ? Pentru ca mergem cu psihicul pe strada – peste tot si daca avem o problema de relationare cu cineva – nu o sa ne ajute vreun terapeut complementar sa rezolvam aceasta problema, ci psihoterapeutul. Da, psihoterapeutul se ocupa si de dezvoltare personala psihologica – si de probleme de viata in general, de crize existentiale, nu numai de depresii, anxietati, atacuri de panica, nevroze.
Si psihiatrul are rolul lui – tulburarile de personalitate, psihozele sint tratate mai intii si mai intii de psihiatru corelat cu neurologul. Pe vremuri cele doua specializari erau impreuna – neuro-psihiatru. Acum sint competente diferite. Cind incepi sa iti faci tie rau (sint moduri diferite de a isi face rau siesi) si altora rau atunci nu mergi la guru, sau preot, ci la psihiatru. Daca nu esti constient, atunci apartinatorii ar trebui sa fie constienti si educati. Da – ne lipseste educatia si ne “rusinam” sa ajungem la psihiatrie. Insa tocmai asta ne consta pe termen lung. Lipsa de preventie in diverse domenii.
Cind invatam sa fim mai constienti de sine si gasim strategii de a ne descurca mai bine cu noi insine si cu cei din jur atunci putem spune ca sintem pregatiti sa alegem o cale spirituala. Sa nu uitam nevoile lui Maslow – autoactualizarea (transcendenta) e pe ultimul loc.
Atentie : nimic nu e panaceu. Speranta magica in cele mai multe rinduri aduce numai paguba, nu beneficii. E nevoie de speranta, cu masura insa mai ales de luciditate – care nu e deloc comoda.
Nici medicina nu e panaceu, nici psihoterapia nu e panaceu si nici terapiile complementare nu sint panaceu. Chiar daca te poti numi specialist dupa ani de pregatire si experienta (sa ne intelegem nu devine nimeni medic si psihoterapeut la 20 de ani, cind nici macar nu stie pe ce lume e si ce drum in viata alege, ci peste ani de formare si munca si experienta de viata. Evident mai e necesar sa nu treaca ca gisca prin apa prin facutate – sint destui care au facut o facultate doar “ca sa aiba o diploma”.)

De fapt ar trebui sa fie criteriu clar pentru meseriile in care e implicat omul si puterea: nimeni nu ar trebui sa practice : terapie, preotie, medicina, psihoterapie, avocatura, judecatorie, coaching, etc decit dupa 30 de ani cind theoretic s-a maturizat indeajuns si dupa o psihoterapie/dezvoltare personala a sa la psihoterapeut. (http://www.cafegradiva.ro/2015/01/psihoterapia-pe-scaunul-clientului-si.html)
Stim foarte bine ca maturizarea afectiva nu se produce la 18 ani si nici la 25 de ani decit in situatii rare si atunci trebuie sa ne gindim la aspecte ce tin de experientele timpurii ale acelei persoane – cum de “a ajuns sa fie matura” la 18 ani. Deseori se intimpla sa arda etape de viata, sa se maturizeze inainte de vreme – ceea ce in timp poate costa. Pe de alta parte, cum am mai spus in mai multe rinduri – cei ce lucreaza cu omul ar trebui sa fie obligati toti sa treaca pe la psihoterapeut – si eventual sa fie testati clinic si psihiatric– mai ales cei care sint in posturi de Putere).
Revenind, nu o sa rezolve o psihoza cu terapie complementara (Cei care practica meseria de terapeuti complementari – ar trebui sa fie lucrati personal si sa fie capabili de a observa si intuit boala fizica si psihica si sa trimita la psihiatru si neurolog).
Mai multe pe : https://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2017/06/09/fara-ipocrizie-despre-psihoterapie/
https://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2015/03/30/de-ce-nu-ne-schimbam-peste-noapte/
https://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2013/05/27/cind-credem-ca-scurtaturile-ne-duc-la-rezultat-drumul-spre-noi-insine-nu-are-scurtaturi/
https://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2013/05/30/drumul-spre-noi-insine-nu-are-scurtaturi-2/
Deci aveti grija la ordine: fizic, psihic, spiritual !

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: