Ceilalti

“Iadul sunt ceilalți” Sartre

Filmul The Others (2001, regie Alejandro Amenabar)
Filmul devoalează secretul doar la sfârșit. O familie care locuiește într-o casa victorianã are un fiu Victor, care are coșmaruri și visează o fată care a locuit în această casă cu mult timp în urmă. Cei care locuiesc acum în casă află istoricul familiei din trecut printr-o ședință de spiritism: o mama a inebunit și și-a omorât ambii copii și apoi s-a sinucis. Victor face legătura cu cealaltă familie prin simptomul lui. Victor este portavocea. Privitorul filmului nu află decât la sfârșitul filmului care familie este cu adevărat vie și care este cea moartă.
Cei vii nu sunt lasați să vietuiască în liniște. Acea casă nu aparține viilor, ci mortilor. Fantomele de fapt sint cele care locuiesc în casă.
Exista trei familii în casă: una reala, alte doua fantomatice: cea a mamei cu cei doi copii și cea a servitorilor (ca și grup), una vie și celelalte moarte.
Filmul începe cum o femeie cu doi copii primește în casă 3 servitori noi. Ceilalți “dispăruseră”. Una dintre servitoare este mută.
Femeia iși creștea singurã copiii în spirit sever religios. Ambii copii suferã de o fotofobie, alergie la luminã, astfel încât noii servitori sunt obligati sã se supunã unei reguli ferme: casa trebuie sã stea în semiîntuneric. Nici o ușã nu se va deschide înainte ca cealaltã sã fie închisã, cu cheia ! E ca și cum peste tot pândește cineva care vrea să facă rău copiilor și ei, din punctul de vedere al mamei.
Mama, foarte religioasă si se străduiește să iși învețe copii diverse precepte biblice. Totuși copiii au intrebari și idei proprii referitoare la poveștile din cărtile sfinte. Partea lor sănatoasă și logică pune la îndoială scrierile. Putem să ne gândim că mamei ii este foarte greu să mențină partea sănătoasă din ea însăși. Fata vede partea bolnavă din mama : “ Mama a innebunit” îi spune fratelui.
În afară de servitori nimeni nu are accesul în afara casei și nimeni nu le calcă pragul casei. E ca și cum nimic nu trebuie să iasă și nimic nu trebuie să intre (atmosfera filmului surprinde foarte bine teroarea din paranoia, când o persoană se simte invadată de “alții” care vor să îi facă rău. )
Anne incepe să vorbească de “”un baiat” Victor, cu tata pianist, care spune ea a trăit în această casă. Ea vede prima “cealaltă” familie. Apoi și mama începe să audă voci. Mama are o halucinație (vede în locul fetei ei o bătrână) și încearcă să-și omoare fiica.
Sistemul mamei cu copiii este un sistem închis – de altfel totul este inchis: gura servitoarei e închisă, ușile ca niște guri, trebuiesc închise. Nimic nu trebuie să iasă în afară ceea ce ne duce cu gândul la Secret, doliu netrăit. Tatăl este marele absent.
Anne intreaba la un moment dat “Mama cund oamenii mor în razboi unde se duc ? Mama : Depinde. Nicholas : De ce ? Mama : Dacă au luptat pentru cei buni sau pentru cei răi . Tatăl tău a luptat pentru Anglia. Pentru cei buni. Anne : Cum stii care sunt cei buni și care sunt cei răi ? (ironic în gura unui copil se pun gânduri filosofice : de unde pornește un război și ce rămâne după el – numai durere și oroare. )
Mama l-a idealizat pe tatăl lor. Posibil, de aceea nici nu a putut ține doliul. Dacă a murit pe front, atunci fără un cadavru doliul se ține foarte greu, dacă nu imposibil. Așa cum spune Claude Nachin conceptual de fantomă se poate extinde și la situații de doliu patologic, neținut sau traume nedepășite, chiar dacă nu există un secret.

Relevant este momentul când mama găsește albumul cu pozele unor persoane puse la poză și pozate moarte fiind. Guvernanta dna Mills explică: “Durerea pierderii unei persoane iubite, îi poate determina pe oameni să facă lucruri ciudate” Ea mai spune “uneori lumea celor morți se amestecă cu lumea celor vii”. Pe parcursul filmului, cei trei servitori vorbesc straniu între ei, ca și cum ar ști un secret și il vor spune la momentul potrivit. Un doliu care nu se tine poate duce si la psihoza.
Secretul nu poate locui decât la întuneric. Putem face o analogie inconștient-conștient, noapte-zi, întuneric-lumină, real-imaginar, moarte-viață.
Într-o noapte copiii ies afară din camera lor și descoperă niste morminte în gradina castelului, mormintele servitorilor. În acelasi timp mama descoperă o altă poză a servitorilor pozați morți.
La sfârșit perdelele sunt date la o parte și atunci se află adevărul: familia presupusă fantomatică e reală șî ceilalți sunt morți. Vorba lui Sartre : “Iadul sunt ceilalți” Fiecare familie o violentează cu propria prezență pe cealaltă. Ele nu pot trăi pe același teritoriu împreună.
Filmul arată că fiecare familie iși este sieși fidelă și-și apara funcționarea.
Fiecare familie deține cel puțin un secret construit pe un eveniment traumatizant nedigerat.
Secretul apare deseori în vis, mai ales la copii pentru ca aceștia sunt receptori mai buni ai inconștientului familial și colectiv.
Putem să ne gândim că familia mamei cu copiii și grupul servitorilor sunt fantomele familiei lui Victor, de care familia nu are habar, deși filmul nu arată că ar exista o legătură între cele două familii.
Putem să ne gândim la teoria prin care orice casă are un suflet, o energie provenită din toți cei care o amprentează de-a lungul generațiiilor, fie din aceeași familie, fie din familii care nu au o legătură de rudenie una cu alta. Casa este un înveliș în care își desfășoară viața mai multe familii legate prin grade de rudenie sau nu.
” Intrusii “ în funcție de perspectiva fiecarei familii sunt întotdeauna ceilalti. Pentru familia moartă sunt cei vii și invers.
Crisa Levitchi

Reclame

Cunoasterea luciferica….versus mania logicii

Sint persoane care se impiedica mai mereu de cifre, rezultate viabile, logica, ratiune, corectitudine, suprastiinta …si altele care intra la „Ratiune „….(fireste au o structura de acest fel – de ce si cum au ajuns s-o aiba asa – asta e o alta discutie ) uitind ca un anumit gen de cunoastere este doar „luciferica” vorba lui Blaga….In psihoterapie – acest fel de a gindi – luciferic dupa mine este primordial. …si nu numai in psihoterapie. Mania ” logicii” e un mecanism de aparare foarte puternic. Psihoterapia e mai aproape de filosofie (care contine o parte de logica sic ) si arta decit de stiinta. Opereaza cu simbolistica, cu vise cu reverii.

Despre perceperea amintirilor și jocul de-a ”Cine are dreptate”

Un film animat despre schimbare, pierderi si dolii – Intors pe dos

Recomand filmul http://www.cinemagia.ro/filme/inside-out-577669/trailers/ si pot spune ca e un film si pentru adulti – cheia acceptarii schimbarii este sa trecem prin tristete. Este un film despre schimbare, deci pierderi si dolii http://movienews.ro/2015/06/18/inside-out-review/

Tarimul lunii

Tarimul lunii

Sinucigasa luna
care faci ca umbrele sa bintuie in noaptea ta
care trezesti ginduri dincolo de timp
si memorii ancestrale
dincolo de morminte, dincolo de zare
Ce s-ar intimpla cu tine daca soarele ar face un artificiu
si ar lumina toate ungherele tale ?
Pentru ca atunci cind soarele rasare
o parte din negura ta se lumineaza
si unele dintre fantome pier.

Marea si viforul

Marea si viforul

Iarna se simte la ea acasa la munte
Iarna transforma marea
dintr-o femeie sagalnica si sexi
intr-o printesa de clestar
care se insoteste cu viforul
Daca vara marea e a tuturor
iarna e doar a viforului

Poveste despre a fi recunoscut/a, a recunoaste

A „recunoaste” pe celalalt (vezi Claude Steiner 1969 analist tranzactional) – Noi oamenii avem nevoie de strokeuri – daca nu primim pozitive – cerem negative – indiferenta e cea mai rea ….Putem sa il recunoastem pe celalalt daruindu-i mingiieri sau palme. Invatati sa va dati strokeuri pozitive (vezi : a va iubi, a va mindri cu ce faceti), invatati sa cereti strokeuri, invatati sa dati strokeuri.

http://www.emotional-literacy.com/fuzzyrom.htm

POVESTEA CALDICELELORMOLICELELOR

de Claude Steiner

Traducere de Elena Raicu

Odata ca niciodata, demult, tare demult, au fost doi oameni, Teodor si Sofia, care traiau foarte fericiti impreuna cu Ionut si Anuca, cei doi copii ai lor. Ca sa intelegeti mai bine cat erau de fericiti, trebuie neaparat sa va povestesc cum se traia la ei pe-atunci. Hipwoman

De fiecare data cand aparea pe lume cate un copil, i se dadea sa poarte pentru toata viata un saculet molicel. In acest saculet, de cate ori baga mana, gasea cate-o… CaldiceaMolicea. Acestea aveau mare trecere, caci oricine le primea, se simtea cald, moale si placut in tot trupul si asta pentru mult timp.

Pe vremea aceea era chiar usor sa primesti o CaldiceaMolicea. Cand cineva ii ducea dorul, era de-ajuns sa se apropie de tine si sa-ti spuna: “Ce bine mi-ar prinde o CaldiceMolicea, imi dai, te rog, una?” Atunci numaidecat bagai mana in saculetul tau cel moale si scoteai o CaldiceaMolicea cat o manuta de copil. Si indata ce i-o asezai pe cap, pe umar sau pe genunchi, CaldiceauaMoliceaua crestea si crestea, se intindea numai zambet de placere la lumina zilei. Atunci omul acela simtea cum parca i se vara pe sub piele si cum ii incalzeste toate madularele.

Oamenii cereau unii de la altii si isi imparteau fara grija ori sfiala CaldiceleMolicele. Caci la toti se gaseau din belsug. Si le daruiau, se-ntelege, fara plata. Peste tot vedeai stralucind cate una, de-aceea erau cu totii fericiti si sanatosi si se simteau caldicei si molicei mai tot timpul.

Insa nu toti erau asa. Caci mai traia prin acele locuri si o vrajitoare urata si intunecata la suflet. Rabdarea ei ajunsese la margini vazandu-i pe oameni fericiti. Intr-o zi mania i se aprinse de-a binelea cand baga de seama ca nimeni n-avea nevoie de leacurile ei pentru oameni bolnavi, tristi si rai ca ea. Si-ntr-o zi puse la cale un plan viclean prin care sa-i faca pe oameni sa-i cumpere leacurile.

Asa se face ca intr-o buna dimineata, pe cand Sofia se juca fericita in curtea casei cu Anuca ei cea mititica si dragalasa, zgripturoaica se apropie de Teodor si ii sopti cu siretenie rece ca de gheata la ureche: “Baga bine de seama ce-ti spun, Teodore! Ia te uita ce de CaldiceleMolicele ii da Sofia celei mici! Daca o tine tot asa, tie ce-ti mai ramane? Cand vi se vor termina CaldiceleleMolicelele, ce vei face?!”

Teodor se mira peste masura. Se-ntoarse iute si nitel infricosat catre vrajitoare: “Cum asa, vrajitoareo?! Ca eu doar de fiecare data cand bag mana in sac, dau de cate una! Doar nu vrei sa spui ca ele se mai si ispravesc?!”

“Ba bine ca nu, si de-asta am venit, sa-ti deschid odata ochii! Nu exista pe lume sac fara fund! Si odata ce v-ati ispravit CaldiceleleMolicelele, va fi vai de voi!” Si incalecand pe matura ei de vrajitoare, se duse boscorodind si razand fara noima.

Lui Teodor ii ramasese gandul la cele ce auzise de la scorpia de vrajitoare. Si incepu sa se uite pe furis de fiecare data cand Sofia dadea cate-o CaldiceaMolicea altora. I se strangea inima, caci tare mult ii placeau CaldiceleleMolicelele ei si tare n-ar fi vrut sa le vada pentru totdeauna risipite copiilor sau altora.

Era din ce in ce mai posomorat si mai preocupat. Se intrista de fiecare data cand cate o CaldiceaMolicea parasea sacul Sofiei si incepu chiar sa i se planga. Cum Sofia il iubea tare mult, de-atunci incolo dadea tot mai putine, ca sa pastreze cat mai multe pentru el.

Copiii bagara indata de seama acest lucru si intelesera ca nu e bine sa dai incoace si-ncolo CaldiceleMolicele ori de cate ori poftesti, ori ti se cere. Si devenira si ei foarte grijulii, tematori si chiar gelosi cand parintii lor dadeau altora CaldiceleMolicele. Incepura chiar sa faca scene si sa planga cand vedeau la altii cate o CaldiceaMolicea de-a lor. Si chiar daca mereu gaseau in saculetul lor CaldiceleMolicele ori de cate ori bagau mana dupa ele, se simteau tot mai vinovati ca le imparteau. Si asa se face ca devenira zgarciti si dadeau si ei tot mai putine.

Incet-incet planul vrajitoarei reusi. Daca inainte oamenii se adunau cate trei, patru sau cinci si isi imparteau intre ei CaldiceleMolicele fara nici o grija, acum ei apareau tot mai mult singuri, de teama sa nu se intalneasca cu careva care sa le ceara CaldiceleMolicele. Ba inca se ascundeau ca sa le pastreze numai si numai pentru ei.

Insa asa mergand treburile, se simteau tot mai putin calzi si tot mai putin molicei. Zambeau din ce in ce mai putin, parca se uscau si se chirceau ducand dorul CaldicelelorMolicelelor, iar unii chiar mureau din cauza asta. Boala cuprindea pe tot mai multi, asa incat de disperare, ajunsera sa cumpere leacuri de la vrajitoare, cu toate ca nu le erau de vreun folos.

Pana si vrajitoarea trebui sa recunoasca cum ca nu era de gluma, situatia se agrava. Caci daca oamenii ar muri cu totii, cine i-ar mai cumpara leacurile, si-asa bune de nimic? Asa ca puse la cale un alt plan.

Darui tuturor un sac foarte asemanator cu cel de CaldiceleMolicele. Numai ca pe cand cel primit la nastere era caldut, cel dat de vrajitoare era rece ca un sloi de gheata. In acest sac vrajitoarea cea rea puse ReciTepoasele. Acestea nu-i faceau pe oameni calzi si molicei ca mai inainte. Ba dimpotriva, ii facea reci, certareti si posaci. Insa si asa, ReciTepoasele tot erau ceva fata de nimic. Rau cu rau, dar mai rau fara rau. Ele macar ii opreau pe oameni sa se mai usuce pe picioare.

Asa ca, de-atunci incolo, cand cineva cerea altcuiva cate o CaldiceaMolicea, de frica sa nu-si ispraveasca rezerva, acela ii raspundea: “Nu-ti pot da o CaldiceaMolicea, n-ai vrea in schimb o ReceTepoasa?”

Cateodata, cand se intalneau doi oameni, fiecare avea in gand ca poate-poate de data asta va primi de la celalalt o CaldiceaMolicea. Da’ de unde! De frica sa nu ramana fara ele, deodata isi schimbau amandoi gandul si isi dadeau cate-o ReceTepoasa. Asa ca, precum bine va ganditi si socotiti, oamenii nu mai mureau, dar nici fericiti nu erau. Erau doar reci, certareti si tare, tare posaci.

Trebuie oare sa va mai spun ca vrajitoarea cea rea isi freca mainile de bucurie de cat de bine ii merge negotul ei siret?! Si ca de unde mai inainte CaldiceleleMolicelele erau toate la indemana si pentru toti, precum aerul, de-acum devenisera tot mai rare si mai pretioase?!

Nu-i de mirare ca bietii oameni erau in stare sa faca orice ca sa le aiba. Cine era mai lipsit de noroc in a-si gasi un partener mai larg la inima si mai cu dare de mana, trebuia sa munceasca din greu ca sa-si cumpere cand si cand si pe bani multi, se-ntelege, cate-o CaldiceaMolicea.

Unii devenira foarte avuti, strangeau si tot strangeau la CaldiceleMolicele, caci nu mai dadeau indarat nimanui. Ce faceau mai apoi? Le vindeau celor sarmani care si-ar fi dorit sa simta macar o clipa ca viata mai merita traita.

Se mai intampla ca unii luau ReciTepoase, care erau pe toate drumurile si pe degeaba, le puneau niscai fulgi si pene moi ca sa le acopere tepii si le ofereau drept CaldiceleMolicele. Dar falsurile astea, care semanau cu inlocuitorii de plastic, adusera si mai mari batai de cap. Pentru ca sa zicem ca se intalneau doua sau mai multe persoane si isi dadeau gratis falsurile. Dar asteptau sa se simta incalziti si buni ca inainte. Iar ei se simteau, de fapt, mai rau. Si-atunci chiar ca nu mai pricepeau nimica-nimicuta: se simteau si mai reci, si mai certareti, si mai tristi pentru ca nu mai aveau CaldiceleMolicele sau pentru ca tot schimbasera intre ei plastice de-astea deghizate in CaldiceleMolicele?! Si toata nenorocirea de pe capul lor era numai si numai din pricina vrajitoarei aleia care le varase in cap ideea ca vor ajunge la fundul sacului daca mai schimba cumva intre ei CaldiceleMolicele!

Dar sa vedeti cum o ia povestea la vale! Ca nu mult dupa aceea, poposi in locurile acelea cuprinse de mare nefericire o femeiusca vesela si plina de nuri. Parea ca n-a auzit in viata ei de vrajitoarea cea rea. Caci ce facea? Sa vezi si sa nu crezi! Impartea in dreapta si-n stanga la CaldiceleMolicele, de-i cereai ori nu. MaricicaMolicica, cum au inceput sa-i spuna, ti le aseza una-doua, ca in vremurile cele bune, pe cap, pe umeri ori pe genunchi. Unii se uitau chioras la ea si o criticau mai pe fata, mai in dos, cum ca i-ar strica pe copii. Ca-i invata adica sa fie risipitori si nechibzuiti cu CaldiceleleMolicelele. Copiii insa o iubeau tare mult, pentru ca in jurul ei era cald si bine si de-aceea faceau si ei ca ea. Imparteau CaldiceleMolicele cand si cui pofteau.

Cei mari nu s-au lasat cu una, cu doua. Au hotarat ca nu mai merge asa! Copiii astia vor ajunge sa-si risipeasca toata averea de CaldiceleMolicele. Sa se dea imediat o lege ca nimeni nu mai are voie sa-si imparta dupa bunul plac CaldiceleleMolicelele! Numai cine are permis in toata regula poate sa le imparta. Dar si atunci cu masura!

In ciuda acestei legi foarte aspre, copiii continuau sa-si daruiasca intre ei CaldiceleMolicele cand doreau si mai ales cand cineva le cerea. Si cum erau multi copii in acele locuri, cam tot atatia cati oameni mari, n-ar fi de mirare ca, intr-un tarziu, dreptatea sa fie de partea lor.

Oare cum se va termina povestea asta? Vor reusi cei mari sa isi impuna legea prudentei si a capatuirii prin economisirea CaldicelelorMolicelelor? Sau MaricicaMolicica si copiii ii vor convinge ca merita riscul sa creada ca vor avea mereu CaldiceleMolicele cat isi doresc?

Vor avea cei mari puterea sa creada? Sa creada ca acele vremuri fericite, de care si ei isi mai amintesc cateodata, mai pot exista cu adevarat? Acelea in care CaldiceleleMolicelele erau fara de numar pentru ca nimeni nu le numara?!
(Claude Steiner 1969)

Dostoievski – Fratii Karamazov – Marele inchizitor

Dostoievski este primul meu profesor de psihologie. Este precursorul existentialismului (exponenti Camus, Sartre) A descris magistral in eseul lui Ivan nevoile oamenilor, teama lor de a fi liberi si responsabili.

 

V Rebengiuc http://www.youtube.com/watch?v=MndPBHzOHnU

  http://www.trilulilu.ro/Simeona/00a57f247c3fe5

Grauntele de cafea

Din intelepciunea internetului – NU cunosc sursa povestirii.

O fata se vaita tatalui sau ca nimic nu-i iesea bine. Nu stia cum sa faca sa avanseze si ea in viata, si se considera invinsa. Era obosita sa lupte fara a obtine nici un rezultat. Avea impresia ca de fiecare data cand rezolva o problema, aparea alta.

Tatal sau, un bucatar, a adus-o la serviciu cu el. A luat 3 oale si le-a pus cu apa la fiert. Cand a inceput sa fiarba apa, a pus morcovi intr-una, oua in alta si un ultima niste cafea. Le-a lasat sa fiarba fara sa spuna un cuvant si suradea fetei lui.

Fata astepta cu nerabdare, intrebandu-se ce vroia sa faca tatal ei. Dupa 20 de minute, tatal a stins focul. A scos ouale intr-un castron, a scos morcovii intr-o farfurie si la sfarsit a pus cafeaua intr-o ceasca. Privindu-si fiica a intrebat-o: Draga, ce vezi aici?

“Oua, morcovi si cafea”, a raspuns ea.

I-a spus sa atinga morcovii. Ea i-a atins si a observat ca sunt moi. Apoi i-a cerut sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Atunci ea a observat ca e foarte tare. Dupa care i-a cerut sa guste din cafea. Si ea a inceput sa rada si sa soarba lichidul parfumat.

Surprinsa si intrigata l-a intrebat pe tatal sau: Ce semnificatie au toatea astea, tata? Atunci el i-a explicat ca cele 3 elemente au infruntat aceeasi adversitate: apa fiarta. Doar ca au reactionat complet diferit: Morcovii s-au inmuiat si au devenit usor de sfaramat. Ouale au devenit foarte dure. In schimb cafeaua a schimbat apa.

Care din aceste elemente te crezi tu? Cand adversitatea bate la usa ta, cum raspunzi? si-a intrebat fata.

Esti un morcov, care pare tare, dar, cand fatalitatea si durerea te ating, te inmoi si iti pierzi taria?

Esti un ou care incepe cu o inima maleabila, cu un spirit fluid, dar dupa o moarte in familie, o separare sau o despartire, devine dur si inflexibil? Pe din afara nu te schimbi, dar pe dinauntru ai un suflet si o inima amare?

Sau esti un graunte de cafea? Cafeaua schimba apa fiarta, elementul care-i cauzeaza durerea. Cand apa ajunge la punctul maxim de fierbere cafeaua lasa cea mai buna aroma si savoare.

Iti doresc sa ajungi ca grauntele de cafea, ca atunci cand lucrurile nu sunt tocmai roz, sa poti reactiona pozitiv, fara sa te lasi invinsa de circumstante si sa faci in asa fel ca totul in jurul tau sa se amelioreze!

Iti doresc ca intotdeauna sa fie o Lumina in fata drumului tau si a persoanelor care te inconjoara!

Iti doresc ca intotdeauna sa poti iradia cu forta, optimismul si bucuria ta de a trai “dulcea aroma de cafea”, ca niciodata sa nu pierzi acest parfum pe care numai tu stii sa-l transmiti celorlalti!

Cele 3 porti

Istorioara apare in multe locuri pe net. Nu cunosc autorul. V-o ofer si eu cu drag. Mesajul ei merge direct la inconstient. Folositi-o.

Cele trei porti

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa il pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran

intelept.

– Lumineaza-ma! Ce trebuie sa stiu in viata?

– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa iti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.

Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.

Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:

SCHIMBA LUMEA!

– Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.

Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea,

sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritotului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.

Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care il intreba:

– Ce ai invatat tu pe acest drum?

– Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

– Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete.

Si disparu.

Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti, pe care statea scris:

SCHIMBA-I PE CEILALTI!

– Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti

sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si

frustrari.

El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra

utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe

batranul intelept, care-l intreba:

– Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?

– Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa

bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt

doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.

– Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce

trezesc ceilalti in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor

care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se

nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai

inca de invatat si calea pe care trebuie sa o urmezi.

Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:

SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI!

– Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.

El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa

schimbe tot ce nu-i placea la el, tot ce nu corespundea idealului sau.

Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistente, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce ai invatat tu pe acest drum?

-Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le

putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.

-Asa este, spuse batranul.

-Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a

toti si chiar impotriva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.

-Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:

ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI!

Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.

-In lupta devenim orbi, isi zise el.

Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.

Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

– Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

-Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.

– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa il uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria:

ACCEPTA-I PE CEILALTI!

Si in jurul lui recunoscu toate

personele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei

pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat.

Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucruirle care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.

Batranul intelept aparu din nou si il intreba:

– Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest

drum?

– Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi nu mai

am nimic de reprosat celorlalti si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa ii

accept si sa-i iubesc asa cum sunt.

– Bine, acesta este cel de-al doilea lucru pe care

trebuie sa il tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei:

ACCEPTA LUMEA!

Privi in jurul sau si recunoscu

acea lume pe care a dorit sa o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si de frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.

Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:

– Ce ai invatat pe drumul asta?

– Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului

meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad pe mine in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata; cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nicio conditie.

Acesta este cel de-al treilea lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!

Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.

« Older entries

%d blogeri au apreciat asta: