Reeditare carte Vorbe fara glas Cum facem fata pierderilor, separarilor, doliilor din viata noastra

Reeditare carte :

Vorbe fara glas Cum facem fata pierderilor, separarilor, doliilor din viata noastra, Cristiana Alexandra Levitchi, MA, Clara Toma, Editura Expert Psy 2015

Web_VorbeWeb_Vorbe2

Cuprins (selectie)
Despre autoare
Inceputurile
Legaturile
Deciziile din copilarie si pierderile
Pierderile si transmiterile transgenerationale prin
arborele genealogic
Copilul sacrificat si pierderile
Traume si violente
Traversarea procesului de doliu
Apararile eului si pierderile
Fazele doliului
Adevaruri in cazul pierderilor
De ce este nevoie de un demers de cunoastere interioara la psihoterapeut
Invatarea abilitatii emotionale
Sentimentele nu au morala
Furia, energia vietii
Ura, umbra iubirii
Cum ne vindecam
Scrisori
Modalitati propuse de metoda ESPERE pentru gestionarea pierderilor, a renuntarilor si a violentelor primite

Fragment

Viata se naste din moarte si ambele sunt doua fete ale aceleiasi monede.
Aproape nu exista persoana care sa nu fi trecut printr-o trauma, o pierdere, o separare, fie decesul unei fiinte dragi, fie pierderea unui ideal, pierderea face parte din viata si nu putem s-o ignoram. Deseori, lipsa constientizarii acestor pierderi duce la probleme psihoemotionale si psihosomatice care nu sunt recunoscute ca avand cauza in incapacitatea de a trai acele pierderi. Cartea de fata nu isi doreste sa fie placuta, insa isi doreste sa fie edificatoare si clarificatoare in acest labirint de traume, dureri, pierderi, separari. O sa descoperiti ce este trauma, ce este o separare, ce este doliul si cum trecem prin el. Pornind chiar de la nastere noi trecem printr-o trauma. Dupa nastere, incepe un sir lung de etape, schimbari in viata care toate presupun o separare, o pierdere si un castig. Cum sa constientizam daca am trecut cu bine printr-o etapa pentru a putea sa traim cu adevarat o sa descoperiti pe parcursul cartii. A nu parcurge toate etapele unui doliu inseamna a nu te putea desprinde si a nu te implica in viata autentic.
Puteti descoperi in aceasta carte legatura intre pierderi si nastere, intre pierderi si deciziile din copilarie (modul nostru de gindire despre noi, altii si viata), intre perderi si violentele indurate de-a lungul vietii, intre pierderi si arborele genealogic, intre pierderi si dependentele de orice fel. O sa intelegeti ce ne impiedica sa traim doliile si sa mergem mai departe in viata. Prin introspectie o sa descoperiti cum sa va cunoasteti mai bine sentimentele si cum sa le acceptati pe fiecare, oricit de dureroase si neacceptate social ar fi ele. O sa recunoasteti ideile preconcepute in cazul pierderilor si ideile adevarate despre pierderi. In cele din urma aveti in carte un ghid practic de a trece prin dolii, pierderi si separari.

Pot fi persoane care spun: eu nu am avut traume groaznice in familie, am avut o copilarie relativ „normala” si am acum o familie „normala”. Chiar daca au avut „norocul” de a fi crescut intr-o familie relativ functionala asta nu inseamna ca nu au simtit niciodata emotii negative fata de cei care i-au crescut. Nu este nevoie musai sa ai un trecut foarte dureros ca sa faci exercitiile de constientizare, acceptare si intelegere a sentimentelor tale. Chiar si o persoana echilibrata psihologic trece de cateva ori in viata prin pierderi. Pentru acele pierderi are nevoie sa treaca prin doliu. Si pentru o pierdere a unei jucarii sau bijuterii este nevoie de a face travaliul de doliu.
Pentru a trece bine prin doliu avem nevoie sa ne rezolvam unele evenimente din trecut in care noi supravietuitorii si persoana decedata, pierduta din viata noastra am luat parte. Ma voi referi mai ales la relatiile tensionate intre noi si persoana pierduta. Cu cat evenimentele traite cu acea persoana sunt mai traumatizante pentru noi, cu atat procesul doliului poate dura mai mult.

Ceea ce s-a intamplat cu un stramos ne afecteaza pe noi si generatiile ce vin. Preluam de la stramosi fizicul, profesia, modul de relationare cu altii, talentele si capacitatile, calitatile, defectele, slabiciunile, traumele, durerile, capacitatea de a fi fericiti sau nefericiti. Asa cum se transmit genele se transmit si tiparele de gandire, ideile, sentimentele, stilurile comportamentale, traumele dintr-o generatie in alta. Asa cum exista un inconstient propriu, exista si un inconstient de familie care se preia, mai ales daca membrii familiei respective nu isi recunosc, constientizeaza problemele, trairile si gandurile, nu isi traiesc doliile, le neaga, le tin secrete.
Fiecare urmas nu numai ca preia inconstient caracteristicile familiei sale, ci se simte „dator” sa le duca mai departe, din fidelitate de familie si din speranta naiva ca ar putea sa rascumpere cumva viata stramosilor lui. Descendentul este loial prin alegerea meseriei, alegerea tipului de partener conjugal, alegerea tipului de relatie de cuplu, alegerea bolilor chiar. Si alegerile aparent opuse inseamna tot fidelitate. Sa spunem ca o femeie a avut un tata alcoolic si isi alege un sot care nu pune alcool in gura. Alegerea ei este rodul unei temeri puternice de tatal ei si de trecut, nu este o alegere constienta si realista. Atata timp cat alegerile noastre sunt conditionate de trecut ele nu sunt libere si autonome.
Orice familie are reguli nescrise, transmise prin atmosfera de familie, prin gestica, mimica, comportamente. Sunt familii in care se spune „Niciodata sa nu iti arati suferinta, noi trebuie sa fim puternici”, „Niciodata nu se vorbeste despre sex si bani in aceasta familie”, „Nu se vorbeste cu nimeni problemele familiei. „, „Nu vorbim nici intre noi problemele familiei de orice natura: materiale, somatice, emotionale, mentale”, „Nu ne lasam sa simtim si nici sa exprimam emotiile”, „In familia noastra femeile trebuie sa se ocupe de cresterea copiilor”, „In familia noastra nu se plange”, „In familia noastra toti suntem medici din tata in fiu si alta profesie nu exista”, „In familia noastra nu se vorbeste despre tragedii, drame, sex si bani”, „In familia noastra fetele sunt frumoase si barbatii destepti”. Sunt unele reguli subintelese, niciodata incalcate (de exemplu generatii de femei s-au subordonat barbatilor, au mers si merg inca in spatele barbatului).
De foarte multe ori pe langa atribuirile pe care le fac parintii („copilul asta e neastamparat”) exista si mesaje contradictorii, incongruente. Parintii doresc ca in societate copilul sa se comporte exemplar si il pun intr-un „pat a lui Procust”, fara ca ei insisi sa treaca prin acel pat a lui Procust. Si cel mai des se observa ca un copil exprima exact defectul pe care parintele nu si-l recunoaste siesi, parintele rejectand exact defectul pe care el il are si nu-l constientizeaza.
Din cauza mecanismului introiectiei, copiii asimileaza si aspira tot ce se intampla in inconstientul parintilor lor, astfel devin cosul de gunoaie toxice ale intregii familii. Cu cat parintele este mai neautonom, mai simbiotic, mai inconstient cu privire la gandurile, sentimentele lui cu atat copilul va fi mai expus preluarii acestora.
De foarte multe ori si adultii fac greu diferenta intre gandurile si sentimentele lor si preluarile de la parinti si este nevoie de o munca profunda de recunoastere si constientizare a ceea ce e al lor si ceea ce e preluat. Alteori alti membrii decat copiii preiau si exprima sentimentele neconstientizate ale altui membru (frecvent femeia exprima deprimarea sotului care se manifesta agresiv si abuziv).

In orice relatie-legatura exista patru faze: atasarea, crearea legaturii, separarea si jelirea. Daca primele doua sunt placute, ultimele doua nu sunt deloc placute, insa sunt foarte necesare pentru urmatoarea legatura. Daca procesul de jelire nu este realizat, persoana nu va putea sa investeasca intr-o alta legatura si nu se va lega autentic, ci doar ca substitut pentru legatura pierduta. Asa se face ca multe persoane dupa ce ies dintr-o relatie prin despartire de partener, divort plonjeaza imediat, la scurt timp intr-o alta relatie. Ele nu isi traiesc doliul dupa relatia anterioara.
Omul occidental este obisnuit in genere a vorbi despre pierdere, numai in conditiile in care are un deces in familie, cand se desparte de vreun partener-partenera, cand iese la pensie, neluand in seama alte pierderi: pierderea unui inel, pierderea unui zambet, pierderea timpului, pierderea statutului social, pierderea increderii in sine, pierderea sanatatii, pierderea stimei de sine sau imaginii despre propriul corp, pierderea unui gand frumos, pierderea tineretii.
Orice schimbare (fie ea fireasca sau nu: gradinita, scoala, facultate, parasirea cuibului, casatorie, mutarea in alta casa, primul copil, imbatranirea, pensionarea, somaj, deces) implica o separare si o pierdere.

Fiecare persoana trece prin doliu in felul sau. Fazele doliului sunt un reper, nu sunt intotdeauna traite cronologic. Este important sa trecem prin doliu, desi e un proces dureros este foarte necesar si sanatos.
Societatea occidentala a pierdut contactul cu ritualurile stravechi de jelire. Astfel oamenii care trec printr-o pierdere au diverse convingeri disfunctionale, deloc constructive, referitoare la trairea doliului. Doliile patologice, depresiile care apar dupa doi ani de la decesul cuiva, adictiile (fumat, alcool, drog, sex, mancare, munca) nu arata decat ca doliul nu a fost trait real, ci doar simulat.
Unii oameni au impresia gresita ca „Trebuie sa fie puternici si sa nu arate vulnerabilitatea” in cazul doliului. Cred ca ati auzit destul de des, pe cineva care „incuraja” pe altcineva aflat in proces de doliu prin cuvintele: „draga trebuie sa fii tare!”. Aceste cuvinte exprima o conceptie paguboasa care era aplicata mai ales barbatilor, insa mai nou a inceput sa fie spusa si femeilor. Vedem la inmormantari persoane care fac orice altceva decat sa planga (isi fac de lucru cu punerea mesei si alte rituri concrete, sau se imbata, se poarta ca niste roboti). La tara, aducerea bocitoarelor este o forma de a facilita familia sa isi planga decedatul. Acest obicei catartic nu se realizeaza la oras. Din pacate mai ales la oras este valorizata neexprimarea emotiilor si „puterea” aparenta a unei persoane, nu autenticitatea personala. A fi puternic in acest context inseamna patologie. Daca iti vine sa plangi, plangi! Exprimarea sentimentelor creeaza premisa pentru depasirea doliului.
Foarte des, cei din jurul persoanei care a suferit o pierdere, nu suporta ei insisi durerea intensa si atunci incep sa respinga acea persoana.
Unele persoane care au suferit o pierdere cred ca nu vor fi ascultate de cei din jur si se inchid in ele. Ar fi de dorit prientenii, rudele, sa nu creada ca supravietuitorul nu sufera sau nu doreste companie, chiar daca declara acest lucru.

Pret 30 lei + taxe.

Pentru comenzi scrieti un email la cristiana.levitchi@gmail.com

Anunțuri

Reeditare Istorii – Cazuri terapeutice istorisite inedit

Reeditare carte Istorii – Cazuri terapeutice istorisite inedit, Cristiana Alexandra Levitchi, MA, Editura Expert Psy 2015

Web_Istorii2 Web_Istorii

Cuprins

Istorii la o cafea cu ciocolata

 

Pasi in istorie

Persoane care au ce spune

Corpuri si fantasme

Barbati copii, barbati parinti, salvatori si salvati

Manifestarea nu e ce pare a fi

Mama „copil” si pene rasfirate

Moise si sindromul lui Atlas

Autoritarism si autoritate

Patul lui Procust

Masti si fantasme

 

Istorii la umbra unor castele vechi

 

Paris intre mit si realitate

Tabuuri

Menage a trois si umbre

Cupluri mitice

Aspecte tainice

Senzaţiile tari ale vietii

Un cer mai vechi de o zi

 

Istorii cu parfum de leandri

 

Flori pe strazi, sampanie dimineata, femei naturale spirit spaniol

Labirintul si balaurii

Mame si catedrale

Reumatism si arhitectura feminina

Gradini interioare

Nebunie, inconstient si teamă viscerala

Femei masculine si barbati feminini

Gotic si cosmopolit

Fiecare personaj
pe rand isi prezinta istoria de viata, intr-un grup de persoane care
merg intr-o excursie. Persoana care prezinta eroii cartii este o arhitecta preocupata de domeniul psihologic. Eroii cartii invata unul de la celalalt sa se cunoasca pe sine si sa isi schimbe perceptiile distorsionate despre sine, altii sau viata.

Fragment dn carte:

Oricine doreste sa se cunoasca pe sine prin intermediul altuia si are ragazul a sonda propriul interior, poate citi aceasta carte. Orice persoana care intelege de ce e necesar ca mai intai sa te cunosti si sa te schimbi pe tine si mai apoi sa incepi sa ceri altuia sa o faca. Acel altul pe care dorim sa-l schimbam poate fi un partener de cuplu, un membru al familiei, un coleg, societatea, propriul popor, tara, sau lumea in general. Poate citi aceasta carte, orice parinte care e preocupat de copil, inainte de a se sonda interior si de a se ingriji pe sine, uitand ca inainte de a fi parinte e Om. Inainte de a fi parinte, persoana are rol de sot si sotie fiind necesar sa se ingrijeasca de nevoile cuplului. Cei care stiu ca propriile frustrari se transmit familiei se ingrijesc mai intai pe sine. Inainte de a dori ca partenerul sau copilul tau sa se schimbe, e necesar sa verifici daca are sau nu ceva de schimbat in propria atitudine… Cei care citesc aceasta carte nu o fac intamplator. Ori sunt familiarizati cu astfel de teme, ori au intrat iremediabil pe calea cunoasterii de sine… si asta inseamna ca unele teme abordate le vor fi familiare si le vor considera deschizatoare in ale gandirii si simtirii proprii. Eu insami invat in fiecare clipa… cate ceva despre mine si altii. Munca aceasta nu are un sfarsit.

Pret 25 lei + taxe.

Pentru comenzi scrieti un email la cristiana.levitchi@gmail.com

Lansare ,,Astazi…,, : O carte scrisa intr-o singura zi, de 136 autori

Lansare ,,Astazi…,, : O carte scrisa intr-o singura zi, de 136 autori

28 Mai
între 19:00 – 21:00
Crystal Palace Ballrooms Events in Bucharest
Calea Rahovei nr. 198A, sector 5, București

Esti invitat(a) cu drag Joi, 28 mai, incepand cu ora 19.00, in Bucuresti, Crystal Palace Ballrooms, sala Viena, calea Rahovei 198 A, la lansarea cartii ,,Astazi…,, publicata de Editura Ascendent.
Cartea este un proiect editorial inedit :este scrisa de 136 autori, intr-o singura zi: 30 aprilie 2015.
Este o carte-jurnal, pe care, citind-o, vei calatori in 136 de lumi interioare; fiecare dintre autori a deschis granitele sufletului si ale mintii sale si ne-a invitat pe toti in Lumea sa.
La eveniment te vei intalni cu autorii cartii, vei primi autografe, vei asculta lucruri frumoase de la invitatii speciali ai serii : Gratian Sonu, Andrei Rosu, Mihaela Stroe, Zoia Zarnescu, Cristiana Levitchi, Florentina Gionea, Catalin Pirvu .
Intrarea la eveniment este libera , locurile sunt limitate!
Rezervarea locului este o conditie necesara in vederea participarii la eveniment si se face doar prin e-mail, la adresa: office@edituraascendent.ro .

Drumul spre noi insine nu are scurtaturi 2

Articole conexe :

http://www.sensart.ro/psihoterapie-ce-este.html
https://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2010/05/14/riscurile-psihoterapiei/
https://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2011/11/25/o-relatie-autentica-sigura-si-de-durata-se-construieste-in-timp/
https://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2012/09/14/yalom-despre-beneficiile-psihoterapiei-de-lunga-durata/

https://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2015/03/30/de-ce-nu-ne-schimbam-peste-noapte/

Filme : https://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2012/08/22/filme-cu-tema-vulnerabilitate-curaj-rusine-stima-de-sine-control/

Drumul spre noi înşine nu are scurtături

Nu există scurtături în drumul spre noi înşine, ci doar întreruperi.

Când o persoană creşte personal, se dezvoltă, merge la consiliere-terapie se întâlneşte cu riscul de a nu mai fi (total) pe placul partenerului şi familiei de origine, pentru că treptat îşi descoperă nevoile personale (care poate nu sunt şi nevoile cuplului, familiei), îşi redescoperă dorinţele, aspiraţiile, valorile, poate îşi dezvoltă o altă viziune despre sine, alţii şi viaţa (de cuplu, de familie). Aceste schimbări, bulversează viaţa de cuplu-familie, creează un cutremur. Deseori este necesar ca şi ceilalţi membri ai cuplului-familiei să conştientizeze că ar fi benefic să meargă şi ei la consiliere-terapie personală. Unii ajung, alţii nu. Unii se schimbă şi ei, în momentul când partenerul lor se schimbă, alţii nu acceptă schimbarea şi atunci relaţia este în impas. Este necesar ca cei doi sau trei sau patru să înţeleagă şi să accepte că singurul lucru etern pe lume în afară de moarte este schimbarea. Schimbarea sperie şi creează angoase. Acestea sunt foarte greu de gestionat dacă nu se doreşte, dacă nu există resurse interne. De foarte multe ori când o persoană face psihoterapie, au loc schimbări inconştiente şi la membrii familiei. Familia este un sistem şi când o parte se schimbă influenţează totul.
O femeie abuzată fizic, emoţional, material vine la psihoterapie şi înţelege că pentru a fi bine este nevoie să îndepărteze persoana care o agresează. Situaţia în care şi partenerul ei este dispus să vină la psihoterapie şi să schimbe comportamentul este ideală, însă în practică nu se întâmplă mereu să vină şi partenerul. Atunci, clienta va trebui să aleagă o altă cale decât să rămână cu persoana care o abuzează. Schimbările persoanei care vine la psihoterapie nu sunt pe placul aparţinătorilor, scopul lor ascuns fiind acela că psihoterapeutul “să dreseze” mai bine persoana pentru a le face lor pe plac. El se va strădui să o menţină în aceeaşi mentalitate şi o va descuraja evident să mai vină la terapie.
Acesta este “un risc” mare al psihoterapiei (consilierii, dezvoltării personale). În risc se află şi curajul, puterea, forţa. Puterea deseori înspăimântă şi terifiază, de aceea deseori persoanele rămân cu lucrurile “negative” doar pentru că sunt cunoscute, confortabile şi previzibile.
Îmi vine în minte replica unei cercetătoare sociolog, Brené Brown care într-un discurs al său despre vulnerabilitate (pe care vi-l recomand să îl vizionaţi) a concluzionat că are nevoie să meargă la psihoterapie personală să îşi rezolve “vulnerabilitatea”. Ea descrie cu mult umor cum i-a spus psihoterapeutei că vrea să rezolve repede treaba cu vulnerabilitatea, dar fără prostii de genul să vorbească despre părinţi şi altele de acest fel… Psihoterapeuta a zâmbit şi ea a înţeles atunci că o să fie “greu”… În discurs supune că a urmat un an de psihoterapie (care nu e neapărat mult) şi că la sfârşitul psihoterapiei a înţeles că de fapt oamenii puternici sunt oamenii care îşi acceptă vulnerabilitatea şi o lasă să iasă la iveală. E nevoie de mult curaj a vorbi despre noi cu greşelile noastre, cu temerile noastre, cu neîmplinirile noastre. Pot spune că un om puternic ajunge la psihoterapie tocmai pentru că îşi dă voie să simtă vulnerabilitatea, îşi dă seama că are nevoie să ceară ajutor specializat.
Nu trebuie totuşi să fii total nefuncţional sau să ai simptome somatice, emoţionale ca să începi un demers de cunoaştere la psihoterapeut. De ce? Pentru că psihoterapia este despre viaţa de zi cu zi trăită de client care poate nu e întocmai cum şi-ar dori-o. Pentru că fiecare dintre noi avem pete oarbe pe care nu le putem accesa decât ghidaţi. Oricâtă literatură de self help am citi, avem nevoie de o integrare şi cel mai bine o facem împreună cu un specialist în domeniu. Multă lume dă argumente de genul: de ce să ajung la psihoterapeut pentru că mă poate asculta şi un prieten. Da, fireşte multe persoane au capacităţi psihologice, au un mic psiholog interior, au şi intuiţie. Diferenţa între un specialist psihoterapeut şi un prieten, coleg, rudă e că primul are autoritate (se ştie că nimeni nu este profet în satul lui), are expertiză, are formare specifică şi cel mai important: a fost el însuşi client în propria psihoterapie. O persoană trecută prîntr-o psihoterapie de durată medie, nu numai că este funcţională, este împăcată cu trecutul, este autentică, onestă, capabilă de a îşi recunoaşte vulnerabilităţile, limitele, părţile mai puţin “plăcute” ale personalităţii ei, are curajul de a nu fi perfectă şi puternică şi mereu pe placul altora, mereu “în formă”, are maturitate emoţională, ştie să se valorizeze, se iubeşte pe ea însăşi, ştie să îşi verbalizeze emoţiile, le poate analiza, are o stimă de sine echilibrată, este capabilă de a avea relaţii stabile şi cel mai important lucru după mine: este atât de puternică şi curajoasă astfel încât se autodezvăluie fără a epata, fără a se simţi vizată, fără a fi suspicioasă. A ajunge să nu mai râzi de tine (autoironia) când vorbeşti despre o întâmplare nefericită, iată suprema autenticitate. A îţi arăta vulnerabilitatea, a recunoaşte că suferi, a trăi suferinţa şi a merge mai departe onest, real şi autentic iată scopul nedeclarat al oricărei psihoterapii şi dezvoltări personale. O persoană trecută prin psihoterapie personală recunoaşte cu uşurinţă o alta care a trecut şi ea prin psihoterapie personală.
Există psihoterapii scurte centrate mai ales pe simptom şi psihoterapii medii şi lungi centrate şi pe cauza. Psihoterapiile umaniste (de durata medie şi lungă: adleriană, analiza tranzacţională, experienţială, gestaltterapie, psihodramă, rogersiană, psihanaliza, psihoterapia psihanalitică, etc) urmăresc de obicei mai multe scopuri: de scurtă durată, centrată pe remisia simptomului iniţial şi cele mai de lungă durată în care se lucrează pe cauză, pe trecutul personal, clientul învăţând să “răspundă” în prezent şi viitor, adecvat la evenimentele de viaţă. Personal cred că o psihoterapie eficientă nu este aceea care are pe moment rezultate „spectaculoase”, ci în timp, rezultate durabile. Cele două puncte principale ale psihoterapiei (dezvoltării personale în genere) sunt următoarele: conştientizarea şi schimbarea. În primul pas, al conştientizării sunt importante funcţiile gândirii şi simţirii pe când în cel de-al doilea pas funcţiile acţiunii (punerea în practică) a ceea ce persoană a descoperit în prima parte. Pentru că demersul să aibă succes clientul este nevoie să posede nişte calităţi personale (unele dintre ele regăsindu-se şi mai jos): să fie răbdător, determinat, analitic, perseverent.
Psihoterapia nu este uneori comodă şi nici „nedureroasă”, însă la sfârşitul procesului de cunoaştere, persoana este mai integrată cu sine şi cu alţii, mai autentică. Asemui psihoterapia cu munca unui chirurg. Dacă ne rănim şi punem leucoplast direct pe rană, fără a o dezinfecta, ea va coace şi la un moment dat se va sparge. Psihoterapia seamănă cu procesul de dezvelire a rănii, de curăţare, de dezinfectare, de cicatrizare într-un sfârşit. Uneori pe parcursul terapiei sentimentele şi stările vor fi bulversante, înainte de a se reaşeza şi restructura.
În toate psihoterapiile soluţiile la problemă se găsesc împreună cu persoana. De fapt clientul este expert în viaţa lui, psihoterapeutul nu îl ajută decât să îşi găsească resursele şi răspunsurile. Clientul devine co-parte din psihoterapie, co-terapeut. Unii psihoterapeuţi folosesc sugestii şi biblioterapie în cadrul şedinţelor. Psihoterapia întotdeauna se continuă şi în afara şedinţei propriu zise.
În unele psihoterapii mai directive cei doi protagonişti discuta despre scopul pentru care vine persoana în terapie, foarte clar, concret, practic din primele şedinţe. În alte psihoterapii mai nondirective nu se discută neapărat despre scopuri şi obiective (uneori nici clientul nu şi le defineşte clar decât după câteva şedinţe). Pe de altă parte, scopurile se pot schimba pe parcursul psihoterapiei. Dacă în prima instanţă o persoană vine să “rezolve” atacul de panică, după rezolvare, posibil va avea un alt scop “să se înţeleagă mai bine şi să se simtă mai bine cu ea însăşi” şi psihoterapia se mută în alt registru mai adânc, şedinţele fiind axate pe trecutul personal sau transgeneraţional al persoanei. Dacă primul scop este bazat pe eliminarea simptomelor vizibile, al doilea conţine în el aspecte mult mai profunde, chiar filosofice, ce ţin de existenţa însăşi. Psihoterapeutul poate vedea un alt scop pentru investigare şi rezolvare şi îi poate semnala clientului. Contează fireşte şi personalitatea psihoterapeutului, indiferent din ce formare face el parte. Primele şedinţe oricum sunt de intercunoaştere şi de adaptare reciprocă a stilurilor. Psihoterapeutul poate avea un stil mai logic, mai analitic sau mai artistic, poate fi mai directiv sau mai puţin directiv. Importanţa relaţiei terapeutice este definitorie pentru ca o psihoterapie să meargă bine. Cred că pentru fiecare persoană există un psihoterapeut bun, în sensul că relaţia dintre cei doi face ca acel psihoterapeut să fie bun pentru acel client şi acea psihoterapie să meargă bine. Un psihoterapeut poate să aibă multă expertiză în anumite tipuri de cazuri, poate să lucreze bine cu anumiţi clienţi, însă nu poate să lucreze cu toate problematicile şi nici nu toată lumea, aşa cum un client poate să meargă la un psihoterapeut recomandat, însă să nu fie pe stilul lui şi atunci are dreptul de a merge la un altul compatibil. Pe de altă parte, ar fi mult mai eficient pentru client dacă psihoterapeutul este format în două psihoterapii (sau chiar mai multe) pentru a fi mai flexibil în abordarea clientului.
În unele psihoterapii (în funcţie de şcolile respective) se discută despre obiective clare de la prima şedinţă. Nu toate şcolile merg pe obiective, scopuri bine definite, psihoterapia desfăşurându-se în funcţie de materialul psihologic prezentat de client. Uneori nici clientului nu îi sunt lămurite scopurile de aceea ele se pot defini în mai multe şedinţe şi redefini. Oricum în orice serviciu de acest gen (dezvoltare personală, consiliere, psihoterapie, coaching, constelaţii familiale – individuale) există un cadru de lucru şi anumite reguli, principii.
Psihoterapeutul se angajează să fie prezent fizic şi psihologic la şedinţe, să ofere cadrul de lucru, să întreprindă acţiuni bazate pe tehnici şi metode care să îndeplinească scopul pe care îl are clientul, să lucreze şi să exploreze împreună cu clientul problematica acestuia. Este necesar ca persoana să nu aibă expectaţii irealiste cu privire la ce se întâmplă. Multe persoane care nu cunosc ce înseamnă psihoterapia (consilierea, consultanţa) cred că specialistul trebuie să facă totul pentru ele. Adevărul este că psihoterapia este o repetiţie pentru viaţă. Clientul în viaţa de zi cu zi nu o să meargă de mână cu specialistul pe stradă, ci clientul va învăţa în şedinţe cum să meargă singur pe stradă.
Consultanţa, consilierea, psihoterapia, dezvoltarea personală psihologică nu constituie panacee universale. Aceste terapii prin cuvânt nu rezolvă totul, însă rezolvă îndeajuns de multe (dacă clientul e şi deschis şi dispus să persevereze) în aşa fel încât percepţia asupra lucrurilor din viaţă va fi mai echilibrată, mai profundă, mai autentică.
O regulă de contractare eficientă (conform analizei tranzacţionale) este aceea că persoana care vine la psihoterapie să îşi promită sieşi să nu îşi facă rău ei şi altora. (vezi pag. 38 – 44 Goulding Mary şi Robert, Ed. Mirton, 2011). Astfel, în cazul în care un client vine la o şedinţă sub influenţa băuturii sau drogului, atunci acea şedinţă nu se ţine şi este nevoie să fie rediscutat angajamentul.
De asemenea, se discută importanţa prezenţei la şedinţe din partea clientului. Este semnificativ pentru mersul psihoterapiei faptul că un client întârzie mereu sau simte nevoia să stea mereu peste programul alocat, sau contramandează mereu şedinţele. Aceste aspecte sunt foarte importante şi este necesar a fi discutate. De asemenea, s-a constatat că o persoană trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru a fi apta pentru un asemenea demers. O persoană motivată, care perseverează, este o persoană care va depune efort în demersul de cunoaştere. Fără efort personal nu există schimbare în bine. Starea de rău se menţine mai uşor decât starea de bine, de aceea pentru starea de bine este nevoie de efort susţinut. Schimbarea în prima fază trezeşte teama, pentru că noul trezeşte teama şi nesiguranţa. Persoana are nevoie să facă faţă nesiguranţei şi procesului trecerii de la o fază la alta. Acestă trecere nu este uşoară şi nici lină de cele mai multe ori. Pe parcursul psihoterapiei, persoana se va obişnui cu un alt mod de a fi. Iată adevărata provocare. În cazul adicţiilor pe lângă terapia medicamentoasă şi celelalte terapii, terapia de scurtă durată pentru stabilizarea clientului este de dorit. Psihoterapiile care merg mai în profunzime sunt excelente după stabilizarea clientului.
Principiile legate de obiective şi scopuri în analiza tranzacţională (vezi pagina 184-188 Stewart, Ian; Joines, Vann, Ed. Mirton, Timişoara, 2004) se aseamănă foarte mult cu principiile din NLP.
Obiectivele şi scopurile pe care le are clientul trebuiesc formulate în termeni concreţi, observabili, ecologici pentru sine şi persoanele implicate (de exemplu familie), specifici, clari, pozitivi, realişti, realizabili (fără utopii). Dacă o persoană îşi doreşte să plece în altă ţară şi familia nu doreşte acest lucru, scopul ei nu e ecologic.
Întotdeauna există un risc în psihoterapie, riscul este schimbarea. Clientul trebuie să aibă în vedere că schimbarea implică şi alte schimbări. Pentru toate acestea se plăteşte preţul obişnuinţei. O vorbă din bătrâni spune “Rău cu rău, dar mai rău fără de rău”. Cu alte cuvinte, răul este cunoscut şi clientul îl poate controla, binele este necunoscut şi nu ştie cum va fi şi cum se va simţi. Uneori ce îşi doreşte clientul în psihoterapie e iluzoriu şi atunci este nevoie să se clarifice scopurile. Obiectivele şi scopurile irealiste nu au ce căuta în psihoterapie. De aceea psihoterapia sparge iluziile. Nu pe toate, pe majoritatea, cele care cu adevărat contează pentru ca persoana să se simtă mai bine cu viaţa ei. Clientul trebuie să pună în balanţă raportul beneficii – costuri. De asemenea schimbarea are nevoie de susţinere. Uneori membrii familiei nu văd cu ochi buni schimbarea tocmai pentru că şi ei sunt nevoiţi să se schimbe. Când un membru al familiei se schimbă, multe lucruri se schimbă.
Psihoterapia individuală va începe cu scopuri foarte clare şi ferme, de scurtă durată, însă, uneori se va continua mai analitic, dinamic, fără scopuri aparente, declarate, obiectivate.
O psihoterapie eficientă se centrează pe problematica prezentă de „aici şi acum” (pentru că persoana are nevoie să fie ancorată în realitatea prezentă) însă şi pe analizarea trecutului.
Orice fel de relaţie (de cuplu, de prietenie, de terapie) se construieşte în timp, nu peste noapte, cu multă răbdare, constanţă, securitate. Facilitatea oricărei psihoterapii se realizează prin relaţia psihoterapeutică, care este necesar să fie constantă, prezentă în aşa fel încât adultul să capete încredere în sine şi alţii şi să schimbe ceva în comportamentul lui. A avea încredere în celălalt, cere timp. Cum se ajunge să avem o relaţie de durată? Teoria ataşamentului explică foarte bine acest aspect. Ataşamentul sigur sau nu este construit în primele momente de viaţă şi/sau pe parcursul copilăriei/adolescenţei. După cum ştiţi, un punct de fragilizare psihologică a viitorului adult este acela când persoana de ataşament primar (de obicei mama) se reîntoarce la servici în primele luni după naştere. Ruperea contactului înseamnă o rupere de relaţie. Dacă adultul nu dezvoltă mai apoi o relaţie sigură cu cineva (relaţie sigură însemnând constanţă şi prezenţă) atunci încrederea lui în sine şi alţii vă fi mică. Uneori este nevoie de şase luni sau mai bine, pentru ca o persoană să se dezvăluie cu adevărat, autentic (mai ales o persoană cu ataşament evitant). Pentru că o persoană cu stil de ataşament nesigur (oricare ar fi el) să ajungă la un stil de ataşament sigur, este nevoie de ani… uneori (persoana cu ataşament nesigur nu va avea încredere şi mereu va testa, va fugi). Aşa cum stilul de ataşament nesigur s-a clădit în timp, are nevoie de timp pentru a pieri pentru a fi înlocuit cu ataşament sigur. Aveţi răbdare cu voi înşivă!
Irvin D. Yalom şi M. Leszcz (vezi pag. 239 – 243, Ed. Trei, 2008) au descris criteriile de excludere şi de includere a unei persoane pentru psihoterapia de grup ambulatorie. Consider că aceste criterii se pot aplica la fel de bine şi pentru consilierea/psihoterapia individuală ambulatorie cât şi pentru dezvoltarea personală (când persoana nu este spitalizată, este funcţională, nu are deteriorări semnificative din punct de vedere somatic, psihologic). Ele corespund destul de bine cu factorii protectori descrişi de Eagle : inteligenţa generală, sistemul social fiind doi dintre factorii importanţi ca şi protecţie împotriva traumei. Pentru a începe un demers de cunoaştere de sine (prin psihoterapie, consiliere, dezvoltare personală) pe lângă inteligenţă, este nevoie de creativitate. Creativitatea nu este decât sora mai mare a inteligenţei (care este capacitatea de a rezolva probleme, situaţii în “aici şi acum”) şi deci o persoană creativă îşi găseşte şi regăseşte resursele mai uşor decât una care nu este antrenată în acest sens.
Persoana aspirantă la psihoterapie (consiliere, dezvoltare personală şi alte demersuri din zona psihologiei) posedă următoarele caracteristici (adaptare după criteriile lui Irvin D. Yalom şi M. Leszcz vezi pag. 239 – 243):
– Are motivaţie intrinsecă (nu a intervenit nimeni altcineva pentru ca ea să vină la psihoterapie, consiliere, nu este somată de soţ, soţie, părinţi, colegi, şefi să înceapă un asemenea demers)
– Este îndeajuns de inteligentă (are o inteligenţă generală peste 80)
– Are o inteligenţă emoţională bună sau are capacitatea de a o creşte (este capabilă să înţeleagă ceea ce se întâmplă cu ea, are capacitate de a gândi despre gândurile şi emoţiile sale, a le analiza. – Are deschidere psihologică, sensibilitate psihologică, are capacitate de a îşi analiza comportamentele, emoţiile, are capacitate de introspecţie, are deschidere pentru autodezvăluire, are capacitate de a gândi despre emoţiile proprii)
– Poate să sintetizeze informaţia, să poată lua decizii conştiente
– Are toleranţă la frustrare
– Are perseverenţă şi răbdare pentru a lucra
Persoana care se încadrează mai jos nu este o bună aspirantă pentru psihoterapie individuală şi grup (consiliere, dezvoltare personală ambulatorie):
– Nu are inteligenţă generală peste 80
– Nu este într-un moment/situaţie de criză (sevraj, tentativă de suicid)
– Nu are sensibilitate psihologică
– Toleranţa la frustrare este scăzută
– Perseverenţă şi răbdare pentru proces foarte joase
– Refuză sau este incapabilă de a se autoanaliza (chiar datorită limitării intelective)
– Nu are simţul introspecţiei
– Nu are suficientă putere de a îşi stăpâni propriile emoţii şi sentimente (are o inteligenţă emoţională/socială foarte scăzută)
– Doreşte să i se dea răspunsuri pe tavă, fără a lucra deloc la conştientizarea problemelor
– Refuză luarea în considerare a unor perspective de vedere noi
– Refuză disconfortul şedinţelor (a lucra asupra psihicului este de multe ori inconfortabil şi este nevoie de un anumit grad de toleranţă a durerii şi suferinţei emoţionale)
– Are un grad mare de negare a problemelor
– Suferă de tulburări cerebrale (neurologice), demenţe
Tot după Irvin D. Yalom şi M. Leszcz, un grup de psihoterapie nespecific nu poate satisface şi susţine nevoile specifice ale unor problematici psihologice şi psihiatrice.
Persoanele cu următoarele tulburări de mai jos au nevoie mai întâi de tratament psihiatric sau în paralel tratament medicamentos psihiatric, psihoterapie individuală/grup specializat:
– Persoanele care suferă de diagnostice de boli psihotice şi în episod acut psihotic (schizofrenie, cu deliruri cronice sistematizate – paranoia şi parafrenii, psihoză maniaco-depresivă numită mai nou tulburare afectivă bipolară, depresie psihotică)
– Persoanele diagnosticate cu anorexie care necesită tratament psihiatric medicamentos
– Persoanele diagnosticate cu episod acut depresiv profund cu tendinţe suicidare
– Persoanele diagnosticate cu tulburări de personalitate (sociopatii, psihopatii): de tip paranoid, de tip schizoid, de tip antisocial, de tip histrionic, de tip obsesiv-compulsiv, de tip evitant, de tip emoţional instabil (borderline)
– Persoanele diagnosticate cu adicţii
– Persoanele diagnosticate cu boli degenerative, grave care le afectează fizic au nevoie înainte de psihoterapie de a urma tratament medical
Persoane care trec prin episoade psihotice acute, care sunt diagnosticate cu o psihoză şi tulburare de personalitate , anorexie, dependenţă de drog, alcool au nevoie mai întâi de consult psihiatric şi/sau tratament medicamentos psihiatric şi apoi deseori de psihoterapie într-un grup de suport cu persoane cu aceeaşi problematică şi/sau psihoterapie individuală/de familie în cadrul spitalicesc.
După stabilizarea lor pot adera la psihoterapie în cadru ambulatoriu. De altfel persoanele care au o tulburare de personalitate ajung la psihoterapie doar când anumite simptome (anxioase, fobice, depresive) transpar şi le invalidează viaţa, nu pentru că sunt conştiente de bizareria comportamentelor şi gândurilor lor.
De aceea, candidatele cele mai bune pentru psihoterapie (ambulatorie) sunt persoanele cu tulburări nevrotice, care sunt conştiente de problematica lor.
Nu în ultimul rând un criteriu greu de eludat, este cel al finanţelor. Costul formării specialistului este mare şi atunci preţul şedinţelor nu şi-l poate permite oricine. De multe ori, persoanele care au cea mai mare nevoie de psihoterapie nu ajung să beneficieze din primul moment de psihoterapie, pentru că înainte de a ajunge la “terapia prin vorbe” au nevoie de ceva vital: de siguranţa fizică şi materială, chestiune îndeplinită de obicei de o echipă interdisciplinară formată din avocat, asistent social, asistent medical, jurist. Nu o să ajungă niciodată o persoană abuzată în familie, anesteziată psihic să între într-un cabinet de psihoterapie înainte de a îşi rezolva celelalte problematici stringente din viaţa ei. Ea va avea nevoie mai întâi de îngrijiri de altă natură decât de cele psihologice (locuinţă, servici, protecţie fizică).
Formarea în majoritatea psihoterapiilor durează peste patru ani în care obligatoriu cel care doreşte să devină psihoterapeut îşi face propria psihoterapie şi/sau dezvoltare personală. Sunt doar câteva tipuri de psihoterapii de scurtă durată la care cursanţii nu sunt obligaţi în cadrul formării lor să fie ei înşişi clienţi. Totuşi, cum să avem pretenţia că tratăm alte persoane dacă noi înşine avem probleme nerezolvate din trecut şi nu ne-am aflat niciodată de partea cealaltă pe scaunul clientului ? De altfel, cea mai bună garanţie că un psihoterapeut face bine ceea ce face este să îşi fi făcut psihoterapie personală şi mai ales pe tot parcursul vieţii să fie conştient că uneori este nevoie să se reîntoarcă în terapie. Tocmai pentru că oamenii nu sunt roboţi şi rezonează unii cu alţii, psihoterapeuţii (consilierii) au nevoie de lucru cu sine pe tot parcursul vieţii. De aceea au loc întruniri între psihoterapeuţi (intervizări şi supervizări).
Consider necesară psihoterapia personală a fiecărei persoane care lucrează cu omul (sociolog, psiholog, psihiatru, medic, asistent medical, coach, trainer, asistent social, profesor, educator, învăţător, preot, terapeut complementar, manager, facilitator constelaţii, avocat, judecător, mediator, om politic etc). Persoanelor care nu au formare de psihoterapie sau nu profesează în psihiatrie şi psihologie clinică şi totuşi se ocupă de dezvoltare personală nu le-ar strica o formare teoretică, anumite cursuri de specialitate (cunoştinţe de bază în psihologie, psihiatrie). Altfel este dificil să spunem că ne facem treaba bine dacă noi înşine avem nerezolvate unele aspecte din trecut.
Un demers psihologic de durată medie şi lungă asigură bazele unei schimbări profunde a clientului. Folosirea unor metode disparate fie ele şi preluate din unele şcoli de psihoterapie nu conduc la esenţă. Doar o relaţie sigură şi constantă cu specialistul poate asigura creşterea şi dezvoltarea, aşa cum relaţia cu prima persoană de ataşament asigură supravieţuirea fizică şi psihologică.
Psihoterapia se poate combina cu următoarele metode conexe: constelaţiile sistemice/familiale, brainspotting, NLP, EMDR, ESPERE şi altele.
Brainspotting-ul este un instrument terapeutic care restructurează nivelul neurologic operând asupra simptomelor emoţionale, fizice şi traumelor neconştientizate, astfel încât persoana se simte după procesare, mai bine cu ea însăşi şi la nivel somatic, emoţional, mental. Este folosit în lucrul cu traumele, cu problemele emoţionale, cu somatizările însă şi pentru deblocarea creativităţii. Amintirile traumatice se observă puternic şi în planul somatic. Ca şi EMDR-ul (Eye Movement Desensitization and Reprocessing) acţionează asupra amintirilor corporale, lucrează pe ambele emisfere cerebrale, asupra creierului limbic (mai ales asupra amigdalei). Memoria afectivă este readusă în câmpul conştient şi procesată. Aceste metode sunt folosite cu succes în tratarea sindromului de stres posttraumatic, însă şi în alte traume. Brainspotting-ul şi EMDR-ul sunt utilizate numai de specialişti psihoterapeuţi, psihiatri, psihologi clinicieni.
Aceste tipuri de instrumente de terapie sunt indicate a fi lucrate împreună cu şedinţe de psihoterapie. NLP-ul de exemplu este un instrument excelent de dezvoltare personală însă nu se poate avea pretenţia că într-o şedinţă se pot rezolva probleme pe care le ducem în spate de o viaţă. Am auzit la câteva persoane spunându-mi că unii au mers la terapie o şedinţă şi şi-au rezolvat problema. Depinde de “problemă”, depinde de aşteptările persoanei şi mai ales depinde de “coacerea” soluţiei. Da, miraculos, o persoană poate să îşi “rezolve” o problemă într-o şedinţă pentru că răspunsul la problema ei era copt poate de doi ani şi nu i-a trebuit poate decât un cuvânt sau un feedback dat de specialist. Miracolul, de fapt, nu există, există doar inconştientul persoanei care a copt soluţia atâta vreme şi a scos-o la iveală în acea şedinţă. Altfel, fără efort nu există succes.
Nu recomand nimănui să meargă la un specialist care facilitează constelaţii şi NLP dacă acela nu are o formare serioasă, deoarece metodele cu pricina sunt foarte profunde şi trebuiesc manevrate după anamneză şi câteva şedinţe de cunoaştere a problematicii persoanei. Mai mult, persoana care merge la o sesiune de NLP şi constelaţii fără acele şedinţe preliminare (pe care psihoterapeutul le face prin protocol) poate să îşi deschidă “cutia Pandorei” pe care nu o va mai putea închide şi atunci are nevoie de asistenţă psihoterapeutică pentru a continua investigaţia.
De asemenea metoda hipnozei se poate folosi corelat cu psihoterapia, însă numai corelat, înainte de a face hipnoză, psihoterapeutul trebuie să ştie să facă psihoterapie.
O altă metodă de dezvoltare personală pe care eu o consider eficientă, tocmai pentru că durata formării specialiştilor este la fel de mare ca la psihoterapie (şi cursanţii au parte de psihoterapie personală în timpul formării), este metoda ESPERE a lui J. Salome, care a integrat concepte din psihanaliză într-un mod original. Metoda se poate corela de asemenea cu orice tip de psihoterapie.
Şi ajungem iar la ideea că fără a ne conştientiza trecutul, nu putem schimba prezentul şi viitorul.
Aveţi răbdare cu voi înşivă şi alegeţi-vă cu atenţie specialistul care să vă însoţească în această călătorie importantă. Relaţia cu el este importantă tocmai pentru că o să învăţaţi alături de el să renaşteţi din punct de vedere psihologic.

Biblioterapia si bibliografia o gasiti in carte.
Fragment din cartea „Acolo unde poti fugi de tine si de viata ta – O incursiune in lumea dependentelor si a comportamentelor adictive” Cristiana Alexandra Levitchi, Clara Toma, editura Ascendent http://www.sensart.ro/acolo-unde-poti-fugi.html

Cind credem ca scurtaturile ne duc la rezultat – Drumul spre noi insine nu are scurtaturi

Practic nu există zonă în viaţa noastră de zi cu zi în care să nu avem nevoie de psihologie, de dezvoltare personală psihologică, de a învăţa comportamentul asertiv, a ne stimula inteligenţa socială şi emoţională. Poate doar persoanele care locuiesc izolat şi nu interacţionează cu ceilalţi oameni nu au nevoie de dezvoltare personală psihologică, în rest fiecare dintre noi ar fi de dorit s-o avem în vedere pentru simplul fapt că ne scuteşte de multe probleme în prezent şi în viitor. Înainte de relaţia cu spiritualitatea, divinul, transcendenţa oricum le-am spune este necesar ca relaţia cu noi înşine şi cu ceilalţi să fie bună. Avem nevoie să creştem personal, să ne simţim mai bine interior, să fim împliniţi. Este excelent că în ultimii ani şi în România s-a dezvoltat acest domeniu. Unii însă o percep ca pe o chestiune la modă şi merg la asemenea traininguri pentru că sunt în trend, la fel ca şi cursurile de dezvoltare spirituală.

Este o modă care durează de ceva vreme “a merge la traininguri” pentru “dezvoltarea gândirii pozitive, încrederii în sine”. Toate aceste deziderate sunt excelente, însă unele dintre persoanele care merg compulsiv la astfel de cursuri, seminarii, sesiuni individuale pentru a se antrena mereu şi mereu, pentru a accede la diverse abilităţi, pentru a accede eventual la un alt post mai sus şi tot mai sus au de fapt mania Perfecţiunii. Ele au credinţa nefuncţională care spune că participând la “mai multe” seminarii, traininguri de o zi sau câteva zile le fac să gândească super pozitiv, sau să aibă o încredere în ele debordantă. Ele nu înţeleg însă că după câteva astfel de workshopuri nu devin peste noapte alte persoane cu noi abilităţi. Informaţia are nevoie să se sedimenteze, să dospească şi să fie aplicată pentru a da roade. Chiar dacă există conştientizarea (deşi nici conştientizarea nu se face de obicei doar în două zile decât dacă persoana are antrenament pentru introspecţie), punerea în practică durează luni de zile. Şi tocmai asta nu înţeleg majoritatea persoanelor care practică astfel de activităţi. La un moment dat creierul lor ia foc. Dă pe afară de atâta informaţie.

De multe ori vor răspunsuri pe tavă, fără să depună energie. Şi tocmai aceasta este realitatea, fără energie nu se realizează nimic. Practic persoana care merge compulsiv la astfel de cursuri, seminarii, sesiuni individuale pentru a se antrena mereu şi mereu, pentru a accede la diverse abilităţi, funcţii etc, are de fapt tot mania Perfecţiunii.

Bibliografia şi biblioterapia au rolul lor. Sunt persoane care desconsideră cărţile considerând că acelea nu le rezolvă problemele practice pe care le au acasă sau la servici. Ca să parafrazez o zicală “cu o carte nu se face primăvara” însă, o carte poate pune sinapsele persoanei la contribuţie, astfel încât să îşi pună întrebările potrivite pentru a ajunge la soluţiile potrivite. Teoria şi practica au nevoie să fie corelate. Pentru a corela teoria cu practica este nevoie de efort, motivaţie pentru schimbare şi de multe ori partea din noi care se teme de schimbare este împotriva cărţilor. Acea parte care se teme de schimbare are preconcepţii, gânduri disfuncţionale cu atât mai înrădăcinate dacă ele provin de la strămoşi. Nimeni nu a spus că schimbarea este uşoară. A schimba ceva înseamnă a “pierde” o bucată din părţile vechi ale personalităţii (poate neeficiente, însă foarte familiare) şi aici intervine procesul de doliu.

Dezvoltarea personală este un termen mai larg în care intră toate programele care au ca scop creşterea psihologică a unei persoane îmbunătăţirea stării psihice şi menţinerea ei (consiliere psihologică, coaching, NLP, psihoterapie). Consilierea psihologică se axează pe prezent şi viitor, la fel ca şi coaching-ul, psihoterapia se axează în primul rând pe trecut, însă având ca scop funcţionarea eficientă în prezent şi viitor. Graniţa între consiliere, psihoterapie, dezvoltare personală este laxă. De altfel în competenţele unui consilier psihologic şi ale unui psihoterapeut, intră şi dezvoltarea personală după cum urmează: “Consilierea psihologică este intervenţie psihologică în scopul optimizării, autocunoaşterii şi dezvoltării personale şi/sau în scopul promovării sănătăţii, prevenţiei şi remiterii problemelor emoţionale, cognitive şi de comportament ale beneficiarilor. Consilierea psihologică se deosebeşte de psihoterapie, focalizându-se pe optimizare şi dezvoltare personală, pe probleme psihologice sau de patologie somatică în care sunt implicaţi factori psihologici. Psihoterapia constă în intervenţia psihologică realizată în mod ştiinţific şi în spirit umanist, în scopul promovării sănătăţii, optimizării, autocunoaşterii şi dezvoltării personale, în scopul modificării factorilor psihologici implicaţi în tulburările psihice, psihosomatice şi în tulburările somatice, precum şi în situaţii de urgenţă şi risc.” (preluat din Norme – Competenţele profesionale ale psihologilor cu drept de liberă practică, conform colegiului Psihologilor)

Toate au ca scop suprem obţinerea unui echilibru în toate aspectele vieţii şi starea de bine a persoanei. Prin dezvoltarea personală, persoana îşi dezvăluie potenţialul, îşi cunoaşte calităţile şi punctele mai puţin bune, le foloseşte adecvat, învaţă să se cunoască pe sine, creşte personal şi profesional. Consilierea se centrează pe aici şi acum că şi dezvoltarea personală şi coaching-ul.

Coaching-ul îmbunătăţeşte performanţele, creşte eficienţa prin dezvoltarea unor abilităţi noi. Coaching-ul clasic, ca să îi spun aşa, nu este decât un fel de antrenare a unei abilităţi şi de obicei este folosit în plan profesional când o persoană doreşte să acceadă la o funcţie în firmă, de exemplu. Partea mai puţin bună este că deseori acea persoană care doreşte neapărat să acceadă la funcţie poate să aibă dependenţă de muncă, pe care să nu o conştientizeze. Această dependenţă de muncă nu este vizată în coaching, deşi este cea care la un moment dat îi va dăuna persoanei pe celelalte planuri ale vieţii. Coaching-ul aplicat reducţionist nu aduce decât dezavantaje clientului în cauză, pe termen lung, chiar dacă pe termen scurt toate obiectivele sunt îndeplinite. Chestiunile profesionale şi cele personale sunt indisolubil legate. Planul familie influenţează planul profesional. Au apărut acum forme diferite de coaching, unele dintre ele nefiind decât forme simplificate ale consilierii psihologice şi a psihoterapiei. Formatorii în coach nu ascund acest adevăr. “Coaching-ul, ca şi psihoterapia, este un mod clar un proces psihologic. Ori de câte ori un coach se ocupă de lumea psihologică interioară a clientului, acesta acţionează pe tărâmul psihoterapiei.” (pag. 15 Perry Zeus, Suzanne Skiffington, Coaching în organizaţii, Ed. Codecs, 2008) De asemenea autorii concluzionează că un coach care nu are licenţă în domeniul psihologiei are nevoie de supervizare la un specialist în psihologie pentru a lucra coaching.

NLP, de asemenea foloseşte tehnici preluate din diverse psihoterapii: gestalt terapie (F. Perls), hipnoza ericksoniană (M. Erickson) şi altele.

Coaching-ul, ca şi NLP-ul nu au ca scop găsirea cauzelor problemelor, însă asta nu înseamnă că nu se învârt în jurul unei problematici psihologice. Exerciţiile de NLP ca şi instrumente de schimbare şi optimizarea sunt excelente dacă sunt folosite responsabil, cu discernământ şi integrate într-o psihoterapie. Sunt persoane care consideră că prîntr-o şedinţă de NLP pot rezolva o fobie spre exemplu.  Chiar dacă prîntr-un anumit exerciţiu se poate diminua fobia, nu înseamnă că omul chiar scapă de tot de fobie şi nici nu înseamnă că află prin acel exerciţiu de NLP cauza fobiei (cu ce mai este ea corelată în viaţa lui). Fobia se poate estompa, însă cauza nu. Cauza rămâne şi erupe altă dată prîntr-un alt simptom. Ea are nevoie să acceadă la cauza fobiei. Până când persoana nu îşi cunoaşte trecutul şi nu îl vindecă este puţin probabil să aibă un viitor care să o împlinească, pentru simplul fapt că trecutul năvăleşte subtil ori de câte ori ne împotmolim în prezent. Trecutul influenţează prezentul şi viitorul. De cele mai multe ori, dacă nu se lucrează asupra cauzei, atunci problema va reveni mereu şi mereu sub altă formă.

În acest domeniu vast şi fără limite al dezvoltării personale (a cărţilor de self help) există astfel de tips & tricks-uri. În cazul în care o persoană vrea să se simtă bine şi să îşi crească stima de sine era la modă un exerciţiu de “gândire pozitivă” care spunea cam aşa: aşează-te în faţa oglinzii şi repetă-ţi de 10 ori pe zi “sunt cel/cea mai deştept/deşteaptă, frumos/frumoasă”. Dacă repeţi de zeci de mii de ori aceasta propoziţie poate 10 % începi să şi crezi. Repetiţia este mama învăţăturii şi exerciţiul putea da roade o vreme, la fel ca şi pudra, ascunde imperfecţiunile, însă în timp problematica inconştientă iese la suprafaţă. “Gândirea pozitivă” fără a lucra asupra părţilor vulnerabile din noi înşine e ca o spoială dată pe nişte pereţi care trebuie scorojiţi până la bază. Această frază nu îţi va rezolva traumele, crizele, problemele existenţiale şi nu te va face să te accepţi pe tine mai mult. Este nevoie de mult mai mult de atât. Dacă o persoană merge la psihoterapeut şi are ca scop să fie mereu pozitivă, asta înseamnă de fapt că psihoterapeutul să facă o vrajă şi persoana să nu simtă durere, teamă, supărare. E ca şi cum aceste sentimente sunt ilegitime. Ele nu trebuie să facă parte din noi. E ca şi cum psihoterapeutul este magician, altă iluzie.

Informaţiile au nevoie de a fi integrate. Altfel facem indigestie. Pentru orice este nevoie de timp: pentru conştientizare, pentru punerea în practică a ceea ce învăţăm, pentru o relaţie autentică. Goana compulsivă după rezultate peste noapte nu duce decât la schimbări superficiale, la entuziasme false.

O persoană nu trebuie să fie neapărat nefuncţională (să aibă simptome clinice) ca să ajungă să vorbească despre trecutul său şi să rezolve unele chestiuni de care nu a fost conştientă care o afectează în prezent. Oricine poate ajunge la psihoterapeut doar pentru a întreprinde un demers de cunoaştere personală. Astfel, persoana poate obţine o viaţă mai echilibrată pe toate planurile vieţii. Este necesar să fie demitizate aceste profesii de psihoterapeut şi psihiatru. Orice om poate ajunge la un moment dat la psihoterapeut şi/sau psihiatru fără a ieşi cu mult din “normalitatea” generală. Aceste demersuri ar trebui să devină fireşti şi în societatea noastră, la fel ca apelarea la medic când avem o problemă somatică.

În cadrul sedinţelor de psihoterapie, clienţii împreună cu psihoterapeutul sau psihologul clinician realizează fără doar şi poate dezvoltare personală după ce lucrează asupra simptomului şi a cauzelor.

Psihoterapia, înainte de „a crea” ceva nou în persoană, are ca rol conştientizarea şi scoaterea la suprafaţă a ceea ce e vechi. De fapt nu putem clădi ceva bun pe un pământ cutremurat. De cele mai multe ori înainte de a face dezvoltare personală şi coaching este nevoie de un demers mai profund. Altfel e ca şi cum am dori să ne cumpărăm mobilă nouă, foarte elegantă într-o casă dărăpănată, cu tavanul căzut. Nu putem pune acoperişul, dacă nu avem temelie sau dacă ea e şubredă. Metaforic psihoterapia înseamnă fundaţia casei, verificarea terenului, asanarea lui, consolidarea, construirea fundaţiei, a stâlpilor de susţinere, a parterului, consilierea ar fi construcţia acoperişului, etajului, coachingul, dezvoltarea personală ar corespunde amenajărilor interioare, designului (stilul de mobilă, culorile, tapetul, textura perdelelor).
Abuzul de dezvoltare personală sau de “antrenare” a diverselor abilităţi creează un blocaj. 
Cit despre dezvoltarea spirituala – inainte de a pune acoperisul este nevoie sa lucram la fundatie si la restul casei. A pretinde ca ne dezvoltam spiritual inainte de a ne vindeca interior printr-un demers psihoterapeutic este doar o iluzie. 
Daca chakra 1 este dezechilibrata, chakra 7 va fi la fel de dezechilibrata.

Priveşte-ţi copilăria în faţă, accept-o şi vindec-o!

Vindecă-ţi trecutul tău şi al strămoşilor ca să ai un prezent şi un viitor fericit!

Mai multe despre dependenta de traininguri de dezvoltare personala si spirituala in cartea de mai jos. Fragment din cartea „Acolo unde poti fugi de tine si de viata ta – O incursiune in lumea dependentelor si a comportamentelor adictive” Cristiana Alexandra Levitchi, Clara Toma, editura Ascendent http://www.sensart.ro/acolo-unde-poti-fugi.html

Aparitie carte 23 aprilie Acolo unde poti fugi de tine si de viata ta – O incursiune in lumea dependentelor si a comportamentelor adictive

Pe 23 aprilie va aparea cartea „Acolo unde poti fugi de tine si de viata ta
– O incursiune in lumea dependentelor si a comportamentelor adictive”
Cristiana Alexandra Levitchi, Clara Toma, editura Ascendent
Mulţumesc tututor formatorilor mei personali şi profesionali (părinţilor, profesorilor, supervizorilor, trainerilor, colegilor, prietenilor)
Cartea de faţă nu îşi propune să înlocuiască schemele de tratament pentru adicţii, ci să vă dea un reper şi un punct de pornire în a înţelege problematica acestora. Pe parcursul cărţii o să găsiţi explicaţiile diverselor şcoli psihoterapeutice şi terapii complementare privind cauzele adicţiilor. Parafrazând sloganul de la televizor despre exces, aş spune că aproape totul făcut cu moderaţie nu dăunează grav sănătăţii fizice şi psihologice.
Multe persoane cind vorbesc despre adictie se gindesc mai ales la alcool, drog, fumat, uitind ca in lumea actuala multe lucruri pot deveni si devin adictii. Cartea de fata nu isi propune sa inlocuiasca schemele de tratament pentru adictii, ci sa va dea un reper si un punct de pornire in a intelege problematica acestora. Pe parcursul cartii o sa gasiti explicatiile diverselor scoli psihoterapeutice si terapii complementare privind cauzele adictiilor. Parafrazand sloganul de la televizor despre exces, as spune ca aproape totul facut cu moderatie nu dauneaza grav sanatatii fizice si psihologice.
Traiasca Verbele: A face, A avea si A fi Perfecti.
In nomenclatoarele bolilor mentale nu exista boala numita Perfectionism, insa aceasta trasatura este prezenta in foarte multe maladii descrise acolo. Eu as numi Perfectionismul maladia vremurilor in care traim.
Traim in timpurile tiraniei lui “Cel/cea mai”! Cea mai buna actrita, cel mai frumos barbat, cel mai fantastic cuplu, cea mai buna dieta, cel mai bun remediu. Toate promit Perfectiunea, Absolutul, Frumosul, Bunul, Adevaratul.
Mania perfectiunii se intrezareste peste tot in occident. Ea se asociaza des cu doua mecanisme de aparare, incurajate social activismul si socializarea. Este “la moda” sa fim ocupati („daca esti ocupat, esti important!”) cu munca sau cu alte activitati considerate benefice: sport, spiritualitate. Nu de putine ori am observat persoane care condamna carierismul si ridica in slavi practicile non-active (yoga). Paradoxal, multe din aceste persoane au ajuns sa practice la fel de zelos aceste indeletniciri (ca si cum ar avea o norma pe zi), la fel de in exces ca workaholic.
De fapt nu se schimba decat activitatea, nu si compulsia. Nu conteaza ce activitate fac, important este ca o fac compulsiv (sa uite de ganduri si sentimente amenintatoare pentru ei). Poate tocmai de aceea avem atatia copii si adulti cu deficit de atentie si extrem de activi (hiperkinetici).
Si a socializa este “la moda”. Facebook-ul si alte retele de socializare o demonstreaza din plin. Socializarea nu ne imbie la constientizarea sentimentelor, emotiilor dureroase, ne invita deseori la discutii superficiale, fara substanta, fara intimitate autentica. Ajungem sa fim “prieteni” cu toata lumea si cu nimeni de fapt.
De la Perfectionismul materialist la Perfectionismul spiritualist nu este decat un pas. Cel care doreste cu obstinatie un job bun, succes in cariera, o casa, o masina, vacante, o familie frumoasa, un corp tanar si cel care doreste sa se dezbare de toate aceste dorinte carnale, spre a imbratisa cu patos si fanatism uneori diverse conceptii mai mult sau mai putin religioase, spirituale, au aceeasi trasatura: Perfectionismul. Va mai amintiti de competitia si comparatia care incepea deja de la gradinita, continua in scoala si liceu? Poate era mai putin vizibila la facultate. Va amintiti cum erati comparati cu alti elevi, frati, surori, si etalonul era “10 pe linie?“ Cu ce risc? Cu riscul alienarii de sine.
Perfectionismul acesta invatat inca din scoala (coronita de pe cap) s-a transferat in alte domenii ale vietii. Perfectionismul exista indiferent de domeniul vietii. Nu este nici o diferenta importanta intre perfectionismul scolar, profesional, materialist sau spiritualist. Exista acum un curent contra excesului de materialism. Nici materialismul fanatic nu este de dorit, insa nici spiritualismul fanatic nu este de dorit.
Din cuprins :
• Boala numita perfectiune si dependenta de ea
• Cauzele dependentei
• De ce depinde dependenta?
• Dependenta sanatoasa si dependenta nesanatoasa
• Esti o persoana dependenta de ceva sau de cineva ?
• Recunoasterea dependentei de catre cel in cauza
• Tipuri de dependente
• Cauzele subtile ale dependentei
• Cand Adultul sta pe margine privind cum isi fac de cap Parintele si Copilul
• Adictii, porunci parentale, chakre dezechilibrate, nevoi neindeplinite
• Dependenta de substanta
• Ce se produce in organismul persoanelor dependente de substante
• Alte informatii utile privind alcoolismul si dependenta de droguri
• Ce este alcoolismul?
• Cate ceva despre droguri
• O alta perspectiva asupra dependentei
• Dependenta de medicamente alopate (inclusiv suplimente nutritive) sau terapii complementare si medicina neconventionala
• Dependenta de televizor (de anumite emisiuni TV)
• Dependenta de activitati pe calculator, de jocuri pe calculator si/sau jocuri pe retelele de socializare
• Dependenta de socializare (fie ea si pe retelele de socializare), de activism, loisir
• Dependenta de sex si de pornografie
• Dependenta de adrenalina din sporturile extreme sau alte actiuni potential periculoase
• Dependenta de munca (workoholismul)
• Dependenta de munca, o dependenta cu care ne mandrim
• Sindromul supraangajarii
• Caracteristicile workaholicilor
• Tulburarile psihice cauzate de dependenta de munca
• Recuperarea
• Testul de risc fata de dependenta de munca
• Dependenta de bani si lucruri materiale
• Dependenta de jocuri de noroc
• Dependenta de ceilalti (dependentele emotionale)
• Dependenta afectiva din perspectiva Scolii ”Asculta-ti corpul !”
• Care sunt consecintele dependentei ?
• Ce putem face pentru a ne diminua dependenta ?
• Etapele dezvoltarii autonomiei
• Dependenta de diete si tulburarile de alimentatie (mancatul compulsiv, anorexia, bulimia, ortorexia)
• Dependenta de operatii estetice si vigorexia
• Dependenta de cumparaturi (shopaholism-ul)
• Dependenta de o anumita “cale” spirituala si ritualurile aferente
• Dependenta de workshopuri, traininguri de dezvoltare personala si de literatura aferenta
• Dependenta de zei, idoli
• Dependenta de carti si filme
• Dependenta ca masca a ranii de Abandon
• Triunghiul dramatic, jocurile, nevoia de recunoastere
• Influenta trecutului transgenerational si adictiile
• Cererile unui copil catre viitorii candidati parinti inainte de a fi conceput
• Drumul spre noi insine nu are scurtaturi
• Dupa ce evenimente de viata ati putea avea nevoie de ajutor specializat
• Cum sa iti satisfaci nevoile fara a folosi un drog
• A ne gasi locul
• Cum ne definim
• Partile negre din noi insine
• A ne da voie sa…
• Calitati si puteri
• “ A fost odata ca niciodata…” – cheita fermecata de la poarta schimbarii, in demersul terapeutic aplicabil dependentei
• Metafora terapeutica si forta limbajului simbolic
• Limbajul metaforic – limbaj multisenzorial
• Poveste despre Sens si Timp
• Rasplata Regelui
• Concurs pentru vioara si pian
• Efectul terapeutic al scrisului in preventia si tratarea dependentei
• Un menage á trois
• Ecologia relationala – o gestionare sanatoasa a situatiilor provocate de comportamentele dependente
• Tratament in … 12 Pasi
• Sinergia simturilor si a terapiilor complementare- modalitati de echilibrare si vindecare
• Cateva cuvinte despre codependenta
• Puterea de a alege
• Poveste despre o Calatorie

Reeditare carti Joc in doi pentru Amindoi

Va anuntam ca incepand cu 1 februarie, titlurile Joc in Doi pentru Amandoi – Mic ghid de reenergizare a relatiei de cuplu si cartile de joc Joc in doi http://www.sensart.ro/joc-de-carti.html REDEVIN DISPONIBILE si se vor vinde doar impreuna,la pretul de 30 lei.
Datele tehnice ale celor doua titluri raman nemodificate.

Ghidul de reenergizare a relatiei de cuplu isi propune sa ofere  repere , idei, solutii, reguli de ecologie relationala celor care isi doresc o viata de cuplu cat mai satisfacatoare si mai armonioasa.
Jocul de carti completeaza intr-o maniera utila si placuta informatia din carte, propunand cuplului o maniera practica de a pune in aplicare principiile si regulile din ghid. Jucand impreuna acest joc, fiecare va intelege mai bine punctul de vedere al partenerului, va constientiza mai bine propriile nevoi cat si pe cele ale celuilalt dar si nevoile relationale.
Mesajele continute de cartile de joc, chiar daca sunt împartite în doua seturi – pentru barbati si pentru femei, sunt destinate ambilor parteneri, întrucât propun modalitati de relationare care pot însanatosi si reenergiza viata de cuplu.
   Instructiuni de folosire:
Pachetul contine un set de 31 de carti tiparite în rosu si un set de 31 de carti tiparite în albastru. Jocul este propus a fi jucat timp de o luna, în flecare zi, creându-se, astfel, un flux de reînnoire relationala. Cartile albastre, care contin mesaje de la barbat pentru femeie, se tin în mâna de barbat. Cartile rosii, care contin mesaje de la femeie pentru barbat, se tin în mâna de femeie. Fiecare partener trage pe rând câte o carte din setul tinut în mâna de celalalt, o citeste si va pune în aplicare propunerea din respectiva carte.
Daca partenerii aleg sa joace jocul continuu timp de o luna, atunci cartile deja trase vor fi eliminate pe rând din joc. Exista câte 2 carti fara mesaj pentru fiecare set, aceste carti de tip joker dând posibilitatea ca fiecare dintre parteneri sa completeze pe ele o nevoie, o dorinta, o cerere speciala, care poate fi benefica cuplului.

Va dorim un joc placut si util si o relatie de cuplu asa cum v-o doriti fiecare din voi!

Asteptam comenzile dvs daca sunteti interesati.

Clara Toma, Editura Ascendent  0747085371

Cererile unui copil catre viitorii candidati parinti inainte de a fi conceput

Cererile unui copil catre viitorii candidati parinti inainte de a fi conceputsint cuprinse in cartea http://www.sensart.ro/acolo-unde-poti-fugi.html

(cele de mai jos surprind o parte din criteriile din DSM III – cele mai severe evenimente psihosociale acute si circumstante de viata, constante, stresante pentru copii si adulti, o compilatie din criteriile lui Eagle din Tratat de  psihotraumatologie, Fischer, Gottfried si Riedesser, Peter,  Editura Trei si nu numai.

Vreau sa vin intr-o lume in care sa fiu dorit (si de tine mama si de tine tata. Asta inseamna sa ma doriti si la nivel inconstient, nu numai declarativ).

Daca vin pe lume dorit de voi doi lumea va fi frumoasa, primitoare si sigura pentru mine, altfel o voi simti ostila si rea si imi voi gasi diverse refugii neeficiente. Daca ma voi simti dorit si acceptat nu voi avea nevoie de evadare din realitate sau de nenumarate forme de cirje mai mult sau mai putin abstracte.

Vreau sa fiti responsabili cind faceti sex neprotejat.

Luati-va un timp de reflectare inainte sa ma concepeti, dupa ce v-a murit un copil, sau ati trecut prin pierderea unei sarcini, sau avort, sau ati pierdut vreo fiinta draga din neam. Nu uitati ca eu simt tot si stiu tot chiar din momentul conceptiei.

Prefer niste parinti care sa ma creasca, sa fie adulti, nu copii ca mine. De aceea virsta voastra pentru a ma concepe si pentru a fi indeajuns de maturi  este importanta. Ma indoiesc ca daca aveti 14 sau chiar 18 ani o sa stiti sa imi indepliniti nevoile, cind voi inca sinteti niste copii si cind nu v-ati terminat studiile. Preocuparea voastra e alta la aceasta virsta.
Daca voi fi o greseala a voastra de tinerete si voi creste la casa de copii, imi va fi greu sa va iert pentru iresponsabilitate.

Draga viitoare mama, aranjeaza-ti eficient treburile de la serviciu, in asa fel incit sa nu te intorci prea devreme dupa nasterea mea (inainte de a fi implinit eu 1 an). Prefer sa stai cu mine acasa doi ani, chiar daca am camera mea separata de a ta. E importanta constanta ta in acesti doi ani. Daca nu poti tu, din motive ce nu tin de tine, mi-ar place sa stea cu mine o persoana iubitoare si constanta (din familie: tata, bunicii).

Ai grija de nevoile tale ca sa poti sa fii bucuroasa cind esti cu mine.

Dragi viitori parinti ginditi-va bine inainte de a ma concepe sa aveti o locuinta si o profesia care sa va aduca impliniri (profesionale si financiare).
Daca nu aveti locuinta, sinteti in somaj, aveti datorii,  aveti probleme psihiatrice/psihologice, fizice, mai bine mai asteptati si folositi prezervativul.

Ginditi-va bine inainte de a ma concepe daca aveti sa imi oferiti o camera a mea (pot s-o impart cu un frate sau o sora insa mi-ar fi dificil daca as imparti-o cu noua frati).

De asemeni pentru mine este mai important sa va jucati cu mine decit sa am extrem de multe haine, sau sa fie curat in casa.
Aveti grija de nevoile mele.

Ingrijiti-va pe voi insiva. Daca relatia cu voi insiva este buna si eu voi fi fericit.

Ingrijiti-va relatia de cuplu. Nu ma concepeti pentru a ramine impreuna, sau pentru a va umple un alt gol din viata voastra. Resping aceasta povara.

Instruiti-va profesional pe cit posibil inainte de a ma concepe. E dificil sa va cistig atentia cind voi aveti de invatat la vreun examen.
Draga viitor tata, te rog sa fii un sprijin real pentru femeia care m-a nascut, mama mea, dupa ce ma naste. Ea are nevoie de tine ca partener.
Impliniti-va visele singuri. Nu transferati asupra mea visele voastre neimplinite. Nu vreau sa fiu jucaria voastra bine ingrijita doar.
E responsabilitatea voastra sa va rezolvati propriile probleme.
Nu ma parentalizati, nu ma violentati fizic si psihologic. Stiu si eu ce inseamna starea de Parinte normativ negativ. Voi avea de tras din cauza ei ca adult si nu imi doresc asta. Nu este responsabilitatea mea ca voi sinteti nefericiti.

Pot sa inteleg unele dispute dintre voi, cu o conditie sa imi explicati ca sint ale voatre si nu ma privesc si daca nu depasesc stadiul de dispute, discutii. Daca sint deja nascut si va am ca parinti, nu va voi ierta foarte usor violentele.

Poate eu vreau sa am alt destin decit al unei rude, deci nu imi dati numele vreunei rude de-a vostre.

Ginditi-va bine inaite de a ma concepe daca aveti inca citiva copii acasa. Ma vreti sigur? O sa aveti cum sa imi faceti fata in asa fel incit sa nu fiti toxici cu mine?

Nu imi faceti vreo sora sau frate daca eu inca nu am implinit 18 luni. Este greu sa fac fata unei asemenea concurente. Nu mai spun ca ma voi simti respins.

Rolul meu nu e sa cresc frati mai mici. Deci abtineti-va sa ma parentalizati.

Lasati-va de o parte Idealul de copil. Nu ma comparati. Eu sint eu si atit.

Draga mama, fa in asa fel incit sa fii sanatoasa la nasterea mea si dupa aceea. Mi-ar fi extrem de greu daca eu as veni pe lume cind tu ai pleca din aceasta lume.

Draga viitoare mama, gindeste-te bine daca ma nasti, in cazul in care ai fost violata, batuta, abuzata de partenerul tau, sub influenta alcoolului sau drogului sau daca si tu erai sub aceeasi influenta, cind m-ai conceput. Acest incident ma va urmari toata viata si imi va produce suferinta.
Dragi viitori parinti cereti ajutor daca aveti probleme psihiatrice/psihologice. Mi-e greu sa le car dupa mine si nu vreau sa fiu cosul vostru de gunoi.
Draga viitoare mama, gindeste-te bine inainte de a ma naste sa fii implinita ca femeie. As dori sa am si un tata, deci datoria ta este sa fii fericita, ca sa pot si eu sa fiu fericit. Nu e rolul meu sa fiu partenerul tau.
Draga viitor tata, doresc sa fii prezent in viata mea nu numai cu partea financiara, ci si cu partea afectiva, educationala.
Faceti in asa fel incit sa imi fiti alaturi mult timp de acum incolo, pina la 18 ani. Nu mi-ar fi foarte usor sa traiesc cu voi bolnavi cronic, sau fara unul dintre voi.

Inchei intrebindu-va : ce e mai criminal sa nu ma nasc, sau sa traiesc intr-o familie toxica, in care voi o sa ma violentati ?

Este mai grav un avort sau un abandon la casa de copii sau la ghena ?

Stiu ca nici o familie nu e Ideala si nu exista parinti Ideali, insa cele de mai sus sint cerinte elementare pentru ca eu sa vin pe lume.
Vreau sa fiti suficient de buni pentru a ma creste.

Multumesc.

Un viitor copil, daca vreti al vostru.

“Sunt oameni care n-au omorat niciodata si cu toate acestea sunt mai cruzi decat asasinii.

Nu pot înţelege de ce este mai glorios să bombardezi un oraş decât să asasinezi pe cineva cu securea.”

Dostoievski

Cind vorbim despre copil vorbim despre drepturile copilului si anume a se naste intr-o familie, de preferat, nu sa creasca doar cu mama, sa se nasca dorit si sa traiasca intr-o familie functionala, nu disfunctionala.

Psihoterapeutii si psihiatri se confrunta mereu in cabinetele lor cu adulti care in copilarie au trait abuzuri grave de la parinti. Consider ca este necesar sa prevenim abuzurile asupra copiilor pentru a nu deveni mai apoi adulti cu probleme. Specialistii in domeniul sanatatii mentale au ajuns la concluzia ca multi dintre copiii nascuti – nedoriti, respinsi de un parinte sau de ambii, vor avea la maturitate tendinte criminale, suicidare, sau alte boli psihologice/ psihiatrice sau fizice grave (chiar cancer).
Un copil are nevoie in primul rand sa fie dorit si sa fie iubit de parinti. Exista parinti care nu isi doresc copiii, ii resping chiar dinainte de a se naste si ii condamna pe acestia la o viata nefericita. Cazurile tipice sint acelea cand : o familie are deja copii si nu isi mai doreste unul, cand familia nu e pregatita pentru a creste un copil (nici mama si nici tatal), cand familia nu are mijloace materiale sa creasca acel copil, cand femeia sau barbatul au alte planuri de viitor decit a creste un copil.
Exista unele evenimente psihosociale acute si circumstante de viata stresante pentru copii si adulti astfel incit sa duca la traumatizare. Daca o mama/parinte se afla in situatiile de mai jos este exclus sa isi ingrijeasca bine copilul (pentru ca ea insasi are nevoie de ajutor).
Altele puteti citi in cartea „Vorbe fara glas. Cum sa facem fata pierderilor, separarilor si violentelor din viata noastra” (despre dolii si pierderi) Cristiana Alexandra Levitchi, Clara Toma, editura Ascendent, 2009

Anunt aparitie carte „Despre iluzii, mituri, amagiri” Cristiana Alexandra Levitchi, Clara Toma, ed Ascendent

“Despre iluzii, mituri, amagiri” Cristiana Alexandra Levitchi, Clara Toma http://www.edituraascendent.ro

http://www.sensart.ro/despre-iluzii-mituri-amagiri.html 

Iluziile pe care le-am avut in vedere sint despre relatii, dragoste-iubire, bani si moarte.

Premiul stiintific pe 2011 de la ARAT (Asociatia profesionala de analiza tranzactionala din Romania recunoscuta de European Association of Transactional Analysis) Consider ca premiul acesta este si in contul cartii „Vorbe fara glas”  http://www.sensart.ro/vorbe-fara-glas.html

INTERVIU : http://www.cafegradiva.ro/2011/12/ce-facem-cu-iluziile.html

http://www.cotidianul.ro/despre-iluzii-mituri-amagiri-premiul-stiintific-pe-2011-din-partea-arat-163896/

Despre iluzii

Cartea este scrisă pentru persoanele care îşi pun întrebări şi nu se mulţumesc cu răspunsuri preconcepute. Acelora dintre voi care doresc să îşi păstreze iluziile, să se protejeze prin negare, le recomand să se conserve cu toate riscurile ce decurg de aici.
Se prea poate ca unii dintre cei care vor citi această carte să fie cuprinşi de sentimente foarte diferite şi contradictorii. Este foarte greu să ne punem la îndoială sistemul de credinţe… şi este greu să scăpăm de iluziile noastre construite şi întreţinute poate de-a lungul unei vieţi. Eu cred totuşi că o întrebare bună, este mai bună decât răspunsurile preluate de la alţii. Cu alte cuvintte, întrebarea copilului „de ce aşa şi nu aşa?” are în ea multă inteligenţă şi înţelepciune. Fiţi ca şi copiii: întrebaţi-vă despre orice. (Cristiana Alexandra Leviţchi)
Uneori, a te lăsa învăluit poate fi o formă înţeleaptă de a te feri de praful ce-ţi poate înceţoşa privirea, de a te feri de soarele prea puternic ce îţi poate arde pielea, de a te feri de şuieratul unui vânt care nu te lasă să auzi clar vocea din tine…
Din păcate, aruncăm prea adesea peste aisbergurile realităţii pătura iluziilor, sperând naiv şi inutil ca ea să ne ţină de cald…
A trăi în iluzie sau fără ea, este până la urmă, o alegere mai mult sau mai puţin asumată, ca toate celelalte alegeri ale noastre în viaţă… (Clara Toma)

Fragm:

De ce ne iluzionăm? Pentru că este comod, pentru că este dificil să facem faţă realităţii, pentru că nu conştientizăm iluzia, pentru că este securizant, pentru că este liniştitor, în pofida supărărilor iluziilor şi pentru că am preluat acelaşi tip de iluzii din familie şi din cercul social. Este mai greu să nu mai avem iluzii, decât să nu avem, pentru că ele uneori sunt temelia vieţii noastre. Iluziile ne dau un confort psihologic, un anumit fel de control.

Oamenii, în general, se iluzionează despre multe lucruri, subiecte, însă, dacă unele iluzii, mituri se demontează relativ usor (cele care sunt mai lesne de demonstrat), altele nu se desfiinţează decât foarte greu sau deloc. Temele principale în care sunt menţinute cele mai mari iluzii sunt temele fundamentale de interes pentru omenire: viaţa şi moartea, iubirea-dragostea, banii, sexul. Dacă menţinem de exemplu o iluzie cu privire la sistemul bancar, orice specialist competent în această meserie ne poate arăta repede adevărul. În schimb, dacă avem iluzii cu privire la dragoste, de cele mai multe ori avem relaţii nefericite şi este nevoie de psihoterapie susţinută să scăpăm de asemenea iluzii. Filosofii, psihologii, psihiatrii, psihoterapeutii, sociologii, biologii, medicii, fizicienii, antropologii, chimiştii au explicat fiecare prin cunoştiinţele lor aceste mari teme. Pot să spun că oricine, conştient sau înconstient s-a întrebat cu privire la aceste teme.

Să dăm exemplu de iluzii, amăgiri : De ce o femeie crede mereu şi mereu că va reuşi să îşi schimbe partenerii alcoolici? Pentru că de multe ori, îi e mai uşor să creadă asta decât să îşi distrugă iluzia că nu poate să schimbe pe nimeni decât iluziile sale, sau că e mai dificil să îşi ia propria viaţă în mâini şi să caute un partener viabil decât să se simtă victimă şi să primească beneficii secundare din acest rol.

Şi ce înseamnă iluzie? A nu vedea realitatea aşa cum este. O să spuneţi poate că realitatea e văzută de fiecare dintre noi diferit. Da, diferit în funcţie de convingerile pe care le-am preluat de la părinţi, societate, filme.

Realitatea este că lumea este plină de ficţiune şi că ne şi place cumva să trăim în ficţiune. Pe de altă parte, aproape fiecare dintre noi (conştient sau nu) suntem preocupaţi de adevărul ultim şi de multe aspecte fundamentale ale vieţii: ©e e viaţa? De unde venim şi unde ne ducem? Ce e după moarte? Dacă e ceva? Ce e iubirea?

Avem o nevoie fundamentală de a explica mersul lucrurilor de a le controla şi ne folosim de diverse explicaţii. Uneori aceste explicaţii devin incomode şi neeficiente, la fel ca iluziile. Atunci explicaţiile merită schimbate.

Pag 60

Unele dintre prejudecăţile sociale referitoare la roluri:

 

·         Un bărbat trebuie să aducă bani în casă şi atât. Un bărbat poate face mai mult de “a vâna”.

·         Femeia nu este inteligentă, doar bărbatul. Adevărul este ca femeia nu a avut şansa să îsi demonstreze inteligenţa în societate în mod direct.

·         O femeie trebuie să fie dulce, îngăduitoare şi un bărbat dur şi puternic. Adevărul este că şi femeia îşi poate arăta agresivitatea şi bărbatul dulceaţa.

·         O femeie trebuie să facă treabă în casă şi să facă educaţie copiilor. Şi un bărbat poate la fel de bine să îngrijească copiii şi să se ocupe de treburile casnice.

·         Un bărbat care plânge, este “slab” şi mai nou nici femeia nu trebuie să plângă  (pentru că este tot “slabă”).

·         Numai o femeie poate avea grijă „bine” de un copil, un bărbat, nu.

·         O femeie care îşi exprimă furia este isterică sau nebună. De fapt o femeie care îşi exprimă furia autentică nu va mai face depresie şi nu va sabota relaţia prin neimplicare sexuală.

·         O femeie care are mai mulţi parteneri este femeie uşoară. Femeile, în realitate au dorinţă la fel de mare ca bărbaţii poate mult mai mare

Fragment din carte si aici :  https://cristianaalexandralevitchi.wordpress.com/2011/07/26/adevaruri-despre-fidelitate-si-relatii/

Aparitie Mic Ghid de reenergizare a relatiei de cuplu si Joc de carti pentru doi

A aparut la editura Ascendent – Mic Ghid de reenergizare a relatiei de cuplu care poate fi achizitionat impreuna sau separat de cartile de Joc in doi pentru Amindoi, de Cristiana Alexandra Levitchi si Clara Toma

http://www.sensart.ro/joc-de-carti.html, http://www.edituraascendent.ro/carti.php

Detalii

Acest joc de carti este conceput pentru cuplurile care doresc sa îsi îmbunatateasca relatia într-un mod inedit, creativ si jucaus.
Mesajele continute de cartile de joc, chiar daca sunt împartite în doua seturi – pentru barbati si pentru femei, sunt destinate ambilor parteneri, întrucât propun modalitati de relationare care pot însanatosi si reenergiza viata de cuplu. Jucând jocul fiecare va întelege mai bine punctul de vedere al partenerului si veti constientiza mai bine propriile nevoi.
Instructiuni de folosire:
Pachetul contine un set de 31 de carti tiparite în rosu si un set de 31 de carti tiparite în albastru. Jocul este propus a fi jucat timp de o luna, în flecare zi, creându-se, astfel, un flux de reînnoire relationala. Cartile albastre, care contin mesaje de la barbat pentru femeie, se tin în mâna de barbat. Cartile rosii, care contin mesaje de la femeie pentru barbat, se tin în mâna de femeie. Fiecare partener trage pe rând câte o carte din setul tinut în mâna de celalalt, o citeste si va pune în aplicare propunerea din respectiva carte.
Daca partenerii aleg sa joace jocul continuu timp de o luna, atunci cartile deja trase vor fi eliminate pe rând din joc. Exista câte 2 carti fara mesaj pentru fiecare set, aceste carti de tip joker dând posibilitatea ca fiecare dintre parteneri sa completeze pe ele o nevoie, o dorinta, o cerere speciala, care poate fi benefica cuplului.
Va dorim un joc placut si util si o relatie de cuplu asa cum v-o doriti fiecare din voi!

« Older entries

%d blogeri au apreciat asta: