Afectivitate si Maturizare

Afectivitate si Maturizare

din lucrarea de diploma « Inteligenta emotionala si creativitatea » 1997 Univ Bucuresti, Facultatea de Psihologie

Cele mai bogate daruri isi pierd valoare atunci cand numai mana le ofera si nu inima. – Al. Dumas

O persoana care si-a format conceptia despre lume si si-a fixat idealurile si atitudinile fata de aspectele vietii, un om cu personalitatea conturata va reusi sa se judece obiectiv si sa aibe o atitudine critica fata de anumite trairi afective negative. Autoreglarea afectiva se poate realiza prin orintarea spre alte obiective, prin constientizarea trairilor afective negative si dorinta de a le schimba cu sentimente pozitive. Sentimentele unei persoane si modul lor de ierarhizare in jurul sentimentului dominant dezvaluie o latura esentiala a personalitatii.

Facand o analiza de cazuri de personalitati (in viata si istorie) – care printr-o definitie populara ar fi considerate mature sau autorealizate Maslow a gasit urmatoarele caracteristici (care ar definii o personalitate matura): perceperea eficienta a realitatii si relatii mai comode cu ea – vizeaza judecarea corecta a situatiei si a oamenilor. Persoanele mature sunt mai deschise la risc, necunoscut, au mai putina frica. Persoanele imature dimpotriva, accepta foarte greu situatiile neprevazute, avand nevoie imperioasa de certitudine, siguranta determinare.

acceptarea eului, a celorlalti si a naturii – personalitatea matura nu se simte stingherita de natura si de trebuinsele corporale, ea neincercand rusine sau dezgst fata de acestea din urma.

spontaneitatea – vizeaza capacitatea de a aprecia arta, distractiile si existenta plina de viata, fara prea mult conventionalism. Personalitatea matura este capabila sa sesizeze experiente maxime.

centrare pe problema – vizeaza uitarea de sine si abnegatia in indeplinirea unei sarcini.

detasarea – vizeaza nevoia de singuratate, priteniile si atasamentele de familie nu sunt exacerbate, posesive.

independenta de cultura si mediu – vizeaza abilitatea de a lasa la o parte critica si conventiile sociale.

prospetime continua a aprecierii – vizeaza aspectul spontan si nou al experientelor traite. Personalitatile mature raspund pozitiv la experiente noi.

orizonturi nelimitate – vizeaza aspectul religios fiind vorba de o trasatura mistica, oceanica – trasatura care arata preocuparile pentru aspectele ultime, pentru esenta ultima a realitatii.

sentimentul social – personalitatile mature manifesta sentimente profunde de identificare, simpatie, afectiune. Compasiunea este o trasatura pregnanta a personalitatii mature.

relatiile sociale profunde dar selective – vizeaza aspectele de echilibru afectiv, personalitatile mature necentrandu-se pe egoul lor si fiind capabile de atasamente personale adanci. Persoanele mature sunt capabile sa intretina relatii bune si cu indivizi cu care nu au relatii prea profunde.

structura de caracter democratica – vizeaza aspectul de toleranta etnica si religioasa, de respect altor natii.

certitudine etica – vizeaza delimitarea neta intre bine si rau, persoanele mature fiind solidare cu scopul considerat drept.

simt neostil al umorului – personalitatea matura foloseste mai curand umorul filozofic profund care de obicei trezeste mai curand zambetul decat rasul, care este mai curand intrinsec situatiei decat adaugat ei, care este mai curand spontan decat pregatit si care farte adesea este irepetabil decat glumele si ironia ostila (Maslow in Allport 1991, p. 284).

spirit creator – vizeaza o anumita forta si individualitate care isi pune amprenta asupra stilului de viata, asupra actiunilor indiferent daca scriu, compun sau pur si simplu fac gospodarie.

Alti autori (psihiatri) au mentionat ca o persoana matura este: vesela, senina, optimista, are capacitatea de a se bucura de munca, de joc, are capacitatea de a iubi, de a atinge scopuri, isi manifesta temperat emotiile, se cunoaste pe sine, reactioneaza adecvat la situatie si este responsabila social. Allport spune totusi ca persoanle sanatoase nu sunt intotdeauna atat de fericite si lipsite de conflicte pe cat ar parea s-o implice enumerarea psihiatrilor (Allport, 1991, p.284). El il da ca exemplu pe Shoben care incearca sa derive criteriile normalitatii din calitatile esentiale ale fiintei umane. Abordarea lui Shoben il conduce la abordarea laturii serioase a maturitatii, pentru el normalitatea insemnand autocontrolul, responsabilitate personala, responsabilitate sociala, interes social democratic si idealuri. Personalitatea matura in ciuda imprejurarilor vitrege, incearca sa se apropie de acest ideal mai mult ca personalitatea imatura.

O alta clasificare a criteriilor pentru identificarea personalitatii mature a fost facuta de G. W. Allport dupa cum urmeaza:

extensiunea eului – arata faptul ca eul elaborat treptat, continua sa se extinda odata cu experienta. In adolescenta odata cu prima dragoste, grantele eului sunt extrem extinse, bunastarea celuilalt fiind identica cu bunastarea proprie. De asemenea largirea eului se face si prin relatii noi, prieteni noi, interese si pasiuni noi. Iese in evidenta faptul ca personalitatea matura nu este interesata doar de hrana si siguranta personala ci isi largeste permanent cercul preocuparilor. Toate aceste preocupari exterioare eului propriu trebuie sa fie incorporate de persoana, trebuie sa devina personala – numai astfel personalitatea va fi matura. Trebuie ca persoana sa se implice, sa participe cu toata fiinta fara a se pierde pe sine – insa.

raportarea calda a eului la ceilalti – adaptarea sociala a persoanei este marcata de doua tipuri de caldura – pe de o parte capacitatea de a iubi (familie, prietenie profunda) pe de alta parte – evitarea implicarii fara rost, posesiva si egoista cu ceilalti (familie, prieteni). Al doilea tip de caldura poseda o anume detasare care da capacitatea de a intelege egal conditia umana in general – tip de caldura care Allport il numeste compasiune. E vizat un respect pentru persoana de alaturi – indiferent cine ar fi ea. Acest respect este dobandit printr-o extensie imaginativa a experientei mai dure din viata proprie. Aici se intalneste toleranta, caracterul democratic si de ce nu empatia. Allport conchide ca persoana mai putin matura considera ca numai ea a trait experiente ale pasiunii, fricii e.t.c. si ca doreste mai mult sa fie iubita decat sa daruiasca iubire. Acest lucru a fost pus in evidenta si de K. Horney in Personalitatea nevrotica a epocii noastre – ea spunand ca nevroticul are nevoie de iubire ca de apa sau aer, dar paradoxal o respinge considerand ca nu este demn de ea; este de asemenea incapabil sa daruiasca iubire.

securitatea emotionala (autoacceptarea) – personalitatea matura are echilibru emotional, fata de cea imatura care se preocupa de franturi si secvente emotionale (excese alcoolice, obscenitati, obsesii, anxietate). Autoacceptarea cuprinde abilitatea de a evita suprareactia fata de problemele care apartin impulsurilor segmentale. Teama poate fi stapanita prin autoacceptare, pentru ca altfel se dezvolta o preocupare nevrotica pentru diferite lucruri sau stari. Toleranta la frustratie este foarte importanta. Adultul imatur la fel ca si copilul, intampina piedicile si iritarile cu manie sau tanguieli, acuzand pe ceilalti sau plangandu-si de mila. Personalitatea matura suporta frustrarile si daca este cazul asteapta momentul sa planifice, sa ocoleasca obstacolul. Aceasta scoate in evidenta ca personalitatea matura nu este totdeauna calma, senina si vesela, dar cu siguranta ea a invatat sa-si accepte starile emotionale astfel incat sa nu agreseze pe cineva – aceasta agresare soldandu-se cu supararea altora. Aceasta vizeaza si constientizarea sentimentelor si starilor personale – de care vorbea si Pavelcu. Experientele timpurii din copilarie au rol important pentru dezvoltarea ulterioara. Personalitatea normala observa ca in evolutia sa exista si esecuri si suparari, dar va invata sa nu catastrofeze totul, dandu-si seama ca nu orice sentiment de insecuritate si frica prevesteste ceva negru, va invata ca sentimentul securitatii nu este absolut. Personalitatea nevrotica nu intelege acest lucru, de aceea atacurile de panica si anxietate fac parte din cotidian la aceasta. Simtul eului extinzandu-se, persoana isi va asuma noi riscuri si noi sanse de esec. Aceste insecuritati sunt insotite de un simt al proportiei. Devii prudent fara sa intri in panica. Autocontrolul este o reflectare a simtului proportiei (Allport, 1991, p. 291). Personalitatea matura va exprima sentimentele, ideile si convingerile tinand seama de sentimentele, ideile si convingerile celorlalti, nesimtindu-se, de asemenea amenintata de propriile sale expresii emotionale sau de ale altora (Allport, 1991, p. 219).

perceptie realista, activitati si sarcini – aceasta caracteristica vizeaza aspectele intelectuale si relatia cu sarcinile. O personalitate normala are << atitudini >> care conduc la veridicitate intr-un grad mai mare decat la o personalitate mai putin normala. Maturitatea nu modifica realitatea pentru a se potrivi cu trebuintele si fanteziile sale. Allport conchide ca a fi matur inseamna a avea anumite abilitati intelectuale de baza, dar observa ca multe persoane cu o inteligenta superioara sunt lipsite de echilibru emotional si organizare intelectuala caracteristice unei persoane sanatoase. Maturitatea presupune si anumite abilitati orientate spre problema, sarcina. Aceasta inseamna ca satisfacerea impulsurilor egoiste, mandre sunt eludate pentru ca centrarea se face pe un anumit lucru si toata energia se canalizeaza cu putere pentru a face acel ceva. Criteriul are si legatura cu responsabilitatea. Allport vorbeste de maturitate economica care ar fi capacitatea de a infrunta fara panica, autocompasiune fara manifestarea unui comportament defensiv ostil, de autoamagire – incercarile vietii.

obiectivarea eului – intuitie si umor – pornind de la cuvinte lordului Chesterfield: Ma cunosc (nu este vorba de o cunoastere comuna). Stiu ce pot ce nu pot si in cosecinta ce trebuie sa fac, Allport conchide ca intuitia trebuie masurata prin proportia dintre caracterul pe care crede ca il are persoana si cel pe care il are. Dar in cele din urma, spune tot el, indiciul cel mai utilizabil devine proportia intre: caracterul pe care altii il atribuie (cred ca il are) si cel pe care el crede ca il are (relatia dintre ceea ce crede el ca este si ceea ce altii cred ca este). Umorul este corelat de Allport cu intuitia. Umorul este capacitatea de a rade de lucrurile pe care cineva le iubeste (inclusiv desigur propria persoana si tot ceea ce tine de ea) si totusi sa le iubesti (Meredith in Allport 1991, p. 295). Simtul umorului ne este acelasi lucru cu simtul comicului. In cea mai mare parte comicul consta in degradarea unui aparent imaginar. Impulsul agresiv este doar usor deghizat – comicul fiind un simt mai brut decat simtul umorului. Legat de inteligenta agresiva (care ia in deradere pe celalalt) este rasul, declansat de ceea ce este picant, ras care pare sa se datoreze relaxarii, reprimarii. Agresivitatea si sexul stau la baza a mare parte din ceea ce numim comic (p. 259). Exista dovada ca oamenii care sunt mai pitin inteligenti, care au valorile estetice si teoretice scazute, prefera comicul si sunt lipsit de un simt al umorului bazat pe relatiile reale din viata – observa C. Landis si J. W. Ross.

filozofia unificatoare a vietii – o persoana matura are o intelegere clara a scopului vietii in termenii unei teorii inteligibile – o forma oarecare de filozofie unificatoare a vietii. Directionarea – cum ar spune Ch. Buhler – este mai marcanta la persoanele mature decat la cele imature. Persoanele imature nu pot trece peste deziluziile vietii cu capul sus si cu speranta ca va fi mai bine. Acest criteriu a lui Allport va fi legat foarte strans de o caracteristica a abilitatii emotionale – optimismul, speranta. Filozofia unificatoare poate fi cercetata si in termenii unei clarificari a valorilor dominante: teoretica, economica, estetica, sociala, politica, religioasa. Sentimentul religios si constiinta genetica sunt alte doua aspecte ale filozofiei unificatoare a vietii. Religia trebuie sa aibe o valoare intrinseca pentru ca numai asa oamenii vor deveni mai toleranti si nu vor mai avea prejudecati de orice fel, conchidea Allport.

O persoana matura avand o imagine de sine relativ clara isi va putea reprezenta ce iar place sa fie si ce ar trebui sa faca, spunandu-si nu trebuie sa fac ci ar trebui sa fac. O persoana imatura spune adeseori sau intotdeauna trebuie demonstrand astfel imaturitatea dorintei exaltate de perfectionar. Trebuie implica un dicton imperativ, fara nuante, spre deosebire de ar trebui care implica mai multe cai si mai multe variatii.

Se observa ca schitele caracteristicilor personalitatii mature formulate de cei doi autori Maslow si Allport sunt foarte asemanatoare. Un rol important in ele il constituie echilibru afectiv si afectivitatea in general.

Facand o diferentiere intre personalitatea normala si personalitatea nevrotica – deci imatura, K. Horney spune ca personalitatea normala desi se supune temerilor si defenselor din societatea in care traieste, in general va fi capabila sa-si valorifice potentialitatile si sa se bucure de satisfactiile pe care i le ofera viata. Persoana normala este capabila sa traga maximul de profit din posibilitatile pe care i le ofera societatea ea nesuferind mai mult decat este inevitabil sa sufere (Horney, 1996, p. 21). Nevroticul dimpotriva sufera in permanenta. Pentru scaderea insecuritatii, a fricii, a sentimentului de inferioritate, a slabiciunilor mai ales, personalitatea nevrotica cauta sa castige si sa-si impuna mai apoi puterea si prestigiul personal. Lupta omului normal pentru putere sau pentru a depasi un obstacol este generata de forta pe cand cea a nevroticului este generata de slabiciune (Horney, 1996, p. 124). Cand persoana normala considera ca este mai intelept sa cedeze, sa se resemneze oarecum, persoana nevrotica lupta in continuare pentru a se proteja de propria neputinta. Lupta nevroticului pentru putere serveste ca protectie impotriva pericolului de a se simti sau a fi privit ca o cantitate neglijabila. Nevroticul considera slabiciunea nu numai ca pe un pericol ci si ca pe o dezonoare. El ii clasifica pe oameni in << puternici >> si << slabi >>, admirandu-i pe primii si dispretuindu-i pe ceilalti. Se simte umilit daca are de recunoscut la sine existenta vreunei temeri sau inhibitii astfel dispretuindu-se ca nevrotic si dorind sa tina in secret faptul acesta (Horney, 1996, p. 126). Multi dintre cei care doresc sa aiba cu orice pret dreptate, orgoliosii care nu cedeaza sint nevrotici nu maturi. El se mai dispretuieste si pentru faptul ca nu este capabil sa o scoata la capat singur cu nevroza sa. El se manifesta dorind cu orice pret sa aiba control asupra sa si a altora, neadmitand o intamplare care nu a fost aprobata de el. K. Horney atentioneaza ca aceste dorinte de control pot fi reprimate astfel incat nici persoana nici ceilalti sa nu-si dea seama de ele; dar aceste se vor repercuta in plan somatic.

Daca personalitatea matura se caracterizeaza printr-o capacitate de autonomie si independenta personala, prin spirit critic si autocritic, personalitatea nevrotica imatura are ca atribute: dorinta imperioasa de a fi iubita, tendinta de confirmare si stradania de a avea succes cu orice pret.

Persoana nevrotica alearga intotdeauna dupa fantoma iubirii. Nevroticul este in dilema vesnica de a fi incapabil de iubire si de a avea o trebuinta enorma de afectiune de la ceilalti – pe de alta parte. El nu isi da seama ca ostilitatile sale latente, cerintele sale perfectioniste sau sensibilitatea sa morbida fac ca relatia lui sa fie nesatisfacatoare. El nici nu are capacitatea de a ceda mai ales intr-o relatie de dragoste care implica intotdeauna capitulare. Cu cat individul este mai incapabil de asemenea cedare, cu atat mai nesatisfacatoare vor fi relatiile sale de dragoste (Horney, 996, p. 129). Nevroticul sufera de mania perfectiunii partenerului, de aceea toate relatiile sale se sfarsesc prost. Ca nu exista sentimente de afectiune veritabile vrednice de incredere se vede din reactia imediata ce are loc de indata ce vreo dorinta nu este indeplinita. Unul din factorii esentiali ai iubirii este trainicia sentimentului ceea ce la nevrotic nu exista. El este indiferent fata de personalitatea celuilalt, fata de particularitatile, dorintele partenerului. Indiferenta este expresia ostilitatii fundamentale fata de oameni al carei continut este de cele mai multe ori dispretul si invidia. Nevroticul il foloseste pe celalalt ca pe o jucarie dar el nu stie acest lucru si se considera victima cand partenerul nu-i indeplineste dorintele. Nevroticul nici nu doreste a fi constient de ostilitatea sa pentru oameni, pentru ca altfel ar fi normal sa nu mai doreasca afectivitatea lor, ceea ce totusi n-ar dori.

O alta dificultate in calea satisfacerii foamei de iubire este neincrederea. El este incapabil sa accepte afectiunea celorlalti. Neincrederea suscita suspiciune si frica, nevroticul fiind ferm convins ca nimeni nu-l poate iubi. Daca nimeni nu-l poate iubi (pentru ca el asa gandeste), atunci se inchide in carapacea orgoliului devenind insensibil. Convingerea de a fi neiubit este aproape de a fi inrudita de incapacitatea de a iubi. Este o reflectare constienta a acestei incapacitati (Horney, 1996, p. 86).

Alta problema ar fi ca dovada afectiunii din partea unei persoane poate genera frica de dependenta. Dependenta emotionala este un pericol real pentru oricine nu poate trai fara afectiunea celorlalti (Horney, 1996, p. 87). Pentru persoana nevrotica, dependenta joaca un rol important. Persoanele mature gasesc important ca doar anumitor indivizi sa le fie placuti, acelor indivizi cu care lucreaza, traiesc, spre deosebire de persoanele imature care simt si se comporta in asa fel de parca existenta, fericirea si securitatea lor depind de faptul de a fi placuti (Horney, 1996, p. 90). Astfel iese in evidenta incapaciatea personalitatilor imature de a fi singure. Incapacitatea de a fi singur se sincroniozeaza cu cresterea anxietatii. Paradoxul este ca atunci cand se afla impreuna cu o persoana apropiata, in loc sa fie multumita, este tot nemultumita. Reiese de aici ca dorinta prezentei celuilalt nu este expresia a unei dragoste autentice, ci doar a trbuintei de securitate, alimentata de faptul ca acela este disponibil (p. 91). Dependenta emotionala rezulta din trebuinta nevroticului de a se atasa de cineva pe care sa-l oblige sa-si tina promisiunea de protectie. Intr-o relatie, cand un individ devine dependent de altul, se nasc anumite resentimente. Individul dependent se simte inrobit, nu-i place ca trebuie sa se supuna, dar continua sa o faca de teama de a nu-si pierde partenerul.

O alta caracteristica a trebuintei de afectiune este cea a insatiabilitatii – care se poate manifesta in cupiditate ca trasatura generala de caracter: lacomie de mancare, dorinta sexuala. Nesatul de a poseda este unul din mecanismele de aparare impotriva anxietatii.

Exista trei tipuri de persoanalitati nevrotice:

persoanele care solicita afectiunea indiferent de forma in care apare ea si indiferent de metodele prin care este obtinuta.

persoanele care cersesc afectiunea, dar care daca nu o obtin in cadrul unei relatii, numai cauta pe altcineva ci fug din calea oamenilor. Ca o compensatie, incep sa manance, sa citeasca – intra in posesia a ceva deci.

persoanele care au fost de timpuriu si sever ranite astfel incat atitudinea lor constienta a devenit o profunda neancredere in orice manifestare de afectiune. Ele pot avea chiar o atitudine cinica si ironica fata de afectiune. Numai dupa o parte mai mare din anxietatea lor a fost descarcata, sunt capabile sa doreasca din nou afectiunea si sa o aprecieze.

O alta expresie a trebuintei de a fectiune este cautarea iubirii neconditionate. Doresc sa fiu iubit pentru ceea ce sunt si nu pentru ce fac. Aceasta dorinta este normala la orice persoana matura, dar la nevrotici este exacerbata. Orice critica pentru nevrotic este o catastrofa, considerand ca partenerul isi retrage dragostea fata de el. Cerinta lui de a fi iubit neconditionat implica si nonavantajarea celuilalt. Aceasta dorinta este necesara pentru ca orice avantaj sau satisfacere a celuilalt genereaza suspiciune, nevroticul considerand ca celalalt il place numai de dragul acelui avantaj. Aceste dorinte perfectioniste deriva din lipsa nevroticului de a fi el singur responsabil pe viata lui. El nutreste convingerea ca totul trebuie sa-i fie dat din afara, intreaga responsabilitate pentru viata sa revenind celorlalti nu lui.

Nevroticii sunt foarte sensibili la orice respingere sau refuz oricat de slabe ar fi acestea. Refuzul se soldeaza cu acte de furie, dar conexiunea intre sentimentul de a fi refuzat si iratibilitate ramane inconstient. Frica de respingere, daca este traita la maxim, poate duce la evitarea de a se expune oricaror posibilitati de refuz (p. 104). Teama de refuz poate duce la o serie de inhibitii de ordinul timiditatii. Astfel persoana nu-si va exprima nici un fel de sentiment pozitiv (dragoste, recunostinta, pretuire), preferand sa para mai dura decat in realitate. Timiditatea serveste drept aparare impotriva expunerii la refuz. Convingerea de a nu fi iubit se inscrie in acest tip de aparare. Teama de refuz impiedica pe cineva sa cunoasca sentimentele celuilalt.

Un rol important in maturizarea personalitatii il constituie maturizarea afectiva. Pe langa maturizare este necesara si o cristalizare a sentimentelor. Diferenta dintre cele doua a fost facuta de Pavelcu.

Cristalizarea este procesul de transformare, transmutare axiologica, valorica a obiectului, luminare a lucrurilor, fenomenelor, situatiilor externe sau interne. Maturizarea este transformarea constelatiei interne, dinamice a personalitatii. Cristalizarea este proiectia vietii interne asupra realitatii, maturizarea este proiectia realitatii externe asupra constiintei individului. Cristalizarea este proiectie, maturizarea este introectie (cum s-ar spune in termeni psihanalitici). Prima ar reprezenta conform spuselor lui Piaget – actul de asimilare a situatiei prin prisma trebuintelor omului – a doua – actul de acomodare a tiparelor afective la natura externa.

Exista diferente intre maturitatea afectiva si cea intelectuala. Personalitatea matura se caracterizeaza prin capacitatea de autonomie si independenta personala. Stabilitatea progresiva a sentimentelor este considerata drept o caracteristica a maturitasii. Sentimentele devin mai constante atunci cand stim ce simtim, cand ne dam seama care sunt preferintele sau repulsiile, care sunt persoanele si situatiile care ne atrag si cele care nu ne atrag. Astfel, sentimentul devine obiect al constiintei. Stabilitatea sentimentului sta la baza coerentei, unitatii si integritatii caracterului. Sursa sentimentului este eul – acesta fiind un factor important al maturitatii.

Pavelcu arata ca exista doua extreme prin care se polarizeaza osmoza eului:

daruirea totala – forma oblativa – care inseamna anihilarea personalitatii unuia dintre parteneri concomitent cu absorbirea celui ce se daruieste de catre al doilea.

forma captativa – care inseamna posesiunea integrala a unui partener de catre celalalt.

Un sentiment de iubire normal formeaza un << cuplu >> solidar, echilibrat, creator, << eul >> nu dispare in << ci se modifica spre o finalitate comuna >> (Pavelcu, p. 86). Sentimentul de iubire deschide porti catre altul, constiinta de a iubi si a fi iubit creeaza sentimentul de securitate, prin increderea in ceilalti mentinem si dobandim incredera in noi. Daca a iubi, afirmi existenta altuia pentru tine, atunci a fi iubit inseamna sa afirmi realitatea ta pentru altul.

Infantilismul afectiv la varsta adulta se manifesta prin egocentrism (incapacitatea de a intelege si a asimila trairile altora, de a te acomoda la ce simt altii si a evada in visare), regresie, mimetism, apatie, anxietate, disociere, rationalizare (justificare prin argumente a unor porniri nedemne). In egocentrism, altul se transforma in mijloc al intereselor personale, persoana egocentrica neputandu-se transpune in constiinta altora, neputandu-se adapta punctului de vedere al altuia.

Se observa ca afectivitatea are rol important in dezvoltarea personalitatii mature. Acest lucru l-au subliniat si Maslow si Allport in caracterizarile lor cu privire la personalitatea matura, afectivitatea punandu-se in evidenta in caracteristicile: sentimentul social, relatii sociale profunde, raportarea calda a eului la ceilalti si securitatea emotionala (autoacceptare).

Nota: in decursul vietii o sa avem mereu parti nematurizate in noi insine si posibil ne vom comporta imatur in anumite situatii de viata. Se pare ca toti „sintem putin luati” – vorba cintecului (adica nevrotici normali). Diferenta intre un nevrotic si un psihotic sau un sociopat este ca nevroticul intelege ca are anumite parti in el in conflict, pe cind la ceilalti acest lucru nu se intimpla ei considerind ca asa cum vad ei lumea e firesc si normal. In definiv, marea majoritate a persoanelor norlam nevrotice au capacitatea de testare a realitatii si a convingerilor mai putin reale si acesta e un semn de sanatate, totusi.

Psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi

puteti prelua art din blog cu specificatia sursei

Anunțuri

Cuvantul care inalta si cuvantul care ucide

Cuvantul care inalta si cuvantul care ucide

revista Sens si Consens

Einstein spunea „Putini oameni sunt capabili sa exprime cu cumpatare pareri care sa nu fie influentate de prejudecatile mediului lor social. Cei mai multi oameni nici macar nu sunt in stare sa formuleze asemenea pareri”

Prejudecati, sovinisme, sexisme, rasisme, mentalitati, preconceptii, conceptii… si lista ar putea continua… Ce au in comun aceste cuvinte daca nu o convingere care nu este a noastra si pe care am pre-luat-o ca atare fara s-o gandim si s-o digeram noi insine? Pre-judecata – o arata si cuvantul – adica o judecata pe care am ingurgitat-o fara s-o judecam, de la parinti, bunici, scoala, grup de prieteni, profesori, societate in genere. Aprecierea pe care o facem nu este a noastra personal ci e a altora… si nici macar nu constientizam acest fapt. E mai usor sa emitem judecati de valoare decat sa gandim inainte de a spune ceva. Un parinte pentru a invata un copil un anumit lucru, il incadreaza intr-o categorie. Acest lucru da repere copilului, il ajuta sa-si formeze o parere. Dar mai departe adultul… uita ca aceea e doar o categorisire, o idee preexistenta si o foloseste fara a gandi, a cerceta in prealabil… lucrul respectiv, omul respectiv, situatia respectiva. Superficialitate? Lene de a gandi? Evident, nimeni nu scapa de prejudecati prea usor…

Pe langa prejudecati generale asupra femeilor, barbatilor, straini, religii, moravuri, politica, munca, moda, roluri de familie, categorii sociale, stiluri de viata, mai exista si tipul de ordine, pareri carora nu se admite de obicei o replica.

„Nu ai voie sa faci asa”, „Asa TREBUIE si asa nu”, „Asa e bine, nu invers”, „Fa asa, ca iti spun eu”, „De ce faci asa si nu invers?”. Aceste enunturi care se vor implacabile sunt rostite de Parintele Critic din noii insine. Daca si tonul, inflexiunile vocii sunt si ele – foarte autoritare… Parintele critic din noi este in apogeu. Ar fi de dorit sa faceti un exercitiu de simtire: Cum ne simtim cand cineva ne adreseaza astfel de cuvinte? Mai aproape in toate cazurile – ne simtim neplacut, devalorizant… Aceste cuvinte exprima violenta verbala, psihica si ranesc la fel de mult ca si violenta fizica. Va dati seama cum se poate simti un copil caruia i s-a spus de cele mai multe ori „fa asa, esti mai prost ca X, nu o sa ajungi nimic in viata”… Acel copil va ajunge un adult fara incredere in fortele lui, chiar daca maturii din viata lui, adica parintii lui doreau ca acele cuvinte sa-l motiveze, nu sa-l demoralizeze… De multe ori parintele nostru critic este asa de dezvoltat incat ne criticam foarte mult pe noi insine: ” Ce prost sunt, trebuia sa fac cutare lucru, neaparat… ” O intrebare creativa, salvatoare si logica ar fi „Şi ce daca nu fac X lucru acum…? Ce mi se poate intampla asa grav?” Oare daca incercam sa spunem in loc de TREBUIE – cuvantul ALEG SĂ… oare cum o sa ne simtim? Nu cumva mai usurati, mai liberi sa alegem… mai Adulti.

Daca la o pre-judecata spusa de cineva ne-am gandi mai mult, ne-am analiza, ne-am intreba pe noi insine, atunci am fi mai lucizi, mai intelepti, mai maturi. Ce-ar fi decat sa dam sfaturi prietenilor, copiilor nostri, sa-i lasam sa isi gaseasca singuri rezolvarea. Daca cineva ar actiona in asa fel incat consecintele ar fi neplacute, decat sa-i spunem o ceva de genul „Ţi-am zis eu. Nu trebuia sa faci asta, fa asa alta data” mai bine am intreba – „Ce ai putea sa faci alta data in asa fel incat sa iti fie bine? ” E o intrebare care naste mai multe raspunsuri, mai multe solutii. E o intrebare matura care pune persoana sa gandeasca singura…

Sau daca unui copil care se impiedica si cade, in loc sa fie luat in brate sau sa fie admonestat i s-ar spune „Hai ca poti sa te ridici” – atunci ar putea deveni un adult care va avea incredere in fortele lui, un adult responsabil, deoarece a fost incurajat cand era mic… Majoritatea parintilor au doua mari reactii la nazbatiile sau nereusitele copiilor lor. Ori ii descurajeaza folosind cuvinte grele si le dau sfaturi, ori incep sa rezolve problema in locul lor. Din fericire exista si alte variante de comportare cu un copil. Ca un copil sa se simta valorizat, incurajat, acceptat si respectat parintele poate sa-i evidentieze calitatile, sa-l lase sa gandeasca la problema pe care o are de rezolvat, sa-i puna intrebari ajutatoare „Cum ai putea face in situatia X? ” „Oare nu ar exista si o alta solutie la problema ta?” Daca copilului i se da mura in gura raspunsul – el nu o sa invete niciodata sa gandeasca cu mintea lui… o sa astepte de la altii… Osho – un filosof indian – spunea ca e de preferat sa-l inveti pe un copil sa se urce in copac decat sa-i interzici. Astfel el invata ceva folositor.

Psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi

puteti prelua art din blog cu specificatia surselor

Cind vorbim adolescentului de prezervativ

Cind vorbim adolescentului de prezervativ

In societatea actuala s-au produs multe mutatii biologice si psihologice astfel incit copiii de astazi sa nu mai semene foarte mult cu ceea ce eram noi cind eram copii. Informatizarea puternica, informatia pe toate planurile (fara discernamint) care se face in societate il face pe copil sa puna intrebari despre sexualitate de la 3-4 ani. Copilul are organe sexuale de la nastere, asa ca este absolut normal sa simta, sa intuiasca faptul ca parintii lui fac ceva (la care el nu are acces deocamdata), in camera de alaturi. Toti copiii cunosc intuitiv ce inseamna sexualitate. De accea parintii e necesar sa fie instruiti ei insisi despre sexuaitate inainte de a discuta cu propriul copil. E foarte important sa nu fie mintit cu barza, deoarece copilul nu va mai avea incredere in parinti. E important ca parintii sa recunoasca cind nu stiu ceva, decit sa faca presupuneri sau sa vorbeasca din preconceptii. Este important ca parintii sa aiba ei mai intii o minte deschisa sa invete si sa isi perfectioneze viata de cuplu in asa fel incit copilul sa aiba exemple bune. Copilul invata prin exemple, nu prin predici, asa ca abtineti-va sa tineti morala si dvs sa nu faceti ceea ce vorbiti.

Privitor la viata sexuala in genere (pentru ambele sexe):

– este important ca cei 2 parinti sa aiba o viata de cuplu bazata pe intelegere, iubire, intimitate – astfel copilul va invata de la ei ce inseamna sa se comporte dragastos

– este important sa citeasca la rindul lor carti privitoare la sexualitate (intotdeauna exista lucruri pe care nu le cunoastem si nu este o rusine ca citim)

– este important sa nu-l minta pe copil privitor la sexualitate si sa nu ii transmita propriile mentalitati si informatii incorecte primite la rindul lor de la parinti (de e x masturbarea duce la nebunie sau e pacat daca o practica cineva)

– este necesar sa discute deschis tot ce tine de intimitate, de procreiere, de sexualitate inca de la virsta copilariei

– este mult mai bine sa discute despre aceste lucruri cu parintii si cu persoanele avizate decit cu alte persoane (care pot da informatii eronate)

– este important sa respectati nevoia de intimitate a adolescentei/adolescentului fara sa doreasca sa se implice foarte agasant in viata acestuia, sa-l sufoce sau sa doreasca sa conduca

– este important ca si parinti sa aveti incredere in adolescentul dvs si indemnati-l sa se considere responsabil privitor la viata lui

– nu e necesar sa controleze tot ce face adolescentul ci sa invete sa aiba incredere in capacitatea lui de a lua o decizie si de a suporta consecintele deciziei sale

– e necesar sa-l inteleaga in tot ce face si sa-i acorde sprijin mai ales la adolescenta

– e necesar sa-i acorde si sa-i recunoasca dreptul de a avea propriile experiente sexuale, amintindu-i ca are insa intreaga viata al dispozitie pentru aceasta (e necesar insa sa-i spuna ca o relatie sexuala precoce poate ascunde mai apoi o tulburare biologic-emotionala a copilului de 11-14 ani)

– daca simtiti nevoia apelati la persoane de specialitate pentru a discuta astfel de probleme – psiholog, sexolog

– nu trebuie sa va inhibati sexual si intim copilul – adolescentul doar pentru ca dvs ati fost frustrat in viata dvs sentimental-erotica

– nu e indicat sa ii transmiteti percepte, conceptii ale dvs privitoare la sexul opus de genul (toti barbatii sint porci, toate femeile sint curve)

– nu faceti judecati de valoare, nu criticati, nu etichetati comportamentul adolescentului – deoarece este o virsta foarte importanta pentru construirea identitatii interne de sex-rol

– invatati sa va abtineti tendinta de a va „baga” in viata lui sentimental-sexuala – daca el nu doreste

– in afara de explicatiile strict medicale (pe care un parinte trebuie sa le invete – daca nu stie) despre contraceptie, despre bolile cu transmitere sexuala (si cum pot fi ele evitate), despre sarcina, despre avort, despre menstruatie, despre masturbare, despre sarut, despre orgasm, ejaculare si despre disfunctiile sexuale (frigiditate psihologica, ejaculare precoce, lipsa libidou, disfunctie erectila, ejaculare intirziata), parintele e necesar sa invete sa-i vorbeasca adolescentului calm, empatic, deschis, reaplist si responsabil.

– e necesar sa le vorbeasca despre implicatiile emotionalitatii, anxietatii in prima experienta sexuala si sa incerce pe cit posibil sa nu generalizeze experienta proprie ca sa nu creeze asteptati negative fata de sexualitate (o mama care povesteste fiicei ce rea a fost prima ei experienta sexuala)

– e nevoie ca parintii sa discute si despre relatia de prietenie intre 2 adolescenti, despre psihologia diferita a femeii si barbatului – pentru ca adolsecentul/a sa fie pregatit/a emotional si sa nu aiba asteptari irealiste cu privire la relatiile de prietenie

E foarte important sa-i incurajeze pe adolescenti astfel incit sa aiba incredere in sine, siguranta pe propria persoana, astfel acestia putind sa devina maturi emotionali si responsabili in viata in genere dar si in viata erotica.

E necesar ca mama sa discute cu fata despre viata sexuala, deoarece o fata pentru a deveni femeie e necesar sa se identifice cu mama ei.

Un baiat devine barbat identificundu-se cu tatal sau, astfel tatal e necesar sa fie indeajuns de informat despre ceea ce inseamna sexualitate pentru a discuta cu fiul.

Psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi

Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei

Despre timizi, tupeisti si increzatori in sine

Despre timizi, tupeisti si increzatori in sine

aparut si pe damaideparte.ro

„Timiditatea – un defect al oamenilor mari, tupeul – defectul oamenilor mici.” (Maurice Coyaud)

Aud de multe ori parinti si adulti considerind despre copiii lor si despre ei insisi ca sint „timizi”. „El e timid”…Oare de ce punem aceste etichete pe noi si pe altii? Oare Ne ajuta sa de pasim timiditatea, daca ea exista cu adevarat sau ne impiedica….? Exista o mare diferenta intre a fi timid si a avea bun simt si intre a avea curaj versus a avea tupeu. Gindind altfel o persoana timida in anumite conditii are beneficii din timiditatea ei. Sa ne intrebam cind putem sa ne folosim asa numitele „defecte” in beneficial nostru? Au si ele un rol destul de bun in anumite situatii de viata. Daca am tot decis ca sintem timizi ar fi bine ca mai intii san e acceptam acesta timiditate. Daca nu accepti nu ai cum sa schimbi asa ca acceptati/va defectele pe care credeti ca le aveti. Apoi ginditi/va cum doriti sa fiti de fapt? Este important ca scopul sa fie realist si viabil. Si la urma urmelor puteti sa pastrati putin din timiditate pentru anumite situatii …Timiditatea poate fi considerata foarte atragatoare si sexi.

Cum e o persoana tupeista? E posibil ca sub un tupeu grosier sa se ascunda multa timiditate…Am intilnit multe persoane care incercau sa scape de timiditate exagerind o atitudine de superioritate si obraznicie. Sub aceasta atitudine exista multa vulnerabilitate. Incercind a compensa un handicap imaginar de multe ori dam in extrema cealalta. Pina sa ajungem la echilibru mai trece ceva timp. Ce ar insemna echilibru: incredere in sine si curaj, asertivitate si capacitatea de a spune ce dorim fara sa jignim. Cum se poate face asta? Prin invatare! Invatam sa ne spunem punctual de vedere, cu fermitate dar nu cu ton ridicat, cu o atitudine corporala dreapta dar nu aroganta. Orice atitudine a noastra este foarte buna in anumite circumstante. E necesar doar san e alegem circumstantele, sa ne cunoastem calitatile, defectele si limitele, sa stim ce ne place si ce nu ne place, sa stim ce vrem si ce nu vrem. Succes!

Psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi

Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei

Umor, ironie, sarcasm, birfa, rautate

Umor, ironie, sarcasm, birfa, rautate


Umorul este un mecanism de aparare al eului matur spre deosebire de ironie si sarcasm… C red ca fiecare dintre noi am fost macar o data rautaciosi cu cineva… malitiosi… Unii dintre noi o sa spuna ca nu isi amintesc sau ca nu au fost niciodata „rai” cu altii… Desigur nu prea ne place sa recunoastem despre noi insine ca ne manifestam citeodata asa deoarece dorim sa ne pastram o parere buna despre noi si nu dorim sa fim „catalogati” drept „persoane rele, egoiste”… etc De ce nu dorim asta? Deoarece asa am fost invatati de mici „E bine sa fii bun, e bine sa fii altruist, e bine sa… „, „nu e bine sa fii rau si egoist” Si astfel s/a petrecut scindarea! Ceea ce pare a fi comportament „nedorit” de catre Instanta noastra parentala (adica de partea noastra de Parinte care stie cum „trebuie” sa fie oamenii, lucrurile si cum trebuie sa ne comportam) reprimam. Dar fiecare dintre noi, chiar daca nu am fost vreodata, putem fi rautaciosi. Acum ne intrebam: de ce sint unii oameni rautaciosi si mai ales cind se intimpla sa fie? De obicei cind se „compara ” cu altul si crede depre el ca nu e egal cu acel altul. Acum mi/a venit in minte un alt cuvint: birfa. Cred ca multa lume a birfit macar o data in viata. Birfa dupa mine este diferita de rautate. Deja cind birfa devine rautate atunci cred ca frustrarea persoanei in cauza este foarte mare. Birfa e o modalitate mult mai putin nociva de a indeparta distanta intre noi si persoana care este birfita (de ex: multa lume o birfeste pe Andreea Marin/ persoana publica, dar multa lume doreste sa fie in locul ei de fapt). Birfa are un rol important in comunitate: desfiinteaza barierele psiho sociale si creste liantul intre persoane. Atunci ce diferenta este intre birfa si ironie, sarcasm? Ce inseamna oare ironia si sarcasmul decit frustrare si invidie puse in cuvinte? D aca simtim ca vocea are un ton sacadat, r idicat si persoana mai mult „scuipa cuvintele sau le suiera printre dinti ” atunci s/ar putea sa simtim si veninul… Si ce e invidia pina la urma? Inclin sa cred ca partea frumoasa a invidiei este admiratia… Ce e umorul si ce e comicul? Care e diferenta intre a ride cu cineva si a ride de cineva…? Cum se manifesta un om matur – dar unul imatur? Simtul neostil al umorului – e o trasatura a personalitatii mature care foloseste mai curand umorul filozofic profund care de obicei trezeste mai curand zambetul decat rasul, care este mai curand intrinsec situatiei decat adaugat ei, care este mai curand spontan decat pregatit si care farte adesea este irepetabil „decat glumele si ironia ostila” (Allport). Umorul este capacitatea de a rade de lucrurile pe care cineva le iubeste (inclusiv desigur propria persoana si tot ceea ce tine de ea) si totusi sa le iubesti (Meredith, Allport).

Simtul umorului ne este acelasi lucru cu simtul comicului. In cea mai mare parte comicul consta in degradarea unui aparent imaginar. Impulsul agresiv este doar usor deghizat – comicul fiind un simt mai brut decat simtul umorului. Legat de inteligenta agresiva (care ia in deradere pe celalalt) este rasul, declansat de ceea ce este picant, ras care pare sa se datoreze relaxarii, reprimarii. Agresivitatea si sexul stau la baza a mare parte din ceea ce numim comic. Exista dovada ca oamenii care sunt mai putin inteligenti, care au valorile estetice si teoretice scazute, prefera comicul si sunt lipsit de un simt al umorului bazat pe relatiile reale din viata – observa C. Landis si J. W. Ross. A-ti bate joc de… altul nu arata decit frustrare, complex si invidie… A-l judeca pe altul mereu si mereu nu inseamna decit a te judeca te tine. A ride de altul – nu inseamna decit a ride de tine. Un om rautacios de fapt e un om trist! De cele mai multe ori nu vedem birna din ochii nostri… Sa invatam sa apreciem pe ceilalti, sa invatam sa gasim punctele forte ale lor, nu sa/i criticam sau sa le gasim nod in papura… si daca vreodata sintem rai cu altii macar sa constientizam ce se intimpla cu noi. Daca nu reusim poate ii lasam pe cei din preajma sa ne spuna cind „sarim calul”…:) Poate ca uneori „ne ajuta” sa fim rautaciosi dar daca acest lucru devine obisnuinta se prea poate sa raminem fara prieteni.

Fiti blinzi cu voi insiva si cu altii!

Psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi


Domenii ale vietii

Domenii ale vietii

aparut si in revista Universul interior

Am intilnit multi parinti ingrijorati pentru copiii lor. Este un lucru absolut normal sa te ingrijorezi cind copilul are dischinezie biliara, sau cefalee, sau gastrita cronica dureroasa sau lipotimie sau paroxisme cerebrale…Putini parinti insa se intreaba in prima instanta care este cauza acestor afectiuni. Intrebind parintii ce fel de viata duc daca sint fericiti cu profesia pe care o au, daca sint multumiti de viata de cuplu sic ea sociala aflu de cele mai multe ori ca parintele respectiv nu e imacat cu serviciul pe care il are, ca seful tipa la el si ca el vine acasa tracasat, ca nu mai are viata sociala si intima, ca nu a mai iesit de foarte mult timp in parc, la cinema sau teatru si multe in acest sens… Intrebarea este? Ce avem in vedere mai intii adultul sau copilul? Adultul! Inainte de a fi parinti sintem oameni cu nevoile noastre implinite sau nu, sintem femei si barbati cu nevoile noastre implinite sau nu. Si daca noi ca adulti nu sintem impliniti ce pretentii mai avem de la copil sa fie fericit si sis a nu aiba tulburati psihosomatice…Un copil fericit este acela care are un parinte ce isi iubeste profesia si se simte bine cu ceea ce face, un parinte care se ingrijeste pe sine, un parinte care se simte bine in rolul de barbat sau femeie, un parinte care are viata sociala dincolo de indatoririle casnice.

Aveti grija de voi insiva apoi de cuplu si fericirea familiei se va instala!

Succes!

Psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi

Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei

Cum sa scapi de tendinta de a fi perfecta din punct de vedere corporal

Cum sa scapi de tendinta de a fi perfecta din punct de vedere corporal

(se poate extinde si la alt domeniu de viata)

De ce ne respingem pe noi insine? E o intrebare la care ar fi de dorit sa ne raspundem de fiecare data cand emitem despre noi idei critice si acide. Învatam inconstient, de la parinti sa ne respingem. Daca ei ne resping sau daca ei se resping pe sine si nu se accepta pe ei insisi, atunci si noi vom face la fel. Ne respingem, deoarece altii exprima pareri despre noi de genul „Ce gras esti!”, „Ce urata esti!”, pentru au invatat sa judece. Putem fi increzatori in noi pe un plan, dar neincrezatori in alt plan. Complexele provin de multe ori din modul cum ne-au tratat parintii, educatorii, invatatorii, profesorii, colegii, si – modul cum am ajuns noi sa ne tratam pe noi. Societatea in genere poate accentua complexele sociale, fizice si intelectuale prin standardele pe care le cere, prin punerea accentului pe competitie nu pe cooperare si ajutorare.

Valorile si standardele de frumusete impuse de societatea (mai ales cea occidentala) s-au impus in inconstientul femeii moderne. Vedem pe podiumul de moda fete cu 12 kg sub media admisa biologic si in loc sa amendam asemenea standarde (care nu arata decat o patologie psihologica a designerului si o anorexie nervoasa la acele fete) noi in genere ca societate le admitem ca standarde. Vedem pe ecrane si in reviste femei care isi fac operatii diverse ca sa fie „perfecte” dar nu ne intrebam daca acele persoane au o problema psiho-emotionala cand recurg la asemenea operatii. Evident ca la baza transpare tot neincrederea in sine, stima de sine scazuta si chiar ura fata de sine. De cele mai multe ori persoanele care isi gasesc defecte se inconjoara de persoane care le critica mereu. Exista o regula care spune ca suntem atrasi de familiaritate, de cunoscut, chiar daca ne face rau. De exemplu femeia care a avut un tata alcoolic isi ia ca sot un alcoolic chiar daca nu-i e bine cu el. Aceeasi lege guverneaza si aici: „m-am obisnuit sa fiu criticata si atrag astfel de persoane care critica pentru confirmarea scenariului de viata”

Uneori chiar noi ne criticam in fata altora ca sa atragem mila, atentia, complimentele altora. Alteori, deoarece ne comparam cu standardul acceptat social consideram ca nu suntem „perfecte”. Este o diferenta mare in a ne accepta asa cum suntem si a ne autosabota. Şi Barbra Streisand are nasul mare, ca sa ne referim la acest „defect”, dar tocmai asta a facut-o mai atragatoare. Multe personalitati au avut nasul mare: Maria Callas, Onasis, Cezar etc.

De multe ori e posibil sa ne ascundem in spatele complexelor ca sa nu se mai ceara nimic de la noi. Evident ca ceea ce facem e o scuza, e o forma de aparare. Daca spunem si credem ca suntem „urati, prosti si insipizi” nu ne mai cerem nimic de la noi si nu ne mai cer nici altii nimic. De fapt sub aceste aparari se afla teama de a nu reusi, de a nu pastra persoana de langa noi. „Nu incerc pentru ca daca castig mi-e teama sa nu pierd si atunci e mai usor sa spun despre mine ca sunt proasta si urata decat sa am curaj in viata si sa ma valorizez”. E mai greu sa pastrezi pozitia decat s-o cuceresti uneori.

Se stie ca persoanele care au „mania” perfectiunii, au standarde personale foarte inalte, exagerat de inalte si irealiste deasemeni. Nu accepta de obicei infrangerea si cand isi indeplinesc un obiectiv tind spre altul si spre altul si asa mai departe… Au incredere in sine destul de mica sau oscilanta si se critica interior cu vehementa. În familia acestor persoane (bunici, parinti) se observa aceeasi atitudine de perfectionism, autocritica si critica. Am avut un caz care mi s-a trimis de la un medic de spital: o adolescenta care nu mai dorea sa manance. Chemand-o si pe mama la terapie, dansa mi-a marturisit ca se crede „grasa” si ca nu-i place ceea ce vede in oglinda. A conttientizat si faptul ca isi exterioriza aceste ganduri de fata cu fata ei. Fata preluase comportamentul mamei si ii exprimandu-i teama, prin refuzul mancarii. Mania de a slabi respectand cure drastice, chiar daca nu este cazul, a pus stapanire pe multe din femeile romance. Curele de slabire fara o problema de obezitate, tradeaza lipsa de incredere in sine. Situata se explica prin sentimentul de neincredere in sine si prin complexele pe care femeile le-au avut de-a lungul timpului. La noi in tara, femeia a fost obisnuita sa fie o „superfemeie”. Ea „trebuie” sa faca mancare, sa creasca copii, sa fie grijulie cu aspectul exterior etc. În Romania, femeile s-au pus mereu pe locul doi, nu s-au respectat indeajuns. Se poate spune, fara a exagera, ca femeia romanica este sclava mentalitatilor. Femeia s-a depreciat foarte mult si a considerat ca trebuie sa fie „sluga” barbatului, de teama de a nu-l pierde, a considerat ca ea „trebuie” sa arate „bine” (in viziunea ei acest lucru fiind „cat mai slaba”) ca sa fie acceptata de catre barbat. Daca intrebam barbatii pe strada ce fel de femei prefera din punct de vedere fizic este posibil ca foarte putini sa spuna ca doresc o femeie slaba, sau anorexica. De altfel, barbatii prefera femeile normale cu forme. Consider ca aceasta negare a formelor feminine, pentru a ajunge ca manechinele prezentate la televiziuni duce si la probleme ce tin de procreere. În afara de aspectele strict medicale (scaderea unor hormoni din sange datorita curelor drastice) exista si aspectul psiho emotional de respingere a feminitatii si maternitatii. Multe femei din Occident tinand cure drastice de slabit isi neaga partea feminina dorind sa devina cat mai aproape de androgin.

Încrederea in sine se capata din frageda pruncie – parintii au un rol foarte mare. Este necesar insa sa se mentina echilibru intre limite, reguli si incurajare. Asteptarile, standardele, pretentiile sa fie realiste, daca sunt prea mari, greu de atins pentru copil il pregatim pentru esec.

Sugestii:

– spuneti tie ca esti unica – nimeni nu are ochii tai, sau unghiile tale, „pe zi ce trece stralucesc „,

– nu te compara cu alte femei

– elibereaza-te de opiniile, perceptiile, ideile daunatoare ale altora, revistelor de moda societatii in genere, elibereaza-te de preceptele negative ale parintilor, profesorilor (ceea ce gandesc ei despre tine e doar perceptia lor, tu stii cel mai bine cum esti) Tu esti cea mai in masura sa te cunosti cel mai bine. De cate ori auzi o voce in tine care te critica da-i un contraargument

– scrie-ti pe hartie calitatile fizice

– observa ce il atrage pe un barbat la tine cand te priveste

– invata sa te iubesti asa cum esti si sa te accepti mergi la masaj si relaxeaza-te, relaxarea fizica relaxeaya si mintea

– ai grija de tine (dormi cit e necesar, hraneste-te, relaxeaza-te) O femeie odihnita e o femeie cu pofta de viata, are o atitudine pozitiva

– accepta complimentele altora, intreaba o prietena ce atuuri fizice ai

– ajuta pe alta femeie care nu are incredere in ea – o sa-ti fie mai usor sa te incurajezi si pe tine

– priveste-te in oglinda o data, de doua ori, de trei ori: ce vezi frumos in oglinda? enumereaza ceea ce iti place

– accepta-ti defectele fizice, ele pot deveni un atu (Barbara Streisand poate nu mai avea succes daca isi opera nasul, Sofia Loren poate nu mai era considerata o frumusete daca isi opera gura)

– puneti in evidenta ceea ce e atragator la corpul tau (poate ai buze carnoase – nu ar strica un ruj sa le puna in evidenta, poate ai o culoare a ochilor interesanta – nu ar strica sa aplici un fard intr-o culoare complementara sa-i scoata in evidenta, poate ai picioare frumoase scoateti-le la vedere purtand o rochie)

– daca nu te pricepi la moda apeleaza la cineva de specialitate – cu siguranta va sti ce sa-ti puna in evidenta

– si cel mai important dintre toate – invata sa gandesti pozitiv despre corpul tau, mangaindu-l, avand grija ca el sa fiinteze

– zambeste, un zambet atrage pe toata lumea!

– invata sa iti pui in valoare calitatile pe care le ai si din alte puncte de vedere decat fizic (o femeie atragatoare este aceea care are si minte pe linga trup)

– invata sa farmeci prin atitudinea pe care o emani (mersul sigur dar si sensual, prin ondularea soldurilor, privirea inainte, vocea calda)

Personalitatea ta cu totul atrage daca te pui in valoare!

Psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi

puteti prelua art din blog cu specificatia surselor

A fi, a face, a avea!

A fi, a face, a avea!

aparut si in Revista Sens si Consens

Citeam mai demult in cartea „Studii despre iubire” a lui Y Gasset despre diferentele fundamentale dintre femeie si barbat. Mi-a ramas in minte urmatoarea idee: femeia „fiinteaza”, „exista” si barbatul in esenta lui actioneaza, adica „face” ceva. Femeia creaza dind viata, barbatul e „condamnat” sa creeze altfel. Conditia barbatului din acest punct de vedere este mult mai dramatica.  In societatea occidentala insa femeia a inceput sa „faca” si ea mult mai multe: sa-si faca o cariera, sa „produca” bani…Barbatul a continuat ceea ce stia el sa „faca” mai bine…Si asa am ajuns la „consumerism”, la a „produce si a devora dupa aceea” la un ciclu distructiv si pentru omenire si pentru natura. In aceasta situatie incep sa se instaleze consecintele nocive ale persistentei reactiilor de aparare ale organismului: accidente cerebrale vasculare, boli de inima, psihosomatizari (ulcerul gastric si duodenal, migrene, nevroza cardiaca, psoriazis, palpitatii, cefalee, constipatie si diaree, )diverse infectii, stari de anxietate si depresie, tulburari de apetit alimentar (anorexie, bulimie) si sexual (lipsa libidoului sau dimpotriva o goana nebuna dupa sex), tulburari de atentie, stari de tensiune, furie, frica si frustrari, tulburari de somn (insomnii sau hipersomnii), comportament de neimplicare in activitate sau dimpotriva implicare excesiva in activitatea de la servici. Si astfel ajugem sa avem copii nevrozati pentru ca noi adultii sintem nevrozati, tracasati, stresati…

Am intilnit in practica din ce in ce mai multe persoane stresate si nemultumite de servici,de conditiile de munca, de colegi, de cerintele proprii. Cind le intrebam ” Care este motivul pentru care stau totusi in acel servici ” spuneau: partea materiala „daca nu as avea asta nu as putea sa-mi ofer mie sau copilului…etc” Dar nemultumirea crestea si adauga peste unele simptome pe care le aveau la inceputul terapiei si altele…Ce era de facut totusi? In primul rind era necesar sa constientizeze ca este ceva in neregula cu stilul lor de viata si cu conceptiile despre sine, viata si altii. Multe persoane se orienteaza spre valorile materiale in detrimentul altora. Este absolut firesc sa ne dorim mai mult si material, dar de multe ori se intimpla ca aceste persoane sa compenseze o carenta din copilarie. Multe au avut copilarii cu lipsuri materiale si isi spun ca in felul acesta pot scapa de sentimentele de rusine din amintirile lor, isi spun ca in felul acesta copiii lor nu vor avea carente materiale dar e posibil sa piarda alte nevoi din vedere: cele afective, sociale, spirituale. Confunda scopul final cu mijloacele de a ajunge la el. De foarte multe ori aceste persoane au fost copiii consecventi sau premianti, au fost de multe ori comparati cu altii („nu esti indeajuns de bun”) si atunci au invatat de mici sa „acumuleze” diplome, studii, acum ca si adulti: bani, avere, case…Pe parcursul terapiei isi dau seama ca nevoile reale sint altele, ca prin aceste acumulari nu fac decit sa-si demonstreze continuu ca sint „perfecte” „bune” …si ca nu au nevoie decit de a invata sa aiba incredere in sine, a invata sa se accepte, sa se iubeasca, a invata sa fiinteze. Cum spunea Anthony de Mello „Pentru a fi fericit nu trebuie sa acumulezi ceva trebuie sa renunti la ceva”. Societatea (profesorii, parintii, educatorii) cu normele ei, cu cerintele ei, cu prejudecatile ei uniformizeaza oamenii. Lipsa timpului a facut ca omul modern sa devina din ce in ce sclavul consumerismului, in detrimentul valorilor sufletesti. A dori este una si a avea nevoie e alta…Putem sa ne DORIM cite ceva, dar avem si NEVOIE oare? Dorim diverse dar avem oare nevoie cu adevarat (de acceptarea altora, de masina aceea, de pantoful acela, de statutul acela etc ) Ele compenseaza ceva. Cred ca anii care au trecut pina la revolutie ne-au infometat in asa fel psiho-emotional incit acum inconstient multe pers simt nevoia sa compenseze aceasta frustrare, cumparind si consumind in nestire! E ca si cum ar spune: noi nu am avut atunci acum trebuie sa avem si sa facem. Deja o parte din societatea occidentala a inteles ca aceasta goana dupa acumulare este distructiva si a inceput sa-si revizuiasca sistemul de valori. Noi ca popor sintem in ascensiunea acestei noi vieti bazata pe acumulare. Poate nu este tirziu sa invatam din greselile altor state occidentale si sa nu trecem prin tot acest proces.

Sa intelegem verbul „a fiinta”:

a STA (fara a te gindi ca esti lenes-a sau ne-productiv-a)

a privi natura

a mirosi o floare

a atinge o frunza

a auzi cintecul pasarilor

a zimbi

a respira (fara a avea constiinta respiratiei in sine),

a dansa,

a cinta,

a face o baie calda,

a palavragi de dragul de a palavragi cu prietenii,

a ride de tine,

a ride cu altii,

a face sport de dragul sportului nu de dragul performantei,

a te imbratisa pe tine si pe altii,

a fa ce dragoste de dragul dragostei

a inoata,

a merg e la masaj,

a invata sa te iubesti,

a sa te apreciezi (esti ceea ce esti, asa cum esti, unic-a, apoi esti ceea ce faci si ce ai)

Psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi

puteti prelua art cu specificarea surselor

Despre vacanta-concediu altfel decat stii tu…

Despre vacanta-concediu altfel decat stii tu…

aparut si in Revista Sens si Consens

Cum priviti voi munca-scoala? Dar concediul- vacanta? Pentru multi septembrie inseamna inceput de scoala (gradinita, liceu) si-sau serviciu.Asocierea aceasta nu le suna prea bine multora. De ce? Referindu-ma la copii, unii dintre ei „urasc” de-a dreptul inceputul anului scolar, deoarece il asociaza cu atitudinea neprietenoasa a profesorilor, cu competiile intre ei si altii, comparatiile parintilor si profesorilor cu alti copii sau cu vreun frate mai bunb ca ei care e dat drept exemplu, cu mateii neplacute, cu profesori neinteresanti care nu se fac ascultati…si cu frustrarile parintilor care vin de la servici obositi si sint nevoiti sa le arate la cite o mateire nesuferite…
Daca priviti bine in voi insiva, e posibil ca unii dintre voi, adulti fiind acum, sa fi trecut prin aceleasi stari ca si copilul vostru. Asta inseamna ca daca voi ca parinti v-ati simtit ca mai sus, e posibil sa asociati scoala cu acel „trebuie nesuferit” si „concediu” cu relaxare si ne-responsabilizare. Cred ca atitudinea fata de scoala-concediu se poate compara foarte bine cu teama de medici, de injectii, de medic dentist. Multi copii se tem de ac, de injectii, de halat alb, de dentist si d emedici in genere. De ce? Surpriza! Deoarece parintilor lor le-a fost teama cind erau si ei copii si le e teama si acum ca adulti! Dar nu arata! Copilul simte si exprima de fapt teama parintelui. Asa se intimpla cu multe aspecte de viata, deci si cu atitudinea fata de vacanta si munca. Multi parinti cind erau la gradinita au auzit de la mama si tata sau de la bunici „trebuie sa faci acum lectii la gradinita pentru ca la scoala va fi mai greu si vei invata mult…”” Si astfel bietul copil pornea la drum cu o idee „negativa” despre scoala. A merge la scoala pentru ca „trebuie” sau pentru o alta motivatie externa in loc sa mergi pentru motivatie „interna” poate fi destul de frustrant si des intilnit. De aici pina la a „alege” un serviciu nesatisfacator nu e decit un pas. De fapt scoala e munca celui mic, asa cum serviciul e munca celui mare si daca nu faci acest lucru cu placere…consecintele nu sint roze…Aceste persoane considera ca vacanta-concediul e o oaza de liniste si serviciul e o corvoada, cind de fapt si serviciul ar putea fi o oaza de satisfactii si placere si vacanta o forma de invatare si responsabilitate. Cind spun satisfactii si placeri la servici ma refer la a face lucrurile cu placere si cu o atitudine pozitiva, chiar daca sint rutiniere sau poate le consideram mai dificile. Cind spun responsabilitate si invatare in concediu, ma refer la a vizita locuri noi, a te documenta, a privi oamenii, a invata din alte culturi. Un copil poate invata istorie a artelor, istoria civilizatiei, geografie, mult mai bine si cu drag daca ii este aratat un castel, daca este plimbat prin paduri decit daca ii arati pe o harta anosta unde e cutare tara sau in ce secol a pictat Leonardo.
Poti face din serviciu si scoala un prilej de bucurie, daca esti invatat ca si copil sau daca inveti ca adult sa ai o atitudine deschisa, ne-reticenta, fara prejudecati sau ginduri nocive.

Poti avea momente de „vacanta” psihologica la servici si „momente de munca „psihologica ” in vacanta…E important numai sa-ti schimbi perspectiva! Sa fii responsabil-a si deschis-a in acelasi timp! In fiecare zi d elucru poti avea momente de vacanta daca privesti o poza cu tine pe o plaja imensa sau in fiecare zi de vacanta poti avea o perioada de munca daca ceea ce vizionezi in acea vacanta te ajuta la munca…Si e posibil ca tot ce vizionezi sa te ajute inconstient…

Spune-i bun venit scolii-muncii si o sa ai o vacanta frumoasa!

Psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi

puteti prelua art cu specificarea surselor

Despre dependenta si independenta in cuplu si familie

Articole – Despre dependenta si independenta in cuplu si familie

aparut si pe damaideparte.ro

Vreau sa fiu tot timpul cu tine !

Ce vrei tu sa facem – facem !

Ma duc cu prietenii la o bere si nu ma mai pisalogi !

Nu am cum sa fiu cu tine pentru ca lucrez pina tirziu !

Cred ca toti am auzit si am folosit aceste exemple de mai sus, unii poate in exces. O sa vorbesc de excesul folosirii acestor replica.

La inceputul unei relatii, mai ales daca persoanele sint indragostite una de cealalta, nevoia de a fi “cu celalalt” este foarte puternica. Fluturasii in stomac, sms-urile, faptul ca il sunam pe celalalt toata ziua si noaptea, demonstreaza ca “hormoneii” sint la ei acasa. Aceasta faza a relatiei este foarte apetisanta si dramatica. Aceasta faza trece dupa 6 luni, 1 an sau 2 si abia apoi putem vorbi de o relatie de angajament daca fiecare s-a angajat in relatie. Ce inseamna angajament: a dori sa faci ceva impreuna cu acea persoana, dincolo de sex zilnic si dus impreuna – a construi ceva impreuna. Pentru aceasta este necesar mai intii san e desprindem de alte relatii din trecut: nefinalizate (cu alti parteneri), sau cu strabunii nostri. Pe de alta parte a crea o relatie inseamna a ii da timp celuilalt – a nu fi dependent de el, a nu te atirna de el, a te insoti cu celalalt, adica a nu iti fi teama de intimitate, a nu fugi.

Sintem in “dependenta negative”:

cind sintem dependenti material pe termen lung de partener

nu ne constientizam nevoile noastre proprii vis a vis de nevoile de cuplu si cind nu ii lasam celuilalt spatiu cu sine insusi

cind nu avem viata sociala in afara cuplului si cind nu lasam partenerul de a avea in anumite momente timp pentru viata sociala

cind sintem ahtiati de a face sex incontinuu si cind altfel nu simtim intimitate

cind cerem partenerului sa mearga cu noi mereu si mereu intr-un loc unde nu doreste

cind il sunam neincetat sa verificam ce face si cu cine este

cind simtim ca nu traim fara partener si cind sintem gelosi pe orice alta relatie cu alte persoane (relatii cu familia lui, cu prietenii, cu rudele)

Sintem in “independenta negativa”:

cind tinem cont de nevoile noastre prea mult si nu ne ingrijim de nevoile celuilalt

cind ne afundam obsesiv in munca sau in alte “activitati” motivind ca “ne implineste” si ca partenerul nu are voie sa fie suparat/a ci sa ne inteleaga “fuga”

cind fugim inconstient de intimitatea afectiva, motivind ca “asa sintem noi, mai reci si necomunicativi”

cind facem sex mai tot timpul sin u “dragoste”

cind parasim partenerul din “diverse motive” pe care le inventam de teama de a nu fi parasiti

Sint persoane care oscileaza intre aceste doua tendinte, de aceea sint mixate de multe ori in relatie. Gelosul tipic poate sa aiba o atitudine ambivalenta si de teama ca va fi parasit sa paraseasca primul.

Sint intr-o relatie autonoma, de interdependenta, eficienta cu partenerul daca:

imi cunosc propriile nevoi si le impartasesc

cind ascult nevoile celuilalt si le respect, negociind cind este de negociat

cind imi cunosc vulnerabilitatile, le impartasesc si le ascult pe ale partenerului

cind am grija de partener si cer sa aiba grija de mine in anumite momente

cind accept absenta partenerului si ma reunesc cu partenerul fara a imi “inventa” mereu activitati multiple

Cred ca listele pot continua. Va invit sa reflectati la propriile vulnerabilitati umane cu drag si ingaduinta.

Psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi

Nici un articol, fragment al unui articol sau fotografie nu pot fi reproduse fără acordul autoarei

« Older entries

%d blogeri au apreciat asta: