Poveste despre a fi recunoscut/a, a recunoaste

A “recunoaste” pe celalalt (vezi Claude Steiner 1969 analist tranzactional) – Noi oamenii avem nevoie de strokeuri – daca nu primim pozitive – cerem negative – indiferenta e cea mai rea ….Putem sa il recunoastem pe celalalt daruindu-i mingiieri sau palme. Invatati sa va dati strokeuri pozitive (vezi : a va iubi, a va mindri cu ce faceti), invatati sa cereti strokeuri, invatati sa dati strokeuri.

http://www.emotional-literacy.com/fuzzyrom.htm

POVESTEA CALDICELELORMOLICELELOR

de Claude Steiner

Traducere de Elena Raicu

Odata ca niciodata, demult, tare demult, au fost doi oameni, Teodor si Sofia, care traiau foarte fericiti impreuna cu Ionut si Anuca, cei doi copii ai lor. Ca sa intelegeti mai bine cat erau de fericiti, trebuie neaparat sa va povestesc cum se traia la ei pe-atunci. Hipwoman

De fiecare data cand aparea pe lume cate un copil, i se dadea sa poarte pentru toata viata un saculet molicel. In acest saculet, de cate ori baga mana, gasea cate-o… CaldiceaMolicea. Acestea aveau mare trecere, caci oricine le primea, se simtea cald, moale si placut in tot trupul si asta pentru mult timp.

Pe vremea aceea era chiar usor sa primesti o CaldiceaMolicea. Cand cineva ii ducea dorul, era de-ajuns sa se apropie de tine si sa-ti spuna: “Ce bine mi-ar prinde o CaldiceMolicea, imi dai, te rog, una?” Atunci numaidecat bagai mana in saculetul tau cel moale si scoteai o CaldiceaMolicea cat o manuta de copil. Si indata ce i-o asezai pe cap, pe umar sau pe genunchi, CaldiceauaMoliceaua crestea si crestea, se intindea numai zambet de placere la lumina zilei. Atunci omul acela simtea cum parca i se vara pe sub piele si cum ii incalzeste toate madularele.

Oamenii cereau unii de la altii si isi imparteau fara grija ori sfiala CaldiceleMolicele. Caci la toti se gaseau din belsug. Si le daruiau, se-ntelege, fara plata. Peste tot vedeai stralucind cate una, de-aceea erau cu totii fericiti si sanatosi si se simteau caldicei si molicei mai tot timpul.

Insa nu toti erau asa. Caci mai traia prin acele locuri si o vrajitoare urata si intunecata la suflet. Rabdarea ei ajunsese la margini vazandu-i pe oameni fericiti. Intr-o zi mania i se aprinse de-a binelea cand baga de seama ca nimeni n-avea nevoie de leacurile ei pentru oameni bolnavi, tristi si rai ca ea. Si-ntr-o zi puse la cale un plan viclean prin care sa-i faca pe oameni sa-i cumpere leacurile.

Asa se face ca intr-o buna dimineata, pe cand Sofia se juca fericita in curtea casei cu Anuca ei cea mititica si dragalasa, zgripturoaica se apropie de Teodor si ii sopti cu siretenie rece ca de gheata la ureche: “Baga bine de seama ce-ti spun, Teodore! Ia te uita ce de CaldiceleMolicele ii da Sofia celei mici! Daca o tine tot asa, tie ce-ti mai ramane? Cand vi se vor termina CaldiceleleMolicelele, ce vei face?!”

Teodor se mira peste masura. Se-ntoarse iute si nitel infricosat catre vrajitoare: “Cum asa, vrajitoareo?! Ca eu doar de fiecare data cand bag mana in sac, dau de cate una! Doar nu vrei sa spui ca ele se mai si ispravesc?!”

“Ba bine ca nu, si de-asta am venit, sa-ti deschid odata ochii! Nu exista pe lume sac fara fund! Si odata ce v-ati ispravit CaldiceleleMolicelele, va fi vai de voi!” Si incalecand pe matura ei de vrajitoare, se duse boscorodind si razand fara noima.

Lui Teodor ii ramasese gandul la cele ce auzise de la scorpia de vrajitoare. Si incepu sa se uite pe furis de fiecare data cand Sofia dadea cate-o CaldiceaMolicea altora. I se strangea inima, caci tare mult ii placeau CaldiceleleMolicelele ei si tare n-ar fi vrut sa le vada pentru totdeauna risipite copiilor sau altora.

Era din ce in ce mai posomorat si mai preocupat. Se intrista de fiecare data cand cate o CaldiceaMolicea parasea sacul Sofiei si incepu chiar sa i se planga. Cum Sofia il iubea tare mult, de-atunci incolo dadea tot mai putine, ca sa pastreze cat mai multe pentru el.

Copiii bagara indata de seama acest lucru si intelesera ca nu e bine sa dai incoace si-ncolo CaldiceleMolicele ori de cate ori poftesti, ori ti se cere. Si devenira si ei foarte grijulii, tematori si chiar gelosi cand parintii lor dadeau altora CaldiceleMolicele. Incepura chiar sa faca scene si sa planga cand vedeau la altii cate o CaldiceaMolicea de-a lor. Si chiar daca mereu gaseau in saculetul lor CaldiceleMolicele ori de cate ori bagau mana dupa ele, se simteau tot mai vinovati ca le imparteau. Si asa se face ca devenira zgarciti si dadeau si ei tot mai putine.

Incet-incet planul vrajitoarei reusi. Daca inainte oamenii se adunau cate trei, patru sau cinci si isi imparteau intre ei CaldiceleMolicele fara nici o grija, acum ei apareau tot mai mult singuri, de teama sa nu se intalneasca cu careva care sa le ceara CaldiceleMolicele. Ba inca se ascundeau ca sa le pastreze numai si numai pentru ei.

Insa asa mergand treburile, se simteau tot mai putin calzi si tot mai putin molicei. Zambeau din ce in ce mai putin, parca se uscau si se chirceau ducand dorul CaldicelelorMolicelelor, iar unii chiar mureau din cauza asta. Boala cuprindea pe tot mai multi, asa incat de disperare, ajunsera sa cumpere leacuri de la vrajitoare, cu toate ca nu le erau de vreun folos.

Pana si vrajitoarea trebui sa recunoasca cum ca nu era de gluma, situatia se agrava. Caci daca oamenii ar muri cu totii, cine i-ar mai cumpara leacurile, si-asa bune de nimic? Asa ca puse la cale un alt plan.

Darui tuturor un sac foarte asemanator cu cel de CaldiceleMolicele. Numai ca pe cand cel primit la nastere era caldut, cel dat de vrajitoare era rece ca un sloi de gheata. In acest sac vrajitoarea cea rea puse ReciTepoasele. Acestea nu-i faceau pe oameni calzi si molicei ca mai inainte. Ba dimpotriva, ii facea reci, certareti si posaci. Insa si asa, ReciTepoasele tot erau ceva fata de nimic. Rau cu rau, dar mai rau fara rau. Ele macar ii opreau pe oameni sa se mai usuce pe picioare.

Asa ca, de-atunci incolo, cand cineva cerea altcuiva cate o CaldiceaMolicea, de frica sa nu-si ispraveasca rezerva, acela ii raspundea: “Nu-ti pot da o CaldiceaMolicea, n-ai vrea in schimb o ReceTepoasa?”

Cateodata, cand se intalneau doi oameni, fiecare avea in gand ca poate-poate de data asta va primi de la celalalt o CaldiceaMolicea. Da’ de unde! De frica sa nu ramana fara ele, deodata isi schimbau amandoi gandul si isi dadeau cate-o ReceTepoasa. Asa ca, precum bine va ganditi si socotiti, oamenii nu mai mureau, dar nici fericiti nu erau. Erau doar reci, certareti si tare, tare posaci.

Trebuie oare sa va mai spun ca vrajitoarea cea rea isi freca mainile de bucurie de cat de bine ii merge negotul ei siret?! Si ca de unde mai inainte CaldiceleleMolicelele erau toate la indemana si pentru toti, precum aerul, de-acum devenisera tot mai rare si mai pretioase?!

Nu-i de mirare ca bietii oameni erau in stare sa faca orice ca sa le aiba. Cine era mai lipsit de noroc in a-si gasi un partener mai larg la inima si mai cu dare de mana, trebuia sa munceasca din greu ca sa-si cumpere cand si cand si pe bani multi, se-ntelege, cate-o CaldiceaMolicea.

Unii devenira foarte avuti, strangeau si tot strangeau la CaldiceleMolicele, caci nu mai dadeau indarat nimanui. Ce faceau mai apoi? Le vindeau celor sarmani care si-ar fi dorit sa simta macar o clipa ca viata mai merita traita.

Se mai intampla ca unii luau ReciTepoase, care erau pe toate drumurile si pe degeaba, le puneau niscai fulgi si pene moi ca sa le acopere tepii si le ofereau drept CaldiceleMolicele. Dar falsurile astea, care semanau cu inlocuitorii de plastic, adusera si mai mari batai de cap. Pentru ca sa zicem ca se intalneau doua sau mai multe persoane si isi dadeau gratis falsurile. Dar asteptau sa se simta incalziti si buni ca inainte. Iar ei se simteau, de fapt, mai rau. Si-atunci chiar ca nu mai pricepeau nimica-nimicuta: se simteau si mai reci, si mai certareti, si mai tristi pentru ca nu mai aveau CaldiceleMolicele sau pentru ca tot schimbasera intre ei plastice de-astea deghizate in CaldiceleMolicele?! Si toata nenorocirea de pe capul lor era numai si numai din pricina vrajitoarei aleia care le varase in cap ideea ca vor ajunge la fundul sacului daca mai schimba cumva intre ei CaldiceleMolicele!

Dar sa vedeti cum o ia povestea la vale! Ca nu mult dupa aceea, poposi in locurile acelea cuprinse de mare nefericire o femeiusca vesela si plina de nuri. Parea ca n-a auzit in viata ei de vrajitoarea cea rea. Caci ce facea? Sa vezi si sa nu crezi! Impartea in dreapta si-n stanga la CaldiceleMolicele, de-i cereai ori nu. MaricicaMolicica, cum au inceput sa-i spuna, ti le aseza una-doua, ca in vremurile cele bune, pe cap, pe umeri ori pe genunchi. Unii se uitau chioras la ea si o criticau mai pe fata, mai in dos, cum ca i-ar strica pe copii. Ca-i invata adica sa fie risipitori si nechibzuiti cu CaldiceleleMolicelele. Copiii insa o iubeau tare mult, pentru ca in jurul ei era cald si bine si de-aceea faceau si ei ca ea. Imparteau CaldiceleMolicele cand si cui pofteau.

Cei mari nu s-au lasat cu una, cu doua. Au hotarat ca nu mai merge asa! Copiii astia vor ajunge sa-si risipeasca toata averea de CaldiceleMolicele. Sa se dea imediat o lege ca nimeni nu mai are voie sa-si imparta dupa bunul plac CaldiceleleMolicelele! Numai cine are permis in toata regula poate sa le imparta. Dar si atunci cu masura!

In ciuda acestei legi foarte aspre, copiii continuau sa-si daruiasca intre ei CaldiceleMolicele cand doreau si mai ales cand cineva le cerea. Si cum erau multi copii in acele locuri, cam tot atatia cati oameni mari, n-ar fi de mirare ca, intr-un tarziu, dreptatea sa fie de partea lor.

Oare cum se va termina povestea asta? Vor reusi cei mari sa isi impuna legea prudentei si a capatuirii prin economisirea CaldicelelorMolicelelor? Sau MaricicaMolicica si copiii ii vor convinge ca merita riscul sa creada ca vor avea mereu CaldiceleMolicele cat isi doresc?

Vor avea cei mari puterea sa creada? Sa creada ca acele vremuri fericite, de care si ei isi mai amintesc cateodata, mai pot exista cu adevarat? Acelea in care CaldiceleleMolicelele erau fara de numar pentru ca nimeni nu le numara?!
(Claude Steiner 1969)

Dostoievski – Fratii Karamazov – Marele inchizitor

Dostoievski este primul meu profesor de psihologie. Este precursorul existentialismului (exponenti Camus, Sartre) A descris magistral in eseul lui Ivan nevoile oamenilor, teama lor de a fi liberi si responsabili.

 

V Rebengiuc http://www.youtube.com/watch?v=MndPBHzOHnU

  http://www.trilulilu.ro/Simeona/00a57f247c3fe5

Grauntele de cafea

Din intelepciunea internetului – NU cunosc sursa povestirii.

O fata se vaita tatalui sau ca nimic nu-i iesea bine. Nu stia cum sa faca sa avanseze si ea in viata, si se considera invinsa. Era obosita sa lupte fara a obtine nici un rezultat. Avea impresia ca de fiecare data cand rezolva o problema, aparea alta.

Tatal sau, un bucatar, a adus-o la serviciu cu el. A luat 3 oale si le-a pus cu apa la fiert. Cand a inceput sa fiarba apa, a pus morcovi intr-una, oua in alta si un ultima niste cafea. Le-a lasat sa fiarba fara sa spuna un cuvant si suradea fetei lui.

Fata astepta cu nerabdare, intrebandu-se ce vroia sa faca tatal ei. Dupa 20 de minute, tatal a stins focul. A scos ouale intr-un castron, a scos morcovii intr-o farfurie si la sfarsit a pus cafeaua intr-o ceasca. Privindu-si fiica a intrebat-o: Draga, ce vezi aici?

“Oua, morcovi si cafea”, a raspuns ea.

I-a spus sa atinga morcovii. Ea i-a atins si a observat ca sunt moi. Apoi i-a cerut sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Atunci ea a observat ca e foarte tare. Dupa care i-a cerut sa guste din cafea. Si ea a inceput sa rada si sa soarba lichidul parfumat.

Surprinsa si intrigata l-a intrebat pe tatal sau: Ce semnificatie au toatea astea, tata? Atunci el i-a explicat ca cele 3 elemente au infruntat aceeasi adversitate: apa fiarta. Doar ca au reactionat complet diferit: Morcovii s-au inmuiat si au devenit usor de sfaramat. Ouale au devenit foarte dure. In schimb cafeaua a schimbat apa.

Care din aceste elemente te crezi tu? Cand adversitatea bate la usa ta, cum raspunzi? si-a intrebat fata.

Esti un morcov, care pare tare, dar, cand fatalitatea si durerea te ating, te inmoi si iti pierzi taria?

Esti un ou care incepe cu o inima maleabila, cu un spirit fluid, dar dupa o moarte in familie, o separare sau o despartire, devine dur si inflexibil? Pe din afara nu te schimbi, dar pe dinauntru ai un suflet si o inima amare?

Sau esti un graunte de cafea? Cafeaua schimba apa fiarta, elementul care-i cauzeaza durerea. Cand apa ajunge la punctul maxim de fierbere cafeaua lasa cea mai buna aroma si savoare.

Iti doresc sa ajungi ca grauntele de cafea, ca atunci cand lucrurile nu sunt tocmai roz, sa poti reactiona pozitiv, fara sa te lasi invinsa de circumstante si sa faci in asa fel ca totul in jurul tau sa se amelioreze!

Iti doresc ca intotdeauna sa fie o Lumina in fata drumului tau si a persoanelor care te inconjoara!

Iti doresc ca intotdeauna sa poti iradia cu forta, optimismul si bucuria ta de a trai “dulcea aroma de cafea”, ca niciodata sa nu pierzi acest parfum pe care numai tu stii sa-l transmiti celorlalti!

Cele 3 porti

Istorioara apare in multe locuri pe net. Nu cunosc autorul. V-o ofer si eu cu drag. Mesajul ei merge direct la inconstient. Folositi-o.

Cele trei porti

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa il pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran

intelept.

- Lumineaza-ma! Ce trebuie sa stiu in viata?

– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa iti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.

Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.

Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:

SCHIMBA LUMEA!

- Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.

Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea,

sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritotului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.

Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care il intreba:

- Ce ai invatat tu pe acest drum?

- Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

- Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete.

Si disparu.

Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti, pe care statea scris:

SCHIMBA-I PE CEILALTI!

- Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti

sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si

frustrari.

El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra

utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe

batranul intelept, care-l intreba:

- Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?

- Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa

bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt

doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.

- Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce

trezesc ceilalti in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor

care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se

nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai

inca de invatat si calea pe care trebuie sa o urmezi.

Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:

SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI!

- Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.

El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa

schimbe tot ce nu-i placea la el, tot ce nu corespundea idealului sau.

Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistente, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce ai invatat tu pe acest drum?

-Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le

putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.

-Asa este, spuse batranul.

-Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a

toti si chiar impotriva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.

-Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:

ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI!

Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.

-In lupta devenim orbi, isi zise el.

Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.

Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

- Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

-Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.

- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa il uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria:

ACCEPTA-I PE CEILALTI!

Si in jurul lui recunoscu toate

personele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei

pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat.

Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucruirle care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.

Batranul intelept aparu din nou si il intreba:

- Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest

drum?

- Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi nu mai

am nimic de reprosat celorlalti si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa ii

accept si sa-i iubesc asa cum sunt.

- Bine, acesta este cel de-al doilea lucru pe care

trebuie sa il tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei:

ACCEPTA LUMEA!

Privi in jurul sau si recunoscu

acea lume pe care a dorit sa o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si de frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.

Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:

- Ce ai invatat pe drumul asta?

- Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului

meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad pe mine in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata; cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nicio conditie.

Acesta este cel de-al treilea lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!

Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.

Ce vedem in altii ?

nu cunosc sursa povestirii

Gasim intotdeauna ceea ce proiectam


Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
– Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
– Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
– Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
– Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
– Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
– Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
– Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
– Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
– Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima.

Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun.

Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere.

Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi gasi in ei.

Despre scopul vietii – diferenta intre a fi si a face

Povestea ilustreaza diferenta intre gindirea occidentala si cea orientala, prima e centrata pe verbul “a face” a doua pe verbul “a fiinta”.

Cris A Levitchi

Autor necunoscut
Un om de afaceri american statea langa chei, intr-un mic sat mexican de

coasta, cand un pescar isi trage barca la mal. In barca erau cativa pesti
frumosi. Americanul il felicita pentru pestele prins si il intreaba cat timp i-a luat sa-l pescuiasca.
– Foarte putin, a raspuns mexicanul.
– De ce nu stai mai mult pe mare sa prinzi mai mult peste ? a intrebat atunci americanul.
– Mi-ajunge sa-mi intretin familia, i-a raspuns pescarul.
– Si ce faci in restul timpului ? a vrut sa stie omul de afaceri.
– Dorm pana tarziu, pescuiesc putin, ma joc cu copiii, imi fac siesta impreuna cu nevasta-mea,
in fiecare seara ma plimb prin sat, beau un pahar de vin si cant la chitara cu prietenii.
Domnule, am o viata plina si sunt foarte ocupat, a incheiat pescarul.
– Uite, il ia peste picior americanul. Am studiat Economia la
Harvard si te pot ajuta. Ar trebui sa pescuiesti mai mult si cu banii pe
care-i castigi in plus sa-ti cumperi o barca mai mare. Cu ceea ce castigi
de pe urma barcii mai mari iti poti cumpara cateva barci si mai tarziu
chiar o flota de pescuit. In loc sa vinzi pestele prin intermediari, il
poti vinde direct la o fabrica, iar mai tarziu iti poti cumpara propria
fabrica de prelucrare a pestelui. Ai putea astfel controla produsul,
procesarea si distributia. Va trebui sa pleci din sat, sa te muti in
Mexico City, apoi la Los Angeles si, mai tarziu, la New York, de unde iti
vei conduce afacerea tot mai infloritoare.
– Si cat va dura sa fac toate astea , senor ? intreaba pescarul.
– Vreo 15-20 ani, raspunde americanul.
– Si apoi ?
– Apoi vine partea cea mai buna, rase americanul. Iti vinzi
afacerea si devii foarte bogat ? ai lua cateva milioane.
– Milioane, senor ? se mira pescarul. Si dupa asta ?
– Dupa asta te retragi din afaceri, te muti intr-un satuc de pescari pe malul oceanului si te scoli tarziu,
pescuiesti putin, te joci cu copiii, iti faci siesta impreuna cu sotia, te plimbi seara prin sat, bei un pahar de vin cu prietenii, cantati la chitara….

Despre mesaje parentale blocante si creativitate

http://www.povesticutalc.ro/

Despre mesaje parentale blocante si creativitate  ! dupa Jack Canfield


Intr-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar
scoala era mare. Dar cand baietelul a vazut ca intrarea in clasa lui
se facea printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar
scoala nu i s-a mai parut atat de mare ca la inceput.

Intr-o dimineata cand baietelul se afla in clasa, profesoara le-a
spus copiilor:
-Astazi o sa facem un desen.

-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea foarte mult sa deseneze.
Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci,
trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a
inceput sa deseneze…

Dar profesoara a zis:
-Asteptati! Nu incepeti inca! Si a asteptat pana cand toti copiii au
fost pregatiti.
-Acum o sa desenam o floare, a zis profesoara.

“Grozav” s-a gandit baietelul, caci ii placea sa deseneze flori. Si a
inceput sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat in roz,
portocaliu, albastru.

Dar profesoara le-a zis copiilor:
– Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati. Si a desenat o floare
rosie cu o tulpina verde.
– Acum puteti incepe, a zis profesoara.

Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa.
A lui era mai frumoasa decat a profesoarei; dar n-a spus nimic. A
intors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era
rosie, cu o tulpina verde.

Intr-o alta zi, cand baietelul intrase in clasa prin usa din curte
profesoara le-a spus copiilor:
– Astazi o sa facem ceva din argila.

-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea sa lucreze cu argila. Stia
sa faca tot felul de lucruri din argila: serpi si oameni de zapada,
elefanti si camioane. Dar a asteptat pana ce toti copiii au fost
gata.
– Acum o sa facem o farfurie, a zis profesoara.

„Grozav”, s-a gandit baietelul caci ii placea sa faca farfurii de
toate formele si marimile. Si a inceput sa faca farfurii de toate
formele si marimile.

Dar profesoara le-a spus copiilor:
– Asteptati, va arat eu cum se face! Si le-a aratat cum sa faca o
farfurie adanca.
– Asa! Acum puteti incepe!, a zis profesoara.

Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Ii
placeau mai mult farfuriile lui, decat farfuria adanca a profesoarei.
Dar n-a spus nici un cuvant. Si-a transformat farfuriile lui intr-o
bila mare de argila din care a facut o farfurie adanca si mare ca cea
facuta de profesoara.

Si foarte curand baietelul a invatat sa astepte si sa priveasca si sa
faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curand n-a mai
facut nimic de unul singur.

Si s-a intamplat intr-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat
intr-o alta casa, intr-un alt oras. Si baietelul a trebuit sa mearga
la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa
prin care sa intre direct din curte in clasa lui. Trebuia sa urce
niste trepte inalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung pana
ajungea in clasa lui.

In prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor:
– Astazi o sa facem un desen!
– Grozav, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa
faca…

Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Cand a ajuns langa
baietel i-a spus:
– Tu nu vrei sa desenezi?
– Ba da, a zis baietelul.  Ce desen facem?
– Nu stiu pana nu-l faci, a zis profesoara.
– Cum sa-l fac? zise baietelul.
– Cum isi place tie! raspunse ea.
– Sa-l colorez cum vreau eu? a mai intrebat baietelul.
– Cum vrei tu!, a fost raspunsul ei. Daca toti ati face acelasi desen
, si l-ati colora la fel, cum sa stiu eu cine l-a facut?
– Nu stiu, zise baietelul.

Si a inceput sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde…

Morala?

Creativitatea umana este un dar nepretuit. Iti aduci aminte de
usurinta cu care puteai sa iti imaginezi jocuri cand erai copil, sau
sa vezi in jucaria de carpe cea mai frumoasa papusa din lume? Cine
spune ca floarea trebuie sa aiba petale rosii si frunze verzi?
Puterea de a fi creativi este ceea ce ne defineste ca oameni.


Einstein spunea ca
Mintea intuitiva este un dar sacru iar mintea
rationala este servitorul ei de incredere. Am creat o societate care
onoreaza servitorul si a uitat darul. ”

Situatii si atitudini

autor necunoscut

Povestea spune despre un rege african care avea un prieten foarte bun din copilarie. Acest prieten avea obiceiul ca indiferent de situatia in care se afla (pozitiva sau negativa) sa reactioneze la fel: “E foarte bine!”Intr-o zi regele si prietenul sau se aflau la vanatoare. Prietenul incarca si pregatea armele pentru rege. Dintr-o greseala, o arma s-a descarcat si i-a retezat regelui buricul degetului mare.
Examinand situatia, prietenul a remarcat ca de obicei: “E foarte bine!”
La asta regele a replicat: “Nu, nu e bine deloc!” si a ordonat ca prietenul lui sa fie aruncat in inchisoare.
Un an mai tarziu, regele vana intr-o zona periculoasa. A fost capturat de canibali, care l-au dus in satul lor. L-au legat de un protap si se pregateau sa-l “prepare”. Unul dintre canibali care vroia sa dea foc a observat ca regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstitiosi, aveau ca regula sa nu manance pe nimeni care nu era intreg.
In concluzie l-au eliberat pe rege.
La intoarcerea acasa, regele si-a reamintit de intamplarea de la vanatoare cand isi pierduse degetul si cuprins de remuscari, ordona sa fie eliberat prietenul lui.
“Ai avut drepate” i-a spus prietenului proaspat eliberat. “A fost foarte
bine ca mi-ai retezat buricul degetului.” Si a inceput sa-i povesteasca
patania cu canibalii. “Imi pare foarte rau ca te-am trimis la inchisoare
atata vreme. A fost urat din partea mea sa fac acest lucru.”
“Nu “, a replicat prietenul , “Este foarte bine!”
“Ce vrei sa spui cu asta, “Este foarte bine?!?” Cum poate fi bine sa-ti trimiti prietenul la puscarie un an?”
“Daca n-as fi fost in inchisoare, as fi fost cu tine.”

Morala: Indiferent in ce situate te afli, depinde de tine si de atitudinea ta daca este o situatie buna sau una rea .

Poveste metaforica – Cit valorez ?

autor necunoscut – Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.

- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?

Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
– Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea.

Apoi, dupa o mica pauza adauga:
– Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
– Aaa. incantat sa va ajut – baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
– Bine – incuviinta batranul invatat.

Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
– Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.

Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.

… Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el.

Intra cu capul plecat.
– Imi pare rau – incepu el – dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
– Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! – spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul!   Flacaul incaleca si pleca in goana.

Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
– Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
– Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclama naucit tanarul.
– Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.

Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
– Ia loc, te rog – ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.

Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
– Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.

Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.

Anthony de Mello

Anthony de Mello  http://www.edituramix.ro

O femeie aflata in coma era pe punctul de a muri. Dintr-o data, ea s-a simtit ridicata la cer si s-a trezit in fata Scaunului Judecatii de Apoi.

- Cine esti? a intrebat-o o Voce.

- Sunt sotia primarului, a raspuns ea.

- Nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.

- Sunt mama a patru copii.

- Nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.

- Sunt invatatoare.

- Nu te-am intrebat ce profesie ai, ci tine esti tu.

Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi raspuns femeia, cuvintele ei nu pareau sa raspunda la intrebarea: ?Cine esti tu?”

- Sunt crestina.

- Nu te-am intrebat care este religia ta, ci cine esti tu.

- Sunt cea care a fost la biserica in fiecare zi si le-a dat de pomana ceIor sarmani.

- Nu te-am intrebat ce ai facut, ci cine esti tu.

In mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa inapoi pe pamant. Cand s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel, intreaga ei viata s-a schimbat.

Datoria voastra este sa fiti. Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic – caci asa se nasc lacomia si ambitiile; nu sa fiti cutare sau cutare – caci asa deveniti conditionati; ci pur sii simplu sa fiti.

Maestrul sustinea ca lumea pe care o percep majoritatea oamenilor nu este lumea Realitatii, ci o lume pe care si-o creeaza ei insisi.
Cand un erudit a incercat sa-1 contrazica, Maestrul a luat doua bete si le-a asezat pe podea sub foma literei T, dupa care 1-a intrebat:

- Ce vezi aici?

- Litera T, a raspuns savantul.

- Exact ceea ce credeam. In Realitate nu exista asa ceva, o litera T. Aceasta reprezinta un simbol care exista doar in mintea ta. Aici se afla doar doua crengi rupte, in forma de bete.

A cunoaste diferite lucruri inseamna a fi invatat.

A-i cunoaste pe ceilalti inseamna a fi intelept.

A te cunoaste pe tine insuti inseamna a fi Iluminat.

- Cit timp imi va lua sa rezolv aceasta problema?

- Nu va dura nici macar o secunda in plus, dupa ce o vei intelege, i-a raspuns Maestrul.

« Older entries

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 49 other followers

%d bloggers like this: