Cris A Levitchi

Dostoievski este primul meu profesor de psihologie. Este precursorul existentialismului (exponenti Camus, Sartre) A descris magistral in eseul lui Ivan nevoile oamenilor, teama lor de a fi liberi si responsabili.

Fantastic
din fratii Karamazov

http://www.trilulilu.ro/Simeona/00a57f247c3fe5

Din intelepciunea internetului – NU cunosc sursa povestirii.

O fata se vaita tatalui sau ca nimic nu-i iesea bine. Nu stia cum sa faca sa avanseze si ea in viata, si se considera invinsa. Era obosita sa lupte fara a obtine nici un rezultat. Avea impresia ca de fiecare data cand rezolva o problema, aparea alta.

Tatal sau, un bucatar, a adus-o la serviciu cu el. A luat 3 oale si le-a pus cu apa la fiert. Cand a inceput sa fiarba apa, a pus morcovi intr-una, oua in alta si un ultima niste cafea. Le-a lasat sa fiarba fara sa spuna un cuvant si suradea fetei lui.

Fata astepta cu nerabdare, intrebandu-se ce vroia sa faca tatal ei. Dupa 20 de minute, tatal a stins focul. A scos ouale intr-un castron, a scos morcovii intr-o farfurie si la sfarsit a pus cafeaua intr-o ceasca. Privindu-si fiica a intrebat-o: Draga, ce vezi aici?

“Oua, morcovi si cafea”, a raspuns ea.

I-a spus sa atinga morcovii. Ea i-a atins si a observat ca sunt moi. Apoi i-a cerut sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Atunci ea a observat ca e foarte tare. Dupa care i-a cerut sa guste din cafea. Si ea a inceput sa rada si sa soarba lichidul parfumat.

Surprinsa si intrigata l-a intrebat pe tatal sau: Ce semnificatie au toatea astea, tata? Atunci el i-a explicat ca cele 3 elemente au infruntat aceeasi adversitate: apa fiarta. Doar ca au reactionat complet diferit: Morcovii s-au inmuiat si au devenit usor de sfaramat. Ouale au devenit foarte dure. In schimb cafeaua a schimbat apa.

Care din aceste elemente te crezi tu? Cand adversitatea bate la usa ta, cum raspunzi? si-a intrebat fata.

Esti un morcov, care pare tare, dar, cand fatalitatea si durerea te ating, te inmoi si iti pierzi taria?

Esti un ou care incepe cu o inima maleabila, cu un spirit fluid, dar dupa o moarte in familie, o separare sau o despartire, devine dur si inflexibil? Pe din afara nu te schimbi, dar pe dinauntru ai un suflet si o inima amare?

Sau esti un graunte de cafea? Cafeaua schimba apa fiarta, elementul care-i cauzeaza durerea. Cand apa ajunge la punctul maxim de fierbere cafeaua lasa cea mai buna aroma si savoare.

Iti doresc sa ajungi ca grauntele de cafea, ca atunci cand lucrurile nu sunt tocmai roz, sa poti reactiona pozitiv, fara sa te lasi invinsa de circumstante si sa faci in asa fel ca totul in jurul tau sa se amelioreze!

Iti doresc ca intotdeauna sa fie o Lumina in fata drumului tau si a persoanelor care te inconjoara!

Iti doresc ca intotdeauna sa poti iradia cu forta, optimismul si bucuria ta de a trai “dulcea aroma de cafea”, ca niciodata sa nu pierzi acest parfum pe care numai tu stii sa-l transmiti celorlalti!

Istorioara apare in multe locuri pe net. Nu cunosc autorul. V-o ofer si eu cu drag. Mesajul ei merge direct la inconstient. Folositi-o.

Cele trei porti

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa il pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran

intelept.

- Lumineaza-ma! Ce trebuie sa stiu in viata?

– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa iti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.

Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.

Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:

SCHIMBA LUMEA!

- Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.

Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea,

sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritotului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.

Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care il intreba:

- Ce ai invatat tu pe acest drum?

- Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

- Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete.

Si disparu.

Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti, pe care statea scris:

SCHIMBA-I PE CEILALTI!

- Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti

sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si

frustrari.

El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra

utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe

batranul intelept, care-l intreba:

- Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?

- Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa

bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt

doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.

- Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce

trezesc ceilalti in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor

care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se

nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai

inca de invatat si calea pe care trebuie sa o urmezi.

Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:

SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI!

- Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.

El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa

schimbe tot ce nu-i placea la el, tot ce nu corespundea idealului sau.

Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistente, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce ai invatat tu pe acest drum?

-Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le

putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.

-Asa este, spuse batranul.

-Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a

toti si chiar impotriva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.

-Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:

ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI!

Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.

-In lupta devenim orbi, isi zise el.

Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.

Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

- Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

-Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.

- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa il uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria:

ACCEPTA-I PE CEILALTI!

Si in jurul lui recunoscu toate

personele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei

pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat.

Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucruirle care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.

Batranul intelept aparu din nou si il intreba:

- Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest

drum?

- Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi nu mai

am nimic de reprosat celorlalti si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa ii

accept si sa-i iubesc asa cum sunt.

- Bine, acesta este cel de-al doilea lucru pe care

trebuie sa il tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei:

ACCEPTA LUMEA!

Privi in jurul sau si recunoscu

acea lume pe care a dorit sa o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si de frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.

Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:

- Ce ai invatat pe drumul asta?

- Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului

meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad pe mine in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata; cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nicio conditie.

Acesta este cel de-al treilea lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!

Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.

nu cunosc sursa povestirii

Gasim intotdeauna ceea ce proiectam

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima.

Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun.

Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere.

Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi gasi in ei.

Povestea ilustreaza diferenta intre gindirea occidentala si cea orientala, prima e centrata pe verbul “a face” a doua pe verbul “a fiinta”.

Cris A Levitchi

Autor necunoscut
Un om de afaceri american statea langa chei, intr-un mic sat mexican de

coasta, cand un pescar isi trage barca la mal. In barca erau cativa pesti
frumosi. Americanul il felicita pentru pestele prins si il intreaba cat timp i-a luat sa-l pescuiasca.
- Foarte putin, a raspuns mexicanul.
- De ce nu stai mai mult pe mare sa prinzi mai mult peste ? a intrebat atunci americanul.
- Mi-ajunge sa-mi intretin familia, i-a raspuns pescarul.
- Si ce faci in restul timpului ? a vrut sa stie omul de afaceri.
- Dorm pana tarziu, pescuiesc putin, ma joc cu copiii, imi fac siesta impreuna cu nevasta-mea,
in fiecare seara ma plimb prin sat, beau un pahar de vin si cant la chitara cu prietenii.
Domnule, am o viata plina si sunt foarte ocupat, a incheiat pescarul.
- Uite, il ia peste picior americanul. Am studiat Economia la
Harvard si te pot ajuta. Ar trebui sa pescuiesti mai mult si cu banii pe
care-i castigi in plus sa-ti cumperi o barca mai mare. Cu ceea ce castigi
de pe urma barcii mai mari iti poti cumpara cateva barci si mai tarziu
chiar o flota de pescuit. In loc sa vinzi pestele prin intermediari, il
poti vinde direct la o fabrica, iar mai tarziu iti poti cumpara propria
fabrica de prelucrare a pestelui. Ai putea astfel controla produsul,
procesarea si distributia. Va trebui sa pleci din sat, sa te muti in
Mexico City, apoi la Los Angeles si, mai tarziu, la New York, de unde iti
vei conduce afacerea tot mai infloritoare.
- Si cat va dura sa fac toate astea , senor ? intreaba pescarul.
- Vreo 15-20 ani, raspunde americanul.
- Si apoi ?
- Apoi vine partea cea mai buna, rase americanul. Iti vinzi
afacerea si devii foarte bogat ? ai lua cateva milioane.
- Milioane, senor ? se mira pescarul. Si dupa asta ?
- Dupa asta te retragi din afaceri, te muti intr-un satuc de pescari pe malul oceanului si te scoli tarziu,
pescuiesti putin, te joci cu copiii, iti faci siesta impreuna cu sotia, te plimbi seara prin sat, bei un pahar de vin cu prietenii, cantati la chitara….

http://www.povesticutalc.ro/

Despre mesaje parentale blocante si creativitate  ! dupa Jack Canfield

Intr-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar
scoala era mare. Dar cand baietelul a vazut ca intrarea in clasa lui
se facea printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar
scoala nu i s-a mai parut atat de mare ca la inceput.

Intr-o dimineata cand baietelul se afla in clasa, profesoara le-a
spus copiilor:
-Astazi o sa facem un desen.

-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea foarte mult sa deseneze.
Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci,
trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a
inceput sa deseneze…

Dar profesoara a zis:
-Asteptati! Nu incepeti inca! Si a asteptat pana cand toti copiii au
fost pregatiti.
-Acum o sa desenam o floare, a zis profesoara.

“Grozav” s-a gandit baietelul, caci ii placea sa deseneze flori. Si a
inceput sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat in roz,
portocaliu, albastru.

Dar profesoara le-a zis copiilor:
- Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati. Si a desenat o floare
rosie cu o tulpina verde.
- Acum puteti incepe, a zis profesoara.

Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa.
A lui era mai frumoasa decat a profesoarei; dar n-a spus nimic. A
intors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era
rosie, cu o tulpina verde.

Intr-o alta zi, cand baietelul intrase in clasa prin usa din curte
profesoara le-a spus copiilor:
- Astazi o sa facem ceva din argila.

-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea sa lucreze cu argila. Stia
sa faca tot felul de lucruri din argila: serpi si oameni de zapada,
elefanti si camioane. Dar a asteptat pana ce toti copiii au fost
gata.
- Acum o sa facem o farfurie, a zis profesoara.

„Grozav”, s-a gandit baietelul caci ii placea sa faca farfurii de
toate formele si marimile. Si a inceput sa faca farfurii de toate
formele si marimile.

Dar profesoara le-a spus copiilor:
- Asteptati, va arat eu cum se face! Si le-a aratat cum sa faca o
farfurie adanca.
- Asa! Acum puteti incepe!, a zis profesoara.

Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Ii
placeau mai mult farfuriile lui, decat farfuria adanca a profesoarei.
Dar n-a spus nici un cuvant. Si-a transformat farfuriile lui intr-o
bila mare de argila din care a facut o farfurie adanca si mare ca cea
facuta de profesoara.

Si foarte curand baietelul a invatat sa astepte si sa priveasca si sa
faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curand n-a mai
facut nimic de unul singur.

Si s-a intamplat intr-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat
intr-o alta casa, intr-un alt oras. Si baietelul a trebuit sa mearga
la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa
prin care sa intre direct din curte in clasa lui. Trebuia sa urce
niste trepte inalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung pana
ajungea in clasa lui.

In prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor:
- Astazi o sa facem un desen!
- Grozav, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa
faca…

Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Cand a ajuns langa
baietel i-a spus:
- Tu nu vrei sa desenezi?
- Ba da, a zis baietelul.  Ce desen facem?
- Nu stiu pana nu-l faci, a zis profesoara.
- Cum sa-l fac? zise baietelul.
- Cum isi place tie! raspunse ea.
- Sa-l colorez cum vreau eu? a mai intrebat baietelul.
- Cum vrei tu!, a fost raspunsul ei. Daca toti ati face acelasi desen
, si l-ati colora la fel, cum sa stiu eu cine l-a facut?
- Nu stiu, zise baietelul.

Si a inceput sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde…

Morala?

Creativitatea umana este un dar nepretuit. Iti aduci aminte de
usurinta cu care puteai sa iti imaginezi jocuri cand erai copil, sau
sa vezi in jucaria de carpe cea mai frumoasa papusa din lume? Cine
spune ca floarea trebuie sa aiba petale rosii si frunze verzi?
Puterea de a fi creativi este ceea ce ne defineste ca oameni.


Einstein spunea ca“Mintea intuitiva este un dar sacru iar mintea
rationala este servitorul ei de incredere. Am creat o societate care
onoreaza servitorul si a uitat darul. ”

autor necunoscut

Povestea spune despre un rege african care avea un prieten foarte bun din copilarie. Acest prieten avea obiceiul ca indiferent de situatia in care se afla (pozitiva sau negativa) sa reactioneze la fel: “E foarte bine!”Intr-o zi regele si prietenul sau se aflau la vanatoare. Prietenul incarca si pregatea armele pentru rege. Dintr-o greseala, o arma s-a descarcat si i-a retezat regelui buricul degetului mare.
Examinand situatia, prietenul a remarcat ca de obicei: “E foarte bine!”
La asta regele a replicat: “Nu, nu e bine deloc!” si a ordonat ca prietenul lui sa fie aruncat in inchisoare.
Un an mai tarziu, regele vana intr-o zona periculoasa. A fost capturat de canibali, care l-au dus in satul lor. L-au legat de un protap si se pregateau sa-l “prepare”. Unul dintre canibali care vroia sa dea foc a observat ca regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstitiosi, aveau ca regula sa nu manance pe nimeni care nu era intreg.
In concluzie l-au eliberat pe rege.
La intoarcerea acasa, regele si-a reamintit de intamplarea de la vanatoare cand isi pierduse degetul si cuprins de remuscari, ordona sa fie eliberat prietenul lui.
“Ai avut drepate” i-a spus prietenului proaspat eliberat. “A fost foarte
bine ca mi-ai retezat buricul degetului.” Si a inceput sa-i povesteasca
patania cu canibalii. “Imi pare foarte rau ca te-am trimis la inchisoare
atata vreme. A fost urat din partea mea sa fac acest lucru.”
“Nu “, a replicat prietenul , “Este foarte bine!”
“Ce vrei sa spui cu asta, “Este foarte bine?!?” Cum poate fi bine sa-ti trimiti prietenul la puscarie un an?”
“Daca n-as fi fost in inchisoare, as fi fost cu tine.”

Morala: Indiferent in ce situate te afli, depinde de tine si de atitudinea ta daca este o situatie buna sau una rea .

autor necunoscut – Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.

- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?

Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea.

Apoi, dupa o mica pauza adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- Aaa. incantat sa va ajut – baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine – incuviinta batranul invatat.

Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.

Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.

… Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el.

Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau – incepu el – dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! – spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul!   Flacaul incaleca si pleca in goana.

Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.

Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog – ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.

Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.

Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.

Anthony de Mello  www.edituramix.ro

O femeie aflata in coma era pe punctul de a muri. Dintr-o data, ea s-a simtit ridicata la cer si s-a trezit in fata Scaunului Judecatii de Apoi.

- Cine esti? a intrebat-o o Voce.

- Sunt sotia primarului, a raspuns ea.

- Nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.

- Sunt mama a patru copii.

- Nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.

- Sunt invatatoare.

- Nu te-am intrebat ce profesie ai, ci tine esti tu.

Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi raspuns femeia, cuvintele ei nu pareau sa raspunda la intrebarea: ?Cine esti tu?”

- Sunt crestina.

- Nu te-am intrebat care este religia ta, ci cine esti tu.

- Sunt cea care a fost la biserica in fiecare zi si le-a dat de pomana ceIor sarmani.

- Nu te-am intrebat ce ai facut, ci cine esti tu.

In mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa inapoi pe pamant. Cand s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel, intreaga ei viata s-a schimbat.

Datoria voastra este sa fiti. Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic – caci asa se nasc lacomia si ambitiile; nu sa fiti cutare sau cutare – caci asa deveniti conditionati; ci pur sii simplu sa fiti.

Maestrul sustinea ca lumea pe care o percep majoritatea oamenilor nu este lumea Realitatii, ci o lume pe care si-o creeaza ei insisi.
Cand un erudit a incercat sa-1 contrazica, Maestrul a luat doua bete si le-a asezat pe podea sub foma literei T, dupa care 1-a intrebat:

- Ce vezi aici?

- Litera T, a raspuns savantul.

- Exact ceea ce credeam. In Realitate nu exista asa ceva, o litera T. Aceasta reprezinta un simbol care exista doar in mintea ta. Aici se afla doar doua crengi rupte, in forma de bete.

A cunoaste diferite lucruri inseamna a fi invatat.

A-i cunoaste pe ceilalti inseamna a fi intelept.

A te cunoaste pe tine insuti inseamna a fi Iluminat.

- Cit timp imi va lua sa rezolv aceasta problema?

- Nu va dura nici macar o secunda in plus, dupa ce o vei intelege, i-a raspuns Maestrul.

Multi dintre noi nu acceptam ca avem sentimente ca ura, minie, furie (datorita invataturilor parintilor si religiei) Adevarul e ca ura e mai aproape de iubire decit indiferenta. Daca nu ne acceptam toate sentimentele, ele risca sa iasa la iveala in moduri foarte subtile…

“Atunci cand urasti o persoana, urasti ceva din ea care iti apartine. Ceea ce nu face parte din noi nu ne deranjeaza. “Hermenn Hesse

Proiectia (mecanism de aparare a eului)  : este un mecanism de apărare în care cineva atribuie altora propriile ginduri sau emotii nedorite sau inacceptabile. Proiectia reduce anxietatea permiţind exprimarea impulsurilor nedorite din subconştient fără a lasa eul să le recunoască. “Ce rau este omul acela” – de fapt nu acceptam ca noi putem fi si rai. Nu acceptam partea din noi pe care o consideram negativa. Am fost invatati s-o reprimam. Este posibil sa proiectam asupra altora calitatile sau defectele noastre pe care nu le constietizam, insa este posibil sa proiectam in altii si calitati si defecte care nu ne apartin, insa am dori sa ne apartina (mai ales calitatile ). Asa se explica prieteniile si “dusmaniile”. Un dusman imi e mai aproape de suflet decit un om care imi e indiferent. Pe de alta parte nu toate ideile despre altii sint proiectii – daca 10 persoane spun despre alta ca are o anumita trasatura se prea poate s-o si aiba…adica acele persoane sa nu proiecteze in ea vreo trasatura de-a lor neconstientizata.

Cristiana Alexandra Levitchi

Iata ceva interesant despre Umbra noastra (nu cunosc autorul) :

Lucrurile care ne deranjeaza la altii: “Am stat sa ma gandesc ca lucrurile care ma deranjeaza cel mai mult la altcineva, sunt, probabil, propriile mele defecte de caracter. Cei care-ti provoaca iritarea si resentimentele cele mai puternice, sunt adesea cei care te reprezinta cel mai bine pe tine – ei intrupeaza chiar acea trasatura de caracter pe care o ai, pe care ti se cere s-o observi, la care ti se cere sa reflectezi, pe care trebuie, prin urmare, s-o vindeci. Toate sufletele de pretutindeni au organizat lucrurile astfel. Acei “altii” pe care ii judeci si ii respingi cat se poate de zgomotos, iti zgandaresc cel mai mult propria rana dureroasa, recunoasterea ta defensiva ca privesti la parti din tine insati, despre care iti dai seama, la un anumit nivel, sa au foarte mare nevoie de ajustari. Cand acele caracteristici isi fac aparitia in alta persoana, si declanseaza in tine aceasta reactie, multumeste-i acelei persoane, pentru ca iti ofera darul auto-examinarii. Cum altfel s-ar putea trezi o persoana adormita, decat daca primeste un ghiont ca sa se trezeasca din atipeala – ghiontul fiind lucrurile pe care le resimtiti ca iritare, prejudecata, critica si fatarnicie? Desigur, in mare parte a timpului, nu esti constienta de darul pe care ti-l aduce altcineva si, in schimb, incerci sa-i eviti pe cei despre care spui ca-ti displac.
Atunci cum sa rezolvam acest paradox – faptul ca ii evitam pe cei pe care ii atrag sufletele noastre?
Mai intai, sufletul atrage spre tine, prin intermediul altcuiva, ceea ce iti seamana – iar apoi, mintea supervizeaza respingerea, pentru ca sufletul nu are dusmani, in schimb intelectul, da. Intelectul este cel care tine pe raboj socoteala celor despre care crezi ca te-au nedreptatit, in timp ce latura ta superioara nu are nici o obiectiune fata de nimeni. Asa ca mintea judeca, apoi condamna, descopera prostia, gaseste defecte si se opune, respinge, se fereste, dispretuieste – si face toate astea, in timp ce sufletul asteapta cu rabdare si cheama spre sine inca o persoana, din alt loc, la alt moment, pentru a te imboldi din nou, pana ce ajungi sa observi celalalt eu din fiinta ta. Astfel te indrepti spre acele laturi ale tale pe care nu le recunosti, pentru care esti pregatita.
Cu siguranta, insa, ca nu toate trasaturile de caracter pe care le consideram neplacute la altii, reflecta ori oglindesc acelasi lucru in propria noastra persoana? Sa luam, de exemplu, trasaturile unui alcoolic, casatorit cu o femeie care se opune obiceiului sau de a bea. Daca ea nu bea de loc, cum sa se reflecte asta asupra ei?
Pentru ca, in viata cuiva, sa-si faca aparitia unele trasaturi de caracter “enervante”, care sa declanseze astfel o reactie de judecata, critica, resentiment, ori automultumire, inseamna ca se intampla ceva cu planurile sufletului. Trebuie sa recunoastem ca aceste idei nu sunt pentru cei prea sensibili, dar daca viata ta functioneaza cum trebuie si crezi ca esti pregatit pentru marea liga spirituala, gandeste-te ca maestrul nu se enerveaza pe nimeni, in nici un fel de conditii si de aceea poate chema la el orice experienta, fara prejudecati ori sentimente de superioritate.
Prin intermediul prietenilor, al colegilor, chiriasilor, patronilor, copiilor si vecinilor, sufletul atrage adesea catre el trasaturi si caracteristici comune – dar care par a fi disimulate in altcineva. S-ar putea ca particularitatile modului in care sunt impartasite aceste caracteristici si trasaturi sa nu fie identice. Femeia din exemplul tau se poate intreba unde manifesta si ea comportamente specifice unei dependente, pierderea stapanirii de sine, sau manifestarea unei anumite slabiciuni. Cercetand prin introspectie, va vedea in ce mod da dovada de dependenta fata de vreo substanta, de alimente sau sex, ori poate are obiceiul prost de a-i teroriza emotional pe altii, sau de a-i judeca pe ceilalti. Prin acest mesaj, incercam o actiune foarte personala, asa ca fii atenta la el. In exemplul tau, sufletul intreaba de ce ar trebui cineva sa-l judece atat de aspru pe un alcoolic, atunci cand ai si tu aceeasi caracteristica in comun cu el, doar cu detalii diferite. Invers, adesea intruchipezi chiar tu, macar intr-o anume masura, acele trasaturi pe care te simti indemnata sa le indragesti si sa le admiri la ceilalti. Vezi, iti ajunge sa privesti in jur ca sa vezi de cine esti inconjurata – iar dintre acestia, cine iti starneste vreo reactie – si vei descoperi zone ale propriei tale dezvoltari spirituale, care solicita sa fie abordate si vindecate.
Ce spui, insa, de un om de afaceri posomorat, prost-dispus, care este enervat si deranjat de giumbuslucurile adolescentilor zgomotosi din apropiere? Vrei sa spui ca acesti adolescenti au caracteristici comune cu ale omului de afaceri?
Cand altcineva iti declanseaza o reactie de furie sau iritare, de enervare, de judecata sau gelozie, este posibil sa detii si tu, in personalitatea ta, caracteristici similare, care trebuie vindecate – sau poate ca ai atras spre tine trasaturi pe care eul tau superior iti cere sa le dezvolti, trasaturi pe care nu le arati de obicei. In cazul omului de afaceri, sufletul lui poate ca-i cere sa “se lumineze”, sa regaseasca bucuria, rasul si umorul, asa cum sunt intrupate de tinerii din jurul lui. Cu cat este mai rigid, cu atat va constata ca este mai mult inconjurat de cei care reprezinta veselie si jovialitate. In cazul lui, caracteristicile din celalalt pot parea chiar ca au aspectul de iresponsabilitate, pentru ca sufletul ii cere ca tendintele sale rigide sa se destinda si sa fie echilibrate prin veselie. De aceea, cei care sunt de obicei punctuali, ajung pana la urma sa se casatoreasca cu cineva care este permanent in intarziere. Contrariile se atrag, dintr-o ratiune minunata, plina de suflet.”